LEGE nr.323 din 20 octombrie 2009
pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 97/2008 privind modificarea şi completarea titlului I al Legii nr. 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, a Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001 şi a Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali
Textul actului publicat în M.Of. nr. 708/21 oct. 2009

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Articol unic. - Se aprobă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.97 din 27 august 2008 privind modificarea şi completarea titlului I al Legii nr. 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, a Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001 şi a Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.630 din 29 august 2008, cu următoarele modificări şi completări:

1. La articolul I, după punctul 1 se introduce un nou punct, punctul 11, cu următorul cuprins:

11. La articolul 2, punctul 34 se modifică şi va avea următorul cuprins:

«34. alegeri parţiale - alegeri organizate în cazul încetării unui mandat de deputat sau de senator.»"

2. La articolul I punctul 36, alineatul (16) al articolului 29 se modifică şi va avea următorul cuprins:

(16) Înalţii funcţionari publici pot candida la alegerile pentru Camera Deputaţilor şi Senat numai dacă la data depunerii candidaturii le-au încetat raporturile de serviciu, în condiţiile legii."

3. La articolul I, după punctul 71 se introduce un nou punct, punctul 711, cu următorul cuprins:

711. La articolul 48, alineatul (17) se modifică şi va avea următorul cuprins:

«(17) La alegerile parţiale pot participa numai partidele politice şi organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care la alegerile generale au îndeplinit pragul electoral prevăzut de prezentul titlu, individual sau într-o alianţă politică ori electorală. Alegerile parţiale se desfăşoară într-un singur tur, cel mai bine clasat candidat urmând a fi declarat câştigător.»"

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicată.

p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR,
DANIELA POPA

PREŞEDINTELE SENATULUI
MIRCEA-DAN GEOANĂ

Bucureşti, 20 octombrie 2009.
Nr. 323.


Miercuri, 23 septembrie 2026, 08:38

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.