DECIZIE nr.1.171 din 17 septembrie 2009
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2008 pentru modificarea Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri
Textul actului publicat în M.Of. nr. 715/23 oct. 2009

Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Puskás Valentin Zoltán - judecător
Tudorel Toader - judecător
Augustin Zegrean - judecător
Simona Ricu - procuror
Claudia-Margareta Krupenschi - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.59/2008 pentru modificarea Decretului-lege nr.118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, excepţie ridicată de Elena Tudose în Dosarul nr. 7.161/2/2008 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, susţine că modalitatea de stabilire a măsurilor reparatorii şi, în concret, a cuantumului cuvenit anumitor categorii de persoane reprezintă opţiuni ale legiuitorului, fără ca prin aceasta să se poate susţine încălcarea principiului constituţional al egalităţii în drepturi. În plus, autorul excepţiei pledează, în realitate, pentru modificarea dispoziţiilor legale criticate, ceea ce excedează competenţei Curţii Constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:
Prin Încheierea din 3 martie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 7.161/2/2008, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.59/2008 pentru modificarea Decretului-lege nr.118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri.
Excepţia a fost ridicată de Elena Tudose într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei cereri de acordare a unor despăgubiri şi a unei acţiuni în anulare a ordonanţei de urgenţă criticate pentru neconstituţionalitate.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că actul normativ criticat "creează o inegalitate a cetăţenilor în faţa aceleiaşi legi". Astfel, Decretul-lege nr.118/1990, cu modificările şi completările ulterioare, care includ şi dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.59/2008, reglementează regimuri juridice diferenţiate pentru aceeaşi categorie a persoanelor persecutate politic, în sensul că măsurile reparatorii constând în acordarea unor indemnizaţii şi indexări sunt reglementate doar în beneficiul persoanelor persecutate politic de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945 (regimul comunist), nu şi în favoarea persoanelor persecutate de către regimul instaurat în România cu începere de la "6 septembrie 1940 până la data de 6 martie 1945 din motive etnice" (regimul hortist). "Având în vedere că Decretullege nr. 118/1990, prin modificarea sa prin Legea nr. 189/2000, se adresa şi persoanelor care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 au avut de suferit persecuţii de natură etnice, făcând corp comun, prin distincţia artificială făcută între cele două categorii de persoane defavorizate se încalcă iremediabil dispoziţiile art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţia României." Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal apreciază că "soluţia legislativă criticată nu este contrară dispoziţiilor art. 16 alin. (1) şi (2) din Legea fundamentală", statul având dreptul şi obligaţia să reglementeze distinct prin legi de reparaţie drepturile persoanelor beneficiare în funcţie de suferinţa ce le-a fost pricinuită, de persecuţie, "neputându-se pune semnul egalităţii între persoanele care au avut de suferit persecuţii mai grele şi persoanele care, prin natura persecuţiei, au avut de suferit într-un grad mai mic decât celelalte".
Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.
Guvernul, în punctul său de vedere, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă. Actul normativ criticat nu creează niciun fel de discriminare, deoarece nu intervine asupra sferei beneficiarilor indemnizaţiilor pentru categoriile de persoane deja stabilite prin acte normative anterioare de modificare a Decretului-lege nr.118/1990, ci doar majorează cuantumul acestor indemnizaţii. În plus, Curtea Constituţională a reţinut prin Decizia nr.242/2003 că reglementarea măsurilor reparatorii este o problemă de opţiune a legiuitorului pozitiv cu privire la condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească persoanele care beneficiază de drepturile prevăzute. Pe de altă parte, autorul excepţiei critică, în realitate, lacunele reglementării, aspect ce nu intră în competenţa de soluţionare a Curţii Constituţionale şi conferă excepţiei de neconstituţionalitate caracter de inadmisibilitate.
Avocatul Poporului, în punctul său de vedere, apreciază că dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.59/2008 pentru modificarea Decretului-lege nr.118/1990, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, sunt constituţionale.
Instituirea unor cuantumuri diferite ale indemnizaţiilor acordate unor categorii distincte de beneficiari nu contravine principiului constituţional al egalităţii în drepturi, ci reprezintă opţiunea legiuitorului cu privire la condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească persoanele care beneficiază de respectivele drepturi.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere, cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.59/2008 pentru modificarea Decretului-lege nr.118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.366 din 13 mai 2008, aprobată prin Legea nr. 271/2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.768 din 14 noiembrie 2008.
Autorul excepţiei de neconstituţionalitate invocă prevederile art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie, referitoare la principiul egalităţii cetăţenilor în drepturi.
Analizând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională constată că aceasta urmează să fie respinsă ca neîntemeiată.
Curtea constată că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.59/2008 modifică Decretul-lege nr.188/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, în sensul recunoaşterii, pentru unele categorii de persoane anume prevăzute la art. I pct. 1 şi 2, dreptului la o indemnizaţie lunară de 200 lei pentru fiecare an de detenţie, strămutare în alte localităţi, deportare în străinătate sau prizonierat, indiferent dacă acestea sunt sau nu pensionate.
Autorul excepţiei este nemulţumit de faptul că de acest drept nu beneficiază şi persoanele care au fost persecutate sau deportate de către regimul instaurat în România cu începere de la data de 14 septembrie 1940 până la data de 23 august 1944 din motive etnice şi rasiale.
În aceste condiţii, Curtea constată că autorul excepţiei compară, în realitate, dispoziţii legale ale unor acte normative diferite, dorind ca drepturile recunoscute de Decretul-lege nr.118/1990 persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri să fie aceleaşi cu cele ale persoanelor care au fost persecutate sau deportate de către regimul instaurat în România cu începere de la data de 14 septembrie 1940 până la data de 23 august 1944 din motive etnice şi rasiale, în special sub aspectul indemnizaţiei lunare acordate pentru fiecare an de deportare, de detenţie etc.
Drepturile acestei din urmă categorii de persoane sunt însă reglementate de un act normativ diferit, şi anume Ordonanţa Guvernului nr.105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945, adoptată cu modificări şi completări prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare. Or, chiar dacă ambele acte normative prevăd anumite măsuri reparatorii, acestea se adresează unor categorii distincte de persoane, aflate în situaţii diferite. Curtea a reţinut constant în jurisprudenţa sa în materie, de pildă Decizia nr.43 din 4 februarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.251 din 11 aprilie 2003, că "este dreptul suveran al legiuitorului de a aprecia întinderea şi amploarea măsurilor pe care le stabileşte prin lege", iar sub aspectele practice pe care le-ar presupune o apreciere asupra oportunităţii vreunei măsuri reparatorii, Curtea nu numai că nu s-ar putea pronunţa, dar, în principiu, n-ar putea să completeze sau să schimbe măsuri legislative existente, devenind astfel "legislator pozitiv".
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.59/2008 pentru modificarea Decretului-lege nr.118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, excepţie ridicată de Elena Tudose în Dosarul nr. 7.161/2/2008 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 17 septembrie 2009.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,
Claudia-Margareta Krupenschi

Miercuri, 23 septembrie 2026, 15:13

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.