LEGE nr.129 din 25 iunie 1998
privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Fondului Român de Dezvoltare Socială
| Textul actului publicat în M.Of. nr. 238/30 iun. 1998 |
CAPITOLUL I
Dispoziţii generale
Art. 1. - (1) Se înfiinţează Fondul Român de Dezvoltare Socială, denumit în continuare Fondul, organism de interes public, fără scop lucrativ, cu personalitate juridică şi cu sediul în municipiul Bucureşti.
(2) Fondul îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea Guvernului, în condiţiile prezentei legi.
Art. 2. - (1) În sensul prezentei legi, noţiunile de mai jos au următorul înţeles:
(2) Pentru a beneficia de prevederile prezentei legi, grupurile prevăzute la alin. (1) lit. b) şi d) trebuie să dobândească personalitate juridică, pe baza actului de constituire, încheiat de cel puţin 10 membri ai comunităţii şi înregistrat la primăria comunei în raza căreia se află satul sau aşezarea umană izolată. De personalitatea juridică astfel dobândită se poate face uz numai în raporturile juridice născute în legătură cu aplicarea prevederilor prezentei legi. Persoana juridică astfel constituită încetează să fiinţeze după ce a fost realizat proiectul, potrivit unor proceduri stabilite de Fond.
Art. 3. - (1) Fondul are ca scop contribuţia la reducerea sărăciei, prin finanţarea de proiecte în comunităţile sărace beneficiare şi pentru grupurile dezavantajate, creşterea capacităţilor manageriale locale, susţinerea descentralizării administrative, creşterea capacităţii de organizare la nivel local.
(2) Finanţarea proiectelor prevăzute la alin. (1) se face pe baza ierarhizării, în funcţie de criteriile de selecţie şi în limita fondurilor disponibile.
(3) Fondul se înfiinţează pentru o durată iniţială de 4 ani şi reprezintă un program al Guvernului României, constituit cu susţinerea financiară a organizaţiilor financiare internaţionale şi a altor donatori din ţară şi din străinătate, a bugetului de stat şi a bugetelor locale. Durata de funcţionare a Fondului poate fi prelungită prin lege.
Art. 4. - (1) În realizarea scopului său, Fondul adoptă reglementări proprii, în condiţiile prevăzute de prezenta lege, opozabile numai persoanelor cu care intră în raporturi juridice. Aceste reglementări se vor referi la Manualul de operare al Fondului, Manualul procedurilor administrative şi financiare, Ghidul pentru utilizarea tehnologiilor adecvate pentru proiectele de infrastructură, Ghidul facilitatorului, procedura de dobândire a personalităţii juridice, potrivit art. 2 alin. (2), precum şi la alte asemenea reglementări, în funcţie de necesităţi.
(2) Reglementările prevăzute la alin. (1) intră în vigoare la data publicării, în regim de gratuitate, în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(3) În baza reglementărilor sale, Fondul îşi administrează propriul buget de venituri şi cheltuieli.
Art. 5. - Pentru realizarea scopului său, Fondul îşi poate constitui, atunci când este cazul, sucursale fără personalitate juridică, la nivel zonal.
Art. 6. - Organizarea şi funcţionarea Fondului se caracterizează prin:
Art. 7. - În activitatea sa Fondul promovează următoarele principii:
CAPITOLUL II
Organizarea Fondului
Art. 8. - Organul de conducere al Fondului este consiliul director, alcătuit din 9 membri, după cum urmează:
Art. 9. - (1) Durata mandatului consiliului director este de 4 ani.
(2) Membrii consiliului director, prevăzuţi la art. 8 lit. a) şi b), sunt numiţi prin hotărâre a Guvernului.
(3) În cadrul primei şedinţe, membrii consiliului director fac propunerea pentru desemnarea preşedintelui acestuia, pe care o înaintează primului-ministru pentru aprobare.
Art. 10. - (1) Membrii consiliului director pot fi revocaţi de autoritatea care i-a numit, în următoarele situaţii:
(2) De asemenea, pot fi revocaţi membrii consiliului director desemnaţi de autorităţile prevăzute la art. 8 lit. a) şi b), în cazul în care şi-au pierdut calitatea în temeiul căreia au fost propuşi de către aceste autorităţi.
(3) Existenţa uneia dintre situaţiile care determină revocarea membrilor consiliului director se constată în baza sesizării acestuia, a autorităţilor prevăzute la art. 8 lit. a) şi b) sau prin actul de control al organelor prevăzute la art. 35 din prezenta lege.
Art. 11. - (1) Consiliul director se întruneşte în şedinţe de lucru trimestriale şi ori de câte ori este nevoie.
(2) Pentru participarea la şedinţele consiliului director, preşedintele şi membrii beneficiază de o indemnizaţie lunară de cel mult 25% din salariul brut al secretarului de stat.
Art. 12. - Consiliul director coordonează şi controlează întreaga activitate a Fondului. În acest scop, acesta exercită următoarele atribuţii:
Art. 13. - (1) Consiliul director se întruneşte, în condiţiile art. 11 alin. (1), la convocarea preşedintelui sau a unei treimi din membrii săi.
(2) Şedinţele consiliului director sunt conduse de preşedinte sau, în absenţa acestuia, de către unul dintre membrii desemnaţi de preşedinte.
(3) Consiliul director adoptă hotărâri în prezenţa a cel puţin 7 membri, dintre care unul trebuie să fie preşedintele consiliului sau, după caz, un înlocuitor mandatat de către preşedinte.
(4) În situaţia în care, cu ocazia adoptării unei hotărâri, unul dintre membrii consiliului director ştie că se află într-un conflict de interese, el este obligat să se abţină de la vot. Încălcarea acestei obligaţii poate conduce la revocarea sa şi la anularea hotărârii adoptate.
(5) La şedinţele consiliului director participă, în calitate de invitat, directorul executiv al Fondului.
(6) Consiliul director îşi aprobă propriile reglementări de organizare şi funcţionare.
Art. 14. - Activitatea curentă a Fondului este condusă de directorul executiv, numit de primul-ministru, la propunerea consiliului director şi cu condiţia îndeplinirii cerinţelor de pregătire şi de experienţă profesională, impuse de natura activităţii Fondului.
Art. 15. - Directorul executiv al Fondului are următoarele atribuţii:
Art. 16. - (1) Directorul executiv este reprezentantul legal al Fondului în relaţiile cu persoanele fizice şi persoanele juridice, precum şi în faţa autorităţii judecătoreşti.
(2) Directorul executiv angajează şi concediază, în condiţiile legii şi ale reglementărilor interne ale Fondului, personalul acestuia. De asemenea, încheie contracte civile cu colaboratori externi, în considerarea termenilor de referinţă aprobaţi de consiliul director, pe o durată determinată.
(3) Directorul executiv încheie orice fel de acte juridice circumscrise scopului Fondului şi angajează patrimoniul acestuia, în conformitate cu reglementările aprobate de consiliul director.
Art. 17. - Organigrama Fondului este aprobată de către consiliul director, la propunerea directorului executiv.
Art. 18. - (1) Salariaţii Fondului sunt încadraţi cu contract de muncă sau, după caz, prin convenţie civilă de prestări servicii.
(2) Structura personalului, numărul salariaţilor, precum şi drepturile şi obligaţiile acestora, inclusiv sub aspectul nivelului salarizării, se stabilesc prin reglementările Fondului.
(3) În legătură cu gestionarea fondurilor băneşti şi a celorlalte bunuri din patrimoniul Fondului, oricare dintre persoanele prevăzute la alin. (1) poate fi subiect activ al infracţiunilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.
CAPITOLUL III
Patrimoniul Fondului
Art. 19. - (1) La data constituirii Fondului, patrimoniul acestuia este alcătuit din:
(2) Resursele financiare ale Fondului provin:
(3) Sumele care se acordă anual de la bugetul de stat vor fi prevăzute în bugetul Secretariatului General al Guvernului.
(4) Disponibilităţile Fondului se păstrează într-un cont deschis la o bancă şi sunt purtătoare de dobândă.
(5) Pentru desfăşurarea activităţii Fondului, în primele 3 luni de la înfiinţare finanţarea cheltuielilor se asigură din bugetul de stat, pe seama Fondului de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, nivelul sumelor necesare urmând a fi aprobat prin hotărâre a Guvernului.
Art. 20. - Patrimoniul Fondului este administrat de directorul executiv, în conformitate cu regulamentul adoptat de consiliul director.
Art. 21. - (1) Resursele financiare ale Fondului sunt utilizate pentru:
(2) Alocarea resurselor financiare ale Fondului de proiecte se face numai pe bază de selecţie şi concurs, potrivit reglementărilor adoptate de consiliul director.
(3) Plafoanele maxime ale contribuţiei financiare a Fondului la realizarea proiectelor, precum şi costurile eligibile sunt stabilite prin reglementări ale Fondului.
(4) Detalierea destinaţiilor resurselor financiare ale Fondului este prevăzută în reglementările adoptate de consiliul director.
Art. 22. - Resursele Fondului nu pot fi utilizate pentru:
CAPITOLUL IV
Funcţionarea Fondului
Secţiunea 1
Dispoziţii generale
Art. 23. - (1) În demersul de finanţare a proiectelor, Fondul efectuează următoarele operaţiuni:
(2) Desfăşurarea operaţiunilor prevăzute la alin. (1) este stabilită în reglementările Fondului.
Art. 24. - În cursul efectuării operaţiunilor prevăzute la art. 23, Fondul intră în raporturi juridice contractuale cu diferiţi parteneri, cum sunt: agenţi de piaţă, organizaţii neguvernamentale, autorităţi ale administraţiei publice locale şi persoane fizice.
Secţiunea a 2-a
Încheierea şi executarea contractului de grant
Art. 25. - (1) Contractul de grant se încheie, în formă scrisă, între Fond, reprezentat de directorul executiv, pe de o parte, şi reprezentanţii beneficiarilor, în numele şi pe seama acestora, pe de altă parte. În cazul grupurilor dezavantajate, contractul de grant se încheie între Fond, reprezentat de directorul executiv, pe de o parte, şi organizaţia intermediară, în nume propriu şi pe seama grupurilor, pe de altă parte.
(2) Conţinutul-cadru al contractului de grant este stabilit prin reglementări ale Fondului.
Art. 26. - Plata grantului se face în lei, la termenele stabilite în contractul de grant, la cursul dolarului din ziua efectuării licitaţiei valutare de către Fond.
Art. 27. - Utilizarea grantului în alte scopuri decât cele prevăzute în contractul de grant este interzisă şi atrage desfiinţarea contractului de grant, fără intervenţia instanţei judecătoreşti sau a celei de arbitraj, după caz.
Art. 28. - (1) Contractele dintre beneficiarii grantului şi terţi furnizori şi prestatori de servicii se încheie în formă scrisă şi constituie titluri executorii.
(2) Contractele prevăzute la alin. (1) trebuie să cuprindă menţiuni referitoare la contractul de grant, la grant şi la implicarea Fondului.
(3) Pe bunurile rezultate din executarea contractelor prevăzute la alin. (1), furnizorul, antreprenorul şi prestatorul de servicii au obligaţia să aplice, în orice formă şi la vedere, emblema şi celelalte semne distinctive ale Fondului, stabilite prin reglementările acestuia.
Art. 29. - Dacă în cursul executării contractului de grant se constată încălcări ale obligaţiilor contractuale sau nesocotiri ale dispoziţiilor prezentei legi şi ale prevederilor din reglementările Fondului, acesta poate proceda la rezilierea contractului de grant, fără intervenţia instanţei judecătoreşti sau a instanţei de arbitraj.
CAPITOLUL V
Dispoziţii finale
Art. 30. - În termen de 10 zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Regia Autonomă "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat" va pune la dispoziţie Fondului un imobil adecvat pentru instalarea sediului acestuia, inclusiv mobilierul necesar.
Art. 31. - Pe toată perioada iniţierii, elaborării, evaluării, selecţiei, aprobării şi realizării proiectelor, beneficiarii, respectiv reprezentanţii acestora, şi facilitatorii ori organizaţiile intermediare, după caz, au dreptul la asistenţă juridică gratuită din partea autorităţilor administraţiei publice locale de pe raza judeţului, indiferent de nivelul ierarhic al acestora, pentru pregătirea şi încheierea oricăror acte juridice aferente prezentării unui proiect spre finanţare de către Fond.
Art. 32. - Comitetul de conducere al proiectului organizează şi conduce contabilitatea drepturilor şi obligaţiilor patrimoniale în partidă simplă, în conformitate cu prevederile Legii contabilităţii nr. 82/1991, cu modificările ulterioare, cu avizul Ministerului Finanţelor.
Art. 33. - În termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, vor fi numiţi membrii consiliului director, precum şi directorul executiv al Fondului.
Art. 34. - În termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, consiliul director va adopta reglementările Fondului, va aproba organigrama acestuia şi va proceda la angajarea personalului necesar desfăşurării activităţii.
Art. 35. - Organele abilitate prin lege efectuează controlul asupra modului în care sunt utilizate sumele corespunzătoare finanţării Fondului, provenite de la bugetul de stat, bugetele locale şi din împrumuturi acordate statului român de organisme financiare internaţionale.
Art. 36. - (1) Sumele provenite din împrumuturi, contractate de statul român cu organisme financiare internaţionale şi utilizate pentru finanţarea Fondului, în vederea realizării scopului acestuia, reprezintă angajamente şi responsabilităţi ale statului român şi se rambursează de către Ministerul Finanţelor.
(2) Sumele prevăzute la alin. (1) se vor pune la dispoziţie Fondului, pe tranşe, la solicitarea consiliului director.
Art. 37. - La încetarea duratei de funcţionare, resursele financiare neutilizate ale Fondului se fac venit la bugetul de stat.
Această lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 28 aprilie 1998, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.
p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
ANDREI IOAN CHILIMAN
Această lege a fost adoptată de Senat în şedinţa din 8 iunie 1998, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.
p. PREŞEDINTELE SENATULUI
CRISTIAN SORIN DUMITRESCU
Bucureşti, 25 iunie 1998.
Nr. 129.
Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.