DECIZIE nr.74 din 11 iunie 1996
privind pronunţarea asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 328 din Codul penal
Textul actului publicat în M.Of. nr. 200/27 aug. 1996

Costică Bulai - preşedinte
Florin Bucur Vasilescu - judecător
Victor Dan Zlătescu - judecător
Ioan Griga - procuror
Constantin Burada - magistrat-asistent

Pe rol pronunţarea asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 328 din Codul penal, invocată de apelanta Anton Veturia Elena în Dosarul nr. 2.193/1995 al Tribunalului Constanţa.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa din 6 iunie 1996, în lipsa autoarei excepţiei cu care procedura de citare a fost legal îndeplinită, concluziile reprezentantului Ministerului Public fiind consemnate în încheierea cu aceeaşi dată.
Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea la data de 11 iunie 1996, când a adoptat prezenta decizie.

CURTEA ,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Tribunalul Constanţa, prin Încheierea din 24 octombrie 1995, a sesizat Curtea Constituţională cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 328 din Codul penal, invocată de apărătorul apelantei Anton Veturia Elena în Dosarul nr. 2.193/1995.
În motivarea excepţiei se susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. 328 din Codul penal, care incriminează prostituţia, sunt contrare art. 26 din Constituţie, deoarece reprezintă o îngrădire a dreptului unei persoane de a dispune de ea însăşi şi, totodată, contravin art. 38 din legea fundamentală privitor la dreptul persoanei de a-şi alege liber profesia şi locul de muncă.
Exprimându-şi opinia, tribunalul „nu împărtăşeşte punctul de vedere al apărătorului, astfel încât apreciază că art. 328 din Codul penal în redactarea actuală se circumscrie prevederilor Constituţiei României”.
Pentru soluţionarea excepţiei, s-au solicitat, în temeiul art. 24 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, puncte de vedere celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, iar, potrivit art. 5 din aceeaşi lege, şi opiniile Ministerului Sănătăţii şi ale Institutului Român pentru Drepturile Omului.
Camera Deputaţilor, în punctul său de vedere, menţionează că fapta incriminată prin art. 328 din Codul penal face parte din categoria infracţiunilor care aduc atingere unor relaţii privind convieţuirea socială, ca ansamblu de norme de comportare a oamenilor unii faţă de alţii şi faţă de colectivitate. Art. 49 din Constituţie prevede posibilitatea restrângerii, prin lege, a exerciţiului unor drepturi şi libertăţi în scopul „apărării ordinii, sănătăţii ori a moralei publice”, fără a se aduce atingere existenţei drepturilor şi libertăţilor respective. O astfel de restrângere legală o constituie şi prevederile art. 328 din Codul penal, care sunt constituţionale întrucât, în actualul sistem legislativ, prostituţia nu este o activitate autorizată. Se mai arată că şi în ţările în care prostituţia este instituţionalizată, exercitarea acesteia în afara cadrului legal respectiv constituie infracţiune. În concluzie, se propune respingerea excepţiei.
În punctul de vedere al Guvernului se apreciază că excepţia nu este întemeiată, deoarece art. 328 din Codul penal nu contravine nici uneia dintre prevederile constituţionale ci, dimpotrivă, sunt în concordanţă cu dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora „Persoana fizică are dreptul să dispună de ea însăşi, dacă nu încalcă drepturile şi libertăţile altora, ordinea publică sau bunele moravuri”. Se consideră că unele dintre faptele ilicite penale, între care şi prostituţia, constituie fapte antisociale, deoarece aduc atingere bunelor moravuri ale societăţii protejate de alin. (2) al art. 26 din Constituţie.
Se mai arată că de esenţa prostituţiei fiind comerţul de ordin sexual cu propriul său corp - comerţ care, prin sine însuşi, lezează demnitatea omului, ca valoare supremă ocrotită şi garantată de art. 1 alin. (3) din Constituţie - nu se poate susţine că dispoziţiile art. 328 din Codul penal sunt neconstituţionale, iar incriminarea faptei ca infracţiune este chiar necesară, ţinând seama de pericolul social relativ ridicat şi de tendinţa de creştere a numărului infracţiunilor de prostituţie în actuala perioadă de tranziţie.
Senatul nu a comunicat punctul său de vedere.
Ministerul Sănătăţii, în opinia exprimată, apreciază, în esenţă, că interzicerea practicării prostituţiei, aşa cum este reglementată, nu constituie o îngrădire a dreptului unei persoane de a dispune de ea însăşi, ci este o măsură cu un profund caracter social, care încearcă să limiteze proliferarea necontrolată a bolilor cu transmisie sexuală.
În sens contrar, Institutul Român pentru Drepturile Omului consideră că art. 328 din Codul penal nu răspunde exigenţelor impuse de art. 2 şi art. 11 din Constituţia României. Se propune ca numai faptele de favorizare, încurajare, constrângere şi exploatare a prostituţiei altora să rămână în continuare incriminate. În avizul institutului se arată că documentele internaţionale şi, îndeosebi, Convenţia referitoare la reprimarea traficului cu fiinţe umane şi a exploatării prostituării altora nu prevăd incriminarea prostituţiei, ci doar a unor fapte contingente, cum ar fi: recrutarea, antrenarea sau deturnarea unei persoane, chiar cu consimţământul acesteia, în vederea prostituării; exploatarea prostituţiei altei persoane, chiar dacă aceasta consimte; ţinerea, conducerea, finanţarea unei case de prostituţie; darea sau luarea voluntară în locaţie, în întregime sau în parte, a unui imobil sau a unui alt loc, în scopul prostituării.

CURTEA ,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Camerei Deputaţilor şi Guvernului, opiniile Ministerului Sănătăţii şi ale Institutului Român pentru Drepturile Omului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, prevederile art. 328 din Codul penal raportate la dispoziţiile Constituţiei şi ale documentelor internaţionale în materie, precum şi prevederile Legii nr. 47/1992, reţine: Deşi excepţia se referă la un text de lege adoptat anterior Constituţiei, Curtea este competentă să o soluţioneze, deoarece instanţa a reţinut că dispoziţiile criticate nu contravin legii fundamentale şi deci sunt în vigoare, sesizând Curtea pentru a se pronunţa cu privire la constituţionalitatea lor.
Potrivit art. 328 din Codul penal, fapta persoanei care îşi procură mijloacele de existenţă sau principalele mijloace de existenţă practicând în acest scop raporturi sexuale cu diferite persoane constituie elementele constitutive ale infracţiunii de prostituţie.
În susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate a acestor dispoziţii, se invocă, în principal, încălcarea prevederilor art. 26 alin. (2) şi ale art. 38 alin. (1) din Constituţie.
Art. 26 alin. (2) din legea fundamentală prevede că persoana fizică are dreptul să dispună de ea însăşi, dacă nu încalcă drepturile şi libertăţile altora, ordinea publică sau bunele moravuri.
Dreptul persoanei de a dispune de ea însăşi fiind un aspect al vieţii sale intime şi private, care include şi dreptul acesteia de a dispune liber de corpul său, incriminarea şi sancţionarea practicării de raporturi sexuale reprezintă o atingere gravă adusă acestor drepturi şi libertăţi garantate prin Constituţie.
De asemenea, se invocă în susţinerea excepţiei dispoziţiile art. 38 alin. (1) din Constituţie, care prevăd că dreptul la muncă nu poate fi îngrădit şi că alegerea profesiei şi alegerea locului de muncă sunt libere. Or, practicarea prostituţiei fiind, în concepţia autorului excepţiei, o profesiune ca oricare alta, interzicerea ei sub sancţiune penală reprezintă o încălcare a acestui drept constituţional.
Argumentele invocate în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate nu pot fi acceptate.
Din examinarea textului art. 328 din Codul penal se constată că, prin dispoziţiile acestuia, a fost incriminată fapta persoanei, indiferent de sex, care îşi procură mijloacele de existenţă sau principalele mijloace de existenţă prin practicarea de raporturi sexuale cu diferite persoane.
Întrucât se referă la relaţii sexuale normale, textul menţionat nu instituie nici un fel de restrângeri ale libertăţii persoanei în domeniul vieţii sexuale, aceasta putând să-şi aleagă absolut liber partenerii şi condiţiile relaţiilor cu aceştia, bineînţeles cu restricţiile unanim recunoscute în acest domeniu, cum sunt: raportul sexual cu o minoră, incestul sau violul, ori relaţiile homosexuale, de perversiune sexuală, în măsura în care acestea sunt incriminate.
Restrângerea pe care textul art. 328 din Codul penal o instituie, într-adevăr, priveşte practicarea raporturilor sexuale cu diferite persoane, ca mijloc de procurare de mijloace de existenţă, deci ca profesie. Acest fapt a fost considerat de legiuitorul român nu numai ca profund imoral, în raport cu morala dominantă în societate, dar şi ca socialmente periculos prin consecinţele sale imediate şi mai ales prin cele îndepărtate. Prostituţia este în vădită contradicţie cu moralitatea vieţii de familie şi cu sarcinile de importanţă deosebită ce revin familiei în creşterea şi educarea tinerei generaţii. În acelaşi timp, tolerarea prostituţiei reprezintă o gravă atingere adusă demnităţii persoanei, ştiut fiind că persoana care practică prostituţia se situează într-o condiţie de inferioritate caracteristică celui care se vinde pe sine. La aceasta se adaugă situaţia umilitoare, consecinţă a dispreţului public la care aceste persoane sunt supuse pretutindeni, tocmai pentru că prostituţia este condamnată de morala publică, laică sau religioasă.
Faţă de caracterul nu numai profund imoral, dar şi socialmente periculos al prostituţiei, interzicerea practicării ei este justificată în temeiul art. 49 din Constituţie, care prevede că exerciţiul unor drepturi sau libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, între altele, pentru apărarea sănătăţii ori a moralei publice. De altfel, chiar dispoziţia art. 26 alin. (2) din Constituţie, menţionată în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate, prevede că persoana are dreptul să dispună de ea însăşi „dacă nu încalcă drepturile şi libertăţile altora, ordinea publică sau bunele moravuri”. În aceste condiţii, nici invocarea, în sprijinul excepţiei, a dispoziţiilor art. 38 alin. (1) din Constituţie nu poate fi reţinută, practicarea prostituţiei nefiind recunoscută ca o profesie.
Dispoziţiile art. 328 din Codul penal nu contravin Constituţiei şi deci nu pot fi considerate ca abrogate. În acelaşi timp, aceste dispoziţii nu contravin nici convenţiilor internaţionale privind prevenirea prostituţiei, la care România este parte. Poate fi invocată, în acest sens, Convenţia pentru reprimarea traficului cu fiinţe umane şi a exploatării prostituării altora, adoptată de Adunarea generală a O.N.U. la 2 decembrie 1949, la care România a aderat prin Decretul nr.482/1955 şi care a fost avută în vedere la elaborarea Codului penal român din anul 1968. Aplicarea Convenţiei din 1949 şi-a găsit expresia în special în redactarea dispoziţiilor art. 329 din Codul penal privitoare la infracţiunea de proxenetism. Indirect însă, Convenţia şi-a găsit expresie şi în redactarea textului art. 328 din Codul penal, pornindu-se de la premisa că dacă îndemnul sau înlesnirea practicării prostituţiei constituie infracţiune, nu se poate concepe ca însăşi practicarea prostituţiei, de către persoana care n-a fost constrânsă în nici un fel la aceasta, să nu fie calificată ca atare.
Legiuitorul român a considerat, deci, că pentru prevenirea şi combaterea prostituţiei, unanim recunoscută ca fenomen antisocial, nu este suficient să se incrimineze şi să se sancţioneze numai proxenetismul sub diferitele forme ale acestuia, ci trebuie incriminată şi sancţionată însăşi practicarea prostituţiei, ca expresie a folosirii abuzive şi antisociale a dreptului persoanei de a dispune de ea însăşi.
Poziţia legiuitorului român îşi găseşte suport în chiar preambulul convenţiei internaţionale la care ne-am referit, în care se arată c㠄prostituţia şi răul care o însoţeşte, traficul cu fiinţe umane în vederea prostituării lor sunt incompatibile cu demnitatea şi valoarea persoanei umane şi pun în pericol bunăstarea individului, a familiei şi a comunităţii”.
Faţă de considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi al art. 1, art. 3, art. 13 alin. (1) lit. A.c), art. 23, art. 24 şi art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 328 din Codul penal, invocată de Anton Veturia Elena în Dosarul nr. 2.193/1995 al Tribunalului Constanţa.
Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunţată în şedinţa publică din 11 iunie 1996.

PREŞEDINTE,
prof. univ. dr. Costică Bulai

Magistrat-asistent,
Constantin Burada

*) Definitivă prin nerecurare.

Joi, 24 septembrie 2026, 10:04

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.