ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr.80 din 8 septembrie 2010
pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar
| Textul actului publicat în M.Of. nr. 636/10 sep. 2010 |
Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.
Articol unic. - La articolul 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.276 din 8 aprilie 2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 275/2008, cu modificările şi completările ulterioare, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (4), cu următorul cuprins:
(4) În situaţia în care în cursul exerciţiului financiar comisia prevăzută la alin. (3) a emis autorizări pentru efectuarea de trageri din finanţările rambursabile contractate sau care urmează a fi contractate de unităţile/subdiviziunile administrativteritoriale, a căror valoare însumată reprezintă cel puţin 80% din limita anuală pentru trageri stabilită în condiţiile alin. (1), aceasta autorizează efectuarea de trageri cu parcurgerea succesivă a următoarelor etape:
PRIM-MINISTRU
EMIL BOC
Contrasemnează:
Ministrul finanţelor publice,
Gheorghe Ialomiţianu
Ministrul administraţiei şi internelor,
Vasile Blaga
Bucureşti, 8 septembrie 2010.
Nr. 80.
Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.