ORDONANŢĂ nr.20 din 27 ianuarie 1994
privind punerea în siguranţă a fondului construit existent
| Textul actului republicat în M.Of. nr. 338/7 dec. 1994 |
Art. 1. - Punerea în siguranţă a fondului construit existent constituie o acţiune de interes naţional, în contextul limitării sau evitării efectelor unui potenţial dezastru.
Art. 2. - Proprietarii, persoane fizice sau juridice, ai construcţiilor grav afectate de seisme sunt obligaţi să ia măsuri pentru punerea în siguranţă a acestora, în care scop vor proceda la:
a) expertizarea construcţiilor în conformitate cu normativul de protecţie antiseismică, de către experţi atestaţi;
b) proiectarea lucrărilor de consolidare în conformitate cu soluţiile din raportul de expertiză şi verificare a proiectelor de către specialişti atestaţi ca verificatori de proiecte şi agenţi economici care au angajate persoane fizice atestate;
c) executarea lucrărilor de consolidare de către societăţile de construcţii care au responsabili tehnici cu execuţia, atestaţi pentru lucrări de acest gen.
Art. 3. - Intervenţia pentru punerea în siguranţă a construcţiilor se va realiza cu respectarea exigenţelor de calitate, a condiţiilor tehnice prevăzute de Normativul de protecţie antiseismică, folosind în acest scop serviciile persoanelor fizice atestate şi ale societăţilor comerciale de construcţii care au specialişti în astfel de lucrări.
Art. 4. - Organizarea şi conducerea activităţii de intervenţie pentru punerea în siguranţă a construcţiilor se realizează de către Ministerul Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului. Pentru coordonarea activităţii de punere în siguranţă a fondului construit, se înfiinţează, în cadrul Ministerului Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului, Consiliul tehnic superior format din specialişti de înaltă calificare, al cărui secretariat este asigurat de actuala Direcţie de protecţie antiseismică şi prevenire a dezastrelor, fără majorarea numărului de personal. Ministerul Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului va acţiona pentru:
- stabilirea ordinii de realizare a lucrărilor de intervenţie, acordând prioritate clădirilor de locuit cu peste P+2 etaje şi a celor cu aglomerări mari de oameni, în funcţie de gradul de afectare;
- avizarea metodologiilor de tarifare, expertizare şi stabilire a soluţiilor de intervenţie de principiu;
- avizarea soluţiilor-cadru de intervenţie pentru construcţiile realizate pe bază de proiecte tip şi refolosibile;
- avizarea soluţiilor de intervenţie pentru construcţii unicat importante. Ministerul Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului va coordona acţiunea de punere în siguranţă a fondului construit existent, colaborând cu consiliile judeţene şi locale care urmăresc inventarierea, expertizarea, elaborarea proiectelor şi realizarea lucrărilor de punere în siguranţă la nivel judeţean sau local, după caz, a fondului construit existent cu destinaţie de locuinţă.
Art. 5. - Fondurile necesare expertizării construcţiilor afectate de seisme se vor asigura după cum urmează:
a) pentru construcţiile cu destinaţie de locuinţă proprietate privată a persoanelor fizice sau din fondul locativ de stat, în limita alocaţiilor din bugetul Ministerului Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului, cu încadrarea în cuantumul aprobat anual prin legea bugetară;
b) pentru construcţiile aflate în administrarea instituţiilor publice, din bugetul de stat sau din bugetele locale, după caz, în funcţie de subordonarea acestora;
c) pentru construcţiile aflate în proprietatea sau în administrarea agenţilor economici, din fondurile proprii ale acestora.
Art. 6. - Fondurile necesare pentru finanţarea cheltuielilor de natura investiţiilor privind proiectarea şi execuţia lucrărilor de punere în siguranţă a construcţiilor se vor asigura în ordinea de prioritate stabilită conform art. 4, după cum urmează:
a) pentru construcţiile cu destinaţie de locuinţă, proprietate privată ori aflate în proprietatea sau în administrarea agenţilor economici - societăţi comerciale cu capital majoritar de stat şi regii autonome, după caz -, din:
- sursele proprii ale proprietarilor;
- despăgubiri acordate de societăţile de asigurare;
- credite bancare cu o durată de rambursare cuprinsă între 10 şi 20 de ani şi cu o dobândă de 15% pe an; în acest scop, Banca Naţională a României va deschide o linie de creditare la Banca Română pentru Dezvoltare - S.A.; diferenţa dintre dobânda de creditare, care include dobânda de referinţă a Băncii Naţionale a României plus comisionul Băncii Române pentru Dezvoltare - S.A., şi dobânda plătită de beneficiarii de credite se va suporta de la bugetul de stat; nivelul comisionului se stabileşte anual între Ministerul Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului şi Banca Română pentru Dezvoltare - S.A., cu avizul Ministerului Finanţelor; până la rambursarea integrală a creditului se instituie ipotecă asupra locuinţei; în cazul vânzării locuinţei, din preţul convenit se asigură rambursarea integrală a creditului, inclusiv a dobânzilor aferente, conform evidenţei bancare de la data vânzării locuinţei; radierea ipotecii se face numai cu dovada achitării integrale a creditului bancar acordat şi a dobânzilor aferente;
b) pentru construcţiile aflate în administrarea instituţiilor publice, cu respectarea termenelor prevăzute în normele tehnice în vigoare, potrivit prevederilor stabilite anual pentru acest gen de lucrări şi aprobate prin bugetul de stat şi bugetele locale, după caz, în funcţie de subordonarea instituţiilor respective. Instituţiile publice finanţate integral din venituri extrabugetare vor asigura acoperirea cheltuielilor din venituri proprii;
c) pentru construcţiile, altele decât cele cu destinaţie de locuinţă, aflate în proprietatea sau în administrarea agenţilor economici, din fondurile de dezvoltare proprii.
Art. 7. - Solicitările pentru alocaţiile bugetare, conform art. 5 lit. a) şi art. 6 lit. a), se fac de către proprietari şi/sau administratori, prin consiliile judeţene şi locale.
Art. 8. - Contractarea lucrărilor de expertizare, proiectare şi execuţie, realizate din fonduri publice, pentru punerea în siguranţă a construcţiilor, se face în conformitate cu prevederile Legii nr. 10/1991 privind finanţele publice şi ale Ordonanţei Guvernului nr.12/1993 privind achiziţiile de bunuri şi investiţii publice.
Art. 9. - În termen de 30 de zile de la data aprobării prezentei ordonanţe, Ministerul Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului şi Ministerul Finanţelor vor elabora norme metodologice de aplicare a prezentei ordonanţe.
Art. 10. - La data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe se abrogă prevederile Hotărârii Guvernului nr.709/1991, precum şi toate celelalte dispoziţii contrare.
Art. 11. - Nerespectarea prevederilor prezentei ordonanţe atrage răspunderea materială, disciplinară, contravenţională sau penală, după caz, potrivit dispoziţiilor legale în vigoare.
Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.