DECRET nr.106 din 8 februarie 1990
privind regimul timbrelor în România
| Textul actului publicat în M.Of. nr. 24/9 feb. 1990 |
ART. 1
Punerea si retragerea din circulatie a timbrelor postale se fac de catre Ministerul Postelor si Telecomunicatiilor.
ART. 2
Activitatea de tiparire a timbrelor postale, fiscale si a efectelor postale cu timbru imprimat trece de la Banca Nationala a Romaniei la Ministerul Culturii.
Activitatea prevazuta la alin. 1 se organizeaza in cadrul Fabricii de timbre, prin preluarea de la Imprimeria Bancii Nationale a sectiei specializate trecute la aceasta potrivit Decretului nr.42/1985. Gradul de organizare si numarul de personal de administratie al Fabricii de timbre se stabilesc de Ministerul Culturii si Ministerul Muncii si Ocrotirilor Sociale in conformitate cu prevederile legale in vigoare.
Imobilul si celelalte mijloace fixe aferente activitatii care se preda trec din administrarea Imprimeriei Bancii Nationale a Romaniei in administrarea Fabricii de timbre.
ART. 3
Tezaurul national de timbre al Romaniei din cadrul Bancii Nationale se desfiinteaza, iar activitatea acestuia se preia de Conservatorul de timbre care trece de la Banca Nationala a Romaniei la Oficiul special pentru editarea timbrelor si controlul mandatelor din subordinea Ministerului Postelor si Telecomunicatiilor.
ART. 4
Activul si pasivul stabilite pe baza bilantului contabil incheiat la 31 decembrie 1989, impreuna cu indicatorii economico-financiari si cu contractele incheiate aferente activitatii preluate de la Imprimeria Bancii Nationale si, respectiv, de la Banca Nationala a Romaniei, trec la Ministerul Culturii si respectiv la Ministerul Postelor si Telecomunicatiilor.
ART. 5
Personalul muncitor care trece de la Banca Nationala a Romaniei la Ministerul Culturii si respectiv la Ministerul Postelor si Telecomunicatiilor se considera transferat in interesul serviciului.
ART. 6
Ministerul Economiei Nationale si Ministerul Finantelor vor introduce modificarile corespunzatoare in indicatorii economico-financiari ai Bancii Nationale a Romaniei, Ministerului Postelor si Telecomunicatiilor si Ministerului Culturii, ca urmare a aplicarii prezentului decret.
ART. 7
In termen de 30 de zile de la data prezentului decret, Ministerul Postelor si Telecomunicatiilor va prezenta guvernului propuneri privind valorificarea timbrelor si organizarea Comisiei filatelice.
ART. 8
Prevederile prezentului decret se aplica de la data de 1 ianuarie 1990.
Pe aceeasi data, Decretul nr.42/1985 se abroga.
PRESEDINTELE CONSILIULUI FRONTULUI SALVARII NATIONALE ION ILIESCU -------------
Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.