HOTĂRÂRE nr.318 din 27 aprilie 1991
de modificare şi completare a unor dispozitii din Hotararea Guvernului nr.1.295 din 13 decembrie 1990 privind taxele de timbru pentru actiunile şi cererile introduse la instantele judecatoresti, precum şi asupra actelor de notariat şi a serviciilor prestate de acestea
 |
| Textul actului publicat în M.Of. nr. 102/14 mai. 1991 |
 |
HOTARIRE NUMAR: 318 DIN 27/4 /91 de modificare si completare a unor dispozitii din Hotarirea Guvernului nr.
1295 din 13 decembrie 1990 privind taxele de timbru pentru actiunile si cererile introduse la instantele judecatoresti, precum si asupra actelor de notariat si a serviciilor prestate de acestea
EMITENT: GUVERN
APARUT IN MONITORUL OFICIAL 102 DIN 14/5 /91
Guvernul Romaniei hotaraste:
ARTICOL UNIC Hotarirea Guvernului nr. 1295/1990 se modifica si se completeaza dupa cum urmeaza:
1. Articolul 4 literele t,) si x) vor avea urmatorul cuprins:
"t,) alte cereri si actiuni neevaluabile in bani, cu exceptia celor care, potrivit legii, sint scutite de plata taxei de timbru.............150 lei;" "x) inscrierea drepturilor de ipoteca...........1,5% la cuantumul din creanta garantat de valoarea bunului ipotecat, dar nu mai mult de 10.000 lei."
2. Articolul 6 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 6. - Taxa de timbru pentru cererea de divort este de 4.000 lei pina la 10.000 lei. Taxa se stabileste de presedintele instantei in raport cu venitul mediu net lunar al reclamantului, realizat in ultimele 12 luni.
In cazul in care reclamantul nu realizeaza venituri sau acestea sint inferioare sumei de 4.000 lei lunar, taxa de timbru pentru cererea de divort este de 4.000 lei.
Taxa de timbru va fi de 500 lei in cazurile in care divortul este cerut pentru motivul ca:
a) sotul pirit sufera de alienatie mintala cronica sau de debilitate mintala cronica, este declarat disparut prin hotarire judecatoreasca definitiva ori si-a parasit sotul, stabilindu-se in strainatate;
b) sotul pirit a fost condamnat pentru tentativa sau complicitate la tentativa de omor impotriva sotului reclamant, instigare la omor impotriva acestuia, vatamarea corporala grava a sotului reclamant, nedenuntarea acestor fapte ori favorizarea acelora care le-au savirsit sau a fost condamnat pentru savirsirea unei infractiuni privitoare la viata sexuala;
c) sotul pirit a fost condamnat, pentru una sau mai multe infractiuni savirsite cu intentie, altele decit cele prevazute la lit. b), sa execute o pedeapsa privativa de libertate de cel putin 3 ani si cererea de divort a fost introdusa in timpul executarii pedepsei. Daca, prin hotarire judecatoreasca definitiva, sotul reclamant a fost condamnat ca participant la comiterea vreuneia dintre infractiunile savirsite de sotul pirit sau a fost obligat sa raspunda pentru foloasele ce a tras de pe urma vreuneia dintre aceste infractiuni, taxa de timbru pentru cererea de divort va fi cea stabilita potrivit alin. 1 sau alin. 2;
d) datorita starii sanatatii oricaruia dintre soti continuarea casatoriei a devenit imposibila." PRIM-MINISTRU PETRE ROMAN
Miercuri, 23 septembrie 2026, 12:49
Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.