LEGE nr.20 din 9 martie 1992
privind salarizarea in anul 1992 a deputatilor şi senatorilor, Presedintelui şi Guvernului Romaniei, a personalului din aparatul Parlamentului Romaniei, a personalului Presedintiei, Guvernului şi celorlalte organe ale puterii executive, precum şi a personalului din organele puterii judecatoresti
| Textul actului publicat în M.Of. nr. 39/11 mar. 1992 |
Art. 1. - (1) Incepind cu data de 1 ianuarie 1992 salariile de baza si celelalte drepturi din luna octombrie 1991, prevazute de Legea nr.53/1991 pentru deputati, senatori si personalul din aparatul Parlamentului Romaniei, de Legea nr.40/1991 pentru Presedinte, Guvernul Romaniei si personalul Presedintiei,guvernului si al celorlalte organe ale puterii executive si de Legea nr.52/1991 pentru personalul din organele puterii judecatoresti, se aplica potrivit prezentei legi corectate periodic cu o parte din cresterea prognozata a preturilor de consum fata de luna octombrie 1991.
(2)Partea din cresterea prognozata a preturilor de consum fata de luna octombrie 1991, care se va lua in calcul la corectarea salariilor de baza si a celorlalte drepturi, va fi cea care se va stabili pentru societatile comerciale si regiile autonome la care salariile se negociaza potrivit legii.
Art. 2. - Persoanele care cumuleaza,potrivit legii, pensia cu salariul, beneficiaza in institutiile publice, de diferenta dintre cresterea rezultata din aplicarea prevederilor art.1 la functia de baza si indexarile cuprinse in pensie, de la data de 1 octombrie 1991.
Art. 3. - Nivelurile noi ale salariilor stabilite potrivit art.1 se calculeaza si se transmit institutiilor interesate de catre Ministerul Muncii si Protectiei Sociale.
Art. 4. - Personalul de specialitate care prin natura obligatiilor de serviciu isi desfasoara activitatea in majoritatea timpului, in locuri de munca cu conditii grele,periculoase sau vatamatoare, beneficiaza de drepturile stabilite prin hotarire a Guvernului pentru unitatile bugetare.
Art. 5. - Persoanele solicitate temporar in calitate de colaboratori la Parlament, la Presedintie si la Guvern, beneficiaza de o indemnizatie lunara pina la nivelul salariului de baza minim brut pe tara, stabilita in raport cu perioada de colaborare si importanta lucrarilor efectuate.
Art. 6. - Ministerul Muncii si Protectiei Sociale, impreuna cu Ministerul Economiei si Finantelor pot elabora precizari in legatura cu metodologia de aplicare a prevederilor prezentei legi.
Art. 7. - Orice dispozitie legala contrara prezentei legi se abroga.
Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.