LEGE nr.87 din 28 aprilie 1998
pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.25/1997 cu privire la adopţie
Textul actului publicat în M.Of. nr. 168/29 apr. 1998

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Articol unic. - Se aprobă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.25 din 9 iunie 1997 cu privire la adopţie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.120 din 12 iunie 1997, cu următoarele modificări:

1. Titlul ordonanţei va avea următorul cuprins:

"Ordonanţă de urgenţă cu privire la regimul juridic al adopţiei"

2. La articolul 9, alineatele (2) şi (3) vor avea următorul cuprins:

"(2) Dispoziţiile legale cu privire la protecţia copilului aflat în dificultate, referitoare la încredinţarea copilului unei persoane sau familii, sunt aplicabile.

(3) Comisia pentru protecţia copilului poate încredinţa copilul în vederea adopţiei şi unei persoane sau familii care nu are cetăţenia română, dar care are reşedinţa pe teritoriul României de cel puţin 6 luni şi îndeplineşte celelalte condiţii prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă şi de legislaţia ţării al cărei cetăţean este adoptatorul."

3. La articolul 9, alineatul (8) va avea următorul cuprins:

"(8) În cazul în care o persoană sau o familie de cetăţenie română şi o persoană sau o familie de cetăţenie străină cer încredinţarea, în vederea adopţiei, a aceluiaşi copil, posibilitatea încredinţării copilului la persoana sau la familia de cetăţenie română va fi luată în considerare cu prioritate de către Comisia pentru protecţia copilului."

4. La articolul 11, alineatul (1) va avea următorul cuprins:

"Art. 11. - (1) Cererile persoanelor sau ale familiilor cu domiciliul sau cu reşedinţa pe teritoriul României, care doresc să adopte, vor fi transmise Comitetului Român pentru Adopţii în termen de 5 zile de la eliberarea atestatului prevăzut la art. 6, numai prin intermediul serviciilor publice specializate din subordinea comisiilor pentru protecţia copilului sau al organizaţiilor private române autorizate."

5. La articolul 12, alineatele (3) şi (4) vor avea următorul cuprins:

"(3) În termen de 60 de zile de la comunicarea datelor prevăzute la alin. (2), comisiile pentru protecţia copilului vor transmite cererile persoanelor sau ale familiilor atestate corespunzător şi care doresc să le fie încredinţaţi acei copii în vederea adopţiei.

(4) Dacă nu există cereri privind încredinţarea copilului în vederea adopţiei sau dacă cererea de încredinţare a copilului în vederea adopţiei nu a fost aprobată, Comitetul Român pentru Adopţii va repartiza sarcina identificării unei familii, potrivite pentru copil, unui serviciu public specializat sau unui organism privat român autorizat."

6. Articolele 15 şi 16 devin articolul 15, cu următorul cuprins:

"Art. 15. - (1) Cauzele privitoare la încuviinţarea adopţiei se judecă în primă instanţă de tribunalul în a cărui rază teritorială se găseşte domiciliul copilului.

(2) Cauzele pentru judecarea cărora nu se poate determina instanţa competentă, potrivit alin. (1), se judecă de Tribunalul Bucureşti.

(3) Hotărârile date în cauzele având ca obiect încuviinţarea adopţiei sunt supuse recursului. Instanţa competentă să judece recursul este Curtea de Apel."

7. La articolul 18, alineatul (2) va avea următorul cuprins:

"(2) Judecarea cererii se face cu citarea Comisiei pentru protecţia copilului care a avizat favorabil încuviinţarea adopţiei, care îl reprezintă pe copil, a persoanei sau a familiei care doreşte să adopte, a Comitetului Român pentru Adopţii şi cu participarea procurorului."

8. La articolul 21, alineatul (3) va avea următorul cuprins:

"(3) Este interzisă căsătoria între adoptat şi rudele sale fireşti, potrivit legii. Serviciile publice specializate pentru protecţia copilului, precum şi ofiţerii de stare civilă vor urmări respectarea acestei prevederi."

9. La articolul 27, alineatul (1) va avea următorul cuprins:

"Art. 27. - (1) Pe data publicării în Monitorul Oficial al României a prezentei ordonanţe de urgenţă se abrogă:

- Legea nr. 11/1990 privind încuviinţarea adopţiei, modificată prin Legea nr. 48/1991 şi prin Legea nr. 65/1995 şi republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.159 din 24 iulie 1995;
- dispoziţiile capitolului III «Adopţia» al titlului II din Codul familiei;
- orice alte dispoziţii contrare."

10. În tot cuprinsul ordonanţei de urgenţă, sintagma statul român devine România.

Această lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 23 martie 1998, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituţia României.

p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
VASILE LUPU

Această lege a fost adoptată de Senat în şedinţa din 30 martie 1998, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituţia României.

p. PREŞEDINTELE SENATULUI
RADU VASILE

Bucureşti, 28 aprilie 1998.
Nr. 87.


Miercuri, 23 septembrie 2026, 13:46

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.