DECIZIE nr.25 din 10 februarie 1998
referitoare la exceptia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 81 alin. 4 şi ale art. 861 alin. 4 din Codul penal
Textul actului publicat în M.Of. nr. 143/8 apr. 1998

Mihai Constantinescu - preşedinte
Costică Bulai - judecător
Viorel Mihai Ciobanu - judecător
Nicolae Popa - judecător
Lucian Stângu - judecător
Florin Bucur Vasilescu - judecător
Romul Petru Vonica - judecător
Victor Dan Zlătescu - judecător
Ioan Griga - procuror
Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent

Pe rol, pronunţarea asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 81 alin. 4 şi ale art. 861 alin. 4 din Codul penal, invocată de Pocluşan Ionel în Dosarul nr. 85/1997 al Judecătoriei Chişineu-Criş.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 29 ianuarie 1998, în prezenţa reprezentantului Ministerului Public şi în lipsa părţilor legal citate, fiind consemnate în încheierea de la acea dată, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru data de 3 februarie 1998 şi apoi pentru data de 10 februarie 1998.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 22 septembrie 1997, pronunţată în Dosarul nr. 85/1997, Judecătoria Chişineu-Criş a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 81 alin. 4 şi ale art. 861 alin. 4 din Codul penal, invocată de Pocluşan Ionel. În motivarea excepţiei se susţine că dispoziţiile art. 81 alin. 4 şi ale art. 861 alin. 4 din Codul penal, care reglementează suspendarea condiţionată a executării pedepsei şi, respectiv, suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, contravin prevederilor art. 23 alin. (8) din Constituţie, referitoare la prezumţia de vinovăţie. Dispoziţiile criticate obligă practic pe inculpat ca, înainte de orice condamnare, să repare prejudiciul prezumat, fără ca acesta să fie stabilit de instanţă, pentru a putea beneficia de unul dintre cele două mijloace de individualizare a executării pedepsei. Condiţionarea acordării suspendării executării pedepsei de plata integrală a despăgubirilor, înaintea condamnării definitive, ar însemna ca instanţa să se pronunţe, anticipat, asupra cuantumului prejudiciului, gradului de vinovăţie a inculpatului, raportului de cauzalitate dintre fapta inculpatului şi prejudiciu, precum şi modalităţii de reparare a prejudiciului. În acest fel s-ar ajunge la cazul de incompatibilitate, prevăzut la art. 47 alin. 2 din Codul de procedură penală.
Se apreciază, de asemenea, că textele atacate contravin şi art. 6 paragraful 2 din Convenţia europeană a drepturilor omului, potrivit căruia orice persoană acuzată de infracţiune este prezumată nevinovată până ce vinovăţia este legal stabilită.
Exprimându-şi opinia, instanţa de judecată apreciază că excepţia este neîntemeiată, deoarece dispoziţiile legale atacate nu contravin prevederilor art. 23 alin. (8) din Constituţie.
În scopul soluţionării cauzei, conform prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 138/1997, s-au solicitat puncte de vedere preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului.
În punctul de vedere al Guvernului se apreciază că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată, deoarece plata anticipată a despăgubirilor nu poate fi interpretată ca o recunoaştere a vinovăţiei inculpatului, ci ca o garanţie că partea civilă va fi integral despăgubită.
Dispoziţiile criticate ca neconstituţionale au funcţia de a asigura repararea pagubei produse prin săvârşirea infracţiunii şi nu reprezintă recunoaşterea anticipată a vinovăţiei inculpatului. Se consideră, de asemenea, neîntemeiată invocarea art. 47 alin. 2 din Codul de procedură penală, privitor la incompatibilitatea judecătorului care şi-a exprimat anterior părerea cu privire la soluţia care ar putea fi dată în acea cauză. Obligarea inculpatului la plata despăgubirilor nu înseamnă o pronunţare anticipată privind soluţia pe care o va da judecătorul în cauză, ci doar o condiţie pe care legea o impune inculpatului pentru a putea beneficia de una dintre cele două măsuri, tot aşa cum legea impune inculpatului să plătească o cauţiune pentru a putea beneficia de liberare provizorie, potrivit art. 1604 şi 1605 din Codul de procedură penală.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale atacate, raportate la prevederile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992, republicată, constată următoarele:
În temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie şi al art. 23 din Legea nr. 47/1992 Curtea este competentă să soluţioneze excepţia cu care a fost legal sesizată.
Excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 81 alin. 4 din Codul penal, potrivit cărora „În cazul condamnării pentru o infracţiune prin care s-a produs o pagubă, instanţa poate dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei, numai dacă până la pronunţarea hotărârii paguba a fost integral recuperată sau plata despăgubirii este garantată de o societate de asigurare”, urmează a fi respinsă în temeiul art. 23 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată. Conform textului citat, nu pot face obiectul excepţiei prevederile legale constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale. Or, prin Decizia nr.463 din 13 noiembrie 1997, definitivă şi obligatorie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.53 din 6 februarie 1998, Curtea Constituţională a constatat că dispoziţiile art. 81 alin. 4 din Codul penal sunt neconstituţionale. Pentru a pronunţa această soluţie, prin decizia menţionată s-au reţinut următoarele:
Art. 81 alin. 4 din Codul penal, care condiţionează luarea unei măsuri de politică penală cu consecinţe grave, cum este suspendarea condiţionată a executării pedepsei, de soluţionarea unei probleme de drept extrapenal, creează discriminare între cetăţeni, pe criteriul averii, contravenind astfel prevederilor art. 4 alin. (2) şi ale art. 16 din Constituţie. Inculpatul care nu are posibilitatea obiectivă de acoperire a prejudiciului, înaintea pronunţării hotărârii de condamnare, nu are acces la condamnarea cu suspendarea executării pedepsei. Accesul inculpatului la unele măsuri de politică penală neprivative de libertate, la care el este îndreptăţit din punct de vedere al politicii penale şi al dreptului penal, nu-i poate fi interzis pe criterii străine politicii penale, cum ar fi acoperirea integrală a prejudiciului.
Repararea prejudiciului cauzat persoanei vătămate prin infracţiune şi care constituie obiectul acţiunii civile, în cadrul procesului penal, se realizează pe baza regulilor de drept civil şi nu poate influenţa răspunderea penală a autorului prejudiciului. Nerepararea prejudiciului nu condiţionează răspunderea penală, decât dacă se dovedeşte reaua-credinţă a făptuitorului. S-a mai reţinut că, pe lângă discriminarea pe criteriul averii, pe care o determină art. 81 alin. 4 din Codul penal, constrângerea inculpatului de a repara un prejudiciu pe care nu l-a creat ori nu l-a produs în măsura pretinsă de persoana vătămată, este contrară principiului consacrat în Constituţie şi în convenţii internaţionale, şi anume dreptul la un proces echitabil, care să-i asigure posibilitatea de a dovedi în mod exact întinderea drepturilor şi obligaţiilor în cazul conflictului adus în justiţie.
Excepţia de neconstituţionalitate a art. 861 alin. 4 din Codul penal, potrivit căruia „Dispoziţiile art. 81 alin. 4 şi alin. 5 se aplică şi în cazul suspendării executării pedepsei sub supraveghere”, urmează a fi admisă cât priveşte trimiterea la prevederile art. 81 alin. 4 din acelaşi cod.
Art. 861 alin. 4 din Codul penal reglementează problemele referitoare la „suspendarea executării pedepsei sub supraveghere”, în condiţii identice cu „suspendarea condiţionată a executării pedepsei”, prevăzută la art. 81 alin. 4 din acelaşi cod.
Rezultă că argumentele care au fundamentat soluţia de neconstituţionalitate a art. 81 alin. 4 din Codul penal, expuse în Decizia Curţii Constituţionale nr. 463/1997, suscitată, îşi menţin valabilitatea şi în legătură cu dispoziţiile art. 861 alin. 4, cât priveşte trimiterea la alin. 4 al art. 81 din cod.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c) şi al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

1. Respinge ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 81 alin. 4 din Codul penal, invocată de Pocluşan Ionel în Dosarul nr. 85/1997 al Judecătoriei Chişineu-Criş.
2. Admite excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 861 alin. 4 din Codul penal, invocată de Pocluşan Ionel în Dosarul nr. 85/1997 al Judecătoriei Chişineu-Criş, şi constată că aceste dispoziţii sunt neconstituţionale cât priveşte trimiterea la prevederile art. 81 alin. 4 din acelaşi cod.
Definitivă şi obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 10 februarie 1998.

PREŞEDINTE
dr. Mihai Constantinescu

Magistrat-asistent,
Gabriela Dragomirescu

Miercuri, 23 septembrie 2026, 09:34

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.