DECIZIE nr.714 din 19 decembrie 1997
referitoare la exceptia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 220 din Codul penal
Textul actului publicat în M.Of. nr. 105/6 mar. 1998

Ioan Muraru - preşedinte
Viorel Mihai Ciobanu - judecător
Mihai Constantinescu - judecător
Lucian Stângu - judecător
Florin Bucur Vasilescu - judecător
Ioan Griga - procuror
Claudia Miu - magistrat-asistent

Pe rol, soluţionarea recursului declarat de Deacu Ion şi Deacu Gheorghe împotriva Deciziei nr.124, pronunţată de Curtea Constituţională la data de 21 mai 1997, prin care s-a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 220 din Codul penal.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 9 decembrie 1997, în prezenţa reprezentantului Ministerului Public, a recurenţilor prin procurator Deacu Dumitru, a părţii vătămate Zaharia Gh. Gheorghe şi a moştenitoarei Zaharia Rodica Angela, soţia supravieţuitoare a defunctului, parte vătămată, Zaharia N. Gheorghe, şi au fost consemnate în încheierea de la acea dată. Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru data de 16 decembrie 1997, iar apoi pentru data de 19 decembrie 1997.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Judecătoria Feteşti, judeţul Ialomiţa, prin Încheierea din 2 aprilie 1997, pronunţată în Dosarul nr. 574/1996, a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 220 din Codul penal, ridicată de inculpaţii Deacu Ion şi Deacu Gheorghe, prin reprezentant.
Curtea Constituţională, prin Decizia nr.124 din 21 mai 1997, a respins ca vădit nefondată excepţia cu care a fost sesizată, reţinând, în esenţă, că între prevederile art. 16 alin. (2) şi ale art. 51 din Constituţie, pe de o parte, şi prevederile art. 220 din Codul penal, pe de altă parte, nu există nici o contrarietate: ultimele incrimineaz㠄tulburarea de posesie”, pe când primele prevederi se referă la aspecte ce nu au nimic comun cu tulburarea de posesie.
Se mai reţine prin decizia recurată că dispoziţiile art. 220 din Codul penal sunt expresia voinţei legiuitorului de a apăra dreptul de proprietate garantat prin art. 41 alin. (1) din Constituţie, prin mijloace de drept penal, puse la dispoziţie persoanelor pentru a se apăra împotriva atacurilor îndreptate împotriva patrimoniului lor.
Împotriva deciziei sus-menţionate au declarat recurs, în termen legal, inculpaţii, autori ai excepţiei.
În motivarea recursului se susţine că, întrucât nu există posibilitatea legală de a se adresa direct Curţii Constituţionale, s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate în faţa instanţei de fond, pentru ca „să trimită dosarul (nu extrase) la Curtea Constituţională, care, printr-un control prealabil, preventiv, să constate că instanţa de fond încalcă legea”. În acest sens se afirmă că în încheierile de şedinţă dezbaterile sunt consemnate trunchiat, că instanţa de fond nu ţine seama de natura distinctă a actelor juridice şi de efectele acestora.
Mai este criticată instanţa de fond pentru faptul că, „din neobservare sau pentru a forţa lucrurile, a refuzat continuu să respecte prevederile art. 300 şi art. 196 din Codul de procedură penal㔠şi pentru că, „respingând excepţia ridicată privind autoritatea de lucru judecat, ea vine în coliziune cu art. 16 alin. (2) şi art. 51 din Constituţie”.
În concluzie, coroborând o serie de probe administrate în dosarul instanţei de fond, se arată c㠄nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale infracţiunii definite de art. 220 din Codul penal”.

CURTEA,

examinând decizia atacată, motivele de recurs, raportul judecătorului-raportor, concluziile procurorului şi dispoziţiile legale atacate, raportate la prevederile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea constată că recursul este neîntemeiat, urmând să fie respins, întrucât toate criticile formulate se referă la faptul că instanţa de judecată nu ar fi respectat unele prevederi legale sau constituţionale. Practica jurisdicţională a Curţii Constituţionale a statuat, în mod constant, că interpretarea şi aplicarea legii ţine de competenţa exclusivă a instanţelor judecătoreşti, iar critica acestora este deschisă părţilor prin intermediul căilor de atac prevăzute de lege. În acest sens este, de exemplu, Decizia nr.71 din 15 aprilie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.173 din 29 iulie 1997.
În consecinţă, pentru motivele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 25 şi al art. 26 din Legea nr. 47/1992, în forma anterioară modificării,

CURTEA,

În numele legii

DECIDE:

Respinge recursul declarat de Deacu Ion şi Deacu Gheorghe împotriva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 124 din 21 mai 1997.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţa publică din 19 decembrie 1997.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN MURARU

Magistrat-asistent,
Claudia Miu

Joi, 24 septembrie 2026, 10:59

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.