DECRET nr.403 din 1 noiembrie 1982
pentru modificarea şi completarea Decretului nr.328/1966 privind circulaţia pe drumurile publice
Textul actului publicat în B.Of. nr. 102/10 noi. 1982

Consiliul de Stat al Republicii Socialiste Romania decreteaza:

Art. 1. - Decretul nr.328/1966 privind circulatia pe drumurile publice, republicat in Buletinul Oficial al Republicii Socialiste Romania, Partea I, nr. 46-47 din 15 mai 1970, cu modificarile ulterioare, se modifica si se completeaza dupa cum urmeaza:

1. Articolul 22 va avea următorul cuprins:

"Art. 22 - Dreptul de a conduce un autovehicul pe drumurile publice il are numai persoana care poseda permis de conducere. Permisul confera titularului dreptul de a conduce pe drumurile publice autovehicule din categoria sau categoriile pentu care a fost eliberat.

Permisul de conducere se obtine pe baza de examen si se elibereaza de organele militiei.

Persoana care solicita organelor militiei sa fie examinata in vederea obtinerii permisului de conducere trebuie sa indeplineasca, potrivit legii, conditiile de virsta, de sanatate si de pregatire teoretica si practica pentru conducerea unui autovehicul.

Nu poate fi admisa la examenul pentru obtinerea permisului de conducere persoana care a fost condamnata definitiv pentru o infractiune la regimul circulatiei pe drumurile publice, de omor, lovire sau vatamare cauzatoare de moarte, vatamare corporala grava, tilharie, ultraj cu violenta ori pentru o infractiune de ultraj contra bunelor moravuri si tulburarea linistii publice.

De asemenea, nu poate fi admisa la examen persoana care, desi apta de munca, nu desfasoara, potrivit legii, o activitate utila societatii, ducind o viata parazitara.

In cazuri intemeiate, cu recomandarea organului de conducere colectiva din unitatea in care isi desfasoara activitatea, organele militiei pot aproba prezentarea la examen, pentru obtinerea permisului de conducere, persoanei care a fost condamnata pentru vreuna dintre infractiunile prevazute in alin. 4, daca a trecut un an de la executarea pedepsei.

Persoana prevazuta la alin. 5 se poate prezenta la examenul pentru obtinerea permisului de conducere, cu recomandarea organului de conducere colectiva din unitatea in care isi desfasoara activitatea, daca a trecut un an de la data incadrarii in munca."

2. Articolul 28 va avea următorul cuprins:

"Art. 28. - Detinatorii de autovehicule sint obligati sa efectueze periodic, potrivit legii, verificarea tehnica a autovehiculelor care circula pe drumurile publice.

Indeplinirea obligatiei prevazute la alin. 1 se dovedeste cu actul eliberat de unitatea socialista autorizata de organele militiei sa efectueze verificarea tehnica sau cu talonul de evidenta a reviziilor tehnice pentru autovehiculele detinute de unitatile socialiste."

3. Articolul 41 va avea următorul cuprins:

"Art. 41. - Exercitarea dreptului de a conduce autovehicule se suspenda pe timp de 1-3 luni, in cazul savirsirii uneia din urmatoarele contraventii:

a) conducerea autovehiculului sub influenta bauturilor alcoolice;
b) conducerea autovehiculului cu defectiuni tehnice la sistemul de frinare sau la mecanismul de directie;
c) parcarea, in mod repetat, a autovehiculelor apartinind unitatilor socialiste in alte locuri decit cele stabilite;
d) incalcarea normelor legale referitoare la prioritatea de trecere;
e) incalcarea normelor legale referitoare la depasire;
f) nerespectarea semnificatiei semnalului de culoare rosie a semaforului electric;
g) incalcarea normelor legale privind trecerea la nivel cu calea ferata;
h) incalcarea normelor referitoare la folosirea, pe timp de noapte, a luminilor de drum la intilnirea cu alt vehicul care circula din sens opus;
i) neoprirea la semnalul regulamentar al ofiterilor sau subofiterilor de militie, in scopul sustragerii de la control.

De asemenea, exercitarea dreptului de a conduce autovehicule se poate suspenda, pe timpul prevazut la alin. 1, in cazul depasirii, in mod repetat, cu mai mult de 20 km/h, a vitezei maxime legale.

Suspendarea exercitarii dreptului de a conduce autovehicule opereaza din momentul retinerii permisului de conducere de catre ofiterul sau subofiterul de militie."

4. Articolul 42 va avea următorul cuprins:

"Art. 42. - Organele militiei pot anula permisul de conducere daca titularul acestuia savirseste, in interval de 6 luni de la restituire, una din faptele prevazute la art. 41, care atrag suspendarea exercitarii dreptului de a conduce autovehicule."

5. Articolul 43 va avea următorul cuprins:

"Art. 43. - Organele militiei anuleaza permisul de conducere in cazul cind titularul acestuia a fost condamnat printr-o hotarire judecatoaresca definitiva:

a) pentru infractiunile de ucidere sau vatamare grava a integritatii corporale ori a sanatatii uneia sau a mai multor persoane, sau pentru distrugerea unuia sau a mai multor autovehicule, savirsite din culpa, ca urmare a nerespectarii regulilor de circulatie;
b) pentru infractiunea de conducere a autovehiculului in stare de ebrietate ori cu o imbibatie alcoolica in singe ce depaseste limita legala, sau de sustragere de la recoltarea probelor biologice in vederea stabilirii alcoolemiei;
c) la interzicerea de a exercita profesia sau ocupatia de conducator de autovehicule.

Permisul de conducere se poate anula si in cazul cind titularul acestuia a fost condamnat printr-o hotarire judecatoreasca definitiva pentru vreuna din infractiunile prevazute in art. 22 alin. 4, cu exceptia celor de la art. 38, precum si pentru orice alta infractiune, daca la savirsirea ei faptuitorul s-a folosit de un autovehicul, in calitate de conducator.

In cazurile prevazute in alin. 1 lit. a) si b), permisul de conducere va fi retinut, in vederea anularii, odata cu constatarea savirsirii infactiunii, iar in cazurile prevazute in alin. 1 lit. c) si alin. 2, dupa raminerea definitiva a hotaririi judecatoresti de condamnare."

6. Dupa articolul 43 se introduce articolul 431, avind următorul cuprins:

"Art. 431. - Anularea permisului de conducere, in cazurile prevazute de prezentul decret, se hotaraste de seful militiei judetene sau al militiei municipiului Bucuresti ori de loctiitorul acestuia, in raza careia titularul permisului a savirsit fapta.

Suspendarea exercitarii dreptului de a conduce autovehicule si stabilirea duratei suspendarii se aproba de organele prevazute la alin. 1, la propunerea ofiterului sau subofiterului de militie care a constatat contraventia ce atrage, potrivit legii, masura suspendarii.

Procedura retinerii si a restituirii permisului de conducere in caz de suspendare a exercitarii dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice se stabileste prin regulament aprobat prin hotarire a Consiliului de Ministri."

7. Articolul 44 va avea următorul cuprins:

"Art. 44. - Persoana al carei permis de conducere a fost anulat se poate prezenta la examen pentru obtinerea unui nou permis, cu recomandarea organelor de conducere colectiva din unitatea in care isi desfasoara activitatea, daca indeplineste urmatoarele conditii:

a) a trecut un an de la data anularii permisului de conducere, iar in cazul celor care au executat o pedeapsa privata de libertate sau prin munca corectionala, daca au trecut 6 luni de la data executarii pedepsei;
b) paguba cauzata prin infractiune a fost reparata in intregime ori, in cazul cind acoperirea prejudiciului se face prin plati periodice, daca acestea sint efectuate la zi;
c) interzicerea dreptului de a exercita profesia sau ocupatia de conducator de autovehicul a expirat sau a fost revocata.

Daca permisul de conducere a fost anulat ca urmare a comiterii uneia din infactiunile prevazute de art. 43 alin. 1 lit. a) si b) si alin. 2, prezentarea la examen pentru obtinerea unui nou permis de conducere se poate face, cu indeplinirea conditiilor de la alin. 1, numai cu aprobarea organelor militiei."

Art. 2. - Decretul nr.328/1966, cu modificarile ulterioare, precum si cu modificarile si completarile aduse prin prezentul decret, se va republica in Buletinul Oficial al Republicii Socialiste Romania, dindu-se articolelor o noua numerotare.


Miercuri, 23 septembrie 2026, 04:56

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.