HOTĂRÂRE nr.387 din 17 iulie 1992
privind unele masuri pentru modernizarea şi dezvoltarea administratiei nationale vamale
| Textul actului publicat în M.Of. nr. 186/4 aug. 1992 |
ART. 1
Incepind cu data de 1 august 1992 se percepe un comision calculat in procente de 0,5% pentru prestarea serviciilor vamale, din valoarea in vama a marfurilor importate sau exportate. Platitorii acestui comision sint agentii economici si celelalte persoane juridice care efectueaza operatiuni de import-export.
ART. 2
Sumele incasate potrivit art. 1 se constituie in fond extrabugetar al administratiei nationale vamale si se utilizeaza pentru dezvoltarea si modernizarea sistemului vamal, potrivit normelor pentru finantele publice.
ART. 3
Pina la constituirea surselor proprii prevazute la art. 1, plata sumelor necesare, la nivel de 500 milioane lei, se va asigura temporar din resursele trezoreriei statului.
ART. 4
Ministerul Economiei si Finantelor va emite norme metodologice pentru aplicarea prevederilor art. 1 si 2 din prezenta hotarire.
ART. 5
Cladirea si terenul aferent acesteia, situate in municipiul Bucuresti, b-dul Unirii, bloc F 3, tronson 3, se trec, cu plata, conform normelor in vigoare de evaluare a imobilelor, din patrimoniul Primariei municipiului Bucuresti in patrimoniul Directiei Generale a Vamilor.
PRIM-MINISTRU THEODOR STOLOJAN Contrasemneaza:
Ministrul economiei si finantelor, George Danielescu Ministrul bugetului, veniturilor statului si controlului financiar, Florian Bercea Ministrul comertului si turismului, Constantin Fota
Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.