DECIZIE nr.32 din 26 mai 1993
privind soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 223 din Codul penal
Textul actului publicat în M.Of. nr. 126/23 mai. 1994

Miklos Fazakas - presedinte
Victor Dan Zlatescu - judecator
Ion Filipescu - judecator
Petru Duda - procuror
Florentina Geangu - magistrat-asistent

Pe rol solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a prevederilor art.223 din Codul penal, invocata de inculpatul Lungu Gheorghe in dosarul nr. 6731/ 1992 al Judecatoriei Tulcea.
Dezbaterile au avut loc in sedinta din 19 mai 1993. Concluziile partilor au fost consemnate in incheierea din aceeasi data, pronuntarea fiind aminata pentru astazi, 26 mai 1993.

CURTEA CONSTITUTIONALA,

avind in vedere actele si lucrarile dosarului, retine urmatoarele:
Prin rechizitoriul Procuraturii Judetului Tulcea, Lungu Gheorghe a fost trimis in judecata pentru savirsirea infractiunii de delapidare, fapta incadrata in dispozitiile art. 223 alin. 3 din Codul penal.
S-a retinut ca inculpatul, detinind functia de conducator auto la Sectia de drumuri nationale Tulcea, si-a insusit mai multe cantitati de nisip in scopul valorificarii lor.
Judecatoria Tulcea, prin Incheierea din 11 ianuarie 1993, a sesizat Curtea Constitutionala, exprimindu-si opinia in sensul ca intreg titlul referitor la infractiuni contra avutului obstesc, prin tratamentul penal diferentiat fata de celelalte infractiuni incriminate in Codul penal, este in contradictie cu legea fundamentala in care nu se mai reglementeaza o diferentiere fata de avutul privat, prin care, dimpotriva, proprietatea privata este garantata si aparata la fel ca si avutul public.
In vederea solutionarii exceptiei de neconstitutionalitate, au fost solicitate, potrivit legii, puncte de vedere Senatului, Camerei Deputatilor si Guvernului.
In punctul de vedere primit de la Guvern, se sustine ca, atit notiunea de obstesc folosita in art. 145 din Codul penal, cit si categoria juridica de avut obstesc nu sint contrare Constitutiei, aceasta din urma categorie avind o sfera mai larga decit conceptul de avut public in care se identifica doar bunurile proprietatii publice.
Senatul si Camera Deputatilor nu au comunicat punctul lor de vedere.
In legatura cu competenta Curtii de a solutiona o exceptie de neconstitutionalitate privind o lege care a fost adoptata inainte de intrarea in vigoare a Constitutiei Romaniei din anul 1991, se retine, pe de o parte, ca, potrivit art. 3 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, aceasta este singura in drept sa hotarasca asupra competentei sale conform art. 144 din Constitutie, iar pe de alta parte ca, potrivit art. 3 alin. (1) din aceeasi lege, competenta Curtii Constitutionale nu poate fi contestata de nici o autoritate.
Desigur, aceasta competenta poate aparea numai atunci cind, potrivit art.26 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, raporturile juridice fie de drept substantial, fie de drept procesual au fost stabilite dupa intrarea in vigoare a Constitutiei, astfel cum este cazul in speta.
Potrivit principiului neretroactivitatii legii, Constitutia dispune numai pentru viitor. In temeiul acestui principiu, prevederile art. 144 lit. c) din Constitutie, conform carora Curtea Constitutionala hotaraste asupra exceptiilor de neconstitutionalitate ridicate in fata instantelor judecatoresti privind neconstitutionalitatea legilor si a ordonantelor Guvernului, trebuie intelese in sensul ca se refera numai la actele normative de acest fel, adoptate dupa intrarea in vigoare a Constitutiei.
Astfel, s-ar putea considera ca nu poate fi sesizata Curtea cu privire la neconstitutionalitatea unor prevederi cuprinse in acte normative adoptate anterior, astfel cum este si Codul penal.
Nu mai putin insa, potrivit art. 150 alin. (1) din Constitutie, legile si toate celelalte acte normative ramin in vigoare in masura in care ele nu contravin Constitutiei. Daca ele sint contrare acesteia, concluzia logica este ca ele au fost abrogate implicit, fapt intarit de altfel si de principiul ca legea posterioara abroga pe cea care i-a precedat, daca este contrara.
Prin urmare, abrogarea dispozitiei legale anterioare Constitutiei, potrivit art. 150 alin. (1) al acesteia, presupune neconformitatea sa cu Constitutia, adica este rezultatul neconstitutionalitatii ei.
Desigur, instanta de drept comun are nu numai dreptul, dar si obligatia sa stabileasca daca textul de lege, a carui aplicare urmeaza sa se faca, mai este sau nu in vigoare. Aceasta implica faptul ca ea trebuie sa se pronunte asupra imprejurarii daca textul in cauza a fost sau nu abrogat, explicit sau implicit.
Daca insa, ca in speta, exceptia de neconstitutionalitate a fost ridicata si instanta de drept comun nu a statuat in acest sens, ea se desesizeaza sub acest aspect, exceptia urmind, potrivit art. 23 alin. (2) din Legea nr. 47/ 1992, sa fie trimisa spre solutionare Curtii Constitutionale, instanta urmind sa-si exprime, in incheierea pe care o pronunta in acest scop, doar o simpla opinie care nu se reflecta in cadrul interlocutoriu al acestei incheieri.
Rezulta asadar ca in situatia in care, desi nu a suspendat judecarea cauzei, dar a sesizat prin incheiere Curtea Constitutionala, instanta de drept comun nu ar putea sa judece in continuare, sub acest aspect, statuind ca legea a fost sau nu abrogata implicit.
Sesizata cu o astfel de exceptie, Curtea Constitutionala nu poate refuza sa o solutioneze, desi nu este vorba despre o lege adoptata dupa intrarea in vigoare a Constitutiei, ci despre una care a fost abrogata implicit prin aceasta, intrucit sint in discutie raporturi juridice de drept substantial sau procesual stabilite dupa intrarea in vigoare a Constitutiei. Este de retinut ca, in aceasta din urma ipoteza, va trebui facut in prealabil un examen al conformitatii legii atacate cu prevederile Constitutiei, pentru ca numai astfel se poate stabili daca legea a fost sau nu abrogata implicit.
Potrivit dispozitiilor art. 3 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, text citat mai sus, Curtea Constitutionala este singura in drept sa stabileasca, desigur in conditiile legii, asupra competentei sale. Ea se considera competenta sa solutioneze problema privitoare la abrogarea implicita prin Constitutie a unei legi anterioare, in situatia in care a fost sesizata in mod legal asupra unei exceptii de neconstitutionalitate, in conditiile precizate.
A proceda altfel ar insemna, pe de o parte, o prelungire inutila a procesului, iar pe de alta parte, a se deroba de la o solutie care semnifica o aplicare corecta a Constitutiei.
Cu privire la problema de fond, si anume daca prevederile art. 223 din Codul penal au fost sau nu implicit abrogate potrivit art. 150 alin. (1) din Constitutie, se retin urmatoarele: Conceptul de avut obstesc urmeaza a fi raportat la formele proprietatii consacrate si reglementate de Constitutie, pentru a constata daca intre acestea exista ori nu concordanta si, deci, daca poate fi sau nu vorba de abrogarea totala sau partiala a textelor din Codul penal care folosesc termenul de avut obstesc.
In lumina art. 145 din Codul penal care se refera la "organizatiile de stat, organizatiile obstesti sau orice organizatii care desfasoara o activitate utila din punct de vedere social si care functioneaza potrivit legii", termenul de avut obstesc a fost interpretat in practica juridica anterioara extensiv, incluzind proprietatea de stat, cooperatista si a altor organizatii obstesti, care s-au bucurat de un regim juridic de favoare, in comparatie cu proprietatea care constituia avutul personal.
Art. 135 alin. (1) din Constitutie ocroteste proprietatea indiferent de titularul ei. De asemenea, art. 41 alin. (1) din Constitutie garanteaza dreptul de proprietate privata.
Proprietatea este publica sau privata, prevede art. 135 alin. (2) din Constitutie, ceea ce inseamna ca altfel de forme de proprietate, care sa nu se incadreze intr-una dintre acestea, nu pot exista.
Potrivit art. 135 alin (3) din Constitutie, proprietatea publica apartine statului sau unitatilor administrativ-teritoriale, adica judetelor, municipiilor, oraselor ori comunelor.
Pe cale de consecinta, dat fiind ca nu se defineste proprietatea privata, rezulta ca proprietatea care nu este publica este privata.
Este de retinut, de asemenea, ca bunurile care sint proprietate publica nu au toate acelasi regim juridic. Intr-adevar, unele bunuri sint exclusiv obiect al proprietatii publice, dupa cum prevede art. 135 alin. (4) din Constitutie. Acest text determina bunurile obiect exclusiv al proprietatii publice dupa doua procedee, si anume: enumera asemenea bunuri sau prevede ca alte bunuri, obiect exclusiv al proprietatii publice, sint "stabilite de lege".
Din prima categorie fac parte urmatoarele bunuri: bogatiile de orice natura ale subsolului, caile de comunicatie, spatiul aerian, apele cu potential energetic valorificabil si cele ce pot fi folosite in interes public, plajele, marea teritoriala, resursele naturale ale zonei economice si ale platoului continental.
Din cea de-a doua categorie fac parte bunurile stabilite de alte legi decit Constitutia.
Asemenea legi au aparut atit inainte de Constitutie, cit si dupa aceasta, cum sint Legea fondului funciar nr. 18/1991 si Legea nr. 56/1992 privind frontiera de stat a Romaniei.
Este insa de observat ca aceste alte legi folosesc si ele doua metode de a determina bunurile obiect exclusiv al proprietatii publice.
In primul rind, aceste alte legi enumera bunurile obiect exclusiv al proprietatii publice, cum face art. 5 din Legea nr. 18/1991, cu privire la terenuri, precum si art. 4 lit. a) alin. (2) din Legea nr. 56/1992, care se refera la fisia de protectie a frontierei de stat, si art. 74 privind imobilele in care functioneaza punctele pentru trecerea frontierei rutiere.
In al doilea rind, aceste alte legi precizeaza criteriul cu ajutorul caruia se poate determina daca bunul este obiect exclusiv al proprietatii publice. Astfel, art. 5 alin. 1 din Legea nr. 18/1991 se refera la terenurile "care, prin natura lor, sint de uz sau de interes public", iar art. 4 ultimul alineat din aceeasi lege se refera la terenurile "afectate unei utilitati publice".
Prin urmare, natura bunurilor ori destinarea lor unei utilitati publice constituie criterii pentru determinarea bunurilor obiect exclusiv al proprietatii publice.
In felul acesta, legiuitorul are posibilitatea de a extinde ori de a restringe sfera bunurilor care sint obiect exclusiv al proprietatii publice, fie prin enumerarea bunurilor, fie prin stabilirea destinatiei lor "unei utilitati publice".
De asemenea, organul de stat competent sa stabileasca destinatia corecta a unor bunuri, deci un alt organ decit cel legislativ, are posibilitatea, in acest fel, sa determine cuprinderea bunurilor respective in categoria celor ce formeaza obiectul exclusiv al proprietatii publice.
Bunurile care sint obiect exclusiv al proprietatii publice fac parte din domeniul public, dupa cum prevede, de exemplu, art. 4 si 5 din Legea nr. 18/ 1991 ori art. 4 lit. a) alin. (2) si art. 74 din Legea nr. 56/1992.
Dat fiind ca unele bunuri sint obiect exclusiv al proprietatii publice, rezulta ca ele sint inalienabile si imprescriptibile atit extinctiv, cit si achizitiv, dupa cum prevede, de altfel, si art. 1844 din Codul civil. In acest sens, art. 135 alin. (5) din Constitutie dispune ca bunurile proprietate publica sint inalienabile si ca ele, in conditiile legii, pot fi date in administrare regiilor autonome ori institutiilor publice sau pot fi concesionate ori inchiriate.
Potrivit Constitutiei, toate bunurile, cu exceptia celor prevazute de art. 135 alin. (4), pot fi sau obiect al proprietatii publice, sau al proprietatii private.
Bunurile care nu sint obiect exclusiv al proprietatii publice sint alienabile si prescriptibile. Prin urmare, bunurile care fac parte din patrimoniul regiilor autonome ori al societatilor comerciale cu capital de stat, in masura in care nu se incadreaza in categoria de mai sus fiind date in administrare, concesionate ori inchiriate acestora, apartin proprietatii private.
De altfel, potrivit art. 5 si art. 20 alin. 2 din Legea nr. 15/1990, regiile autonome si societatile comerciale cu capital de stat sint proprietare asupra bunurilor ce fac parte din patrimoniul lor, afara daca - dupa cum s-a aratat - au intrat in acest patrimoniu cu un alt titlu juridic.
In cadrul societatilor comerciale cu capital de stat, apartin statului ori unitatilor administrativ-teritoriale actiunile sau partile sociale, dar bunurile acestor societati constituie proprietatea lor, dupa cum prevede Legea nr. 15/1990.
In aceste conditii, bunurile proprietatea regiilor autonome si societatilor comerciale cu capital de stat nu constituie obiect exclusiv al proprietatii publice.
Tot astfel, bunurile ce apartin organizatiilor cooperatiste ori altor organizatii obstesti sint proprietate privata.
Potrivit art. 41 alin. (2) din Constitutie, proprietatea privata este ocrotita in mod egal de lege, indiferent de titular.
Acest text trebuie interpretat in sensul ca se refera la ocrotirea in mod egal a proprietatii apartinind persoanelor fizice ori persoanelor juridice de drept privat, precum si la ocrotirea bunurilor ce formeaza obiectul proprietatii private a statului.
Rezulta ca statul sau unitatile administrativ-teritoriale nu pot beneficia, cit priveste bunurile ce nu formeaza obiectul exclusiv al proprietatii publice, de o aparare juridica diferita de cea a persoanelor fizice sau a persoanelor juridice de drept privat.
Fata de cele ce preced, se constata ca termenul de avut obstesc, care el insusi a devenit necorespunzator, nu mai poate cuprinde decit bunurile ce formeaza obiectul exclusiv al proprietatii publice. Pe cale de consecinta, textele din Codul penal care folosesc termenul de avut obstesc sint abrogate partial, raminind a fi aplicate numai bunurilor care formeaza obiectul exclusiv al proprietatii publice si aceasta numai de la data punerii in aplicare a Constitutiei, astfel cum rezulta din art. 150 alin. (1).
In speta, cele aratate trebuie aplicate si in cazul art. 223 din Codul penal.
Revine astfel instantelor ordinare sa faca o corecta aplicare a legii, incadrind faptele fie potrivit textelor care se refera la infractiunile contra bunurilor ce formeaza obiectul exclusiv al proprietatii publice, fie potrivit celor care se refera la bunurile ce fac obiectul proprietatii private.
Ca urmare, exceptia ridicata de Lungu Gheorghe va fi admisa, constatindu-se ca art. 223 din Codul penal a fost abrogat partial potrivit art. 150 alin. (1) din Constitutie, el urmind a fi aplicat numai cu privire la bunurile prevazute de art. 135 alin. (4) din Constitutie, care formeaza obiectul exclusiv al proprietatii publice.
Pentru considerentele expuse, in temeiul art. 13 lit. A.c.) si art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, in unanimitate,

CURTEA CONSTITUTIONALA

In numele legii

DECIDE:

Admite exceptia ridicata de inculpatul Lungu Gheorghe, cu care Curtea Constitutionala a fost sesizata prin Incheierea din 11 ianuarie 1993 a Judecatoriei Tulcea.
Constata ca art. 223 din Codul penal a fost abrogat partial potrivit art.150 alin. (1) din Constitutie si, in consecinta, acesta urmeaza a se aplica numai cu privire la bunurile prevazute de art. 135 alin. (4) din Constitutie, bunuri ce formeaza obiectul exclusiv al proprietatii publice.
Cu recurs in termen de 10 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica astazi, 26 mai 1993.

PRESEDINTE,
Miklos Fazakas

Magistrat-asistent,
Florentina Geangu

*) Ramasa definitiva prin Decizia Curtii Constitutionale nr. 14 din 8 martie 1994

Miercuri, 23 septembrie 2026, 02:35

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.