DECIZIE nr.49 din 29 septembrie 1993
asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 224 şi ale art. 234 din Codul penal
Textul actului publicat în M.Of. nr. 126/23 mai. 1994

Victor Dan Zlatescu - presedinte
Miklos Fazakas - judecator
Ion Filipescu - judecator
Alexandru Grigorie - procuror
Constantin Burada - magistrat-asistent

Pe rol pronuntarea asupra exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 224 si ale art. 234 din Codul penal, invocata de Axente Vasile si Popov Chirila in dosarul nr. 3736/1991 al Judecatoriei Tulcea.
Dezbaterile au avut loc in sedinta publica din 30 iunie 1993, in lipsa reclamantilor Axente Vasile si Popov Chirila si a partii civile Societatea Comerciala "Piscicola" - S.A. Sulina, care, desi legal citati, nu s-au prezentat, concluziile procurorului fiind consemnate pe larg in incheierea din aceeasi data, pronuntarea aminindu-se la 14 iulie 1993 si apoi la 29 septembrie 1993.
Procurorul a sustinut, in esenta, ca solutionarea exceptiei nu este de competenta Curtii Constitutionale intrucit, pe de o parte, potrivit art. 150 si art. 151 din Constitutie, Consiliul Legislativ este singurul in masura sa examineze conformitatea legislatiei anterioare cu noua Constitutie si sa faca Parlamentului sau, dupa caz, Guvernului, propuneri corespunzatoare, iar, pe de alta parte, fiind vorba de o problema de interpretare a legii, competenta apartine instantelor judecatoresti.
Pe fond, a apreciat ca exceptia nu este intemeiata intrucit reglementarea prin art. 135 din Constitutie a doua tipuri fundamentale de proprietate publica si privata - nu exclude proprietatea de grup, recunoscuta si prevazuta expres in art. 145 din Codul penal, astfel ca sustragerile sub orice forma din regiile autonome, societatile comerciale cu capital integral sau partial de stat, institutii, cooperatie, precum si din oricare organizatie care desfasoara o activitate utila din punct de vedere social, urmeaza sa fie sanctionate, in continuare, potrivit titlului IV din Codul penal.

CURTEA CONSTITUTIONALA,

avind in vedere actele si lucrarile dosarului, constata urmatoarele:
Prin rechizitoriul nr. 583/P/1992 al Procuraturii locale Tulcea au fost trimisi in judecata Axente Vasile pentru savirsirea infractiunii de furt in paguba avutului obstesc - art. 224 din Codul penal - si Popov Chirila pentru comiterea infractiunii de tainuire in paguba avutului obstesc - art. 234 din Codul penal.
In fata Judecatoriei Tulcea, la termenul de 8 ianuarie 1993, aparatorii inculpatilor au ridicat exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 224 si ale art. 234 din Codul penal, sustinind ca nu mai exista temei legal pentru a se sanctiona diferentiat sustragerile in raport cu tipul de proprietate si a se asimila societatile comerciale cu capital de stat cu avutul obstesc, notiune cuprinsa in cap. IV din Codul penal, data fiind prevederea constitutionala potrivit careia proprietatea privata este ocrotita in mod egal de lege, indiferent de titular [art. 41 alin. (2)].
Judecatoria Tulcea, prin Incheierea din 8 ianuarie 1993, a sesizat Curtea Constitutionala exprimindu-si opinia in sensul ca exceptia este intemeiata. In sustinerea opiniei se retine ca dispozitiile art. 224 si ale art. 234 din Codul penal au devenit desuete, ele contravenind prevederilor Constitutiei care consacra doua forme de proprietate - publica si privata -, notiuni juridice ce difera in continutul lor de proprietatea personala si avutul obstesc prevazute de Codul penal. Avutul obstesc nu mai exista din punct de vedere juridic si nu poate fi substituit prin notiunea de proprietate publica, mai ales ca o parte din ceea ce era inclus in avutul obstesc trece in sectorul privat care, potrivit art. 41 alin. (2) din Constitutie, este ocrotit in mod egal de lege, indiferent de titular.
In vederea solutionarii exceptiei de neconstitutionalitate au fost solicitate, potrivit legii, punctele de vedere ale Senatului, Camerei Deputatilor si Guvernului.
Guvernul, in punctul sau de vedere cu privire la neconstitutionalitatea art. 224 si a art. 234 din Codul penal, sustine ca exceptia invocata "nu este intemeiata din cel putin doua motive: unul de principiu si altul de fond", argumentind, in esenta, urmatoarele: cu privire la motivul de principiu exceptia trebuie examinata cu precadere din punct de vedere procedural, pentru a vedea daca aceasta este o problema de ordin constitutional sau o chestiune de interpretare juridica. Despre neconstitutionalitatea dispozitiilor care incrimineaza si sanctioneaza infractiunile contra avutului obstesc se poate discuta numai daca acestea au fost elaborate dupa adoptarea Constitutiei sau daca raporturile juridice s-au nascut dupa aceasta data in temeiul unor reglementari legale anterioare, in vigoare. In sprijinul acestei opinii sint invocate prevederile art. 144 lit. c) si ale art. 150 alin. (2) din Constitutie, precum si al art. 23-26 din Legea nr. 47/1992.
Referitor la motivul de fond, apreciaza ca exceptia este neintemeiata deoarece, desi Constitutia recunoaste cele doua forme fundamentale de proprietate - privata si publica -, nu exclude ca anumite categorii juridice, cum este cea de avut obstesc sa ramina operationale, in masura in care nu s-au conturat inca suficient granitele dintre cele doua forme de proprietate. Interesul obstesc, in sens de interes general, este implicat nu numai in conceptul de proprietate publica, ci si in cazul proprietatii unor persoane juridice, constituita cu bunurile statului sau ale unui colectiv de persoane, cum este cazul cooperativelor de consum si credit (art. 1 din Decretul-lege nr.67/1990) sau al cooperativelor mestesugaresti, inclusiv de invalizi (art. 2 din Decretul -lege nr. 66/1990). Prin aceasta, nu afirma insa ca in cazul cooperativelor este vorba de o proprietate cooperatista in sensul vechi, ci ea poate fi considerata chiar de tip privat. Intr-un anumit sens se poate vorbi de o detasare a conceptului de avut obstesc fata de tipul de proprietate.
In concluzie, socoteste ca "atit notiunea de avut obstesc folosita de art. 145 din Codul penal, cit si categoria juridica de avut obstesc nu sint contrare Constitutiei, aceasta din urma categorie avind o sfera mai larga decit conceptul de avut public in care se identifica doar bunurile proprietate publica".
Senatul si Camera Deputatilor nu au comunicat punctul lor de vedere.
Curtea constata ca este competenta sa solutioneze exceptia chiar daca este vorba de o lege adoptata anterior Constitutiei, intrucit sint in discutie raporturi juridice de drept substantial stabilite dupa intrarea in vigoare a acesteia. De mentionat ca in aceasta situatie trebuie facut in prealabil un examen al conformitatii legii atacate cu prevederile Constitutiei, pentru ca numai astfel se poate stabili daca legea a fost sau nu abrogata implicit.
De altfel, potrivit dispozitiilor art. 3 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constitutionala este singura in drept sa hotarasca, desigur in conditiile legii, asupra competentei sale conform art. 144 din Constitutie iar, potrivit art. 3 alin. (1) din aceeasi lege, competenta Curtii nu poate fi contestata de nici o autoritate.
Cu privire la problema de fond, si anume daca prevederile art. 224 si ale art. 234 din Codul penal au fost sau nu implicit abrogate potrivit art. 150 alin. (1) din Constitutie, se retin urmatoarele: Conceptul de avut obstesc urmeaza a fi raportat la formele proprietatii consacrate si reglementate de Constitutie, pentru a constata daca intre acestea exista ori nu concordanta si deci, daca poate fi sau nu vorba de abrogarea totala sau partiala a textelor din Codul penal care folosesc termenul de avut obstesc.
In sensul art. 145 din Codul penal care se refera la "organizatiile de stat, organizatiile obstesti sau orice organizatii care desfasoara o activitate utila din punct de vedere social si care functioneaza potrivit legii", termenul de avut obstesc a fost interpretat in practica judiciara anterioara extensiv, incluzind proprietatea de stat, cooperatista si a altor organizatii obstesti, care s-au bucurat de un regim juridic de favoare, in comparatie cu proprietatea care constituie avutul personal.
Art. 135 alin. (1) din Constitutie prevede ca statul ocroteste proprietatea, iar prin art. 41 alin. (1) se garanteaza dreptul de proprietate privata.
Proprietatea este publica sau privata, prevede art. 135 alin. (2) din Constitutie, iar potrivit art. 135 alin. (3) din Constitutie, proprietatea publica apartine statului sau unitatilor administrativ-teritoriale, adica judetelor, municipiilor, oraselor ori comunelor.
Pe cale de consecinta, dat fiind ca nu se defineste proprietatea privata, rezulta ca proprietatea care nu este publica este privata.
Este de retinut, de asemenea, ca bunurile care sint proprietate publica nu au toate acelasi regim juridic. Intr-adevar, unele bunuri sint enumerate expres de art. 135 alin. (4) din Constitutie, iar altele sint "stabilite de lege", ca, de exemplu, Legea fondului funciar nr. 18/1991 si Legea nr. 56/1992 privind frontiera de stat a Romaniei.
Aceste "alte legi" folosesc doua metode de a determina bunurile care fac obiectul exclusiv al proprietatii publice: Unele enumera bunurile care fac obiectul exclusiv al proprietatii publice, cum face art. 5 din Legea nr. 18/1991, cu privire la terenuri, precum si art. 4 lit. a) alin. (2) din Legea nr. 56/1992 care se refera la fisia de protectie a frontierei de stat si art. 74 privind imobilele in care functioneaza punctele pentru trecerea frontierei rutiere, iar altele precizeaza criteriul cu ajutorul caruia se poate determina daca bunul este obiect exclusiv al proprietatii publice. Astfel, art. 5 alin. 1 din Legea nr. 18/1991 se refera la terenurile "care, prin natura lor, sint de uz sau de interes public", iar art. 4 ultimul alineat din aceeasi lege se refera la terenurile "afectate unei utilitati publice".
Prin urmare, natura bunurilor ori afectarea lor unei utilitati publice constituie criterii pentru determinarea bunurilor obiect exclusiv al proprietatii publice.
In felul acesta, legiuitorul are posibilitatea de a extinde ori de a restringe sfera bunurilor care sint obiectul exclusiv al proprietatii publice, fie prin enumerarea bunurilor, fie prin stabilirea destinatiei lor "unei utilitati publice".
De asemenea, organul de stat competent sa stabileasca destinatia concreta a unor bunuri, deci un alt organ decit cel legislativ, are posibilitatea sa determine cuprinderea bunurilor respective in categoria celor care formeaza obiectul exclusiv al proprietatii publice.
Bunurile care sint obiectul exclusiv al proprietatii publice fac parte din "domeniul public" dupa cum prevede, de exemplu, art. 4 si 5 din Legea nr. 18/ 1991 ori art. 4 lit. a) si art. 74 din Legea nr. 56/1992.
Dat fiind ca unele bunuri sint obiectul exclusiv al proprietatii publice, rezulta ca ele sint inalienabile si imprescriptibile atit extinctiv, cit si achizitiv, potrivit art. 1844 din Codul civil. In acest sens, art. 135 alin. (5) din Constitutie dispune ca bunurile proprietate publica sint inalienabile si ca ele, in conditiile legii, pot fi date in administrare regiilor autonome ori institutiilor publice sau pot fi concesionate ori inchiriate.
Potrivit Constitutiei, toate bunurile, cu exceptia celor prevazute de art. 135 alin. (4), pot fi obiect al proprietatii publice sau al proprietatii private.
Bunurile care nu sint obiectul exclusiv al proprietatii publice sint alienabile si prescriptibile si, in consecinta, bunurile care fac parte din patrimoniul regiilor autonome ori al societatilor comerciale cu capital de stat, in masura in care nu se incadreaza in categoria de mai sus, fiind date in administrare, concesionate ori inchiriate acestora, apartin proprietatii private.
De altfel, potrivit art. 5 si art. 20 alin. 2 din Legea nr. 15/1990, regiile autonome si societatile comerciale cu capital de stat sint proprietare asupra bunurilor care fac parte din patrimoniul lor, afara daca - dupa cum s-a aratat - au intrat in acest patrimoniu cu un alt titlu juridic.
In cazul societatilor comerciale cu capital de stat, apartin statului ori unitatilor administrativ-teritoriale actiunile sau partile sociale, dar bunurile acestor societati constituie proprietatea lor dupa cum prevede Legea nr. 15/1990.
In aceste conditii, bunurile proprietatea regiilor autonome si a societatilor comerciale cu capital de stat nu constituie obiectul exclusiv al proprietatii publice.
Tot astfel, bunurile ce apartin organizatiilor cooperatiste ori altor "organizatii obstesti" sint proprietate privata.
Potrivit art. 41 alin. (2) din Constitutie, proprietatea privata este ocrotita in mod egal de lege, indiferent de titular.
Rezulta ca statul sau unitatile administrativ-teritoriale nu pot beneficia, cit priveste bunurile ce nu formeaza obiectul exclusiv al proprietatii publice, de o aparare juridica diferita de cea a persoanelor fizice sau a persoanelor juridice de drept privat.
Ca atare, termenul de avut obstesc, care el insusi a devenit necorespunzator, nu mai poate cuprinde decit bunurile ce formeaza obiectul exclusiv al proprietatii publice. Pe cale de consecinta, textele din Codul penal care folosesc termenul de avut obstesc sint abrogate partial, raminind a fi aplicate numai bunurilor ce formeaza obiectul exclusiv al proprietatii publice si aceasta numai de la data punerii in aplicare a Constitutiei, astfel cum rezulta din art. 150 alin. (1).
In raport cu cele aratate, revine instantelor de drept comun sa faca o corecta aplicare a legii, incadrind faptele fie potrivit textelor care se refera la infractiunile contra bunurilor ce formeaza obiectul exclusiv al proprietatii publice, fie potrivit celor care se refera la bunurile care fac obiectul proprietatii private.
Ca urmare, exceptia ridicata de Axente Vasile si Popov Chirila va fi admisa, constatindu-se ca art. 224 si art. 234 din Codul penal au fost abrogate partial potrivit art. 150 alin. (1) din Constitutie, ele urmind a fi aplicate numai cu privire la bunurile prevazute de art. 135 alin. (4) din Constitutie, care formeaza obiectul exclusiv al proprietatii publice.
Adoptarea acestei solutii se impune avind in vedere si Decizia Plenului Curtii Constitutionale nr. 1 din 7 septembrie 1993 prin care s-a statuat ca, fata de prevederile art. 41 si art. 135 din Constitutie, termenul de avut obstesc se refera si se aplica numai bunurilor ce formeaza obiectul exclusiv al proprietatii publice, interpretare care, potrivit art. 26 alin. 2 din Regulamentul de organizare si functionare a Curtii Constitutionale, este obligatorie pentru toate completele de judecata.
Pentru considerentele expuse, in temeiul art. 13 alin. (1) lit. c) si art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, in unanimitate,

CURTEA CONSTITUTIONALA

In numele legii

DECIDE:

Admite exceptia ridicata de Axente Vasile si Popov Chirila cu care Curtea Constitutionala a fost sesizata prin Incheierea din 8 ianuarie 1993 a Judecatoriei Tulcea.
Constata ca dispozitiile art. 224 si ale art. 234 din Codul penal au fost abrogate partial potrivit art. 150 alin. (1) din Constitutie si, in consecinta, acestea urmeaza sa se aplice numai cu privire la bunurile prevazute de art. 135 alin. (4) din Constitutie, bunuri ce formeaza obiectul exclusiv al proprietatii publice.
Cu recurs in termen de 10 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica astazi, 29 septembrie 1993.

PRESEDINTE,
Victor Dan Zlatescu

Magistrat-asistent,
Constantin Burada

Ramasa definitiva prin Decizia Curtii Constitutionale nr. 15 din 8 martie 1994.

Miercuri, 23 septembrie 2026, 16:56

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.