LEGE nr.73 din 29 decembrie 1969
privind regimul produselor şi al substanţelor stupefiante
Textul actului publicat în B.Of. nr. 154/29 dec. 1969

Art. 1. - In R.S.R. sint interzise producerea, detinerea sau orice operatie privind circulatia produselor ori a substantelor stupefiante, cultivarea in scop de prelucrare a plantelor care contin substante stupefiante, prescrierea de catre medic, fara a fi necesar, a prosuselor sau a substantelor stupefiante, precum si organizarea ori ingaduirea consumului acestora in locuri anumite.

De asemenea, sint interzise experimentarea produselor sau a substantelor stupefiante, administrarea acestora sub orice forma unei alte persoane, fara indicatie medicala, precum si recoltarea ori detinerea, in scop de prelucrare, a plantelor care contin substante stupefiante.

Prin "producerea, detinerea sau orice operatie privind circulatia produselor ori a substantelor stupefiante" se intelege, dupa caz, fabricarea extractia, conditionarea, prepararea, oferirea, punerea in vinzare, vinzarea, cumpararea, distribuirea si transportul sub orice forma ale acestor produse sau substante.

Art. 2. - Lista produselor si a substantelor stupefiante se stabileste de Ministerul Sanatatii si se aduce la cunostinta generala prin publicare in Buletinul Oficial.

Art. 3. - Activitatile prevazute in art. 1 sint permise prin derogare de la prevederile acelui articol, numai in scop uman sau veterinar, stiintific sau industrial, pe baza autorizatiei eliberate de Ministerul Sanatatii.

Modul de eliberare a autorizatiei se va stabili prin instructiuni emise de Ministrul Sanatatii.

Art. 4. - Pentru fabricarea si conditionarea de produse si substante stupefiante, in afara de autorizatia eliberata de Ministerul Sanatatii este obligatorie si inregistrarea la organele militiei competente din punct de vedere teritorial.

Art. 5. - Intreprinderile producatoare pot livra produse si substante stupefiante fabricilor, depozitelor de medicamente si intreprinderilor pentru comertul exterior, autorizate in acest scop de Ministerul Sanatatii.

Produsele si substantele stupefiante, din import, se livreaza de catre intreprinderile importatoare numai unitatilor autorizate de Ministerul Sanatatii sa primeasca asemenea produse de import.

Includerea in planul de import si in planul de export a produselor si substantelor stupefiante se face cu acordul Ministerului Sanatatii. Importul si exportul se efectueaza in baza autorizatiilor de import si export eliberate de Ministerul Comertului Exterior. Beneficiarii importurilor si furnizorii pentru export vor obtine, inainte de a depune fisele tehnice de import sau de a oferi produse la export, autorizatia necesara de la Ministerul Sanatatii.

Art. 6. - Ministerele si celelalte organe si organizatii centrale, comitetele executive ale CPJ si al mun. Bucuresti, in subordinea carora se afla unitati care desfasoara activitati cu produse sau substante stupefiante, sint obligate sa comunice periodic Ministerului Sanatatii date privind intrarile, consumurile si stocurile produselor si substantelor stupefiante, precum si cantitatile de plante care contin stupefiante si care fac obiectul activitatii acelor unitati.

Art. 7. - Produsele si substantele stupefiante pot fi folosite in scop medical numai pe baza prescriptiilor medicilor umani sau, dupa caz, ale medicilor veterinari.

Prescriptia se face pe formulare speciale, cu timbru sec, sau in condici de prescriptii medicale, ori condici de aparat, destinate exclusiv prescrierii produselor sau substantelor stupefiante in cadrul unitatilor sanitare umane sau veterinare.

Sint exceptate de la prevederile prezentului articol produsele sau substantele stupefiante a caror lista se va aduce la cunostinta generala prin publicare in Buletinul Oficial.

Art. 8. - Directiile sanitare judetene sau, dupa caz, Directia sanitara a mun. Bucuresti, pot elibera bolnavilor sau delegatilor acestora autorizatii pentru obtinerea cantitatilor de produse sau substante stupefiante necesare tratamentelor indelungate.

Art. 9. - Organele si organizatiile care desfasoara activitati cu produse sau substante stupefiante vor pastra o evidenta zilnica a miscarii acestora.

Art. 10. - Personalul medico-sanitar uman sau veterinar si orice alte persoane care prin specificul activitatii lor trebuie sa manipuleze stupefiante si care cunosc cazuri de toxicomanie prin stupefiante au obligatia de a sesiza, de indata, directiile sanitare judetene sau a mun. Bucuresti, in vederea luarii masurilor legale.

Art. 11. - Personalul medico-sanitar uman sau veterinar si orice alte persoane care prin specificul activitatii lor trebuie sa manipuleze produse sau substante stupefiante si care s-au dovedit a fi toxicomani prin stupefiante nu pot prescrie sau manipula astfel de produse.

Art. 12. - Stabilirea cazurilor de toxicomanie prin stupefiante se va face de catre organele sanitare, cu procedura prevazuta in instructiunile Ministerului Sanatatii.

Organele sanitare care au stabilit asemenea cazuri au obligatia de a sesiza, de indata, organele de urmarire penala.

Art. 13. - Cantitatile de produse sau substante stupefiante obtinute in conditiile prevederior art. 8, ramase neconsumate de la bolnavii decedati, vor fi restituite, in termen de 10 zile de la data decesului, unitatilor de unde au fost ridicate, de catre cei care locuiau impreuna cu cel decedat.

Medicul care prescrie sau farmacistul care elibereaza produse sau substante stupefiante este obligat sa incunostinteze pe cei care primesc asemenea prescriptii medicale si pe cei care ridica produsele respective, cu privire la obligatia de restituire a cantitatilor neconsumate.

Art. 14. - Ministerul Sanatatii indruma, coordoneaza, controleaza intreaga activitate cu stupefiante.

Controlul respectarii dispozitilor legale privitoare la activitatea cu stupefiante se efectueaza si de catre organele de specialitate ale directiilor sanitare judelene si a municipiului Bucuresti, precum si de catre organele Ministerului Afacerilor Interne.

In unitatile in care se desfasoara activitati cu produse sau substante stupefiante, organele Ministerului Afacerilor Interne vor efectua controlul insotit de un specialist-medic, farmacist, toxicolog - din partea ministerelor, celorlalte organe si organizatii centrale sau din partea comitetelor executive ale CPJ ori al municipiului Bucuresti, in subordinea carora se afla unitatile respective.

In unitatile Ministerului Fortelor Armate, ale Ministerului Afacerilor Interne si Consiliului Securitatii Statului, controlul se executa de catre specialisti ai acestor organe.

Art. 15. - La punctele de trecere a frontierei de stat - aeriene, navale, rutiere si feroviare - controlul aplicarii regimului legal stabilit pentru activitatea cu stupefiante se face de catre Ministerul Afacerilor Interne, impreuna cu organele Ministerului Comertului Exterior si cu cele ale Ministerului Fortelor Armate. In caz de necesitate, controlul se poate face si de specialisti ai Ministerului Sanatatii sau ai altor organe, delegati in acest scop.

Art. 16. - Nerespectarea art. 1 alin. 1 se pedepseste potrivit dispozitiilor art. 312 din codul penal.

Constituie infractiune si se pedepseste cu pedeapsa prevazuta in art. 312 din codul penal, nerespectarea dispozitiilor art. 1 alin. 2.

Art. 17. - Organele de control autorizate sau, dupa caz, organele de urmarire penala vor ridica, in vederea confiscarii, produsele si substantele stupefiante detinute fara drept.

Acestea vor fi depuse in custodie la farmacia cea nai apropiata de locul unde se efectueaza urmarirea penala.

Art. 18. - Organele si organizatiile de stat ori obstesti precum si persoanele fizice, care desfasoara activitati cu produse sau substante stupefiante, de natura celor prevazute la art. 1, sint obligate ca, in termen de 45 de zile de la data intrarii in vigoare a prezentei legi, sa ceara autorizatia mentionata la art. 3.

Art. 19. - Ministerul Sanatatii va emite instructiuni cu privire la producerea, detinerea, circulatia si utilizarea produselor sau substantelor stupefiante.

Art. 20. - Prezenta lege intra in vigoare dupa 60 de zile de la publicare.

Pe aceeasi data se abroga Decretul nr.227/1950 pentru reglementarea intrebuintarii stupefiantelor, H.C.M. nr.1.178/1954 privind comunicarea unor date in legatura cu importul, folosirea si difuzarea stupefiantelor, precum si orice alte dispozitii contrare prezentei legi.


Miercuri, 23 septembrie 2026, 22:42

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.