DECIZIE nr.24 din 14 martie 1994
cu privire la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 - 229 din Codul penal
Textul actului publicat în M.Of. nr. 29/8 feb. 1995

Victor Dan Zlătescu - preşedinte
Ion Filipescu - judecător
Florin Bucur Vasilescu - judecător
Ioan Griga - procuror
Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent

Pe rol pronunţarea asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 - 229 din Codul penal, ridicată de inculpata Nicola Nina Bebi în cauza ce formează obiectul Dosarului nr. 3.102/1993 al Judecătoriei Tulcea.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa din 9 martie 1994, în prezenţa procurorului şi a părţii vătămate - Grupul şcolar de industrie alimentară Tulcea -, în lipsa inculpatei Nicola Nina Bebi, legal citată, şi consemnate în încheierea din aceeaşi dată, când Curtea Constituţională, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru data de 14 martie 1994.

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ,

având în vedere actele şi lucrările dosarului reţine următoarele: Prin rechizitoriul nr. 211/P/1993 al Procuraturii Locale Tulcea, Nicola Nina Bebi a fost trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 215-229 din Codul penal.
La termenul de judecată din 15 iunie 1993, inculpata a ridicat în faţa Judecătoriei Tulcea, în Dosarul nr. 3102/1993, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor din Codul penal, care reglementează infracţiunile contra avutului obştesc, cu motivarea că diferenţierea de regim sancţionator între proprietatea publică şi privată prevăzută de Codul penal nu mai este compatibilă cu prevederile Constituţiei, care apără în mod egal cele două forme de proprietate.
Judecătoria Tulcea, prin Încheierea din 15 iunie 1993, sesizează Curtea Constituţională cu soluţionarea excepţiei ridicate, exprimând opinia că aceasta este întemeiată.
În vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate, au fost solicitate, potrivit Legii nr. 47/1992, puncte de vedere celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului.
În punctul său de vedere, Guvernul contestă competenţa Curţii Constituţionale, considerând că este o problemă de interpretare ce revine instanţelor judecătoreşti, iar pe fond susţine că atât noţiunea de obştesc, folosită de art. 145 din Codul penal, cât şi categoria juridică de avut obştesc au o sferă mai largă decât conceptul de avut public în care se identifică doar bunurile proprietăţii publice. De altfel, consideră că Decizia Curţii Constituţionale nr. 38 din 7 iulie 1993, prin soluţia formulată, pune capăt opiniilor în legătură cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Codului penal privind avutul obştesc.
Senatul şi Camera Deputaţilor nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile procurorului şi ale părţii vătămate, dispoziţiile art. 215 - 229 din Codul penal, prevederile Constituţiei şi ale Legii nr.
47/1992, reţine: În temeiul dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie şi ale art. 3 şi art. 26 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională este competentă să se pronunţe asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Problema supusă controlului de constituţionalitate priveşte dispoziţiile Codului penal referitoare la infracţiunile contra avutului public, dar, în cauză, inculpata a fost trimisă în judecată pentru infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 229 din Codul penal.
Potrivit art. 23 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, excepţia de neconstituţionalitate poate viza numai acele dispoziţii legale de care depinde judecarea cauzei. Rezultă că, în cauză, excepţia de neconstituţionalitate putea viza numai dispoziţiile art. 229 din Codul penal pentru care inculpata Nicola Nina Bebi a fost trimisă în judecată şi numai cu privire la acesta Curtea Constituţională urmează a se pronunţa.
Dispoziţiile art. 229 din Codul penal referitoare la avutul obştesc, în contextul prevederilor constituţionale despre proprietate, sunt abrogate parţial potrivit art. 150 alin. (1) din Constituţie şi, în consecinţă, art. 229 din Codul penal urmează a se aplica numai cu privire la bunurile prevăzute de art. 135 alin. (4) din Constituţie, bunuri ce formează obiectul exclusiv al proprietăţii publice, astfel cum s-a stabilit prin Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 7 septembrie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.232 din 27 septembrie 1993, obligatorie pentru completele de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie, Plenul Curţii Constituţionale a avut în vedere considerentele ce urmează.
Cât priveşte constituţionalitatea prevederilor Codului penal referitoare la infracţiunile contra avutului obştesc, s-a constatat că noţiunea de avut obştesc nu se confundă cu noţiunea de proprietate, atât timp cât desemnează un interes general al societăţii şi vizează proprietatea publică.
Art. 135 alin. (2) din Constituţie consacră două forme de proprietate, şi anume, publică şi privată, iar proprietatea publică, potrivit alin. (3) din acelaşi articol, aparţine statului sau unităţilor administrativ-teritoriale.
Bunurile ce formează obiectul exclusiv al proprietăţii publice şi regimul juridic aplicabil acestora sunt stabilite la alin. (4) şi (5) ale art. 135 din Constituţie, ele putând fi date în administrarea regiilor autonome ori a instituţiilor publice sau pot fi concesionate ori închiriate, potrivit condiţiilor stabilite de lege.
Referitor la proprietatea privată, art. 41 alin. (2) din Constituţie stipulează că aceasta este ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular, care poate fi statul, persoane fizice sau juridice, ca de pildă societăţile comerciale şi regiile autonome.
Prin urmare, în patrimoniul unei regii autonome se pot afla două categorii de bunuri: a) bunuri proprietate publică, în privinţa cărora regia are un drept de administrare, drept real, şi b) bunuri proprietate privată, în privinţa cărora regia are un drept de proprietate. Se subînţelege că prevederile art. 5 şi art. 20 alin. 2 din Legea nr. 15/1990, conform cărora bunurile care aparţin regiilor autonome şi societăţilor comerciale nu constituie proprietate de stat, şi că proprietatea privată a regiei autonome sau a societăţii comerciale are ca obiect, faţă de dispoziţiile Constituţiei, numai aceste din urmă bunuri.
În consecinţă, faţă de dispoziţiile art. 41 şi art. 135 din Constituţie, termenul avut obştesc urmează a se aplica numai bunurilor ce formează obiectul exclusiv al proprietăţii publice.
Potrivit art. 26 alin. 2 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale, interpretarea dată de plen cu votul majorităţii judecătorilor este obligatorie pentru completul de judecată, motiv pentru care urmează a admite în parte excepţia de neconstituţionalitate.
În speţă, calificarea tipului de proprietate al părţii vătămate - Grupul şcolar de industrie alimentară Tulcea -, respectiv calificarea bunurilor ca aparţinând domeniului public sau privat al statului, este o problemă de aplicare a legii şi deci de competenţa instanţei de judecată.
Pentru motivele arătate, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 150 alin. (1) din Constituţie, precum şi al art. 1, art. 3 şi art. 13 alin. (1) lit. A.c) din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Admite, în parte, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Nicola Nina Bebi în Dosarul nr. 3.102/1993 al Judecătoriei Tulcea şi constată că dispoziţiile art. 229 din Codul penal sunt parţial abrogate potrivit art. 150 alin. (1) din Constituţie şi, în consecinţă, acestea urmează a se aplica numai cu privire la bunurile prevăzute de art. 135 alin. (4) din Constituţie, bunuri ce formează obiectul exclusiv al proprietăţii publice.
Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunţată astăzi, 14 martie 1994.

PREŞEDINTE
dr. Victor Dan Zlătescu

Magistrat-asistent,
Gabriela Dragomirescu

Miercuri, 23 septembrie 2026, 10:14

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.