CIRCULARĂ nr.25 din 21 iulie 1994
privind operatiunile de schimb valutar pentru persoane fizice, rezidente ale Romaniei şi Republicii Moldova, efectuate de societati bancare şi case de schimb valutar pe teritoriul Romaniei
Textul actului publicat în M.Of. nr. 194/28 iul. 1994

CIRCULARA Nr. 25 din 21 iulie 1994 privind operatiunile de schimb valutar pentru persoane fizice, rezidente ale Romaniei si Republicii Moldova, efectuate de societati bancare si case de schimb valutar pe teritoriul Romaniei

EMITENT: BANCA NATIONALA A ROMANIEI

aparuta in MONITORUL OFICIAL Nr. 194 din 28 iulie 1994
In cadrul relatiilor speciale dintre Romania si Republica Moldova, pentru operatiunile de schimb valutar se stabilesc urmatoarele reglementari:

1. Societatile bancare si casele de schimb valutar autorizate sa functioneze in Romania pot efectua operatiuni de schimb valutar intre monedele nationale ale Romaniei si Republica Moldova numai pentru persoanele fizice rezidente ale celor doua state.

2. Operatiunile de schimb valutar se vor efectua la cursurile valutare liber stabilite de societatile bancare si casele de schimb valutar, pe baza cererii si ofertei.

3. Cursurile de schimb valutar de vinzare si de cumparare vor fi afisate zilnic, la loc vizibil, la inceputul programului de lucru, conform metodologiei stabilite in anexa nr. 4 la Regulamentul privind efectuarea operatiunilor valutare.

4. Casele de schimb valutar vor respecta cerintele de evidenta si raportare stabilite in cap. V din anexa nr. 4 la Regulamentul privind efectuarea operatiunilor valutare.

5. Persoanele fizice rezidente ale Romaniei vor putea scoate si introduce din/ in Romania, cu ocazia calatoriilor efectuate in Republica Moldova, sume in numerar pina la maximum 1.000.000 lei de persoana si de calatorie. Cupiurile maxime admise la introducerea si scoaterea din Romania sint cele de pina la 5.
000 lei inclusiv.

6. Persoanele fizice rezidente ale Republicii Moldova vor putea introduce si scoate in/din Romania sumele in numerar stabilite la pct. 5.

7. Sumele ce depasesc limitele stabilite la pct. 5 se depun la organele vamale din punctele de trecere a frontierei de stat romanesti, cu respectarea prevederilor stabilite in anexa nr. 1 la Regulamentul privind efectuarea operatiunilor valutare.

8. Categoriile de persoane precizate mai sus pot efectua transferuri bancare, peste limitele stabilite la pct. 5, prin conturile de corespondent deschise la banci autorizate sa functioneze in cele doua tari.
-------------Prevederile prezentei circulare sint aplicabile numai persoanelor fizice rezidente ale Romaniei si Republicii Moldova care tranziteaza punctele de frontiera situate pe granita dintre cele doua state.
Celelalte proceduri ale Regulamentului privind efectuarea operatiunilor valutare ramin in vigoare si se vor aplica si operatiunilor de schimb valutar pentru persoane fizice, rezidente ale Romaniei si Republicii Moldova.
Bancile si casele de schimb valutar autorizate sa functioneze in Romania vor asigura aplicarea celor prevazute in prezenta circulara incepind cu data publicarii ei in Monitorul Oficial al Romaniei.
Guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei Mugur Isarescu --------------------------


Miercuri, 23 septembrie 2026, 23:09

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.