DECIZIE nr.35 din 27 aprilie 1994
asupra excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 248 alin. 2 din Codul penal
Textul actului publicat în M.Of. nr. 339/7 dec. 1994

Victor Dan Zlătescu - preşedinte
Mihai Constantinescu - judecător
Florin Bucur Vasilescu - judecător
Ioan Griga - procuror
Constantin Burada - magistrat-asistent

Pe rol pronunţarea asupra excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 248 alin. 2 din Codul penal, invocată de Lepădatu Gheorghe în Dosarul nr. 2531/1992 al Tribunalului Municipiului Bucureşti, Secţia I penală.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 13 aprilie 1994, concluziile apărătorului lui Lepădatu Gheorghe, precum şi ale reprezentantului Ministerului Public fiind consemnate în încheierea din aceeaşi dată, când Curtea Constituţională, având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunţarea la 20 aprilie şi apoi la 27 aprilie 1994.

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine: Prin Rechizitoriul nr. 154/P din 15 aprilie 1992 al Procuraturii judeţului Constanţa a fost trimis în judecată Lepădatu Gheorghe pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice - art. 248 alin. 2 din Codul penal, participaţie improprie la fals intelectual art. 31 alin. 2 raportat la art. 289 din Codul penal şi participaţie improprie la uz de fals - art. 31 alin. 2 raportat la art. 291 din Codul penal.
Cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 248 alin. 2 din Codul penal, s-a reţinut că Lepădatu Gheorghe, abuzând de funcţia pe care o deţinea în cadrul I.V.P.S. Constanţa
- director coordonator -, prin activitatea sa a adus un prejudiciu de 384.640 lei şi, totodată, a produs o perturbare gravă a activităţii unităţii, frustrând-o de un beneficiu de 6.502.780 lei.
În faţa Tribunalului Municipiului Bucureşti, Secţia I penală, pe rolul căruia se afla cauza spre soluţionare la termenul de 10 decembrie 1993, apărătorul inculpatului Lepădatu Gheorghe a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 248 alin. 2 din Codul penal, susţinând că teza I potrivit căreia latura obiectivă a infracţiunii constă în "perturbarea deosebit de gravă a activităţii unei organizaţii din cele prevăzute în art. 145 din Codul penal" contravine art. 41 din Constituţie. Totodată, a considerat că şi teza a II-a a aceluiaşi alineat care incriminează fapta ce "a produs o pagubă importantă economiei naţionale" este neconstituţională, întrucât noţiunea de economie naţională, în sensul folosit de textul respectiv, nu mai există şi nici nu este consacrată prin Constituţie.
Tribunalul Municipiului Bucureşti, Secţia I penală, prin Încheierea din 10 decembrie 1992, a sesizat Curtea Constituţională pentru a se pronunţa asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate. În opinia exprimată, se arată, în esenţă, că excepţia invocată nu reprezintă o problemă de constituţionalitate, ci una de interpretare şi de aplicare a legii, de competenţa exclusivă a instanţelor judecătoreşti.
În vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională a solicitat, potrivit art. 24 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, puncte de vedere celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului.
În punctul său de vedere, Guvernul României apreciază că excepţia invocată nu este întemeiată, deoarece, pe de o parte, este o problemă de interpretare juridică, de competenţa instanţelor judecătoreşti, iar, pe de altă parte, dispoziţiile din Codul penal privind avutul obştesc nu contravin Constituţiei, această categorie juridică având o sferă mai largă decât conceptul de avut public, în care se identifică doar bunurile proprietate publică.
Camera Deputaţilor şi Senatul nu au comunicat punctele lor de vedere.
În legătură cu competenţa de soluţionare a excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională constată că, potrivit practicii sale constante, atât timp cât instanţa de judecată nu a reţinut că un text legal este abrogat în temeiul art. 150 alin. (1) din Constituţie, sesizând Curtea cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, aceasta este obligată să se pronunţe în virtutea dreptului constituţional al cetăţenilor de a invoca neconstituţionalitatea unui text legal pe care instanţa înţelege să îl aplice. Abrogarea, potrivit art. 150 alin. (1) din Constituţie, este rezultatul contrarietăţii legii anterioare cu prevederile Constituţiei, astfel încât ea constituie nu numai o consecinţă a aplicării legii în timp, ci şi o problemă de constituţionalitate, ca urmare a supremaţiei legii fundamentale în cadrul sistemului juridic.
În legătură cu dispoziţiile art. 248 alin. 2 din Codul penal a căror constituţionalitate se contestă, se reţin următoarele:
Prin Decizia nr.11 din 8 martie 1994, definitivă, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate cu privire la art. 248 din Codul penal şi a constatat că dispoziţiile sale referitoare la paguba avutului obştesc sunt parţial abrogate, potrivit art. 150 alin. (1) din Constituţie, urmând a se aplica numai cu privire la bunurile prevăzute de art.
135 alin. (4) din Constituţie, bunuri ce formează obiectul exclusiv al proprietăţii publice. Această decizie nu este însă aplicabilă în speţă, deoarece Lepădatu Gheorghe, prin excepţia invocată, se referă exclusiv la pretinsa neconstituţionalitate a noţiunii de funcţionar, astfel cum este definită de art. 147 din Codul penal şi a agravantei prevăzute de alin. 2 al art. 248 din Codul penal. În ce priveşte noţiunea de funcţionar, se constată că, potrivit art. 72 alin. (3) lit. i) din Constituţie, statutul funcţionarilor publici se reglementează prin lege organică. Rezultă că, potrivit Constituţiei, reglementarea acestui statut este rezervată nivelului legii. Cu atât mai mult, deci, conceptul general de funcţionar nu este de nivel constituţional.
În consecinţă, reglementările referitoare la noţiunea de funcţionar, inclusiv cele legate de infracţiunile săvârşite de aceştia, sunt de nivelul legii. De aceea susţinerile privind neconstituţionalitatea noţiunii de funcţionar sunt neîntemeiate, întrucât aceasta nu încalcă o prevedere expresă a Constituţiei.
În legătură cu neconstituţionalitatea agravantei prevăzute de alin. 2 al art. 248 din Codul penal - dacă fapta a avut ca urmare o perturbare deosebit de gravă a activităţii unei organizaţii din cele prevăzute în art. 145 din Codul penal ori a produs o pagubă importantă economiei naţionale se constată că nici sub acest aspect excepţia nu este fondată.
În ce priveşte teza I, este de reţinut că practica jurisdicţiei constituţionale referitoare la protecţia penală a avutului obştesc nu este aplicabilă, întrucât aceasta se întemeiază pe prevederile art. 41 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora proprietatea privată este ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. Agravanta însă are în vedere, nemijlocit, nu dreptul de proprietate, ci regulile de organizare şi funcţionare a unităţii, inclusiv a activităţii economice. Pe de altă parte, unitatea economică constituind o colectivitate, nu se poate nega dreptul legiuitorului de a avea în vedere gravitatea perturbării activităţii în reglementarea represiunii penale, deoarece în mod obiectiv o asemenea faptă reprezintă un grad mai ridicat de periculozitate socială. Desigur, este atributul instanţelor judecătoreşti de a asigura interpretarea corectă a dispoziţiilor legale, în concordanţă cu prevederile Constituţiei, inclusiv în ceea ce priveşte înţelesul actual al art. 145 din Codul penal.
Referitor la teza a II-a, Curtea constată că nu există o similitudine între noţiunea de pagubă adusă avutului obştesc şi pagubă adusă economiei naţionale. În prima ipoteză, este avut în vedere patrimoniul unităţii păgubite, pe când al doilea concept se referă la păgubirea economiei naţionale, ceea ce excede sfera patrimoniului unităţii păgubite. De aceea practica jurisdicţională a Curţii Constituţionale referitoare la conceptul de pagubă adusă avutului obştesc nu este aplicabilă conceptului de păgubire a economiei naţionale. Mai mult, în temeiul art. 134 alin. (2) lit. b) din Constituţie, potrivit căruia statul trebuie să asigure protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, nu poate fi negat dreptul legiuitorului de a institui măsuri de protecţie penală în considerarea acestor interese. Rezultă că, în principiu, o asemenea protecţie, indiferent că a fost sau este instituită, nu poate fi neconstituţională.
Având în vedere considerentele expuse, prevederile art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1, art. 3, art. 13 alin. (1) lit. A.c), art. 23 şi următoarele din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 248 alin. 2 din Codul penal, ridicată de Lepădatu Gheorghe în Dosarul nr. 2531/1992 al Tribunalului Municipiului Bucureşti, Secţia I penală.
Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunţată în şedinţa publică din 27 aprilie 1994.

PREŞEDINTE,
Victor Dan Zlătescu

Magistrat-asistent,
Constantin Burada

Miercuri, 23 septembrie 2026, 13:51

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.