DECIZIE nr.36 din 27 aprilie 1994
asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 248 şi ale art. 223 din Codul penal
Textul actului publicat în M.Of. nr. 36/17 feb. 1995

Victor Dan Zlătescu - preşedinte
Mihai Constantinescu - judecător
Florin Bucur Vasilescu - judecător
Ioan Griga - procuror
Constantin Burada - magistrat-asistent

Pe rol pronunţarea asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 248 şi ale art. 223 din Codul penal, ridicată de Grameni Apostol în Dosarul nr. 5620/1992 al Judecătoriei Tulcea.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 13 aprilie 1994, în lipsa părţilor cu care procedura de citare a fost legal îndeplinită, concluziile reprezentantului Ministerului Public fiind consemnate în încheierea din aceeaşi dată. Completul de judecată, având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunţarea la 20 aprilie şi apoi la 27 aprilie.

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ,

având în vedere încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, dispoziţiile art. 248 şi ale art. 223 din Codul penal, prevederile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, reţine următoarele:
Prin Rechizitoriul Procuraturii Locale Tulcea nr. 44/P/1992 au fost trimişi în judecată inculpaţii Bumbac Maria şi Grameni Apostol pentru săvârşirea mai multor fapte penale, printre care şi a infracţiunilor prevăzute de art. 248 din Codul penal
- abuz în serviciu contra intereselor obşteşti - şi de art. 223 din Codul penal - delapidare.
La Judecătoria Tulcea, în şedinţa din 13 ianuarie 1993, Grameni Apostol, prin apărătorul său, a invocat excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor din Codul penal în baza cărora a fost trimis în judecată, susţinând că acestea contravin prevederilor art. 135 alin. (2) şi (4) din Constituţie, fiind abrogate potrivit art. 150 alin. (1) din legea fundamentală.
Judecătoria, prin Încheierea din 13 ianuarie 1993, a suspendat judecata şi a sesizat Curtea Constituţională pentru a se pronunţa asupra excepţiei.
În opinia exprimată, instanţa apreciază că este necesar să se recurgă la procedura instituită de art. 144 lit. c) din Constituţie, pentru a se stabili dacă normele cuprinse în titlul IV din Codul penal nu au devenit caduce în raport cu dispoziţiile art. 41 alin. (2) din Constituţie potrivit cărora proprietatea privată este ocrotită de lege în mod egal, indiferent de proprietar.
În temeiul art. 24 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, au fost solicitate puncte de vedere celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului.
În punctul său de vedere Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată, deoarece, pe de o parte, este o problemă de interpretare juridică, de competenţa instanţelor judecătoreşti, iar, pe de altă parte, dispoziţiile din Codul penal privind avutul obştesc nu contravin Constituţiei, această categorie juridică având o sferă mai largă decât conceptul de avut public, în care se identifică doar bunurile proprietate publică.
Camera Deputaţilor şi Senatul nu au comunicat punctul lor de vedere.
În legătură cu competenţa de soluţionare a excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională constată că, potrivit practicii sale constante, cât timp instanţa de judecată nu a reţinut că un text legal este abrogat conform art. 150 alin. (1) din Constituţie, sesizând Curtea cu soluţionarea excepţiei, aceasta este obligată să se pronunţe în virtutea dreptului constituţional al cetăţenilor de a invoca neconstituţionalitatea unui text legal pe care instanţa înţelege să îl aplice. Abrogarea, potrivit art. 150 alin. (1) din Constituţie, este rezultatul contrarietăţii legii anterioare cu prevederile Constituţiei, astfel încât ea constituie nu numai o consecinţă a aplicării legii în timp, ci şi o problemă de constituţionalitate, ca urmare a supremaţiei legii fundamentale în cadrul sistemului juridic.
Cu privire la constituţionalitatea dispoziţiilor din Codul penal referitoare la avutul obştesc, Curtea Constituţională reţine că interpretarea acestor dispoziţii a făcut şi obiectul Deciziei Plenului Curţii Constituţionale nr. 1/1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.232 din 27 septembrie 1993. Prin decizia respectivă s-a statuat că dispoziţiile Codului penal referitoare la infracţiunile contra avutului obştesc, deci şi aceea prevăzută de art. 223 - delapidarea -, sunt abrogate parţial potrivit art. 150 alin. (1) din Constituţie, urmând să se aplice în continuare numai pentru bunurile proprietate publică prevăzute în art. 135 alin. (4) din Constituţie.
În baza deciziei sus-menţionate, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 14 din 8 martie 1994 s-a respins recursul Ministerului Public împotriva Deciziei Curţii Constituţionale nr.
32 din 26 mai 1993 prin care se constatase că art. 223 din Codul penal a fost abrogat parţial potrivit art. 150 alin. (1) din Constituţie şi, în consecinţă, acesta urmează a se aplica numai cu privire la bunurile prevăzute de art. 135 alin. (4) din Constituţie, bunuri ce formează obiectul exclusiv al proprietăţii publice.
În legătură cu constituţionalitatea prevederilor art. 248 din Codul penal este de menţionat, de asemenea, că prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 11 din 8 martie 1994 s-a admis recursul declarat de Ministerul Public şi s-a modificat decizia atacată în sensul că s-a admis excepţia de neconstituţionalitate referitoare la acest articol şi s-a constatat că dispoziţiile sale referitoare la paguba avutului obştesc sunt parţial abrogate potrivit art. 150 alin. (1) din Constituţie, urmând a se aplica numai cu privire la bunurile prevăzute de art. 135 alin. (4) din Constituţie, bunuri ce formează obiectul exclusiv al proprietăţii publice.
Rezultă deci că, în prezent, orice altă excepţie de neconstituţionalitate privind art. 223 din Codul penal şi art. 248 din Codul penal (când s-a produs o pagubă avutului obştesc) este lipsită de obiect, deoarece, aşa cum s-a arătat, prin deciziile sus-menţionate s-a constatat abrogarea parţială a acestora.
Cu privire la infracţiunile prevăzute de art. 26 raportat la art. 289 din Codul penal şi de art. 26 raportat la art. 291 din Codul penal (complicitate la fals intelectual şi, respectiv, la uz de fals) pentru comiterea cărora, de asemenea, inculpatul a fost trimis în judecată, acesta nu a înţeles să invoce excepţia de neconstituţionalitate, întreaga motivare şi susţinere referindu-se numai la avutul obştesc cu care dispoziţiile articolelor respective nu au nici o legătură.
Faţă de considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie şi al art. 1, art. 3, art. 13 alin. (1) lit. A.c) din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca lipsită de obiect excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Grameni Apostol în Dosarul nr.
5620/1992 al Judecătoriei Tulcea, întrucât, prin deciziile nr. 11 din 8 martie 1994 şi, respectiv, nr. 32 din 26 mai 1993, definitive, Curtea Constituţională a constatat că art. 248 şi art. 223 din Codul penal au fost abrogate parţial conform art. 150 alin. (1) din Constituţie, dispoziţiile acestora urmând a se aplica numai cu privire la bunurile prevăzute în art. 135 alin. (4) din Constituţie, bunuri ce fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice.
Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunţată în şedinţa publică din 27 aprilie 1994.

PREŞEDINTE,
Victor Dan Zlătescu

Magistrat-asistent,
Constantin Burada

Joi, 24 septembrie 2026, 10:04

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.