DECIZIE nr.45 din 17 mai 1994
privind constitutionalitatea Regulamentului Camerei Deputaţilor, publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.50 din 25 februarie 1994
Textul actului publicat în M.Of. nr. 131/27 mai. 1994

Curtea Constitutionala a fost sesizata de catre presedintele Camerei Deputatilor, prin adresa nr. 8 din 1 martie 1994, ca, in conformitate cu prevederile art. 144 lit. b) din Constitutie si ale art. 21 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, sa se pronunte asupra constitutionalitatii Regulamentului Camerei Deputatilor, aprobat prin Hotarirea nr. 8 din 24 februarie 1994, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 50 din 25 februarie 1994.
Deoarece sesizarea a fost formulata chiar de catre presedintele Camerei Deputatilor, nu s-a mai cerut si un punct de vedere, art. 21 din Legea nr. 47/ 1992 neprevazind aceasta obligatie intr-o atare situatie.
Avind in vedere dispozitiile art. 144 lit. b) din Constitutie, precum si ale art. 2, art. 3, art. 12 si art. 21 din Legea nr. 47/1992, Curtea Constitutionala constata ca este competenta sa verifice constitutionalitatea Regulamentului Camerei Deputatilor.

CURTEA CONSTITUTIONALA,

tinind seama de prevederile Constitutiei, ale Legii nr. 47/1992 si ale Regulamentului Camerei Deputatilor, precum si de raportul judecatorului-raportor , retine urmatoarele: Pentru examinarea conformitatii prevederilor Regulamentului Camerei Deputatilor cu prevederile Constitutiei se impune, mai intii, precizarea naturii juridice si a locului acestui regulament in sistemul actelor normative si desigur a sferei normelor juridice pe care, potrivit Constitutiei, regulamentul o poate acoperi.
Parlamentul Romaniei poate adopta, potrivit Constitutiei, urmatoarele categorii de acte juridice: legi constitutionale, legi organice, legi ordinare [art. 72 alin. (1)]; regulamentul sedintelor comune [art. 62 alin. (1)]; motiunea de cenzura (art. 112). Fiecare camera a Parlamentului poate adopta urmatoarele acte juridice: regulamentul propriu de organizare si functionare [art. 61 alin. (1)]; hotariri [art. 64 si art. 74 alin. (2)]; motiuni [art. 64 si art. 111 alin (2)].
Din examinarea acestor dispozitii constitutionale, precum si a celor care prevad procedura de legiferare (art. 72-78) rezulta ca Regulamentul Camerei Deputatilor, prin continutul si procedura de adoptare, nu se incadreaza in categoria legilor. Aceasta pentru ca, spre deosebire de lege, regulamentul poate reglementa numai organizarea interna si functionarea Camerei, este votat numai de catre a Camera si nu este supus promulgarii. Este adevarat ca art. 74 din Constitutie stabileste ca hotaririle privind regulamentele Camerelor se adopta, ca si legile organice, cu votul majoritatii membrilor fiecarei Camere, dar acest lucru nu este indestulator pentru a da regulamentului o alta natura juridica decit aceea de hotarire.
Majoritatea absoluta impusa de Constitutie pentru adoptarea unei asemenea hotariri urmareste sa asigure o exprimare cit mai larga a vointei deputatilor in prevederile regulamentare, -lucru firesc intr-un sistem parlamentar democratic care implica, prin definitie, o majoritate si o opozitie parlamentara. Iata de ce Regulamentul Camerei Deputatilor este o hotarire si urmeaza a fi supus regimului constitutional al acestei categorii de acte juridice.
Cit priveste sfera normelor juridice care, potrivit Constitutiei Romaniei, este de nivelul Regulamentului Camerei Deputatilor, trebuie stabilita prin identificarea efectelor juridice rezultind din sistematizarea dispozitiilor constitutionale privind Parlamentul, precum si prin interpretarea art. 61 alin.(1) coroborat cu art. 66 - 71 din legea fundamentala.
Reglementarile constitutionale privind Parlamentul Romaniei au urmatoarea structura: Organizare si functionare (sectiunea 1); Statutul deputatilor si al senatorilor (sectiunea a 2-a); Legiferarea (sectiunea a 3-a).
Aceasta structurare tehnica juridica nu ramine fara importante consecinte juridice cit priveste continutul normativ al Regulamentului Camerei Deputatilor.
Ea explica si motiveaza unele constatari ale Curtii privind constitutionalitatea prevederilor regulamentare.
Din aceasta structurare a dispozitiilor constitutionale, precum si din interpretarea art. 61 alin (1), art. 66-71 si art. 74 alin. (1) din Constitutie rezulta urmatoarele constatari:

1. Prevederile Regulamentului Camerei Deputatilor sunt constitutionale in masura in care privesc numai organizarea interna si functionarea Camerei Deputatilor.

2. Aceste prevederi sunt constitutionale numai in masura in care nu reglementeaza materii care, potrivit dispozitiilor constitutionale, trebuie reglementate prin alte acte juridice.

3. In legatura cu statutul deputatilor, urmeaza a se observa ca prin Constitutie acesta este reglementat distinct de organizarea interna, de unde rezulta indubitabil ca regulamentul nu poate depasi limitele organizarii proprii. Este fara indoiala ca, in general, un regulament de organizare si functionare a unei structuri, inclusiv statale, poate contine si reguli de statut al membrilor ce compun structura respectiva.
In situatia in care insa legea dispune ca acest lucru nu este posibil, regulamentul nu poate cuprinde asemenea norme. Putem constata ca asemenea limitari sunt prevazute explicit prin Constitutie, ele rezultind din structura dispozitiilor privind Parlamentul Romaniei, precum si din continutul textelor constitutionale ale: art. 68 potrivit caruia alte incompatibilitati se stabilesc prin lege organica; art. 71 potrivit caruia cuantumul indemnizatiei si celelalte drepturi se stabilesc prin lege. Desigur, exista si dispozitii constitutionale care stabilesc chiar ele probleme de statut al deputatilor.
Ca atare, fata de aceste dispozitii de o claritate incontestabila, rezulta intentia Constitutiei de a scoate anumite prevederi din sfera de reglementare a regulamentului.
Mai mult, aceste dispozitii constitutionale urmaresc sa realizeze o simetrie intre reglementarile cuprinse in regulamentele celor doua Camere parlamentare, din moment ce ele au aceeasi legitimitate, cu mici deosebiri, aceleasi imputerniciri si, desigur, deputatii si senatorii au acelasi statut.

4. Din moment ce Regulamentul Camerei Deputatilor este o hotarire care reglementeaza organizarea interna si proprie a Camerei, prevederile sale nu pot stabili drepturi si obligatii decit pentru deputati, precum si pentru autoritatile, demintarii si functionarii publici, in functie de raporturile constitutionale pe care le au cu Camera. Ca atare, prin Regulamentul Camerei Deputatilor nu se pot stabili drepturi si mai ales obligatii in sarcina unor subiecte de drept din afara Camerei Deputatilor, subiecte de drept care nu se incadreaza in cele circumstantiate mai inainte. Asemenea prevederi pot cuprinde numai legile, in acceptiunea de acte juridice ale parlamentului.

5. Regulamentul Camerei Deputatilor fiind un act juridic inferior Constitutiei si legilor nu poate cuprinde reguli de fond ce sunt de domeniul acestora, dar poate cuprinde reguli de procedura pentru realizarea acestor reglementari.
Aceste reguli trebuie sa permita doar valorificarea dispozitiilor constitutionale si legale, neputindu-le afecta in ceea ce priveste domeniul de reglementare si continutul.

6. Unele articole din Regulamentul Camerei Deputatilor reproduc fidel articole din Constitutie, procedeu utilizat frecvent in legislatia romaneasca.
Evident, in asemenea situatii, constitutionalitatea acestor prevederi este in afara discutiei.
Fata de precizarile de principiu facute mai inainte, urmatoarele prevederi ale Regulamentului Camerei Deputatilor urmeaza a fi considerate neconstitutionale:
ART. 7, potrivit caruia invalidarea alegerii se poate propune numai pentru frauda electorala. Legea nr. 68/1992 pentru alegerea Camerei Deputatilor si a Senatului, prin art. 25 lit. f), da dreptul Biroului Electoral Central sa anuleze alegerile dintr-o circumscriptie electorala in cazul in care votarea si stabilirea rezultatului alegerilor au avut loc prin fraude de natura sa modifice atribuirea mandatelor. Ca atare, frauda electorala este un motiv de anulare a alegerilor. Validarea alegerii, o spune, desi indirect, chiar art. 6 din Regulamentul Camerei Deputatilor, implica verificarea legalitatii alegerii deputatilor, ceea ce inseamna, evident, mai mult decit verificarea fraudei electorale.
Ca atare, invalidarea nu se poate limita numai la frauda electorala, ci si la neindeplinirea oricareia dintre conditiile constitutionale si legale privind alegerea deputatilor, cum ar fi conditiile pentru a candida, solutionarea contestatiilor de catre birourile electorale si justitie, respectarea prevederilor legale referitoare la atribuirea mandatelor etc. Acesta este sensul validarii prevazute in art. 67 alin. (1) din Constitutie, iar art. 7 din regulament restringe acest sens.
ART. 18, privind parasirea unui grup parlamentar si interdictia trecerii in altul, vine in contradictie cu art. 61 alin. (3), precum si cu art. 66 din Constitutie, ca fiind o ingradire a mandatului reprezentativ. De altfel, in legatura cu aceasta problema, Curtea Constitutionala s-a pronuntat prin Decizia nr.44/1993, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 190 din 10 august 1993, iar conform art. 145 alin. (2) din Constitutie, deciziile Curtii Constitutionale sunt obligatorii.
ART. 20, Formularea alin. 1, care stabileste alegerea Biroului permanent, creeaza aparenta a doua structuri distincte, si anume: presedintele Camerei Deputatilor si Biroul permanent. Or, art. 61 alin. (2) din Constitutie este in sensul ca Biroul permanent al Camerei Deputatilor cuprinde presedintele si ceilalti membri. De altfel, daca s-ar fi reluat formularea din titlul sectiunii, o asemenea neconformitate ar fi fost evitata.
De asemenea, adaosul din alin. 3, pe cit posibil, este in conflict cu art. 61 alin (5) din Constitutie care este categoric. Textul este deci neconstitutional deoarece adauga la Constitutie.
ART. 23 alin 2, privind stabilirea numarului de locuri in Biroul permanent prin folosirea cuvintului "unor", creeaza impresia si posibilitatea excluderii altor grupuri parlamentare, venind astfel in conflict cu dispozitiile art. 61 alin. (5) din Constitutie care impune respectarea configuratiei politice a Camerei, fara rezerve.
ART. 48. alin. 2, privind dreptul comisiei de a decide ca anumite lucrari sa se desfasoare fara prezenta unor reprezentanti ai Guvernului, contravine art. 110 alin. (2) din Constitutie, mai ales ca unii ministri pot fi si deputati.
Potrivit art. 110 alin. (2), membrii Guvernului au acces la lucrarile Parlamentului, iar prin Parlament urmeaza a se intelege toate structurile sale, nu numai Camerele. Ca atare, este o exagerare evidenta si contrara Constitutiei ca un ministru sa fie primit la activitatea unei comisii doar la chemarea acesteia. De altfel, accesul membrilor Guvernului la lucrarile Parlamentului este o consecinta a votului de incredere acordat Guvernului si, ca atare, acest acces trebuie sa fie liber si asigurat.
ART. 71, prevazind dreptul comisiei de ancheta de a cita orice persoana, contravine mai multor dispozitii constitutionale. Ancheta parlamentara este un mijloc de realizare a controlului parlamentar, iar acest control este circumstantiat cit priveste subiectele supuse controlului prin art. 110 din Constitutie. Desigur si alte dispozitii constitutionale stabilesc un drept de control, dar cu nuantari si precizari precum art. 31 alin. (5), potrivit caruia controlul parlamentar asupra serviciilor publice de radio si televiziune se reglementeaza prin lege organica.
Anumiti demnitari si functionari publici nu pot fi insa controlati prin comisiile de ancheta deoarece Constitutia, stabilind raporturile juridice dintre autoritatile publice, instituie reguli distincte.
Astfel, Presedintele Romaniei poate fi pus sub acuzare pentru inalta tradare, in conditiile art. 84 alin. (3) din Constitutie, numai de catre Camera Deputatilor si Senat, in sedinta comuna, cu votul a cel putin doua treimi din numarul deputatilor si senatorilor. De asemenea, el poate fi suspendat din functie, in conditiile art. 95 din Constitutie, de Camera Deputatilor si Senat, in sedinta comuna, cu votul majoritatii deputatilor si senatorilor, iar eventualele explicatii privind faptele ce i se imputa pot fi date Parlamentului si nu unei comisii.
Totodata, judecatorii sunt independenti si se supun numai legii (art. 123 alin. (2) din Constitutie), iar rolul de consiliu de disciplina pentru ei il are numai Consiliul Superior al Magistraturii [art. 133 alin. (2) coroborat cu art. 124 alin. (1) din Constitutie]. Orice dispozitie regulamentara care ar implica posibilitatea citarii unui judecator in fata unei comisii parlamentare de ancheta incalca evident dispozitiile constitutionale care stabilesc, chiar daca implicit, separatia puterilor in stat, si, desigur independenta judecatorilor si supunerea lor numai legii. De asemenea, citarea unui cetatean in fata unei comisii parlamentare, ca martor sau in orice alta calitate, contravine dispozitiilor constitutionale privind libertatile cetatenesti si justitia.
Desigur, nimic nu impiedica comisiile parlamentare sa invite anumite persoane pentru a da relatii in legatura cu obiectul anchetei.
De altfel, "art. 68" al Regulamentului Camerei Deputatilor delimiteaza sfera controlului si o corobare a art. 71, care prevede atributiile comisiei de ancheta, cu acest articol ar fi evitat depasirea competentelor. In legatura cu acest text este aplicabila constatarea facuta la pct. 4 din considerentele prezentei decizii.
In fine, cit priveste "art. 71 alineatul penultim", el contravine art. 108 din Constitutie care da numai Camerei Deputatilor dreptul de a cere urmarirea penala a ministrilor. De aceea nu se justifica trimiterea la o alta autoritate.
ART. 84 alin. 1, omite nejustificat enumerarea la subiectele initiativei legislative a "cel putin 500.000 de cetateni cu drept de vot" [art. 146 alin. (1 ) din Constitutie]. In structura Constitutiei, initiativa legislativa trebuie sa se refere la categoriile de legi astfel cum sunt prevazute ele de catre art. 72 din Constitutie. Or, legile constitutionale sunt una dintre aceste categorii, lucru confirmat si de regulament prin art. 107. Este deci o omisiune care este partial reparata prin art. 113 alin. 1 din regulament. De altfel, in structura regulamentului, despre legile constitutionale se vorbeste numai la procedura de vot. In functie de reconsiderarea acestui text, trebuie completate corespunzator si celelalte prevederi ale sectiunii, implicit cele de la mediere, cu luarea in consideratie si a art. 147 alin. (2) din Constitutie.
ART. 113 alin. 5, care prevede majoritatile necesare adoptarii actelor, prin exprimarea "celelalte hotariri" restringe sfera actelor pe care le poate adopta Camera Deputatilor. De aceea, constitutional, ea trebuie inlocuita cu exprimarea "celelalte acte".
ART. 114, care da rol decisiv votului presedintelui Camerei in caz de paritate de voturi, contravine dispozitiilor constitutionale privind majoritatile cerute pentru adoptarea actelor, dispozitii ce nu fac asemenea delimitari (vezi art. 74 din Constitutie).
Singura solutie constitutionala rezultind din pozitia juridica egala la vot a tuturor deputatilor este, in situatia paritatii de voturi, repetarea votului.
ART. 118, privind dezbaterea obiectiei de neconstitutionalitate, detaliaza, la nivelul deciziei parlamentare, prevederile constitutionale privind controlul constitutionalitatii.
Din modul cum sunt redactate prevederile acestui articol nu rezulta diferenta constitutionala in ceea ce priveste efectele deciziilor Curtii Constitutionale pronuntate in controlul prealabil al legilor si in controlul constitutionalitatii regulamentelor, care este un control posterior sau sanctionator.
Rezulta ca, si in cazul unei decizii de neconstitutionalitate a unor prevederi neregulamentare, decizia Curtii Constitutionale poate fi inlaturata prin votul Camerei.
Ca atare, acest articol contravine art. 145 alin. (1) din Constitutie care prevede posibilitatea inlaturarii obiectiei de neconstitutionalitate numai pentru legi. In cazul Regulamentului Camerei Deputatilor, art. 22 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale obliga Camera sa reexamineze dispozitiile, pentru punerea lor de acord cu prevederile Constitutiei.
ART. 124 alin. 4, privind mijloacele de informare in masa, contravine dispozitiilor constitutionale privind libertatea de exprimare si dreptul la informare (art. 30 si art. 31). In litera si spiritul Constitutiei, comentarea in presa tine de libertatea de exprimare si de dreptul la informarea corecta a cetatenilor asupra treburilor publice.
Denaturarea informatiilor, abaterile, incalcarea regulilor se inscriu in sfera larga a delictelor de presa, iar acestea, potrivit art. 30 alineatul final din Constitutie, se stabilesc prin lege care, desigur, numai ea poate stabili si sanctiunile.
ART. 128 alin. 2 partea finala, care da dreptul presedintelui Camerei de a decide daca verificarea cvorumului legal este necesara, inlocuieste aprecierea (votul) Camerei intr-o problema importanta si delicata, contravenind art. 64 din Constitutie.
ART. 148 alineatul final, privind raspunsurile la intrebari, contravine dispozitiilor art. 112 alin. (1) din Constitutie care nu limiteaza sursele (cauzele, motivele) motiunii de cenzura.
ART. 156 alin. 2, circumscriind interpelarea numai la adresa Guvernului, contravine, dispozitiilor art. 111 alin. (1) din Constitutie care obliga si pe membrii Guvernului sa raspunda la interpelari.
ART. 162 alin. 2 si 3, privind dreptul deputatilor de a cere informatii si date, contravine dispozitiilor art. 110 din Constitutie care permit solicitarea de informatii si documente doar de catre Camere sau de catre comisiile parlamentare, prin intermediul presedintilor acestora, iar solicitarea acestora este legata de informarea Parlamentului. Apoi, din formularea larga ar rezulta posibilitatea interventiei deputatului in sfera puterii judecatoresti. Un asemenea lucru este neconstitutional si cu consecinte imprevizibile.
ART. 168 alin. 2. Definitia data imunitatii parlamentare este inutila si, desigur, neconstitutionala deoarece art. 69 si 70 din Constitutie ii delimiteaza sfera. Modul de redactare a alin. 2 este neconstitutional fiindca ambiguitatea sa poate primi interpretari care depasesc aceasta sfera.
ART. 171 alin. 2, stabilind infractiuni si pedepse, contravine dispozitiilor art. 72 alin. (3) lit. f) din Constitutie potrivit carora infractiunile, pedepsele si regimul executarii acestora se stabilesc prin lege organica, precum si ale art. 23 alin. (9) din Constitutie potrivit carora nici o pedeapsa nu poate fi stabilita sau aplicata decit in conditiile si in temeiul legii.
ART. 171 alin. 1,3 si 4, privind protectia juridica, contravin dispozitiilor art. 16 din Constitutie, creind privilegii unor categorii de cetateni, precum si ale art. 72 alin. (3) din Constitutie.
ART. 175, privind definirea functiilor publice de autoritate, contravine dispozitiilor art. 72 alin. (3) lit. i) din Constitutie, potrivit carora statutul functionarilor publici se stabileste numai prin lege organica, iar nominalizarea functiilor publice de autoritate este o problema de statut al functionarilor, deci de lege, mai ales ca determinarea acestor functii trebuie sa fie aceeasi si pentru Senat.
ART. 178. Prin aplicarea acestui text, vag redactat, se pot crea situatii contrare Constitutiei, atit timp cit nu precizeaza ce fel de functii conferite de state straine pot ocupa deputatii romani. Apoi, aceasta este o problema de statut al parlamentarului.
ART. 192, partea finala este neconstitutional pentru ca impune obligatii consiliilor locale si judetene. Un asemenea lucru il poate face numai legea, iar dispozitia regulamentara incalca art. 119 din Constitutie privind principiul autonomiei locale.
ART. 192, art. 193 si art. 194, privind unele drepturi, sunt neconstitutionale deoarece stabilesc probleme ce tin de statutul deputatilor.
ART. 195 alin. 2 partea finala si alin. 3, privind absentele, contravin regulilor privind cvorumul legal si majoritatilor impuse de Constitutie pentru adoptarea actelor Parlamentului, stabilite prin art. 64 si art. 74. Faptul ca deputatul nu este considerat absent tine de disciplina in Camera, dar regulamentul nu poate evita respectarea exigentelor constitutionale privind majoritatea.
ART. 196, privind concediile, este neconstitutional deoarece stabileste probleme ce tin de statutul deputatilor, fiind vorba de drepturi ale parlamentarilor.
ART. 208, interzicind asocierea personalului incadrat in serviciile Camerei Deputatilor in partide politice si dreptul la greva, este neconstitutional. El incalca dispozitiile art. 37 alin. (3) din Constituie potrivit carora categoriile de functionari care nu se pot asocia in partide politice se stabilesc prin lege, precum si dispozitiile art. 40 alin. (2) din Constitutie potrivit carora tot legea stabileste limitele exercitarii dreptului la greva.
Avind in vedere considerentele expuse, in temeiul art. 144 lit. b) din Constitutie si ale art. 13 alin. (1) lit. A. b) din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALA
In numele legii
DECIDE:

1. Constata ca art. 7, art. 18, art. 20 alin. 1 si alin. 3, art. 23 alin. 2, art. 48 alin. 2, art. 71, art. 84 alin. 1, in sensul omiterii initiativei de revizuire a Constitutiei, art. 113 alin. 5, art. 114, art. 118, art. 124 alin. 4 , art. 128 alin. 2 partea finala, art. 148 alineatul final, art. 156 alin. 2, art. 162 alin. 2 si alin. 3, art. 168 alin. 2, art. 171, art. 175, art. 178, art. 192, art. 193, art. 194, art. 195 alin. 2 partea finala si alin. 3, art. 196 si art. 208 din Regulamentul Camerei Deputatilor sunt neconstitutionale.

2. Prezenta decizie se comunica Camerei Deputatilor si se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.

Deliberarea a avut loc la data de 17 mai 1994 si la ea au participat Vasile Gionea, presedinte, Viorel Mihai Ciobanu, Mihai Constantinescu, Antonie Iorgovan , Ioan Muraru, Florin Bucur Vasilescu si Victor Dan Zlatescu, judecatori.

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,
prof. dr. VASILE GIONEA

Magistrat-asistent,
Gabriela Dragomirescu

Miercuri, 23 septembrie 2026, 12:21

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.