DECIZIE nr.82 din 20 iulie 1994
privind soluţionarea recursului declarat de Ministerul Public împotriva Deciziei Curţii Constituţionale nr.23 din 14 martie 1994
Textul actului publicat în M.Of. nr. 282/5 oct. 1994

Vasile Gionea - preşedinte
Viorel Mihai Ciobanu - judecător
Mihai Constantinescu - judecător
Antonie Iorgovan - judecător
Ioan Muraru - judecător
Ioan Griga - procuror
Florentina Geangu - magistrat-asistent

Pe rol pronunţarea asupra recursului declarat de Ministerul Public împotriva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 23 din 14 martie 1994.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa din 5 iulie 1994, în prezenţa reprezentantului Ministerului Public şi a inculpatului Rusu Constantin şi au fost consemnate în încheierea de la acea dată, când Curtea Constituţională, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea la 13 iulie 1994 şi apoi la 20 iulie 1994.
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tulcea nr. 108/P/1993, Şerban Dan, Şerban Gheorghe şi Rusu Constantin au fost trimişi în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de furt în paguba avutului obştesc prevăzută de art. 224 din Codul penal.
La termenul de judecată din 8 iunie 1993, inculpatul Şerban Dan a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 224 din Codul penal, considerând în esenţă că, raportat la prevederile imperative ale art. 150 alin. (1) din Constituţie, acestea sunt abrogate implicit.
Prin Decizia nr.23 din 14 martie 1994, Curtea Constituţională a respins ca lipsită de obiect excepţia de neconstituţionalitate, constatând că art. 224 din Codul penal a fost abrogat parţial, conform art. 150 alin. (1) din Constituţie, astfel încât textul urmează a se aplica numai cu privire la bunurile prevăzute în art. 135 alin. (4) din Constituţie, bunuri ce fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice.
Împotriva acestei decizii Ministerul Public a declarat recurs, invocând următoarele motive:
1. Curtea nu este competentă de a se pronunţa asupra conflictului legilor anterioare Constituţiei cu prevederile acesteia şi, deci, de a constata că ele sunt abrogate potrivit art. 150 alin. (1) din Constituţie, în cazul în care încalcă o prevedere constituţională.
2. Decizia este criticată pentru că soluţia respingerii excepţiei de neconstituţionalitate ca lipsită de obiect este rezultatul aplicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 33/1993 şi nu al examinării pe fond a cazului concret dedus judecăţii. În acest fel decizia ar apărea ca nemotivată.

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ,

examinând decizia atacată, încheierea de sesizare, motivele de recurs, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile recurentului - Ministerul Public -, dispoziţiile legale atacate ca neconstituţionale raportate la prevederile Constituţiei, precum şi cele ale Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:
Primul motiv de recurs, care vizează necompetenţa Curţii Constituţionale de a se pronunţa asupra conflictului legilor anterioare Constituţiei cu prevederile acesteia şi, deci, de a constata că ele sunt abrogate, potrivit art. 150 alin. (1) din Constituţie, în cazul în care contrazic o prevedere constituţională, nu este fondat. Potrivit art. 150 alin. (1) din Constituţie, legile preconstituţionale rămân în vigoare, în măsura în care nu contravin acesteia. Rezultă că, prin natura sa, contrarietatea unei legi anterioare Constituţiei cu prevederile acesteia are drept consecinţă abrogarea. În cazul legilor anterioare Constituţiei, neconstituţionalitatea are un caracter specific, întrucât cauza sa este posterioară legii, constând în schimbarea temeiului legitimităţii sale constituţionale. În aceste condiţii, controlul constituţionalităţii unei legi preconstituţionale, care are ca rezultat constatarea contrarietăţii acesteia cu prevederile Constituţiei, nu duce la declararea legii ca neconstituţională - o lege putând fi apreciată numai în funcţie de regimul constituţional sub imperiul căruia a fost adoptată - ci la constatarea aprobării, soluţie ce constituie consecinţa constituţională, prevăzută de art. 150 alin. (1), a unei asemenea contrarietăţi.
Nici cel de-al doilea motiv de recurs, care vizează respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca lipsită de obiect, nu este fondat, recursul neţinând seama de specificul jurisdicţiei constituţionale. Astfel, excepţia de neconstituţionalitate poate fi admisă sau respinsă prin decizie definitivă.
În caz de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate, decizia Curţii Constituţionale produce efectele prevăzute de art. 145 alin. (2) din Constituţie şi de art. 26 din Legea nr. 47/1992. Astfel fiind, textul declarat ca neconstituţional sau textul anterior Constituţiei constatat ca abrogat, deoarece, potrivit art. 150 alin. (1) din Constituţie, este contrar acesteia, nu mai poate fi aplicat, este scos din legislaţie. Orice altă excepţie care ar avea ca obiect textul declarat ca neconstituţional sau constatat ca abrogat urmează să fie respinsă ca lipsită de obiect, dacă soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate s-a făcut cu citarea părţilor, ori ca vădit nefondată în cazul în care, pentru acelaşi motiv de fond, excepţia a fost, potrivit art. 24 alin.
(2) din Legea nr. 47/1992, rezolvată fără citarea părţilor.
Aşa fiind, referirea la deciziile definitive anterioare nu înseamnă o lipsă de motivare în drept, ci dimpotrivă, aplicarea consecventă a dispoziţiilor constituţionale şi legale.
Recursul invocă şi faptul că respingând excepţia ca lipsită de obiect se închide calea sesizării Curţii Constituţionale chiar şi atunci când excepţia priveşte un bun public, nominalizat expres în art. 135 alin. (4) din Constituţie.
Argumentul nu poate fi desigur primit deoarece Curtea Constituţională statuează numai asupra problemelor de drept. Constatând în drept că art. 224 din Codul penal, ca orice alt text în legătură cu avutul obştesc, este abrogat parţial şi că urmează să se aplice numai cu privire la bunurile prevăzute în art. 135 alin. (4) din Constituţie, bunuri ce fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice, rămâne ca fiecare instanţă judecătorească să stabilească dacă este vorba sau nu de astfel de bunuri şi să decidă dacă textele referitoare la infracţiunile privind avutul obştesc sunt sau nu aplicabile.
Pentru motivele arătate, în temeiul art. 144 lit. c), art. 145 alin. (2) şi art. 150 alin. (1) din Constituţie, precum şi al art. 1, art. 3, art. 13 alin. (1) lit. A. c), art. 25 şi art. 26 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge recursul formulat de Ministerul Public împotriva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 23 din 14 martie 1994 pronunţată în Dosarul nr. 74C/1993.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţa publică din 20 iulie 1994.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. dr. VASILE GIONEA

Magistrat-asistent,
Florentina Geangu

Joi, 24 septembrie 2026, 20:14

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.