DECIZIE nr.86 din 28 iulie 1994
privind soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 223 din Codul penal
Textul actului publicat în M.Of. nr. 59/31 mar. 1995

Miklos Fazakas - preşedinte
Viorel Mihai Ciobanu - judecător
Victor Dan Zlătescu - judecător
Constantin Burada - magistrat-asistent

Completul de judecată, convocat potrivit art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 288 din 28 ianuarie 1994, pronunţată în Dosarul nr. 14.244/1993, Judecătoria Galaţi a dispus scoaterea cauzei de pe rol şi a sesizat Curtea Constituţională cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 223 din Codul penal, invocată de Balog Irimie şi Buzdugan Marcel, la termenul de 17 ianuarie 1994. Prin excepţie, inculpaţii susţin că art. 223 din Codul penal a fost abrogat ca urmare a adoptării Constituţiei.
În legătură cu excepţia de neconstituţionalitate, instanţa, fără a-şi exprima opinia, reţine că potrivit art. 144 lit. c) din Constituţie "competenţa de a hotărî asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti privind neconstituţionalitatea legilor aparţine Curţii Constituţionale".

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ,

având în vedere actul de sesizare, raportul întocmit în cauză, dispoziţiile art. 144 lit. c) din Constituţie şi ale art. 24 din Legea nr. 47/1992, reţine: Curtea Constituţională a mai fost sesizată cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 223 din Codul penal, iar prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 32 din 26 mai 1993, definitivă prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 14 din 8 martie 1994, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.126 din 23 mai 1994, s-a constatat că art. 223 din Codul penal a fost abrogat parţial potrivit art. 150 alin. (1) din Constituţie şi, în consecinţă, aceasta urmează a se aplica numai cu privire la bunurile prevăzute de art. 135 alin. (4) din Constituţie, bunuri ce formează obiectul exclusiv al proprietăţii publice. Decizia nr.32 fiind definitivă, potrivit art. 145 alin. (2) din Constituţie, este obligatorie.
Rezultă deci că, în prezent, orice altă excepţie de neconstituţionalitate, referitoare la aceleaşi dispoziţii legale, în speţă ale art. 223 din Codul penal, este lipsită de obiect, astfel că excepţia ridicată de Balog Irimie şi Buzdugan Marcel urmează a fi respinsă ca vădit nefondată.
Pentru motivele arătate, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c) şi al art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, în unanimitate,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca vădit nefondată excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 223 din Codul penal, invocată de Balog Irimie şi Buzdugan Marcel în Dosarul nr. 14.244/1993 al Judecătoriei Galaţi.
Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunţată în şedinţa din 28 iulie 1994.

PREŞEDINTE,
dr. Miklos Fazakas

Magistrat-asistent,
Constantin Burada


Joi, 24 septembrie 2026, 18:11

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.