DECIZIE nr.136 din 7 decembrie 1994
privind soluţionarea recursurilor declarate împotriva Deciziei Curţii Constituţionale nr.81 din 15 iulie 1994
Textul actului publicat în M.Of. nr. 14/25 ian. 1995

Vasile Gionea - preşedinte
Mihai Constantinescu - judecător
Miklós Fazakas - judecător
Ioan Muraru - judecător
Florin Bucur Vasilescu - judecător
Ioan Griga - procuror
Constantin Burada - magistrat-asistent

Pe rol soluţionarea recursurilor declarate de către Ministerul Public şi Bozdog Ovidiu Nicolae împotriva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 81 din 15 iulie 1994.
La apelul nominal au lipsit părţile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Magistratul-asistent referă că recursul Ministerului Public a fost retras, iar recursul formulat de Bozdog Ovidiu Nicolae este declarat în termen şi motivat.
Procurorul pune concluzii de respingere a recursului, soluţia pronunţată fiind în concordanţă cu prevederile constituţionale, precum şi cu reglementările internaţionale în materie.

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ,

examinând decizia atacată cu recurs, motivele invocate, prevederile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992, constată următoarele:
Prin Decizia nr.81 din 15 iulie 1994, Curtea Constituţională a admis, în parte, excepţia de neconstituţionalitate privind art. 200 alin. 1 din Codul penal, invocată de Bozdog Ovidiu Nicolae, Banu Ovidiu, Blaga Lucian, Stoica Iordan Ciprian, Hopris Florin Petru şi Năstase Gheorghe Cristian, şi a constatat că prevederile acestui alineat sunt neconstituţionale în măsura în care se aplică relaţiilor sexuale între persoane majore de acelaşi sex, liber consimţite, care nu sunt săvârşite în public ori nu produc scandal public.
Totodată, Curtea a respins excepţia privind art. 200 alin. 2 din Codul penal, invocată de Bozdog Ovidiu Nicolae şi Blaga Lucian.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs Ministerul Public şi Bozdog Ovidiu Nicolae.
Cu privire la recursul Ministerului Public, întrucât, prin adresa nr. 45654/7420/P/1994 a Parchetului General de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, procurorul general a comunicat că, potrivit art. 3304 din Codul de procedură civilă, îşi retrage recursul, urmează a se lua act de această cerere.
Prin recursul formulat de Bozdog Ovidiu Nicolae se solicită admiterea lui şi modificarea deciziei atacate, în sensul de a se constata că întreg articolul 200 din Codul penal este neconstituţional. În motivarea recursului se invocă, în principal, art. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, precum şi Amendamentul nr. 8 al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei. Se susţine, în esenţă, că în recomandarea făcută prin amendamentul sus-menţionat de către Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei nu se face nici o distincţie între adulţi şi minori, fapta fiind unică, doar subiecţii diferiţi. Întrucât această distincţie nu se regăseşte în Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi cum art. 20 alin. (2) din Constituţia României consacră principiul priorităţii normei de drept internaţional, se apreciază că instanţa de contencios constituţional avea obligaţia să declare ca fiind neconstituţional întreg articolul 200 din Codul penal.
Recursul nu este întemeiat.
Art. 200 alin. 1 din Codul penal prevede că relaţiile sexuale între persoane de acelaşi sex se pedepsesc cu închisoarea de la unu la 5 ani. Alin. 2 al aceluiaşi articol prevede că fapta prevăzută la alin. 1, săvârşită asupra unui minor, asupra unei persoane în imposibilitate de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa, sau prin constrângere, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani.
În analiza motivelor de recurs este necesar a se face distincţie între criticile aduse deciziei în legătură cu prevederile alin. 1 şi criticile referitoare la prevederile alin. 2 ale art. 200 din Codul penal. Această distincţie se impune deoarece dispoziţiile art. 200 alin. 1 din Codul penal au fost declarate neconstituţionale, în anumite condiţii, iar alin. 2 al aceluiaşi articol nu a fost declarat neconstituţional, excepţia fiind respinsă.
Cu privire la art. 200 alin. 1 din Codul penal, prin decizia recurată s-a statuat că prevederile respective sunt neconstituţionale în măsura în care se aplică relaţiilor sexuale între persoane majore de acelaşi sex, liber consimţite, care nu sunt săvârşite în public ori nu produc scandal public.
Recurentul susţine că referirea la persoane majore nu ar fi conformă Amendamentului nr. 8 al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei la Raportul asupra cererii de aderare a ţării noastre la acest consiliu, ceea ce evident este inexact, deoarece din cuprinsul acestui raport rezultă că recomandarea are în vedere cerinţa de a nu mai fi incriminate actele homosexuale, săvârşite în privat, între adulţii care au consimţit la acestea.
Chiar dacă nu ar fi existat această circumstanţiere, soluţia nu putea fi alta ţinând seama de prevederile art. 26 alin. (2) din Constituţie potrivit cărora „Persoana fizică are dreptul să dispună de ea însăşi, dacă nu încalcă drepturile şi libertăţile altora, ordinea publică sau bunele moravuri”. Este evident că relaţiile homosexuale cu un minor sau în public, ori care au produs scandal public, sunt contrare bunelor moravuri.
De asemenea, astfel de relaţii aduc atingere şi ordinii publice ce ar putea fi grav afectată datorită consecinţelor unor asemenea relaţii în planul moralei publice. Din cuprinsul art. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului rezultă că dreptul persoanei la respectul vieţii sale private nu exclude atributul legiuitorului de a stabili măsurile necesare într-o societate democrată, pentru apărarea ordinii publice, protejarea sănătăţii, moralei, a drepturilor şi libertăţilor altora. Deci, acest drept poate fi exercitat numai atunci când el corespunde cerinţelor moralei şi ordinii publice şi nu aduce o atingere drepturilor altora. Recurentul absolutizează dreptul pe care îl are orice persoană la respectul vieţii sale private ca şi cum aceste cerinţe nici nu ar exista. O asemenea concepţie este însă contrară principiilor statului de drept şi regimului nostru constituţional care presupun întotdeauna interpretarea sistematică a drepturilor cetăţenilor, ceea ce, în speţă, înseamnă şi dreptul minorilor la protecţie, consacrat în art. 45 alin. (1) din Constituţie, precum şi a dreptului fiecărui cetăţean de a pretinde statului să apere morala publică şi bunele moravuri. Pentru aceste motive, criticile făcute de recurent referitoare la prevederile art. 200 alin. 1 din Codul penal sunt nefondate.
În legătură cu alin. 2 al art. 200 din Codul penal, trebuie menţionat că în motivarea recursului nu se face o critică specială acestor dispoziţii. În afara considerentelor expuse cu privire la alin. 1, trebuie subliniat faptul că alin. 2 al art. 200 din Codul penal se referă, în principal, la săvârşirea faptei fără consimţământ. Acest lucru rezultă din enumerarea subiecţilor pasivi arătaţi de alin. 2 al art. 200: minori, persoane în imposibilitate de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa, sau prin constrângere. In simile ratio, aceasta este şi situaţia minorului. Faţă de prevederile art. 26 alin. (1) din Constituţie, care instituie obligaţia autorităţilor publice de a respecta viaţa intimă, familială şi privată, evident că dispoziţiile sale au în vedere protecţia împotriva violării acestui drept de către oricine, inclusiv de către persoanele fizice.
Or, stabilirea de relaţii homosexuale fără liber consimţământ, cât şi, în general, stabilirea de relaţii sexuale între persoane de sex opus fără liber consimţământ constituie o încălcare evidentă a drepului prevăzut de art. 26 alin. (1) din Constituţie privind respectarea şi ocrotirea vieţii intime, familiale şi private a cetăţenilor.
De altminteri, interpretarea dată în decizia recurată nu contravine nici art. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care prevede că amestecul unei autorităţi publice în viaţa privată a cuiva nu este, prin ea însăşi, condamnabilă câtă vreme ea are loc potrivit legii şi în interesul apărării unor valori morale ori al protejării drepturilor altora.
Faţă de cele arătate, rezultă că nici critica făcută de recurent deciziei atacate cu privire la art. 200 alin. 2 din Codul penal nu este fondată.
Examinând şi din oficiu decizia recurată, se constată că nu sunt motive care să justifice modificarea ei, astfel că recursul urmează a fi respins.
Văzând şi prevederile art. 144 lit. c) şi ale art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi ale art. 1, art. 3, art. 13 alin. (1) lit. A. c) şi ale art. 25 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1. Ia act de retragerea recursului declarat de Ministerul Public împotriva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 81 din 15 iulie 1994.
2. Respinge recursul declarat de Bozdog Ovidiu Nicolae împotriva aceleiaşi decizii.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţa publică din 7 decembrie 1994.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. dr. VASILE GIONEA

Magistrat-asistent,
Constantin Burada

Miercuri, 23 septembrie 2026, 13:48

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.