HOTĂRÂRE nr.394 din 15 iulie 1994
privind infiintarea Societatii Comerciale "Geprocon" - S.A.
| Textul actului publicat în M.Of. nr. 239/29 aug. 1994 |
ART. 1
Se infiinteaza Societatea Comerciala "Geprocon" - S.A., persoana juridica romana, cu sediul in municipiul Iasi, str. Aeroportului nr. 1, judetul Iasi, avind obiectul de activitate si capitalul social initial prevazut in anexa nr. 1 .
Societatea Comerciala "geprocon" - S.A. se infiinteaza pe baza dizolvarii partiale a Regiei Autonome a Apelor "Apele Romane".
ART. 2
Societatea comerciala pe actiuni, infiintata potrivit art. 1, se va organiza si functiona in conformitate cu legislatia in vigoare si cu statutul prevazut in anexa nr. 2.
ART. 3
Capitalul social initial al societatii, in valoare de 221.254 mii lei, a fost stabilit in baza indicatorilor raportati la data de 31 decembrie 1993 si are urmatoarea structura:
a)) active imobiliare - 214.493 mii lei;
b) active circulante - 6.761 mii lei.
Activul si pasivul se preiau de catre societatea nou-infiintata pe baza de protocol de predare-primire de la Regia Autonoma a Apelor "Apele Romane".
ART. 4
Personalul trecut la societatea comerciala nou-infiintata se considera transferat.
ART. 5
Anexele nr. 1 si 2 fac parte integranta din prezenta hotarire.
ART. 6
Patrimoniul Regiei Autonome a Apelor "Apeke Romane", stabilit la art. 3 din Hotarirea Guvernului nr. 196/1991 (republicata), se diminueaza corespunzator cu partea din valoarea patrimoniului transmisa societatii comerciale nou-infiintate .
ART. 7
Orice dispozitie contrara prezentei hotariri se abroga.
p. PRIM-MINISTRU DAN MIRCEA POPESCU, ministru de stat, ministrul muncii si protectiei sociale Contrasemneaza:
------------------ Ministrul apelor, padurilor si protectiei mediului, Aurel Constantin Ilie Ministru de stat, ministrul finantelor, Florin Georgescu ANEXA 1 -------------------------------------------------------------------------------------Denumirea Valoarea societatii capitalului Unitatea care comerciale Sediul Obiectul social isi inceteaza care se principal de activitate - mii lei - activitatea infiinteaza a) active imobilizate b) active circulante -----------------------------------------------------------------------------Societatea - Municipiul - Executa foraje hidrogeografice 221.254 Santierul de Comerciala Iasi, str. de cercetare si exploatare pina a)214.493 constructii"Geprocon" Aeroportului pina la 250 m adincime, inclusiv b) 6.761 montaj - S.A. nr. 1, pompari experimentale cu instalatii Atelierul de judetul Iasi aer lift; studii si proiectare;
- foraje si studii geotehnice; Compartimentul de lucrari geologice - foraje orizontale, subtraversari apartinind piloti forati; Regiei Auto - injectii de impermeabilizare sau nome a Apelor consolidare; "Apele - intocmeste regulamente de exploatare Romane" *) si grafice dispecer pentru acumulari Filiala Iasi de apa;
- documentatii tehnice pentru lucrari de regularizari de riuri, aparari de maluri, acumulari de apa cu folosinte complexe, posturi hidrometrice de masurare a debitelor de apa, alimentari cu apa, canalizari si statii de epurare;
- studii topografice complexe de docu mentatii de terenuri pentru stabilirea patrimoniului;
- studii de gospodarire a apelor pentru folosinte consumatoare de apa;
- tehnologii de executie si lucrari de organizare de santier;
- produse software in domeniile specificate mai sus;
- studii geotehnice si hidrogeologice;
- executa lucrari de regularizari de riuri, aparari de maluri, baraje, indiguiri, alimentari cu apa, canalizari si statii de epurare constructii civile, cai de comunicatie de interes local, precum si reparatii la tipurile de lucrari mentionate;
- constructii si instalatii de debitmetrie pe canale deschise si conducte fortate;
- produse si prestari de servicii specifice activitatii de constructii, transporturi si mecanizare in tara si in strainatate;
- activitati de import-export si comercializare in cadrul obiectului de activitate.
----------------------------------------------------------------------------- *) Regia Autonoma a Apelor "Apele Romane" a fost infiintata prin Hotarirea Guvernului nr. 196/1991, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 77 din 13 aprilie 1991, modificata prin Hotarirea Guvernului nr. 53/1993, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 36 din 19 februarie 1993, si a fost republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 36 din 19 februarie 1993.
ANEXA 2 ------ STATUTUL Societatii Comerciale "Geprocon" - S.A.
CAP. 1
Denumirea, forma juridica, sediul, durata
ART. 1
Denumirea Denumirea societatii este Societatea Comerciala "Geprocon" - S.A.
ART. 2
Forma juridica Societatea Comerciala "Geprocon" - S.A. este persoana juridica romana, avind forma juridica de societate comerciala pe actiuni. Aceasta isi desfasoara activitatea in conformitate cu legile romane si cu prezentul statut.
ART. 3
Sediul Sediul societatii este in Romania, municipiul Iasi, str. Aeroportului nr. 1, judetul Iasi.
Societatea poate avea sucursale, filiale, reprezentante, agentii situate si in alte localitati din tara si in strainatate, in conformitate cu necesitatile legale de indeplinirea activitatilor si obiectivelor sale.
ART. 4
Durata de functionare Durata societatii este nelimitata, cu incepere de la data inregistrarii la Registrul comertului.
CAP. 2
Scopul si obiectul de activitate al societatii
ART. 5
Scopul societatii Scopul societatii este efectuarea de prestari de servicii si lucrari in domeniile: studii si lucrari geologice, hidrogeologice si geotehnice, studii topografice, proiectare, constructii-montaj pentru alimentari cu apa, canalizari si statii de epurare, constructii civile si industriale, constructii hidrotehnice si de imbunatatiri funciare, precum si reparatii la aceste tipuri de lucrari.
ART. 6
Obiectul de activitate Obiectul de activitate al societatii este:
- executa foraje hidrogeologice de cercetare si exploatare pina la 250 m adincime, inclusiv pompari experimentale cu instalatii aer lift;
- foraje si studii geotehnice;
- foraje orizontale, subtraversari piloti forati;
- injectii de impermeabilizare sau consolidare;
- intocmeste regulamente de exploatare si grafice-dispecer pentru acumulari de apa;
- documentatii tehnice pentru lucrari de regularizari de riuri, aparari de maluri, acumulari de apa cu folosinte complexe, posturi hidrometrice de masurare a debitelor de apa, alimentari cu apa, canalizari si statii de epurare;
- studii topografice complexe si documentatii de terenuri pentru stabilirea patrimoniului;
- studii de gospodarirea apelor pentru folosinte consumatoare de apa;
- tehnologii de executie si lucrari de organizare de santier;
- produse software in domeniile specificate mai sus;
- studii geotehnice si hidrogeotejnice;
- executa lucrari de regularizari de riuri, aparari de maluri, baraje, indiguiri, alimentari cu apa, canalizari si statii de epurare constructii civile , cai de comunicatii de interes local, precum si reparatii la tipurile de lucrari mentionate;
- constructii si instalatii de debitmetrie pe canale deschise si conducte fortate;
- produse si prestari de servicii specifice activitatii de constructii, transporturi si mecanizare in tara si in strainatate;
- activitati de import-export si comercializare in cadrul obiectului de activitate.
CAP. 3
Capitalul social, actiunile
ART. 7
Capitalul social Capitalul social este fixat la suma de 221.254 mii lei, impartit in 44.250 actiuni nominative in valoare de 5.0000 lei fiecare.
Capitalul social initial este in intregime subscris de statul roman, in calitate de actionar unic, si varsat in intregime la data constituirii societatii.
Capitalul social initial este detinut de statul roman, ca unic actionar, pina la transmiterea actiunilor, partial sau in totalitate, din proprietatea statului catre persoane fizice sau juridice, in conditiile legii.
ART. 8
Actiunile Actiunile societatii sint nominative si vor cuprinde: denumirea si durata societatii, numarul Monitorului Oficial al Romaniei in care s-a facut publicarea , numarul din Registrul comertului sub care se afla inmatriculata societatea, capitalul social, numarul actiunilor si numarul de ordine, valoarea nominala a actiunilor si varsamintele efectuate, numele, prenumele si domiciliul actionarului, sau, dupa caz, denumirea si sediul acestuia, avantajele acordate fondatorilor.
Actiunile vor purta timbrul sec al societatii si semnatura a doi administratori.
Societatea va tine evidenta actiunilor intr-un registru numerotat, sigilat si parafat de catre presedintele consiliului de administratie si care se pastreaza la sediul societatii.
ART. 9
Reducerea sau marirea capitalului social Capitalul social poate fi redus sau marit pe baza hotaririi adunarii generale extraordinare a actionarilor, in conditiile si cu respectarea procedurii prevazute de lege.
ART. 10
Drepturi si obligatii decurgind din detinerea de actiuni Fiecare actiune subscrisa si varsata de actionari, potrivit legii, confera acestora dreptul la un vot in adunarea generala a actionarilor, dreptul de a alege si de a fi alesi in organele de conducere, dreptul de a participa la distribuirea profitului, conform prevederilor prezentului statut si dispozitiilor legale, respectiv alte drepturi prevazute in statut.
Detinerea actiunii implica adeziunea, de drept, la statut.
Drepturile si obligatiile legate de actiuni urmeaza actiunile in cazul trecerii lor in proprietatea altor persoane.
Obligatiile societatii sint garantate cu capitalul social al acesteia, iar actionarii raspund in limita valorii actiunilor pe care le detin.
Capitalul social al societatii nu poate fi grevat de datorii sau alte obligatii personale ale actionarilor. Un creditor al unui actionar poate formula pretentii asupra partii din profitul societatii ce i se va repartiza de catre adunarea generala a actionarilor sau a cotei-parti cuvenite acestuia la lichidarea societatii, efectuata in conditiile prezentului statut.
ART. 11
Cesiunea actiunilor Actiunile sint indivizibile cu privire la societate, care nu recunoaste decit un proprietar pentru fiecare actiune.
Cesiunea partiala sau totala a actiunilor, omtre actionari sau terti, se poate face potrivit legii.
Cesiunea actiunilor se inregistreaza in registrul de evidenta a actiunilor si se mentioneaza pe titlu.
ART. 12
Pierderea actiunilor In cazul pierderii unor actiuni, proprietarul va trebui sa anunte consiliul de administratie si sa faca public faptul prin presa in localitatea in care se afla sediul societatii. Dupa 6 luni va putea obtine un duplicat al actiunii.
CAP. 4
Organele de conducere A. Adunarea generala a actionarilor
ART. 13
Atributii Adunarea generala a actionarilor este organul de conducere al societatii care decide asupra activitatii acesteia si stabileste politica ei economica si promotionala.
Adunarile generale a actionarilor sint ordinare si extraordinare.
ART. 14
Adunarea generala ordinara Adunarea generala ordinara se intruneste cel putin o data pe an, in cel mult 3 luni de la incheierea exercitiului economico-financiar. In afara de dezbaterea altor probleme inscrise pe ordinea de zi, adunarea generala este obligata:
a) sa analizeze raportul de activitate al consiliului de administratie si sa aprobe directiile principale de actiune in viitor;
b) sa analizeze si sa aprobe bilantul anual, contul de profit si pierderi, destinatia si repartizarea profitului, dividendele ce se distribuie actionarilor , precum si descarcarea de gestiune a administratorilor, pe baza raportului consiliului de administratie asupra activitatii societatii si a raportului comisiei de cenzori;
c) sa aleaga membrii consiliului de administratie si cenzorii si sa le stabileasca remuneratia pentru exercitiul in curs;
d) sa aprobe emiterea de actiuni si de alte hirtii de valoare;
e) sa se pronunte asupra gestiunii administratorilor;
f) sa abrope bugetul de venituri si cheltuieli si programul de activitate pe anul in curs.
ART. 15
Organizarea adunarii generale ordinare Adunarea generala ordinara este constituita valabil si poate lua hotariri astfel:
a) daca, la prima convocare, actionarii prezenti sau reprezentati detin cel putin 2/3 din capitalul social;
b) daca adunarea generala nu poate lucra datorita neindeplinirii conditiilor de la lit. a), adunarea generala ce se va intruni, dupa o a doua convocare, poate sa ia hotariri asupra problemelor incluse pe ordinea de zi a celei dintii adunari, daca actionarii prezenti sau reprezentati detin cel putin 1/2 din capitalul social.
ART. 16
Adunarea generala extraordinara Adunarea generala extraordinara se intruneste ori de cite ori este necesar a se lua o hotarire pentru:
a) marirea, reducerea sau intregirea capitalului social;
b) emiterea de actiuni si de alte titluri de valoare;
c) schimbarea sediului;
d) fuziunea cu alte societati;
e) dizolvarea anticipata a societatii.
ART. 17
Organizarea adunarii generale extraordinare Adunarea generala extraordinara este valabil constituita daca, la data convocarii acesteia, sint prezenti actionarii reprezentind 3/4 din capitalul social, iar hotaririle sint luate cu votul unui numar de actionari care sa reprezinte cel putin 1/2 din capitalul social. Daca adunarea generala nu se poate tine din cauza numarului insuficient de actionari, la convocarea urmatoareadunarea generala este valabil constituita daca sint prezenti actionari reprezentind 1/2 din capitalul social, iar hotaririle sint luate cu votul unui numar de actionari care sa reprezinte cel putin 1/3 din capitalul social.
ART. 18
Convocarea adunarii generale Administratorii societatii au dreptul de a convoca adunarea generala ori de cite ori considera ca este necesar, precum si obligatia de a o convoca la cererea actionarilor reprezentind cel putin 1/10 din capitalul social, daca la cerere sint invocate probleme ce intra in atributiile adunarii generale.
Convocarea va fi publicata in Monitorul Oficial al Romaniei si intr-unul dintre cotidienele de larga circulatie.
Convocarea va cuprinde locul si data tinerii adunarii generale, data urmatoarei adunari, in cazul cind prima nu se poate intruni, precum si ordinea de zi, cu prezentarea explicita a tuturor problemelor ce vor face obiectul dezbaterilor adunarii generale.
Termenul de intrunire a adunarii generale este de minimum 15 zile de la data publicarii convocarii, iar daca adunarea este convocata la cererea actionarilor , nu poate depasi 30 de zile de la data cererii, in conditiile prezentului acord .
Reprezentarea actiunilor Actionarii care nu pot participa la adunarea generala pot fi reprezentati numai de alti actionari, in baza unei procuri speciale, depuse la sediul societatii comerciale cu cel putin 5 zile inainte de data adunarii generale.
ART. 19
Exercitarea dreptului de vot in adunarea generala a actionarilor Hotaririle adunarii generale se iau prin vot deschis sau secret, dupa caz.
Votul secret este obligatoriu pentru alegerea si revocarea membrilor consiliului de administratie si a cenzorilor, precum si pentru adoptarea hotaririi referitoare la raspunderea administratorilor.
Hotaririle adunarii generale sint obligatorii chiar si pentru actionarii absenti sau nereprezentati.
ART. 20
Conducerea adunarii generale Adunarea generala a actionarilor este prezidata de presedintele consiliului de administratie, iar in lipsa acestuia, de catre unul dintre vicepresedinti, desemnat de catre presedinte.
Presedintele consiliului de aministratie desemneaza, dintre membrii adunarii generale, doi secretari care sa verifice lista de prezenta a actionarilor si sa intocmeasca procesul-verbal al adunarii.
Procesul-verbal al adunarii generale va fi semnat de persoana care a prezidat sedinta si de secretarul care l-a intocmit.
Procesul-verbal al adunarii generale se va scrie in registrul sedintelor adunarilor generale, care va fi sigilat si parafat.
La sedintele ordinare si extraordinare ale adunarii generale a actionarilor, in care se dezbat probleme privitoare la raporturile de munca cu personalul societatii, pot fi invitati si reprezentantii sindicatului si ai salariatilor.
In perioada in care statul este actionar unic, atributiile adunarii generale a actionarilor vor fi exercitate de imputernicitii mandatati sa reprezinte interesului capitalului de stat, potrivit legii.
Imputernicitii mandatati vor reprezenta interesele capitalului de stat, pina la aplicarea prevederilor art. 39 din Legea privatizarii societatilor comerciale nr. 58/1991, atributiile ministerului de resort fiind indeplinite de Ministerul Apelor, Padurilor si Protectiei Mediului.
B. Consiliul de administratie
ART. 21
Componenta Societatea Comerciala "Geprocon" - S.A. este administrata de catre consiliul de administratie, compus din 5 administratori.
ART. 22
Organizarea Membrii consiliului de administratie sint alesi de adunarea generala a actionarilor pentru o perioada de 4 ani, cu posibilitatea de a fi realesi pe noi perioade de 4 ani. Administratorii pot avea si calitatea de actionari.
Cind se creeaza un loc vacant in consiliul de administratie, adunarea generala a actionarilor alege un nou administrator pentru completarea locului vacant; durata pentru care este ales noul administrator va fi egala cu perioada care a ramas pina la expirarea mandatului predecesorului sau.
Sint incompatibile cu calitatea de memebru al consiliului de administratie, al comisiei de cenzori si cu cea de director persoanele care, potrivit legii, sint incapabile sau au fost condamnate pentru gestiune frauduloasa, abuz de incredere, fals, inselaciune, delapidare, marturie mincinoasa, dare si luare de mita, trafic de influenta, precum si pentru alte infractiuni prevazute de lege referitoare la societatile comerciale.
Fiecare administrator va depune, in termenul prevazut de lege, garantia aprobata de catre adunarea generala a actionarilor.
La prima sedinta, consiliul de administratie alege, dintre membrii sai, un presedinte si doi vicepresedinti. Presedintele este si directorul general al societatii.
Consiliul de administratie se intruneste la sediul societatii, lunar si ori de cite ori este nevoie, la convocarea unuia dintre membrii sai. El este prezidat de presedinte, iar in lipsa acestuia, de catre vicepresedinte.
Presedintele numeste un secretar fie dintre membrii consiliului, fie din afara acestuia.
Pentru valabilitatea deciziilor consiliului de administratie este necesara prezenta a cel putin 1/2 din numarul membrilor sai.
Dezbaterile consiliului de administratie au loc conform ordinii de zi stabilite pe baza proiectului comunicat de presedinte cu cel putin 15 zile inainte. Acestea se consemneaza in procesul-verbal al sedintei, se scrie intr-un registru sigilat si parafat de catre presedintele consiliului de administratie.
Procesul-verbal este semnat de persoana care a prezidat sedinta si de persoana care l-a intocmit.
In relatiile cu tertii, societatea este reprezentata de catre presedintele consiliului de administratie, pe baza si in limitele imputernicirilor date de adunarea generala a actionarilor sau, in lipsa acestuia, de catre vicepresedinte .
Membrii consiliului de administratie vor putea executa orice act care este legal si legat de administrarea societatii, in interesul acesteia si in limitele drepturilor care li se confera.
Presedintele consiliului de administratie este obligat sa puna la dispozitia actionarilor si a comisiei de cenzori, la cererea acestora, toate documentele societatii.
Membrii consiliului de administratie, raspund individual sau solidar, dupa caz, fata de societate, pentru prejudiciile rezultate din infractiuni sau abateri de la dispozitiile legale, de la statut sau pentru greseli in administrarea societatii. In astfel de situatii, ei vor putea fi revocati prin hotarirea adunarii generale.
Consiliul de administratie poate delega o parte din atributiile sale unui comitet de directie, compus din membri alesi dintre administratori, fixindu-le in acelasi timp si remuneratia.
Decizia consiliului de administratie privind suma necesara remunerarii membrilor comitetului de directie va trebui sa fie ratificata de adunarea generala.
Deciziile comitetului de directie se iau cu majoritatea absoluta a voturilor membrilor sai.
Comitetul de directie este obligat sa prezinte, la fiecare sedinta a consiliului de administratie, registrul sau de deliberari.
In comitetul de directie votul nu poate fi dat prin delegatie.
Consiliul de administratie poate oricind revoca persoanele numite in comitetul de directie.
ART. 23
Atributiile consiliului de administratie Consiliul de administratie are urmatoarele atributii:
a) aproba structura organizatorica, atributiile si competentele personalului, numarul de angajati si nivelul de salarizare;
b) aproba regulamentul de organizare si functionare si regulamentul de ordine interioara;
c) stabileste si aproba regimul semnaturilor si al imputernicitilor in cadrul societatii;
d) stabileste planul de marketing;
e) aproba operatiunile de vinzare si cumparare de bunuri, potrivit competentelor asortate;
f) aproba incheierea sau rezilierea contractelor cu tertii, potrivit competentelor aprobate;
g) supune aprobarii adunarii generale a actionarilor, in termen de 90 de zile de la incheierea exercitiului economic-financiar, raportul cu privire la activitatea societatii, bilantul si contul de profit si pierderi pe anul precedent, precum si proiectul de buget al societatii pe anul in curs;
h) stabileste nivelul veniturilor si cheltuielilor societatii, al investitiilor proprii si al reparatiilor capitale, precum si actele de dispozitie ce urmeaza a se efectua, in cadrul prevederilor legale, cu privire la bunurile societatii;
i) aproba documentatiile tehnico-economice pentru lucrari proprii;
j) face propuneri adunarii generale a actionarilor cu privire la marirea, micsorarea si reintregirea capitalului social, precum si cu privire la emiterea si modul de distribuire a actiunilor.
CAP. 5
Gestiunea societatii
ART. 24
Comisia de cenzori Gestiunea societatii este controlata de catre actionari si de catre comisia de cenzori formata din trei membri, care trebuie sa fie actionari, cu exceptia cenzorilor contabili.
Cenzorii sint alesi de catre adunarea generala a actionarilor, unul dintre acetia fiind recomandat de catre Ministerul Finantelor.
Adunarea generala alege, de asemenea, acelasi numar de cenzori supleanti, care vor inlocui, in conditiile legii, pe cenzorii titulari.
Cenzorii vor depune, in termenul prevazut de lege, o garantie reprezentind o treime din garantia ceruta administratorilor.
Pentru a-si putea exercita dreptul de control, actionarilor li se pot prezenta, la cerere, date cu privire la activitatea societatii, situatia patrimoniului, a profitului si a pierderilor.
Comisia de cenzori are urmatoarele atributii principale:
a) in cursul exercitiului economico-financiar verifica gospodarirea fondurilor fixe si a mijloacelor circulante, a portofoliului de efecte, casa si registrele de evidenta contabila si informeaza consiliul de administratie asupra neregulilor constatate;
b) la inchiderea exercitiului economico-financiar controleaza exactitatea inventarului, a documentelor si a informatiilor prezentate de consiliul de administratie asupra conturilor societatii, a bilantului contabil si a controlului de profit si pierderi, prezentind adunarii generale a actionarilor un raport scris;
c) la lichidarea societatii controleaza operatiunile de lichidare;
d) prezinta adunarii generale a actionarilor punctul sau de vedere privind propunerile de reducere a capitalului social sau de modificare a statutului societatii.
Comisia de cenzori poate convoca adunarea generala extraordinara a actionarilor, daca aceasta nu au fost convocata de consiliul de administratie, in cazul in care capitalul social s-a diminuat cu mai mult de 10% timp de 2 ani consecutiv (cu exceptia primilor 2 ani de la constituirea societatii) sau ori de cite ori considera necesar pentru alte situatii privind incalcarea dispozitiilor legale si statutare.
Atributiile si modul de functionare a comisiei de cenzori, precum si drepturile si obligatiile cenzorilor se completeaza cu dispozitiile legale in acest sens.
Cenzorii si cenzorii supleanti sint numiti pe o perioada de maximum 3 ani si pot fi realesi; numarul cenzorilor trebuie sa fie impar.
Sint incompatibile cu calitatea de cenzori persoanele care intra sub incidenta art. 112 alin. 2 din Legea nr. 31/1990.
CAP. 6
Activitatea economico-financiara
ART. 25
Exercitiul economico-financiar Exercitiul economico-financiar incepe la 1 ianuarie si se incheie la 31 decembrie ale fiecarui an. Primul exercitiu incepe la data constituirii societatii.
ART. 26
Personalul societatii Salarizarea personalului se face conform legislatiei in vigoare. Plata salariilor, a impozitelor pe acestea si a cotei de asigurari sociale se face potrivit legii.
ART. 27
Amortizarea mijloacelor fixe Amortizarea mijloacelor fixe se determina in conditiile prevazute de lege.
ART. 28
Evidenta contabila si bilantul contabil Societatea va tine evidenta contabila in lei, va intocmi anual bilantul contabil si contul de profit si pierderi, pe baza normelor metodologice elaborate de Ministerul Finantelor.
Bilantul contabil si contul de profit si pierderi vor fi publicate in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea a IV-a, conform legii.
ART. 29
Calculul si repartizarea profitului Profitul impozabil se stabileste in conditiile legii si se reflecta in bilantul contabil.
Profitul ramas dupa plata impozitului pe profit se repartizeaza conform prevederilor legale.
Plata dividendelor cuvenite actionarilor se face de catre societate, in conditiile legii, in cel mult 2 luni de la aprobarea bilantului contabil, de catre adunarea generala a actionarilor.
In cazul inregistrarii de pierderi, adunarea generala a actionarilor va analiza cauzele si va lua masuri in consecinta.
Suportarea pierderilor de catre actionari se va face proportional cu aportul la capitalul social.
ART. 30
Registrele societatii Societatea va tine registrele prevazute de lege.
CAP. 7
Modificarea formei juridice, dizolvarea, lichidarea, litigii
ART. 31
Modificarea formei juridice Societatea va putea fi transformata in alta forma de societate prin hotarirea adunarii generale a actionarilor.
ART. 32
Dizolvarea Urmatoarele situatii duc la dizolvarea societatii:
a) imposibilitatea realizarii obiectului societatii;
b) falimentul;
c) pierderea unei jumatati din capitalul social, dupa ce s-a consumat fondul de rezerva, daca adunarea generala a actionarilor nu decide completarea capitalului sau reducerea lui la suma ramasa;
d) reducerea numarului de actionari la mai putin de cinci, daca au trecut mai mult de 6 luni fara a fi completat;
e) existenta fortei majore invocate de orice actionar, in cazul in care aceasta dureaza mai mult de 8 luni, iar adunarea generala a actionarilor constata ca functionarea societatii nu mai este posibila;
f) in orice alte situatii, pe baza hotaririi adunarii generale a actionarilor, luata in unanimitate.
Dizolvarea societatii comerciale trebuie sa fie inscrisa in Registrul comertului si publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea a IV-a.
ART. 33
Lichidarea In caz de dizolvare, societatea va fi lichidata.
Lichidarea societatii si repartizarea patrimoniului se fac in conditiile si cu respectarea pprocedurii prevazute de lege.
ART. 34
Litigiile societatii cu persoane fizice sau juridice romane sint de competenta instantelor judecatoresti din Romania.
Litigiile nascute in raporturile contractuale din societate si persoanele juridice romane pot fi solutionate si prin arbitraj, potrivit legii.
CAP. 8
Dispozitii finale
ART. 35
Prevederile prezentului statut se completeaza cu dispozitiile legale referitoare la societatile comerciale.
--------------------------
Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.