HOTĂRÂRE nr.452 din 29 iulie 1994
privind organizarea şi functionarea Ministerului Transporturilor
Textul actului publicat în M.Of. nr. 229/22 aug. 1994

HOTARIREA Nr. 452 din 29 iulie 1994 privind organizarea si functionarea Ministerului Transporturilor

EMITENT: GUVERNUL ROMANIEI

aparuta in MONITORUL OFICIAL Nr. 229 din 22 august 1994
In temeiul prevederilor art.115 din Constitutia Romaniei si al celorlalte reglementari legale, Guvernul Romaniei hotaraste:

ART. 1
Ministerul Transporturilor este organul administratiei publice centrale de specialitate care aplica strategia dezvoltarii si politica Guvernului si este autoritatea de stat in domeniul transporturilor.
Ministerul Transporturilor coordoneaza activitatile industriale, de constructii, de cercetare si proiectare, de sanatate, precum si alte activitati specifice trasnporturilor si zonelor libere.

ART. 2
In realizarea obiectului sau de activitate, Ministerul Transporturilor are urmatoarele atributii:
a) In domeniul autoritatii de stat:
(1) exercita atributiile ce ii revin, potrivit legii, ca organ de specialitate al administratiei publice centrale sub a carei autoritate functioneaza regiile autonome din domeniul sau de activitate;
(2) stabileste norme obligatorii de siguranta a navigatiei si circulatiei in transporturi si controleaza respectarea acestora;
(3) exercita controlul de stat privind respectarea reglementarilor interne si internationale in activitatile specifice transporturilor;
(4) reprezinta autoritatea de registru pentru toate sistemele si mijloacele de transport;
(5) autorizeaza si acorda licenta agentilor economici pentru efectuarea transporturilor de marfa si de calatori pe caile de comunicatii, pentru lucrarile ce se executa la acestea, precum si la porturi, aeroporturi si statii de cale ferata;
(6) acorda navelor comerciale dreptul de arborare si schimbare a pavilionului romanesc;
(7) autorizeaza intrarea in si plecarea din porturi a navelor si a altor mijloace plutitoare, precum si survolarile, aterizarile si decolarile de aeronave in spatiul aeriean si pe aeroporturile din Romania;
(8) autorizeaza deplasarea pe teritoriul Romaniei a mijloacelor de transport straine si executa controlul acestei activitati, iar pentru transporturile speciale, strategice, cu aprobarea Ministerului Apararii Nationale si in conformitate cu dispozitiile acestuia;
(9) asigura atestarea, brevetarea, licentierea si autorizarea personalului navigant, de dirijare si de sol, precum si a celui din domeniul operarii portuare, certificarea si inmatricularea navelor si aeronavelor civile;
(10) autorizeaza activitatea porturilor si terenurilor de aeronautica civila, asigura autorizarea functionarii agentilor economici in perimetrul infrastucturilor de transport si al zonelor libere, precum si pentru activitatile de pilotaj, cautare si salvare; avizeaza lucrarile de investitii pe terenurile cu restrictii aeronautice;
(11) stabileste zonele din marea teritoriala, caile navigabile interioare si porturile in care pilotajul navelor este obligatoriu;
(12) reglementeaza si controleaza, conform legii, navigatia in apele nationale , precum si circulatia aeonavelor civile in spatiul aerian al Romaniei, in colaborare cu organele specializate ale Ministerului Apararii Nationale;
(13) indeplineste orice alte atributii stabilite prin acte normative pentru domeniul sau de activitate.
b) Alte atributii specifice:
(1) stabileste, potrivit legii, norme si normative tehnice, obligatorii de proiectare, constructii, reparare si exploatare a mijloacelor de transport, drumurilor autostrazilor, porturilor, aeroporturilor, liniilor si statiilor de cale ferata si metrou, astfel incit acestea sa corespunda si pentru nevoile de aparare; asigura supravegherea aplicarii acestor norme si autorizeaza agentii economici sa efectueze astfel de activitati;
(2) stabileste, in colaborare cu Ministerul Apararii Nationale, cu Ministerul de Interne, potrivit reglementarilor interne si internationale, norme unitare ale activitatilor de interventie, cautare si salvare a navelor, aeronavelor, a altor mijloace de transport, precum si a vietilor omenesti;
(3) asigura buna organizare a activitatilor de supraveghere a traficului, de cercetare a evenimentelor si situatiilor de pericol pentru limitarea sau, dupa caz, inlaturarea acestora, solicitind, la nevoie, sprijinul altor ministere si organe de stat; coordoneaza sistemul de securitate in transporturi si activitatile de protectie impotriva actelor de interventie ilicita;
(4) aproba, potrivit legii, instructiuni si regulamente obigatorii pentru activitatile specifice feroviare, auto, navale si aeriene;
(5) reglementeaza, controleaza si asigura, conform legii si specificului activitatii din transporturi, asistenta medicala, inclusiv cea psihologica, precum si asistenta medicala de urgenta la bordul navelor, in porturi, aeroporturi si statii de cale ferata;
(6) asigura functionarea si dezvoltarea armonioasa a tuturor sectoarelor de transport public si complementaritatea modurilor si sistemelor de transport, pe baza reglementarilor interne si internationale;
(7) controleaza respectarea de catre detinatorii de mijloace de transport a normelor privind calitatea, prevenirea si stingerea incendiilor si protectia mediului, conform reglementarilor interne si internationale;
(8) reprezinta Romania in organismele internationale ca autoritatile de stat pentru fiecare mod de transport;
(9) elaboreaza, in conditiile legii, norme de efectuare a transporturilor speciale.

ART. 3
(1) In structura organizatorica a Ministerului Transporturilor pot functiona directii generale, directii, servicii si birouri. Agentia Zonelor Libere este organizata la nivel de directie generala, iar inspectoratele, la nivel de directii.
(2) Structura organizatorica a Ministerului Transporturilor este prevazuta in anexa nr. 1. In cadrul acesteia, prin ordin al ministrului transporturilor se pot organiza numai servicii sau birouri, precum si colective temporare prevazute la art. 9 din Legea nr. 40/1991, republicata.
(3) Numarul maxim de posturi este de 350, exclusiv demnitarii.
(4) Conducerea Ministerulu Transporturilor este asigurata de ministru. Pe linga ministru functioneaza un colegiu al ministerului, ca organ consultativ.
Componenta colegiului se stabileste prin ordin al ministrului transporturilor.
(5) Atributiile si sarcinile secretarilor de stat si ale compartimentelor din aparatul propriu al ministerului se stabilesc prin regulamentul de organizare si functionare a ministerului si se aproba prin ordin al ministrului transporturilor.

ART. 4
(1) Unitatile din subordinea Ministerului Transporturilor sint prevazute in anexa nr. 2.
(2) Structura organizatorica a unitatilor din subordiniea Ministerului Transporturilor se aproba prin ordin al ministrului transporturilor.
(3) Normativele de personal, criteriile de constituire a compartimentelor si statele de functii pentru institutiile publice subordonate, finantate de la bugetul de stat, precum si atributiile acestora se stabilesc prin ordin al ministrului.

ART. 5
Reteaua medicala a Ministerului Transporturilor asigura asistenta medicala si sanitara pentru intregul personal, inclusiv pensionarii din transporturi si telecomunicatii

ART. 6
In exercitarea atributiilor sale, Ministerul Transporturilor colaboreaza cu celelalte ministere si organe de specialitate din subordinea Guvernului, cu autoritatile publice locale si cu alte organisme interesate.

ART. 7
(1) Ministrul transporturilor conduce intreaga activitate a ministerului si il reprezinta in raporturile cu celelalte ministere, alte autoritati publice si organizatii, precum si cu persoane juridice si fizice din tara si din strainatate.
(2) In exercitarea atributiilor sale, ministrul transporturilor emite ordine si instructiuni.

ART. 8
(1) Pentru transportul persoanelor din aparatul propriu, Ministerul Transporturilor are in dotare un parc auto, normal conform reglementarilor in vigoare.
(2) Pentru activitatile de inspectie si control care se desfasoara pe intreg teritoriul tarii, Ministerul Transporturilor are in dotare un parc auto propriu de 7 autoturisme.

ART. 9
Anexele nr. 1, si 2 fac parte din prezenta hotarire.

ART. 10
Hotarirea Guvernului nr. 798/1992, republicata, privind organizarea si functionarea Ministerului Transporturilor, cu exceptia alin. (3) al art. 9, completat prin Hotarirea Guvernului nr. 202/1994, se abroga, iar Hotarirea Guvernului nr. 405/1993 privind infiintarea Autoritatii Aeronautice Civile Romane se modifica in mod corespunzator.
(2) Incadrarea in numarul de posturi aprobate se va incheia in termen de 45 de zile de la intrarea in vigoarea a prezentei hotariri.
PRIM - MINISTRU NICOLAE VACAROIU Contrasemneaza:
---------------Ministrul transporturilor, Aurel Novac Ministru de stat, ministrul muncii si protectiei sociale, Dan Mircea Popescu, Ministru de stat, ministrul finantelor, Florin Georgescu ANEXA 1 Numarul maxim de posturi: 350 (exclusiv demnitarii) MINISTERUL TRANSPORTURILOR MINISTRU - CONSILIERI - DIRECTIA JURIDICA SI CONTENCIOS - CONTROLUL MINISTRULUI *) - DIRECTIA GENERALA DE STRATEGIE, MANAGEMENT SI RESURSE - CONTROLUL FINANCIAR PROPRIU - SECRETAR DE STAT - DIRECTIA GENERALA ECONOMICA SI RELATII BUGETARE - DIRECTIA GENERALA ACORDURI SI CONVENTII INTERNATIONALE - DIRECTIA GENERALA MEDICALA SI ASISTENTA SOCIALA - INSPECTORATUL FEROVIAR - INSPECTORATUL NAVIGATIEI CIVILE - INSPECTORATUL RUTIER - INSECTORATUL AVIATIEI CIVILE - SERVICIUL PROBLEME SPECIALE - SECRETAR DE STAT - DIRECTIA GENERALA A INFRASTRUCTURILOR TERESTRE - DIRECTIA GENERALA A DUNARII SI CANALELOR NAVIGABILE - DIRECTIA AEROPORTURILOR SI TRAFICULUI AERIAN - SECRETAR DE STAT - DIRECTIA GENERALA DE TRANSPORTURI TERESTRE - DIRECTIA PORTURILOR SI NAVIGATIEI MARITIME - DIRECTIA GENERALA A AVIATIEI CIVILE - AGENTIA ZONELOR LIBERE ANEXA 2 U N I T A T I L E care functioneaza in subordinea Ministerului Transporturilor -----------------------------------------------------------------------------Nr. Denumirea unitatii Sursa de Localitatea crt. finantare -----------------------------------------------------------------------------0 1 2 3 -----------------------------------------------------------------------------
1. Aeroclubul Romaniei Bugetul de stat Bucuresti
2. Capitania Zonala Constanta Bugetul de stat Constanta
3. Capitania Zonala Galati Bugetul de stat Galati
4. Capitania Zonala Giurgiu Bugetul de stat Giurgiu
5. Capitania Zonala Drobeta-Turnu Severin Bugetul de stat Drobeta-Turnu Severin
6. Capitania Zonala Tulcea Bugetul de stat Tulcea
7. Grupul de Interventii si Salvare Navala Bugetul de stat Constanta Unitatile de la nr. crt. 1-7 pot utiliza un numar maxim de 1.880 posturi.

8. Spitalul nr. 1 Cai Ferate "Witting" Bucuresti Bugetul de stat Bucuresti
9. Spitalul nr. 2 Cai Ferate Bucuresti Bugetul de stat Bucuresti
10. Spitalul Cai Ferate Iasi Bugetul de stat Iasi
11. Spitalul Cai Ferate Cluj Bugetul de stat Cluj-Napoca
12. Spitalul Cai Ferate Timisoara Bugetul de stat Timisoara
13. Spitalul Cai Ferate Ploiesti Bugetul de stat Ploiesti
14. Spitalul Cai Ferate Galati Bugetul de stat Galati
15. Spitalul Cai Ferate Constanta Bugetul de stat Constanta
16. Spitalul Cai Ferate Brasov Bugetul de stat Brasov
17. Spitalul Cai Ferate Pascani Bugetul de stat Pascani
18. Spitalul Cai Ferate Simeria Bugetul de stat Simeria
19. Spitalul Cai Ferate Oradea Bugetul de stat Oradea
20. Spitalul Cai Ferate Craiova Bugetul de stat Craiova
21. Spitalul Cai Ferate Sibiu Bugetul de stat Sibiu
22. Spitalul Cai Ferate DrobetaTurnu Severin Bugetul de stat Drobeta-Turnu Severin
23. Centrul de Medicina Preventiva Bucuresti Bugetul de stat Bucuresti
24. Centrul de Medicina Preventiva Cluj Bugetul de stat Cluj-Napoca
25. Centrul de Medicina Preventiva Constanta Bugetul de stat Constanta
26. Centrul de Medicina Preventiva Brasov Bugetul de stat Brasov
27. Centrul de Medicina Preventiva Galati Bugetul de stat Galati
28. Centrul de Medicina Preventiva Iasi Bugetul de stat Iasi
29. Centrul de Medicina Preventiva Timisoara Bugetul de stat Timisoara
30. Centrul de Medicina Preventiva Craiova Bugetul de stat Craiova Unitatile de la nr. crt. 8-30 pot utiliza un numar maxim de 6.751 posturi.

31. Centrul de Perfectionare a Personalului din Aviatia Civila Bucuresti Extrabugetara Bucuresti
32. Centrul de Perfectionare a Personalului din Marina Civila si Clasificare Personal pentru Exploatare Portuara Constanta Extrabugetara Constanta
33. Centrul de Perfectionare a Personalului din Navigatia Fluviala Extrabugetara Galati
34. Oficiul Rutier Central - Servicii rutiere judetene ca servicii publice descentralizate Extrabugetara Bucuresti Regii autonome
35. Administratia Portului Constanta-R.A. Constanta
36. Administratia Porturilor Dunarii Maritime - R.A. Galati Galati
37. Administratia Canalelor Navigabile Constanta R.A. Constanta
38. Radionav Constanta - R.A. Constanta
39. Administratia Fluviala a Dunarii de Jos Galati - R.A. Galati
40. Registrul Naval Roman - R.A. Bucuresti
41. Administratia Porturilor Dunarii Fluviale Giurgiu Giurgiu
42. Societatea Nationala a Cailor Ferate Romane - S.N.C.F.R. Bucuresti
43. Regia de Exploatare a Metroului "Metrorex" Bucuresti Bucuresti
44. Registrul Feroviar Roman - REFER Bucuresti
45. Administratia romana a serviciilor trafic aerian "Romatsa" - R.A. Bucuresti
46. Aeroportul Arad - R.A. Arad
47. Aeroportul Bacau - R.A. Bacau
48. Aeroportul Baia Mare - R.A. Baia Mare
49. Aeroportul Bucuresti-Baneasa - R.A. Bucuresti
50. Aeroportul Cluj-Napoca - R.A. Cluj-Napoca
51. Aeroportul Caransebes -R.A. Caransebes
52. Aeroportul Craiova - R.A. Craiova
53. Aeroportul International Constanta "Mihai Kogalniceanu" - R.A. Constanta
54. Aeroportul Iasi - R.A. Iasi
55. Aeroportul Oradea - R.A. Oradea
56. Aeroportul International BucurestiOtopeni - R.A. Bucuresti
57. Aeroportul Satu Mare - R.A. Satu Mare
58. Aeroportul International Timisoara-R.A. Timisoara
59. Aeroportul Suceava - R.A. Suceava
60. Aeroportul Sibiu - R.A. Sibiu
61. Aeroportul Tirgu Mures - R.A. Tirgu Mures
62. Aeroportul Tulcea - R.A. Tulcea
63. Autoritatea Aeronautica Civila Romana Bucuresti
64. Administratia Nationala a Drumurilor Bucuresti
65. Registrul Auto Roman - R.A. Bucuresti
66. Administratia Zonei Libere Sulina Sulina
67. Administratia Zonei Libere Constanta-Sud Constanta
68. Administratia Zonei Libere Braila Braila
69. Administratia Zonei Libere Galati Galati --------------------------------------------------------------------------------------------------------


Joi, 24 septembrie 2026, 06:20

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.