DECIZIE nr.34 din 28 martie 1995
privind soluţionarea recursului declarat de Ministerul Public împotriva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 128 din 16 noiembrie 1994
Textul actului publicat în M.Of. nr. 86/8 mai. 1995

Vasile Gionea - preşedinte
Viorel Mihai Ciobanu - judecător
Miklós Fazakas - judecător
Antonie Iorgovan - judecător
Florin Bucur Vasilescu - judecător
Ioan Griga - procuror
Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent

Pe rol soluţionarea recursului declarat de Ministerul Public împotriva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 128 din 16 noiembrie 1994, prin care a fost admisă în parte excepţia de neconstituţionalitate vizând art. 60 alin. 1 din Codul penal, invocată de Bularca Ion în Dosarul nr. 577/1994 al Judecătoriei Braşov.
La apelul nominal făcut de magistratul-asistent se constată că părţile sunt lipsă.
Procedura este completă.
Magistratul-asistent face referatul cauzei.
Curtea Constituţională constată că dosarul este în stare de judecată şi dă cuvântul procurorului, care solicită admiterea recursului şi casarea deciziei atacate, iar pe fond, respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă.

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: Prin Încheierea din 5 mai 1994, pronunţată în Dosarul nr. 577/1994 de către Judecătoria Braşov, Curtea Constituţională a fost sesizată cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 60 din Codul penal, invocată de Bularca Ion.
Curtea Constituţională, reţinând că, potrivit art. 23 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl poate constitui prevederea dintr-o lege sau ordonanţă, de care depinde judecarea cauzei, şi întrucât în cauza în care s-a ridicat excepţia sunt incidente exclusiv prevederile art. 60 alin. 1 din Codul penal, prin Decizia nr.128 din 16 noiembrie 1994 s-a pronunţat numai cu privire la această dispoziţie, admiţând în parte excepţia de neconstituţionalitate şi constatând că prevederile art. 60 alin. 1 din Codul penal referitoare la condamnările pentru infracţiuni contra avutului obştesc sunt parţial abrogate, potrivit art. 150 alin. (1) din Constituţie, urmând să fie aplicate numai condamnărilor pentru infracţiuni privind bunurile prevăzute în art. 135 alin. (4) din Constituţie, bunuri ce formează obiectul exclusiv al proprietăţii publice, cu aplicarea prealabilă a art. 26 alin. (2) din Legea nr. 47/1992.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea Constituţională a reţinut că dispoziţiile din Codul penal referitoare la infracţiuni contra avutului obştesc sunt abrogate parţial, urmând a se aplica numai cu privire la bunurile ce formează obiectul exclusiv al proprietăţii publice, astfel cum s-a statuat prin Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 7 septembrie 1993. Aşa fiind, această soluţie este aplicabilă şi art. 60 alin. 1 din Codul penal, în partea referitoare la condamnările pentru infracţiuni contra avutului obştesc. În acelaşi timp s-a reţinut că art. 224 din Codul penal, pe baza căruia Bularca Ion a fost condamnat definitiv, a fost abrogat parţial, în sensul arătat, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 33/1993. Pe de altă parte, Curtea Constituţională a reţinut că instanţa de executare nu este ea cea competentă să stabilească calificarea juridică a faptelor şi pedepselor, ci doar să pună în executare, astfel că este necesar în prealabil să se recurgă la dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora, în procesele penale, decizia definitivă prin care se constată neconstituţionalitatea unei legi sau a unei ordonanţe constituie temei legal pentru rejudecarea cauzelor în care condamnarea s-a pronunţat pe baza prevederii legale, declarată ca neconstituţională.
Ministerul Public a declarat recurs împotriva deciziei, invocându-se două motive:
a) Curtea s-a pronunţat cu încălcarea dispoziţiilor art. 144 din Constituţie şi ale art. 23 alin. (1) şi art. 26 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 relative la competenţa Curţii Constituţionale, deoarece atribuţiile ei sunt limitate exclusiv la legile şi ordonanţele adoptate după intrarea în vigoare a Constituţiei şi la raporturile juridice stabilite după această dată, adică după 8 decembrie 1991, or art. 60 din Codul penal şi raportul juridic penal la care se referă acesta născut din infracţiunile săvârşite de către inculpatul Bularca Ion înainte de 1 noiembrie 1991 - sunt anterioare adoptării Constituţiei şi deci excepţia trebuia respinsă ca inadmisibilă;
b) soluţia pronunţată este greşită şi pe fond, deoarece prin admiterea excepţiei s-a creat, implicit, posibilitatea de a se aduce atingere autorităţii de lucru judecat a hotărârilor judecătoreşti penale în ceea ce priveşte pedeapsa aplicată în cauza definitiv judecată, ceea ce, evident, este de neconceput.

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ,

examinând încheierea de sesizare, decizia atacată, cererea de recurs, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile recurentului, dispoziţia legală atacată în raport cu prevederile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992, reţine: Primul motiv de recurs urmează a fi înlăturat ca nefondat, deoarece, în legătură cu competenţa Curţii de a examina constituţionalitatea legilor anterioare Constituţiei, constant s-a decis că şi Curtea Constituţională este îndreptăţită să examineze conformitatea acestora cu Constituţia din 1991 şi să decidă dacă sunt sau nu abrogate. Această soluţie rezultă cu claritate din art. 26 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit căruia neconstituţionalitatea unei legi se poate constata doar cu referire la raporturile juridice stabilite după intrarea în vigoare a Constituţiei din 1991. Această prevedere, prin ipoteză, este aplicabilă exclusiv legilor anterioare Constituţiei, deoarece, faţă de legile posterioare, în mod inevitabil, raporturile juridice corespunzătoare nu se pot stabili decât după intrarea în vigoare a acesteia. Deci, cu referire la legile anterioare, faţă de care art. 150 alin. (1) din Constituţie prevede că ele sunt abrogate în măsura în care vin în conflict cu o dispoziţie constituţională, art. 26 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 limitează efectul abrogator la data intrării în vigoare a Constituţiei.
Ministerul Public invocă faptul că infracţiunile pentru care Bularca Ion a fost condamnat au fost săvârşite înainte de 1 noiembrie 1991, deci raportul juridic penal a fost anterior Constituţiei din 1991. Este de observat însă că excepţia de neconstituţionalitate nu vizează art. 224 din Codul penal, text în baza căruia s-a făcut condamnarea, ci art. 60 din Codul penal, care are în vedere liberarea condiţionată, instituţie complementară a regimului executării pedepsei închisorii. Nu este deci vorba de raportul juridic penal născut înainte de intrarea în vigoare a Constituţiei, ci de un nou raport juridic, execuţional penal, care, fără îndoială, s-a născut după intrarea în vigoare a Constituţiei din anul 1991 şi deci dispoziţia legală anterioară acesteia, pe baza căreia s-a născut raportul juridic, poate fi supusă controlului de constituţionalitate în faţa Curţii Constituţionale. De altfel, ar fi şi ilogic ca art. 60 alin. 1 din Codul penal, în partea referitoare la infracţiunile contra avutului obştesc, să-şi producă în continuare efectele, nediferenţiat, în condiţiile în care dispoziţiile care reglementează aceste infracţiuni sunt abrogate parţial, în temeiul art. 150 alin. (1) din Constituţie.
Pe de altă parte, chiar dacă s-ar accepta punctul de vedere al Ministerului Public, în sensul că este vorba de raportul juridic penal iniţial, motivul de recurs ar urma să fie, de asemenea, înlăturat, deoarece raportul juridic penal de conflict născut din săvârşirea unei infracţiuni se definitivează prin intermediul raporturilor procesuale în momentul rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti prin care s-a aplicat sancţiunea penală, or în speţă infracţiunile au fost săvârşite înainte de 1 noiembrie 1991, dar hotărârea de condamnare nr. 2.826 este din 24 decembrie 1992, deci după intrarea în vigoare a Constituţiei din 1991.
Nici al doilea motiv de recurs nu este fondat, deoarece Ministerul Public nu ţine seama de dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, care permit rejudecarea proceselor penale în care condamnarea s-a pronunţat pe baza prevederii legale declarate ca neconstituţională. Aşa fiind, soluţia de principiu, în sensul aplicării art. 26 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cuprinsă în decizia atacată, este legală.
Urmează însă ca, în fiecare cauză, instanţa judecătorească competentă să procedeze la rejudecare, în temeiul art. 26 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, să decidă, în condiţiile concrete ale speţei - între care, desigur, şi faptul dacă la judecată s-a ţinut seama de abrogarea parţială a textelor care reglementează infracţiunile contra avutului obştesc şi s-au aplicat pedepsele corespunzătoare - şi ţinând seama de dispoziţiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, dacă este sau nu cazul, să modifice pedeapsa aplicată prin hotărârea pronunţată în dosarul a cărei rejudecare se solicită.
Pentru motivele arătate, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 1, art. 3, art. 13 alin. (1) lit. A.c), art. 25 şi art. 26 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge recursul declarat de Ministerul Public împotriva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 128 din 16 noiembrie 1994, pronunţată în Dosarul nr. 51C/1994.
Definitivă.
Decizia nr.128/1994, cât şi prezenta decizie se comunică celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. dr. VASILE GIONEA

Magistrat-asistent,
Gabriela Dragomirescu

Miercuri, 23 septembrie 2026, 17:59

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.