LEGE nr.31 din 6 mai 1996
privind regimul monopolului de stat
Textul actului publicat în M.Of. nr. 96/13 mai. 1996

LEGE Nr. 31 din 6 mai 1996
privind regimul monopolului de stat


EMITENT: PARLAMENTUL
PUBLICATA IN: MONITORUL OFICIAL NR. 96 din 13 mai 1996

Parlamentul Romaniei adopta prezenta lege.


CAP.1

Dispozitii generale

ART. 1

Prin prezenta lege se instituie monopolul de stat asupra unor activitati economice.
Prin monopol de stat, in sensul prezentei legi, se intelege dreptul statului de a stabili regimul de acces al agentilor economici cu capital de stat si privat, inclusiv producatori individuali, dupa caz, la activitatile economice constituind monopol de stat si conditiile de exercitare a acestora.

ART. 2

Constituie monopol de stat:
a) fabricarea si comercializarea armamentului, munitiilor si explozibililor;
b) producerea si comercializarea stupefiantelor si a medicamentelor care contin substante stupefiante;
c) extractia, producerea si prelucrarea in scopuri industriale a metalelor pretioase si a pietrelor pretioase;
d) producerea si emisiunea de marci postale si timbre fiscale;
e) fabricarea si importul, in vederea comercializarii in conditii de calitate, a alcoolului si a bauturilor spirtoase distilate;
f) fabricarea si importul, in vederea comercializarii in conditiile de calitate, a produselor de tutun si a hirtiei pentru tigarete;
g) organizarea si exploatarea sistemelor de joc cu miza, directe sau disimulate;
h) organizarea si exploatarea pronosticurilor sportive.
Nu constituie monopol de stat fabricarea bauturilor alcoolice in gospodariile personale pentru consum propriu.

CAP.2

Administrarea si exploatarea monopolurilor de stat

ART. 3

Administrarea monopolurilor de stat prevazute la art. 2 se face de catre Ministerul Finantelor. Exploatarea activitatilor constituind monopol de stat se face de catre agentii economici cu capital de stat si privat, inclusiv de catre producatorii individuali, dupa caz, pe baza de licente eliberate de Ministerul Finantelor, cu avizul ministerului de resort sau al Bancii Nationale a Romaniei in cazul metalelor pretioase si al pietrelor pretioase.

ART. 4

Licenta reprezinta o autorizare acordata de stat pentru o perioada determinata, in baza careia o persoana fizica sau juridica poate sa produca, sa prelucreze ori sa comercializeze, in cantitatea solicitata si de o anumita calitate, un anume produs sau serviciu, care face obiectul monopolului de stat, in schimbul unui tarif de licenta.
Nivelul tarifului de licenta se stabileste de catre Guvern anual sau pe o perioada determinata in functie de obiectul monopolului de stat, de cantitatea si calitatea produselor fabricate ori comercializate sub licenta.

ART. 5

Titularii licentelor au obligatia sa respecte conditiile din licenta referitoare la exploatarea activitatii pentru care a fost acordata si la plata tarifului de licenta; sumele percepute se varsa la bugetul de stat sau la bugetele locale, dupa caz, in vederea acoperirii cheltuielilor materiale si de capital necesare administrarii monopolurilor de stat.

ART. 6

Licenta poate fi acordata cetatenilor romani sau persoanelor juridice cu capital de stat si privat, inmatriculate in Romania.
Licenta este nominala si se elibereaza pentru locurile solicitate de catre cei in cauza si in care se desfasoara activitatea pentru care este acordata. Ea nu poate fi cedata direct sau indirect.
Comitetul Olimpic Roman beneficiaza de licenta, prin efectul prezentei legi, pentru activitatile proprii prevazute la art. 2 lit. g) si h).

ART. 7

Nu se acorda licenta persoanelor care au fost condamnate pentru infractiuni de coruptie, delapidare, escrocherie, furt, fals, infractiuni la regimul armelor de foc si a munitiilor, la regimul stupefiantelor, precum si celor condamnate pentru savirsirea infractiunii prevazute la art. 13 alin. 1, daca nu a operat reabilitarea.
Fac exceptie de la aceste prevederi cultivatorii de tutun.

ART. 8

Este interzis agentilor economici care intermediaza, depoziteaza sau desfac produse ce fac obiectul monopolului de stat sa se aprovizioneze de la alti producatori sau importatori decit cei autorizati prin licenta in conditiile stabilite prin aceasta.

ART. 9

Prevederile prezentei legi se aplica si comercializarii produselor din import si exportului produselor care constituie monopol de stat potrivit art. 2.

CAP. 3

Preturile si controlul activitatii de monopol de stat

ART. 10

Preturile si tarifele maximale la produsele si serviciile ce intra in sfera monopolului de stat sint supravegheate de Guvern, cu avizul Oficiului Concurentei.

CAP. 4

Infractiuni, contraventii si sanctiuni

ART. 11

Controlul respectarii regimului legal al activitatilor din domeniul monopolului de stat se exercita de catre organele de specialitate ale Ministerului Finantelor.
Ministerele de resort si, dupa caz, autoritatile publice interesate vor comunica, la solicitarea Ministerului Finantelor, lista cu specialistii agreati pentru activitatile ce intra in sfera monopolului de stat, in vederea exercitarii controlului prevazut la alin. 1.

ART. 12

Nerespectarea dispozitiilor prezentei legi sau a conditiilor prevazute in licenta atrage raspunderea penala, contraventionala sau administrativa, dupa caz . In licenta sint prevazute cazurile de suspendare sau de retragere a acesteia.

ART. 13

Desfasurarea fara licenta a oricareia dintre activitatile rezervate monopolului de stat, prevazute la art. 2 lit. a), b), c), d) si g), constituie infractiune si se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 4 ani sau cu amenda.
Desfasurarea fara licenta a oricareia dintre activitatile prevazute la art.
2 lit. e), f) si h) constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda intre 500.000 lei si 3.000.000 lei.
Bunurile si valorile care au servit la savirsirea sau care rezulta din exercitarea activitatilor ilicite prevazute la alin. 1 se confisca.
Bunurile si valorile care au servit la savirsirea sau care rezulta din exercitarea activitatilor ilicite prevazute la alin. 2 se confisca in vederea valorificarii sau distrugerii, dupa caz.
Cheltuielile ocazionate cu confiscarea, valorificarea si/sau distrugerea bunurilor care au servit la savirsirea sau care au rezultat din exercitarea activitatilor ilicite vor fi justificate si deduse din sumele obtinute ca urmare a valorificarii bunurilor respective si se vor reporta de la un an la altul.

ART. 14

Constituie contraventie comercializarea, in afara conditiilor stabilite prin licenta ori la preturi sau tarife peste cele maximale, a produselor care fac obiectul monopolului de stat si se sanctioneaza cu amenda de la 100.000 lei la 1 .500.000 lei. Dispozitiile privind reglementarea contraventiilor din prezenta lege se completeaza cu prevederile Legii nr. 32/1968 privind stabilirea si sanctionarea contraventiilor, cu exceptia art. 25-27.

CAP. 5

Dispozitii tranzitorii si finale

ART. 15

Renuntarea la licenta atrage obligatia titularului de a plati tariful de licenta pe trimestrul in curs.
In situatia in care licenta a fost suspendata sau retrasa se poate acorda celui care exploata monopolul de stat dreptul de a lichida stocul de produse existente la data suspendarii sau retragerii licentei.

ART. 16

Persoanele care la data intrarii in vigoare a prezentei legi exercita o activitate dintre cele mentionate la art. 2 vor trebui sa solicite licente corespunzatoare in termen de 90 de zile de la data intrarii in vigoare a legii.
In caz contrar, daca cererea le va fi respinsa, acestora li se vor aplica dispozitiile art. 15 alin. 2.

ART. 17

Prezenta lege intra in vigoare la 6 luni de la publicarea ei in Monitorul Oficial al Romaniei.
In termen de 90 de zile de la publicarea legii in Monitorul Oficial al Romaniei, Guvernul va stabili, prin hotariri, pentru fiecare activitate sau bun in parte ce constituie monopolul de stat, conditiile de desfasurare a activitatii, continutul, cadrul general, modul de acordare a licentelor, precum si alte elemente specifice.

ART. 18

Orice dispozitii contrare prezentei legi se abroga.
Aceasta lege a fost adoptata in sedinta comuna a Camerei Deputatilor si Senatului din 17 aprilie 1996, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) si ale art. 76 alin. (2) din Constitutia Romaniei.
PRESEDINTELE CAMEREI DEPUTATILOR ADRIAN NASTASE PRESEDINTELE SENATULUI prof. univ. dr. OLIVIU GHERMAN
---------------------------


Miercuri, 23 septembrie 2026, 16:21

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.