ORDONANŢĂ nr.52 din 12 august 1998
privind planificarea apărării naţionale a României
Textul actului publicat în M.Of. nr. 302/18 aug. 1998

În temeiul prevederilor art. 107 alin. (1) şi (3) din Constituţia României, precum şi ale art. 1 pct. 15 lit. a) din Legea nr. 148/1998 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe,

Guvernul României emite următoarea ordonanţă:

CAPITOLUL I
Dispoziţii generale

Art. 1. - Planificarea apărării naţionale a României este activitatea prin care se stabilesc volumul, structura şi modul de alocare a resurselor naturale, umane, materiale şi financiare necesare materializării obiectivelor fundamentale ale securităţii naţionale şi apărării armate a României.

Planificarea apărării naţionale include şi programele, acţiunile şi măsurile luate de România în domeniul securităţii şi apărării colective, în virtutea cooperării internaţionale şi a obligaţiilor asumate faţă de statele partenere sau aliate şi faţă de organismele internaţionale din care face parte. Planificarea apărării naţionale se face în funcţie de priorităţile politice stabilite de autorităţile abilitate ale statului, de posibilităţile de care România dispune la un moment dat sau într-o perioadă de timp determinată, de evoluţia fenomenelor politico-militare şi de situaţia geopolitică şi geostrategică în plan regional, continental şi global.

Art. 2. - Planificarea apărării este atributul exclusiv şi inalienabil al autorităţilor prevăzute de Constituţia României. Ea se realizează pe baza opţiunilor şi deciziilor politice şi strategice ale Parlamentului României, Preşedintelui României şi Guvernului României, precum şi ale celorlalte instituţii publice, care, potrivit legii, au răspunderi în domeniul securităţii şi apărării naţionale.

Art. 3. - Documentele ce definesc concepţia integrată de planificare a apărării naţionale sunt: Strategia de securitate naţională a României, Carta albă a Guvernului, precum şi strategiile, directivele, planurile şi programele departamentale elaborate de ministerele şi instituţiile cu atribuţii în domeniul apărării, ordinii publice şi siguranţei naţionale.

CAPITOLUL II
Fundamentarea planificării apărării naţionale a României

Art. 4. - Strategia de securitate naţională a României este documentul de bază care fundamentează planificarea apărării la nivel naţional. Ea se prezintă Parlamentului de către Preşedintele României, la inaugurarea mandatului său, în termen de cel mult 4 luni de la învestitură.

Art. 5. - Strategia de securitate naţională a României cuprinde: evaluarea mediului internaţional de securitate, definirea intereselor şi obiectivelor proprii de securitate, identificarea factorilor de risc din mediul intern şi internaţional, direcţiile de acţiune pentru asigurarea securităţii naţionale a României. Ea are un orizont de evaluare pe termen mediu de 4 ani, perioada mandatului prezidenţial, şi o perspectivă pe termen lung, de încă 4-8 ani, cuprinzând estimarea resurselor ce vor fi alocate de România pentru realizarea obiectivelor sale de securitate şi apărare.

Art. 6. - În vederea realizării prevederilor Strategiei de securitate naţională a României, Guvernul elaborează Carta albă, prin care stabileşte: obiectivele şi sarcinile principale ale instituţiilor angajate în realizarea securităţii şi apărării naţionale; măsurile şi acţiunile ce urmează a fi întreprinse de acestea; resursele naturale, umane, materiale, financiare şi de altă natură pe care urmează să le asigure anual pentru constituirea şi pregătirea forţelor participante la apărarea naţională şi asigurarea securităţii, conform misiunilor ce le revin.

Carta albă a Guvernului vizează aceeaşi perioadă de valabilitate ca şi Strategia de securitate naţională a României şi se supune aprobării Parlamentului, o dată cu programul de guvernare sau în termen de cel mult 4 luni de la acordarea votului de încredere.

Art. 7. - Pe baza Strategiei de securitate naţională a României şi a Cartei albe a Guvernului, ministerele şi celelalte instituţii publice cu atribuţii în domeniul apărării, ordinii publice şi siguranţei naţionale elaborează strategii, programe şi planuri departamentale proprii, menite să realizeze obiectivele şi interesele de securitate ale României. Strategiile departamentale se supun aprobării Guvernului în termen de cel mult 4 luni de la data învestirii oficiale, pentru a asigura complementaritatea şi integrarea acţiunilor şi activităţilor cuprinse în aceste documente. Coordonarea aplicării unitare a acţiunilor întreprinse de Guvern, de ministerele şi celelalte instituţii publice cu atribuţii în domeniul apărării, ordinii publice şi siguranţei naţionale se realizează de către Consiliul Suprem de Apărare a Ţării.

CAPITOLUL III
Organizarea şi realizarea planificării în domeniul apărării militare

Art. 8. - Ministerul Apărării Naţionale, ca autoritate răspunzătoare de apărarea armată a ţării, elaborează Strategia militară a României. Acest document exprimă obiectivele şi opţiunile fundamentale de politică militară ale statului român în perioada de valabilitate a Strategiei de securitate naţională a României.

Ministerul de Interne şi serviciile de informaţii ale statului român elaborează strategii proprii, ale căror denumiri şi conţinut sunt stabilite de acestea, în raport cu răspunderile ce le revin în cadrul Sistemului naţional de apărare.

Art. 9. - Strategia militară a României evaluează consecinţele, în planul apărării, ale riscurilor şi ameninţărilor la adresa securităţii naţionale şi defineşte volumul, structura şi modul de alocare a resurselor necesare apărării armate. Ea stabileşte structura forţelor, misiunile, organizarea, dotarea, nivelul de instruire şi de operativitate, sprijinul logistic şi nevoile de infrastructură necesare organismului militar în vederea realizării obiectivelor naţionale de securitate, precum şi concepţia de pregătire şi angajare în acţiuni militare a armatei române. Strategia militară prevede, de asemenea, măsurile, în plan militar, necesare îndeplinirii angajamentelor de cooperare, parteneriat şi alianţă, asumate de România pe plan internaţional.

Art. 10. - Pe baza prevederilor Strategiei militare a României şi ale celorlalte strategii departamentale aprobate de Guvern, ministrul apărării naţionale, ministrul de interne şi şefii serviciilor de informaţii ale statului emit directive de planificare strategică proprii. Acestea conţin obiectivele, principiile şi opţiunile politico-militare fundamentale, pe baza cărora structurile specializate ale ministerelor şi instituţiilor respective planifică structura şi capacitatea forţelor componente, precum şi alocarea resurselor, formulează politici şi programe sectoriale.

Directivele de planificare strategică se referă la aceeaşi perioadă ca şi strategiile departamentale.

Art. 11. - Pe baza directivelor de planificare strategică, Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul de Interne şi serviciile de informaţii ale statului român elaborează propriile planuri strategice şi operaţionale de întrebuinţare şi programe de constituire, modernizare şi pregătire a forţelor componente.

Art. 12. - Planurile strategice şi operaţionale de întrebuinţare a forţelor cuprind: misiunile categoriilor de forţe, în condiţii de pace, de criză şi de război; scenariile probabile în care aceste misiuni vor fi îndeplinite; modalităţile de acţiune pentru executarea acestora. Scenariile vor avea în vedere acţiuni militare de luptă clasice, operaţiuni speciale, operaţiuni, altele decât cele de război, şi acţiuni umanitare, executate în cadrul naţional sau în cadrul unor grupări de forţe multinaţionale.

Aceste documente se elaborează, se actualizează şi se aprobă conform reglementărilor specifice ale fiecărui minister sau serviciu de informaţii al statului român.

Art. 13. - Programele de constituire, modernizare şi pregătire a forţelor cuprind măsurile şi acţiunile concrete ce se execută pentru: constituirea, înzestrarea şi cartiruirea unităţilor militare; asigurarea condiţiilor optime de viaţă pentru personal, pregătirea comandamentelor şi unităţilor; asigurarea sprijinului logistic şi a rezervelor pentru mobilizare şi război; crearea şi întreţinerea infrastructurii pentru acţiuni militare; participarea la acţiuni de cooperare internaţională cu statele partenere sau aliate, precum şi resursele necesare anual pentru desfăşurarea acestora. Programele se elaborează pentru o perioadă de 4 ani, cu o perspectivă de încă 4-8 ani, şi se aprobă de către Parlament. Acestea se completează şi se actualizează anual, în raport cu stadiul de execuţie.

Art. 14. - Pe baza programelor de constituire, modernizare şi pregătire a forţelor şi a fondurilor alocate prin bugetul de stat, Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul de Interne şi serviciile de informaţii ale statului întocmesc, anual, planuri privind modernizarea şi pregătirea forţelor componente şi rapoarte privind stadiul realizării programelor de constituire, modernizare şi pregătire a forţelor în perioada anterioară.

Planurile anuale sunt aprobate de către miniştrii şi, respectiv, de către şefii serviciilor de informaţii. Rapoartele privind stadiul realizării programelor de constituire, modernizare şi pregătire a forţelor sunt prezentate Guvernului.

Urmărirea execuţiei programelor pe termen mediu şi lung, precum şi a planurilor anuale intră în răspunderea organelor de planificare ale Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului de Interne şi ale serviciilor de informaţii ale statului, iar execuţia acestora intră în sarcina comandanţilor şi şefilor tuturor structurilor din ministerele şi serviciile de informaţii respective.

Art. 15. - Modalităţile concrete referitoare la elaborarea, coordonarea, execuţia, urmărirea şi raportarea îndeplinirii prevederilor Directivei de planificare strategică, planurilor strategice şi operaţionale de întrebuinţare a forţelor, programelor de constituire, modernizare şi pregătire a forţelor, precum şi ale planurilor anuale se reglementează prin instrucţiuni interne, aprobate de către ministrul apărării naţionale, ministrul de interne şi şefii serviciilor de informaţii ale statului român.

CAPITOLUL IV
Răspunderi

Art. 16. - Încălcarea ori neîndeplinirea prevederilor prezentei ordonanţe de către persoanele cu atribuţii în organizarea şi realizarea planificării apărării naţionale, a obiectivelor Strategiei de securitate naţională şi ale strategiilor departamentale atrage răspunderea administrativă, civilă sau penală, după caz.

PRIM-MINISTRU
RADU VASILE

Contrasemnează:

Ministru de stat, ministrul apărării naţionale,
Victor Babiuc

p. Ministru de interne,
Theodor Zaharia,
secretar de stat

Ministrul afacerilor externe,
Andrei Pleşu

Directorul Serviciului Român de Informaţii,
Costin Georgescu

Directorul Serviciului de Informaţii Externe,
Cătălin Harnagea

p. Directorul Serviciului de Telecomunicaţii
Speciale,
Mircea Anghel

Bucureşti, 12 august 1998.
Nr. 52.


Miercuri, 23 septembrie 2026, 12:39

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.