ORDONANŢĂ nr.128 din 29 august 1998
pentru reglementarea modului şi condiţiilor de valorificare a bunurilor legal confiscate sau intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului
| Textul actului publicat în M.Of. nr. 328/29 aug. 1998 |
În temeiul prevederilor art. 107 alin. (1) şi (3) din Constituţia României, precum şi ale art. 1 pct. 15 lit. d) din Legea nr. 148/1998 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe, Guvernul României emite următoarea ordonanţă:
CAPITOLUL I
Dispoziţii generale
Art. 1. - Bunurile legal confiscate sau intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului se valorifică în condiţiile stabilite de prezenta ordonanţă.
Art. 2. - Bunurile confiscate care constituie corp delict sau mijloace de probă în procedura judiciară nu pot trece în proprietatea privată a statului decât după încheierea procesului în cauza respectivă.
CAPITOLUL II
Declararea şi preluarea bunurilor trecute în proprietatea privată a statului
Art. 3. - (1) Declararea bunurilor trecute în proprietatea privată a statului, precum şi predarea acestora se fac la direcţiile generale ale finanţelor publice şi controlului financiar de stat judeţene sau a municipiului Bucureşti, în termen de 10 zile de la data primirii de către destinatar a documentului care constituie titlu de proprietate a statului asupra acestora.
(2) Bunurile confiscate, devenite proprietatea privată a statului, se declară şi se predau organelor de valorificare, în termen de 10 zile de la data rămânerii definitive a actului de confiscare.
(3) În situaţia în care actul de confiscare este atacat în termenul prevăzut de lege, bunurile confiscate trec în proprietatea privată a statului începând cu data la care hotărârea judecătorească rămâne definitivă.
Art. 4. - (1) Deţinătorii bunurilor care au trecut în proprietatea privată a statului, persoane fizice sau juridice, după caz, au obligaţia să inventarieze bunurile respective, luând în acelaşi timp şi măsurile de păstrare şi de conservare corespunzătoare, până la predarea lor efectivă spre valorificare direcţiilor generale ale finanţelor publice şi controlului financiar de stat judeţene sau a municipiului Bucureşti.
(2) Sunt exceptate de la prevederile alin. (1) următoarele categorii de bunuri:
a) medicamente şi aparatură medicală, substanţe toxice, materiale radioactive, bunuri culturale din patrimoniu, timbre filatelice, hârtii de valoare, documente istorice, materiale de arhivă, care se pun de îndată la dispoziţie organelor de specialitate ale statului care au competenţa de a gestiona astfel de bunuri, conform prevederilor legale;
b) metale, pietre preţioase şi semipreţioase, bijuterii din aceste materiale, mijloacele de plată în valută liber convertibilă care se depun la Banca Naţională a României şi mijloacele de plată în lei care se depun la trezoreriile statului sau la unităţile Băncii Comerciale Române - S.A., după caz, în contul bugetului de stat;
c) arme de foc, muniţii, materii explozive şi diferite bunuri cu specific militar, care se predau imediat, cu titlu gratuit, inspectoratelor de poliţie judeţene sau Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti sau, după caz, Ministerului Apărării Naţionale.
(3) Bunurile menţionate la alin. (2) se vor evalua, utiliza, valorifica, distruge sau se vor casa de către organele specializate care le-au preluat, dispunând de acestea conform atribuţiilor legale ce le revin.
(4) Sumele obţinute ca urmare a valorificării bunurilor prevăzute la alin. (2) vor fi virate la bugetul de stat, după deducerea cheltuielilor efectuate cu acestea în vederea valorificării sau distrugerii.
(5) Prin deţinător de bunuri se înţelege persoana fizică sau juridică care are în posesie temporară bunuri de natura celor prevăzute la art. 1.
CAPITOLUL III
Evaluarea şi valorificarea bunurilor intrate în proprietatea privată a statului
Art. 5. - (1) Bunurile menţionate la art. 1, cu excepţia celor de la art. 4 alin. (2), care au trecut în proprietatea privată a statului, se valorifică de către Ministerul Finanţelor prin organele sale teritoriale - direcţiile generale ale finanţelor publice şi controlului financiar de stat judeţene sau a municipiului Bucureşti -, denumite în continuare organe de valorificare.
(2) Sunt considerate organe de valorificare şi direcţiile regionale vamale din cadrul autorităţii vamale, pentru bunurile deţinute de către birourile vamale din subordinea lor. Valorificarea acestor bunuri se va efectua, în acest caz, prin magazine proprii, în conformitate cu prevederile prezentei ordonanţe şi ale metodologiei privind introducerea în circuitul economic a bunurilor şi mărfurilor care îndeplinesc condiţiile de valorificare, conform legii, aprobată prin hotărâre a Guvernului.
Art. 6. - (1) Bunurile menţionate la art. 1 vor fi predate de către deţinători organelor de valorificare, pe bază de proces-verbal de predare-preluare, în termen de 10 zile de la data primirii de către deţinător a documentului care constituie titlul de proprietate a statului asupra acestora.
(2) După preluarea bunurilor intrate în proprietatea privată a statului, o comisie de evaluare va proceda la evaluarea acestora în maximum 15 zile de la preluare.
(3) Sunt exceptate de la prevederile alin. (1) bunurile de consum alimentar, cu grad ridicat de perisabilitate sau care, prin trecerea timpului, pierd din greutate sau din valoare, inclusiv animalele şi păsările vii, care se vând de către organele de valorificare de îndată şi numai după obţinerea avizului de calitate persoanelor juridice specializate sau persoanelor fizice autorizate în comercializarea acestor bunuri către populaţie la preţuri cu ridicata, practicate în zonă, fără efectuarea procedurilor de evaluare.
(4) Prin exceptare de la prevederile art. 3 alin. (2), la solicitarea deţinătorului, acelaşi termen şi aceeaşi procedură de valorificare prevăzute la alin. (3) se aplică şi bunurilor al căror termen de garanţie expiră înainte de data rămânerii definitive a hotărârii ce se va pronunţa în litigiu, al cărui obiect îl constituie legalitatea procesului-verbal de confiscare.
(5) În cazul în care prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă se dispune restituirea bunurilor prevăzute la alin. (3) şi (4), sumele obţinute din valorificarea acestora se achită persoanei de la care au fost preluate bunurile respective, la nivelul actualizat al preţurilor.
(6) Instituţiile abilitate prin lege să ateste calitatea mărfurilor în vederea comercializării sunt obligate să emită certificatul constatator în termen de maximum 30 de zile de la data solicitării acestuia de către organul de valorificare.
(7) Pentru bunurile prevăzute la alin. (3) avizul constatator se va emite de îndată, astfel încât în momentul vânzării acestea să îndeplinească condiţiile de comercializare.
Art. 7. - (1) În situaţia în care bunurile intrate în proprietatea privată a statului nu îndeplinesc condiţiile legale de comercializare, vor fi distruse sub supravegherea unei comisii de distrugere.
(2) Comisia de distrugere se constituie în baza deciziei directorului general al direcţiei generale a finanţelor publice şi controlului financiar de stat judeţene sau a municipiului Bucureşti şi este formată din reprezentanţi ai următoarelor instituţii:
(3) Comisia de distrugere stabileşte locul unde urmează a fi distruse bunurile, putându-se apela şi la serviciile unor unităţi specializate în acest gen de activitate.
Art. 8. - (1) Cheltuielile de deplasare şi de cazare vor fi plătite membrilor comisiei de distrugere de către instituţia publică care i-a desemnat, urmând a fi recuperate de aceasta prin deducerea sumelor din cele obţinute de direcţiile generale ale finanţelor publice şi controlului financiar de stat judeţene sau a municipiului Bucureşti din valorificarea bunurilor confiscate, înainte de predarea sumelor la bugetul de stat.
(2) În vederea asigurării eficienţei activităţii comisiei de distrugere, membrii acesteia vor primi o indemnizaţie fixă, a cărei valoare va fi stabilită de Ministerul Finanţelor.
Art. 9. - (1) Valorificarea bunurilor trecute în proprietatea privată a statului se face de către organele de valorificare, prin magazine proprii, licitaţie publică sau în regim de consignaţie.
(2) Produsele de natura celor supuse marcării potrivit legii, nemarcate sau cu marcaje false, devenite proprietatea privată a statului prin confiscare, vor purta marcaje speciale, conform reglementărilor legale în materie.
Art. 10. - (1) În vederea creşterii eficienţei activităţii de valorificare a bunurilor intrate în proprietatea privată a statului, autorităţile administraţiei publice locale vor asigura cu prioritate, în limitele disponibilităţilor existente sau create ulterior, la solicitarea scrisă a direcţiilor generale ale finanţelor publice şi controlului financiar de stat judeţene sau a municipiului Bucureşti, spaţiile necesare depozitării şi valorificării.
(2) În cadrul direcţiilor generale ale finanţelor publice şi controlului financiar de stat judeţene sau a municipiului Bucureşti vor funcţiona servicii sau birouri specializate pentru desfăşurarea activităţii de valorificare. Cheltuielile necesare pentru depozitarea bunurilor intrate în proprietatea privată a statului vor fi acoperite de către direcţiile generale ale finanţelor publice şi controlului financiar de stat judeţene şi a municipiului Bucureşti din valorificarea respectivelor bunuri, potrivit art. 5.
(3) Pentru asigurarea activităţii de valorificare, personalul Ministerului Finanţelor va fi suplimentat, după caz, cu numărul necesar care va fi aprobat prin hotărâre a Guvernului.
Art. 11. - (1) În vederea valorificării bunurilor intrate în proprietatea privată a statului, se va face evaluarea acestora de către o comisie de evaluare, stabilită prin decizia directorului general al direcţiei generale a finanţelor publice şi controlului financiar de stat judeţene sau a municipiului
Bucureşti, care va avea următoarea componenţă:
a) directorul general adjunct al direcţiei generale a finanţelor publice şi controlului financiar de stat judeţene sau a municipiului Bucureşti - şeful comisiei;
b) şeful serviciului urmărire a încasării impozitelor, taxelor şi a altor venituri din cadrul direcţiei impozite şi taxe adjunct al şefului comisiei;
c) şeful serviciului (biroului) pentru evidenţa şi valorificarea bunurilor intrate în proprietatea privată a statului din cadrul direcţiei impozite şi taxe - secretarul comisiei;
d) şeful serviciului control investigări, valorificare acţiuni sau o persoană desemnată de acesta din cadrul inspectoratului de concurenţă judeţeană sau al municipiului Bucureşti.
e) reprezentantul instituţiei publice, agentului economic sau persoana care deţine bunurile respective, după caz.
(2) Membrii comisiei de evaluare vor primi o indemnizaţie fixă, care va fi stabilită de Ministerul Finanţelor.
Art. 12. - În cazul bunurilor care nu s-au putut valorifica în decurs de 60 de zile de la data punerii în vânzare, comisia de evaluare va proceda la o nouă evaluare. Dacă bunurile respective nu sunt vândute în termen de 30 de zile de la data noii evaluări, se va proceda la atribuirea gratuită, valorificarea prin unităţile de colectare şi de valorificare a deşeurilor sau la distrugerea acestora.
CAPITOLUL IV
Atribuirea, cu titlu gratuit, a unor categorii de bunuri intrate în proprietatea privată a statului
Art. 13. - (1) Ministerul Finanţelor poate transmite cu titlu gratuit unele bunuri intrate în proprietatea privată a statului unor persoane fizice sau juridice, astfel:
a) Secretariatului General al Guvernului - autovehicule, ambarcaţiuni şi motoare ataşabile acestora, care vor fi repartizate în administrarea ministerelor, autorităţilor publice centrale şi locale, în limita normativelor de dotare a acestora, cu respectarea procedurilor de declarare şi de evaluare;
b) creşelor, grădiniţelor, căminelor de copii, de bătrâni, azilurilor, spitalelor, şcolilor sau persoanelor cu handicap, în funcţie de natura bunurilor, la propunerea direcţiilor generale ale finanţelor publice şi controlului financiar de stat judeţene sau a municipiului Bucureşti, după consultarea organelor administraţiei publice locale sau judeţene ori a serviciilor ministeriale descentralizate la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale, după caz;
c) persoanelor juridice care pot face dovada că au calitatea de destinatar al materialelor cu caracter documentar, informaţional, educativ, ştiinţific etc., la solicitarea acestora.
(2) Repartizarea bunurilor prevăzute la lit. a) se face de către o comisie interministerială care va funcţiona pe lângă Secretariatul General al Guvernului, constituită prin decizie a primului-ministru, formată din reprezentanţi ai Secretariatului General al Guvernului, Ministerului Finanţelor, Ministerului Industriei şi Comerţului, Ministerului de Interne, Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Justiţiei, Ministerului Transporturilor, Direcţiei Generale a Vămilor şi ai Departamentului pentru Administraţie Publică Locală.
CAPITOLUL V
Dispoziţii finale şi tranzitorii
Art. 14. - (1) Cheltuielile efectuate în vederea valorificării bunurilor intrate în proprietatea privată a statului în condiţiile prezentei ordonanţe, de la preluarea acestora şi până la valorificare, atribuirea gratuită sau distrugerea lor, se acoperă din bugetul Ministerului Finanţelor.
(2) Veniturile încasate din valorificarea bunurilor prevăzute la art. 1 se fac venit la bugetul de stat.
Art. 15. - (1) Nerespectarea obligaţiilor prevăzute de prezenta ordonanţă atrage după sine răspunderea disciplinară, contravenţională, materială sau, după caz, penală, potrivit legii.
(2) Contravenţiile şi sancţiunile aplicabile se stabilesc prin hotărâre a Guvernului în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe.
Art. 16. - În termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe, Ministerul de Interne, Ministerul Finanţelor şi Banca Naţională a României vor elabora norme de aplicare a acesteia, care vor fi aprobate prin hotărâre a Guvernului.
Art. 17. - Pe data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe se abrogă:
PRIM-MINISTRU
RADU VASILE
Contrasemnează:
Ministru de interne,
Gavril Dejeu
Ministrul finanţelor,
Daniel Dăianu
Ministru de stat, ministrul justiţiei,
Valeriu Stoica
Secretar de stat,
şeful Departamentului
pentru Administraţie Publică Locală,
Vlad Roşca
Bucureşti, 29 august 1998.
Nr. 128.
Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.