ORDONANŢĂ nr.125 din 29 august 1998
privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale a Medicamentului
| Textul actului publicat în M.Of. nr. 329/31 aug. 1998 |
Guvernul României emite următoarea ordonanţă:
Art. 1. - (1) Se înfiinţează Agenţia Naţională a Medicamentului, instituţie publică în subordinea Ministerului Sănătăţii, cu sediul în Bucureşti, str. Aviator Sănătescu nr. 48, sectorul 1, prin reorganizarea Institutului pentru Controlul de Stat al Medicamentului şi Cercetări Farmaceutice Petre Ionescu Stoian Bucureşti, care se desfiinţează.
(2) Agenţia Naţională a Medicamentului este persoană juridică română, se organizează şi funcţionează în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare şi cu regulamentul propriu.
(3) Agenţia Naţională a Medicamentului poate înfiinţa agenţii teritoriale judeţene fără personalitate juridică, prin reorganizarea actualelor laboratoare teritoriale ale Institutului pentru Controlul de Stat al Medicamentului şi Cercetări Farmaceutice Petre Ionescu Stoian Bucureşti.
Art. 2. - Agenţia Naţională a Medicamentului asigură realizarea politicii statului în domeniul controlului complex al calităţii medicamentelor şi a altor produse de uz uman, contribuind la promovarea sănătăţii şi securităţii populaţiei.
Art. 3. - Producţia, importul, distribuţia şi utilizarea medicamentelor sunt admise în România numai după înregistrarea şi autorizarea de către Agenţia Naţională a Medicamentului. Autorizarea se certifică prin eliberarea certificatului de înregistrare sau, după caz, a autorizaţiei de punere pe piaţă.
Art. 4. - În realizarea obiectivelor sale, Agenţia Naţională a Medicamentului are, în principal, următoarele atribuţii:
Art. 5. - (1) În vederea aplicării unitare a dispoziţiilor legale privind asigurarea calităţii, eficacităţii şi siguranţei medicamentelor şi ale altor produse de uz uman, Agenţia Naţională a Medicamentului colaborează cu ministere, cu alte organe ale administraţiei publice centrale şi locale, având dreptul de a solicita acestora documentele, datele şi informaţiile necesare îndeplinirii atribuţiilor sale.
(2) În exercitarea atribuţiilor de control personalul împuternicit din cadrul Agenţiei Naţionale a Medicamentului sau din unităţile teritoriale ale acesteia are dreptul să solicite, iar agenţii economici şi unităţile din sectorul public şi privat au obligaţia să prezinte documente şi să răspundă la alte solicitări, necesare verificării modului în care se aplică legislaţia din domeniul calităţii medicamentului.
Art. 6. - (1) Agenţia Naţională a Medicamentului este structurată pe departamente de specialitate, în cadrul cărora se înfiinţează compartimente şi servicii, şi este condusă de un preşedinte, un consiliu de administraţie şi un consiliu ştiinţific.
(2) Structura organizatorică a Agenţiei Naţionale a Medicamentului se stabileşte prin ordin al ministrului sănătăţii.
(3) Structura organizatorică a agenţiilor teritoriale judeţene se aprobă prin decizie a preşedintelui Agenţiei Naţionale a Medicamentului.
(4) Agenţiile teritoriale judeţene sunt conduse de directori, numiţi prin decizie a preşedintelui Agenţiei Naţionale a Medicamentului.
Art. 7. - (1) Consiliul de administraţie al Agenţiei Naţionale a Medicamentului este constituit din şefii departamentelor, un reprezentant al Direcţiei farmaceutice din cadrul Ministerului Sănătăţii, un reprezentant al Direcţiei buget-finanţe din cadrul Ministerului Sănătăţii, un reprezentant al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, un consilier juridic desemnat de Ministerul Sănătăţii.
(2) Preşedintele Agenţiei Naţionale a Medicamentului este şi preşedintele consiliului de administraţie.
Art. 8. - Consiliul de administraţie are următoarele atribuţii:
Art. 9. - (1) Consiliul de administraţie se întruneşte de cel puţin 3 ori pe an. Data întrunirii consiliului de administraţie este stabilită în şedinţa acestuia. Consiliul de administraţie se poate întruni, de asemenea, ori de câte ori este nevoie, la convocarea preşedintelui Agenţiei Naţionale a Medicamentului, a reprezentanţilor Ministerului Sănătăţii sau ai Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, a ministrului sănătăţii sau a unei treimi din numărul membrilor săi.
(2) Pe ordinea de zi a consiliului de administraţie au prioritate propunerile preşedintelui, ale reprezentanţilor Ministerului Sănătăţii sau ai Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi cele care întrunesc votul unei treimi din numărul membrilor consiliului de administraţie.
(3) Consiliul de administraţie nu se poate întruni decât dacă sunt prezenţi cel puţin jumătate plus unul din numărul membrilor săi.
(4) Hotărârile se aprobă în consiliul de administraţie cu majoritate simplă.
(5) Hotărârile consiliului de administraţie se supun aprobării ministrului sănătăţii. În acest scop ele se transmit ministrului sănătăţii şi se pun în aplicare în termen de 15 zile de la transmitere, dacă nu se comunică dezacordul ministrului sănătăţii.
Art. 10. - (1) Consiliul ştiinţific al Agenţiei Naţionale a Medicamentului este constituit din 4 membri ai Agenţiei Naţionale a Medicamentului, un reprezentant al Academiei de Ştiinţe Medicale, 4 reprezentanţi ai facultăţilor de medicină, de preferinţă farmacologi, 4 reprezentanţi ai facultăţilor de farmacie, 4 medici clinicieni cu experienţă, un farmacist de spital, un medic stomatolog, un reprezentant al Ministerului Sănătăţii, un reprezentant al Ministerului Industriei şi Comerţului, un reprezentant al Ministerului Cercetării şi Tehnologiei, un reprezentant al Colegiului Farmaciştilor din România, un reprezentant al Colegiului Medicilor din România, un reprezentant al producătorilor internaţionali de medicamente, un reprezentant al producătorilor români de medicamente.
(2) Preşedintele consiliului ştiinţific este ales dintre membrii săi.
(3) Consiliul ştiinţific stabileşte politica ştiinţifică a Agenţiei Naţionale a Medicamentului în concordanţă cu prevederile art. 4.
(4) Consiliul ştiinţific se întruneşte de cel puţin 3 ori pe an. Data întrunirii consiliului ştiinţific se stabileşte în şedinţa acestuia. Consiliul ştiinţific se poate întruni ori de câte ori este nevoie, la convocarea preşedintelui Agenţiei Naţionale a Medicamentului, a ministerelor implicate sau a unei treimi din numărul membrilor săi.
(5) La şedinţele consiliului ştiinţific participă, cu drept de vot, preşedintele Agenţiei Naţionale a Medicamentului sau un delegat al său.
(6) Pe ordinea de zi a şedinţelor consiliului ştiinţific sunt incluse cu prioritate: activitatea ştiinţifică desfăşurată de Agenţia Naţională a Medicamentului între două şedinţe, cu analiza modului în care a fost posibilă aplicarea politicii ştiinţifice a Agenţiei Naţionale a Medicamentului, propuneri ale preşedintelui Agenţiei Naţionale a Medicamentului, propuneri ale ministerelor reprezentate, ale Academiei de Ştiinţe Medicale sau propuneri care întrunesc votul unei treimi din numărul membrilor consiliului ştiinţific.
(7) Consiliul ştiinţific poate delibera numai dacă sunt prezenţi cel puţin jumătate plus unul din numărul membrilor săi.
(8) Hotărârile consiliului ştiinţific se aprobă cu majoritate simplă.
(9) Hotărârile consiliului ştiinţific se supun aprobării ministrului sănătăţii. În acest scop ele se transmit ministrului sănătăţii şi se pun în aplicare în termen de 15 zile de la transmitere, dacă nu se comunică dezacordul ministrului sănătăţii.
Art. 11. - Membrii consiliului ştiinţific şi ai consiliului de administraţie sunt numiţi prin ordin al ministrului sănătăţii, la propunerea Agenţiei Naţionale a Medicamentului, a Ministerului Sănătăţii sau a altor instituţii implicate, pentru o perioadă de 3 ani, cu posibilitatea de reînnoire a mandatului de cel mult două ori.
Art. 12. - (1) Membrii consiliului ştiinţific pot primi indemnizaţii de şedinţă de maximum 20% din salariul de bază al preşedintelui şi pot deconta cheltuieli de transport, cazare şi diurnă, în condiţiile legii.
(2) Membrii consiliului de administraţie şi ai consiliului ştiinţific trebuie să declare interesele personale faţă de societăţile comerciale producătoare sau distribuitoare de medicamente la numirea lor şi ori de câte ori survin modificări în relaţia cu acestea.
Art. 13. - (1) Preşedintele Agenţiei Naţionale a Medicamentului este numit prin ordin al ministrului sănătăţii, pe o perioadă de 5 ani, cu posibilitatea de reînnoire a mandatului de cel mult două ori.
(2) Preşedintele reprezintă Agenţia Naţională a Medicamentului în raporturile sale cu persoane fizice, cu Ministerul Sănătăţii sau cu alte persoane juridice din ţară şi din străinătate.
(3) Preşedintele aduce la îndeplinire hotărârile consiliului de administraţie şi ale consiliului ştiinţific şi răspunde de întreaga activitate a Agenţiei Naţionale a Medicamentului.
(4) În exercitarea atribuţiilor sale, preşedintele Agenţiei Naţionale a Medicamentului emite decizii şi instrucţiuni.
Art. 14. - (1) Agenţia Naţională a Medicamentului se finanţează din venituri extrabugetare şi din alocaţii de la bugetul de stat.
(2) Constituie venituri extrabugetare veniturile realizate din activităţile prevăzute la art. 4 lit. b), c), d), g), j), k) şi o).
(3) Veniturile extrabugetare vor fi utilizate pentru investiţii, dotări, achiziţionare de materiale consumabile, cheltuieli de personal.
(4) Soldul anual al fondurilor extrabugetare se reportează pentru anul următor cu aceeaşi destinaţie.
Art. 15. - (1) Angajarea şi promovarea personalului Agenţiei Naţionale a Medicamentului se fac potrivit legii.
(2) Salarizarea personalului Agenţiei Naţionale a Medicamentului se face potrivit legislaţiei referitoare la salarizarea personalului bugetar.
Art. 16. - (1) Bunurile aflate în administrarea Institutului pentru Controlul de Stat al Medicamentului şi Cercetări Farmaceutice Petre Ionescu Stoian Bucureşti trec în administrarea Agenţiei Naţionale a Medicamentului, pe bază de protocol.
(2) Personalul Institutului pentru Controlul de Stat al Medicamentului şi Cercetări Farmaceutice Petre Ionescu Stoian Bucureşti se preia prin transfer.
Art. 17. - Prezenta ordonanţă va intra în vigoare la data de 1 ianuarie 1999. Începând cu această dată orice alte dispoziţii contrare se abrogă.
PRIM-MINISTRU
RADU VASILE
Contrasemnează:
Ministrul sănătăţii,
Hajdu Gabor
Ministrul finanţelor,
Daniel Dăianu
Ministrul muncii şi protecţiei sociale,
Alexandru Athanasiu
Ministrul cercetării şi tehnologiei,
Horia Ene
Ministrul industriei şi comerţului,
Radu Berceanu
Bucureşti, 29 august 1998.
Nr. 125.
Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.