LEGE nr.159 din 28 iulie 1998
privind cooperarea autorităţilor române cu Tribunalul Internaţional pentru urmărirea persoanelor presupuse a fi responsabile de grave violări ale dreptului internaţional umanitar, comise pe teritoriul fostei Iugoslavii începând cu anul 1991
Textul actului publicat în M.Of. nr. 283/31 iul. 1998

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

CAPITOLUL I
Dispoziţii generale

Art. 1. - România cooperează, prin autorităţile sale competente şi în condiţiile prezentei legi, cu Tribunalul Internaţional pentru urmărirea persoanelor presupuse a fi responsabile de violări grave ale dreptului internaţional umanitar, comise pe teritoriul fostei Iugoslavii începând cu anul 1991, înfiinţat în temeiul Rezoluţiei 827/1993 a Consiliului de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite.

Art. 2. - Dispoziţiile prezentei legi se aplică persoanelor aflate pe teritoriul României, presupuse a fi responsabile pentru fapte grave, incriminate de legea penală română, care, în sensul art. 2-5 din Statutul Tribunalului Internaţional, constituie grave încălcări ale convenţiilor de la Geneva din anul 1949, violări ale legilor sau cutumelor, genocid sau alte crime împotriva umanităţii.

Art. 3. - Procedura de cooperare se declanşează la cererea Tribunalului Internaţional.

Art. 4. - Ministerul Justiţiei este autoritatea centrală competentă să primească cererile Tribunalului Internaţional, să le verifice sub aspectul regularităţii formale şi să le transmită neîntârziat spre rezolvare organelor judiciare competente.

Art. 5. - Tribunalul Internaţional va fi informat, la cererea sa, de către Ministerul Justiţiei asupra cauzelor în curs de urmărire penală sau de judecată ce au ca obiect infracţiuni de competenţa acestui tribunal, precum şi cu privire la persoanele condamnate pentru alte asemenea infracţiuni, aflate în executarea pedepselor în România. În acest scop, Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie şi Ministerul de Interne vor furniza Ministerului Justiţiei datele pe care le deţin şi care prezintă relevanţă pentru soluţionarea cererilor primite de la Tribunalul Internaţional.

CAPITOLUL II
Competenţa organelor judiciare române

Art. 6. - Cauzele care au ca obiect infracţiuni ce intră în competenţa Tribunalului Internaţional, aflate în curs de urmărire penală sau de judecată în România, vor fi trimise Tribunalului Internaţional, conform art. 9 alin. 2 din statutul acestuia, care prevede prioritatea de jurisdicţie în favoarea tribunalului.

În acest scop, procurorul sau instanţa de judecată, după caz, se desesizează şi înaintează dosarul la Ministerul Justiţiei spre a fi trimis Tribunalului Internaţional.

Art. 7. - Persoana care a suferit o vătămare prin vreuna dintre infracţiunile de competenţa Tribunalului Internaţional se poate constitui parte civilă împotriva învinuitului sau inculpatului şi persoanei responsabile civilmente, prin introducerea unei acţiuni civile la instanţa română în raza căreia aceasta domiciliază.

Acţiunea civilă urmează a fi soluţionată în temeiul hotărârii penale definitive a Tribunalului Internaţional, care are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei române cu privire la răspunderea penală a condamnatului.

CAPITOLUL III
Examinarea şi soluţionarea cererii de arestare şi predare a persoanei arestate

Art. 8. - Cererea Tribunalului Internaţional având ca obiect arestarea şi predarea persoanei presupuse a fi responsabilă de violări grave ale dreptului internaţional umanitar, împreună cu copia de pe actul de acuzare şi cu celelalte documente însoţitoare vor fi transmise de Ministerul Justiţiei spre soluţionare, după caz, procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie sau instanţei sesizate cu judecarea cauzei. Dacă mandatul de arestare emis de Tribunalul Internaţional sau de procurorul său nu poate fi pus în executare, Ministerul Justiţiei va comunica Tribunalului Internaţional impedimentele ce au determinat neexecutarea mandatului.

Art. 9. - Mandatul de arestare emis de Tribunalul Internaţional sau, după caz, de procurorul acestuia se aduce la îndeplinire în urma identificării persoanei în cauză, prin luarea măsurii arestării preventive, în condiţiile prevăzute de legea română.

Persoana arestată, dacă consideră că măsura luată împotriva sa este nelegală, are dreptul să se adreseze cu plângere instanţei române competente.

Măsura arestării este notificată de îndată Tribunalului Internaţional de către Ministerul Justiţiei.

Art. 10. - Predarea persoanei arestate se va face la data şi în locul stabilite de Tribunalul Internaţional şi de Ministerul Justiţiei.

În actul de predare se va arăta durata arestării preventive, în scopul deducerii ei în caz de condamnare. Predarea persoanei arestate se face fără a se recurge la procedura extrădării şi va avea loc cu precădere faţă de orice impediment legal ce ar rezulta din legea română sau din convenţii la care România este parte. Dispoziţiile prezentei legi, referitoare la predare, se aplică şi în cazul în care persoana presupusă a fi responsabilă de violări grave ale dreptului internaţional umanitar, comise pe teritoriul fostei Iugoslavii, se află în executarea pedepselor aplicate pentru alte infracţiuni decât cele care sunt de competenţa Tribunalului Internaţional. Predarea persoanei aflate în executarea pedepsei întrerupe cursul prescripţiei executării, prevăzut de legea penală română.

CAPITOLUL IV
Soluţionarea altor cereri şi transmiterea unor date din dosarele penale

Art. 11. - Organele judiciare române au obligaţia de a soluţiona şi alte cereri ale Tribunalului Internaţional având ca obiect: identificarea unor persoane care pot fi martori sau experţi în cauzele aflate pe rolul acestuia, ascultarea martorilor menţionaţi în cerere, ridicarea şi păstrarea înscrisurilor, confiscarea obiectelor care au servit la săvârşirea infracţiunii, în vederea trimiterii lor Tribunalului Internaţional. De asemenea, acestea vor indisponibiliza bunurile sau valorile obţinute prin săvârşirea infracţiunii comise pe teritoriul fostei Iugoslavii, pentru a fi restituite persoanei păgubite, şi vor administra alte asemenea acte utile soluţionării cauzei.

Art. 12. - Cererile Tribunalului Internaţional prevăzute la art. 11, împreună cu documentele însoţitoare primite de Ministerul Justiţiei se vor trimite Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, care va lua măsurile necesare pentru soluţionarea lor.

Actele administrate de către organele de urmărire penală vor fi transmise Tribunalului Internaţional prin intermediul Ministerului Justiţiei.

CAPITOLUL V
Dispoziţii finale

Art. 13. - Prevederile prezentei legi se completează cu cele ale Codului penal şi ale Codului de procedură penală, în măsura în care acestea nu cuprind dispoziţii contrare.

Art. 14. - Legea intră în vigoare la 10 zile de la data publicării ei în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi se aplică până la încetarea activităţii Tribunalului Internaţional pentru urmărirea persoanelor presupuse a fi responsabile de grave violări ale dreptului internaţional umanitar, comise pe teritoriul fostei Iugoslavii.

Această lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 30 septembrie 1997, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.

P. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR Andrei Ioan Chiliman

Această lege a fost adoptată de Senat în şedinţa din 29 iunie 1998, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.

P. PREŞEDINTELE SENATULUI Cristian Dumitrescu

Bucureşti, 28 iulie 1998.
Nr. 159.


Miercuri, 23 septembrie 2026, 18:21

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.