LEGE nr.124 din 22 iunie 1998
pentru modificarea şi completarea Legii nr.41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune
| Textul actului publicat în M.Of. nr. 227/22 iun. 1998 |
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Art. I. - Legea nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.153 din 18 iunie 1994, cu modificările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
1. La articolul 4, alineatul (1) va avea următorul cuprins:
"Art. 4. - (1) Societatea Română de Radiodifuziune şi Societatea Română de Televiziune, ca servicii publice în realizarea obiectivelor generale de informare, educaţie, divertisment, sunt obligate să prezinte, în mod obiectiv, imparţial, realităţile vieţii social-politice şi economice interne şi internaţionale, să asigure informarea corectă a cetăţenilor asupra treburilor publice, să promoveze cu competenţă şi exigenţă valorile limbii române, ale creaţiei autentice culturale, ştiinţifice, naţionale şi universale, ale minorităţilor naţionale, precum şi valorile democratice, civice, morale şi sportive, să militeze pentru unitatea naţională şi independenţa ţării, pentru cultivarea demnităţii umane, a adevărului şi justiţiei."
2. La articolul 5, alineatul (2) va avea următorul cuprins:
"(2) Emisiunile care, prin conţinutul lor, ameninţă dezvoltarea psihomorală sau fizică a copiilor şi a tinerilor nu vor fi difuzate între orele 5,00-24,00."
3. La articolul 5, alineatul (3) va avea următorul cuprins:
"(3) Minorii cu comportament deficitar sau persoanele prezumate că au săvârşit încălcări ale legii vor putea fi prezentate astfel încât imaginile să nu permită identificarea lor. Exploatarea vizuală a deficienţelor psihosomatice ale persoanelor prezentate în emisiunile de televiziune este interzisă."
4. La articolul 7, după alineatul (1) se introduc alineatele (11)-(15), cu următorul cuprins:
"(11) În termen de cel mult 4 ani de la intrarea în vigoare a prezentei legi, Societatea Română de Radiodifuziune şi Societatea Română de Televiziune vor rezerva creaţiilor europene un procentaj majoritar al timpului de emisie, în calculul căruia nu vor intra emisiunile informative şi sportive, jocurile, publicitatea şi serviciile de teletext.
(12) Din creaţia europeană difuzată, cel puţin 30% va fi creaţie românească, inclusiv creaţii specifice minorităţilor naţionale.
(13) Din creaţia românească, cel puţin 35% va fi creaţie culturală.
(14) Societatea Română de Radiodifuziune şi Societatea Română de Televiziune vor rezerva, în condiţiile alin. (11)(13), cel puţin 10% din timpul lor de emisie creaţiilor realizate de producătorii independenţi, din ţară sau din străinătate.
(15) Aplicarea prevederilor alin. (11)-(14) se va face treptat, în etape ale căror termene vor fi stabilite de Consiliul Naţional al Audiovizualului."
5. La articolul 7, alineatele (2) şi (3) se abrogă.
6. La articolul 8, alineatul (1) se abrogă.
7. La articolul 8, alineatul (4) va avea următorul cuprins:
"(4) Reţelele şi echipamentele de comunicaţii, care constituie suport tehnic pentru transmiterea programelor naţionale ale serviciilor publice de radiodifuziune şi de televiziune, sunt puse la dispoziţie Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune, pe întreaga perioadă de difuzare, pe bază de contract."
8. La articolul 10, alineatul (1) va avea următorul cuprins:
"Art. 10. - (1) Personalul de specialitate din serviciile publice de radiodifuziune şi de televiziune se află, pe toată durata contractului de muncă, sub protecţia prezentei legi."
9. La articolul 10, după alineatul (1) se introduce alineatul (11) cu următorul cuprins:
"(11) Categoriile de persoane care se bucură de statutul ziaristului de radiodifuziune şi, respectiv, de statutul ziaristului de televiziune, pe toată durata contractului de muncă, se stabilesc prin regulamentul de organizare şi funcţionare a fiecărei societăţi."
10. La articolul 11, alineatul (1) se abrogă.
11. La articolul 11, alineatul (2) va avea următorul cuprins:
"(2) Pe durata angajării, personalul prevăzut la alin. (1) nu poate ocupa sau exercita alte funcţii, cu excepţia celor didactice, decât cu acordul comitetului director al serviciului public în care lucrează."
12. La articolul 11, alineatul (3) devine alineatul (1) şi va avea următorul cuprins:
"Art. 11. - (1) În sensul prezentei legi, face parte din personalul de specialitate orice persoană care realizează, produce, redactează, elaborează sau coordonează emisiuni ori programe sau care are o participare directă şi cu conţinut creator la realizarea acestora. Prin statutele proprii, cele două societăţi vor nominaliza funcţiile care se încadrează în prevederile prezentului alineat."
13. La articolul 11, alineatele (4) şi (5) se abrogă.
14. Articolul 12 va avea următorul cuprins:
"Art. 12. - (1) Creaţia audiovizuală urmează regimul general al legislaţiei privind dreptul de autor şi drepturile conexe.
(2) Materialele create în calitate de salariat al serviciului public, destinate elaborării sau realizării de emisiuni sau de programe, pot fi folosite în afara societăţii numai cu aprobarea scrisă a persoanelor autorizate din serviciul public respectiv."
15. La articolul 13, alineatul (1) va avea următorul cuprins:
"Art. 13. - (1) Personalul de specialitate prevăzut la art. 11 nu poate face parte din partide sau alte formaţiuni politice şi este obligat să păstreze echidistanţa politică în întreaga sa activitate profesională, asigurând respectarea diversităţii de opinii."
16. La articolul 14, alineatul (1) va avea următorul cuprins:
"Art. 14. - (1) Ştirile şi informaţiile trebuie difuzate în mod fidel, iar comentarea lor trebuie făcută cu obiectivitate, fără nici o influenţă din partea autorităţilor publice sau a altor persoane juridice de drept public, privat ori a unor persoane fizice."
17. La articolul 14, alineatul (2) se abrogă.
18. La articolul 14, alineatul (5) va avea următorul cuprins:
"(5) Ştirile sau informaţiile difuzate, care, ulterior, se dovedesc inexacte, trebuie rectificate în condiţii similare difuzării."
19. La articolul 14, alineatul (6) va avea următorul cuprins:
"(6) Difuzarea unor informaţii prin care se lezează drepturile sau interesele legitime ale unei persoane fizice sau juridice îi dă dreptul acesteia să ceară redacţiei de specialitate rectificarea lor, care trebuie să aibă loc în termen de 48 de ore de la solicitarea persoanei fizice sau juridice interesate."
20. La articolul 14, alineatul (8) va avea următorul cuprins:
"(8) Dreptul la replică va fi difuzat în cadrul aceleiaşi emisiuni şi la aceeaşi oră la care dreptul sau interesul legitim al persoanei a fost lezat, în termen de 48 de ore de la solicitarea persoanei în cauză."
21. La articolul 14, alineatul (10) va avea următorul cuprins:
"(10) Nedifuzarea rectificării şi neacordarea dreptului la replică pot face obiectul sesizării instanţelor judecătoreşti."
22. La articolul 14, alineatul (12) va avea următorul cuprins:
"(12) Caracterul confidenţial al surselor de informare a personalului de specialitate este garantat prin lege."
23. La articolul 14, alineatul (13) va avea următorul cuprins:
"(13) Dezvăluirea acestor surse, motivată prin încălcarea interesului public, poate fi făcută numai în baza dispoziţiei emise de o instanţă judecătorească."
24. La articolul 15, literele b), d), g) şi n) vor avea următorul cuprins:
25. La articolul 15, literele h), i), k) şi r) se abrogă.
26. La articolul 16, alineatul (1) va avea următorul cuprins:
"Art. 16. - (1) Societatea Română de Radiodifuziune şi Societatea Română de Televiziune elaborează şi transmit spre difuzare programe în limba română şi în alte limbi, adresate ascultătorilor şi telespectatorilor din întreaga lume, pentru a promova imaginea României şi politica sa internă şi externă."
27. La articolul 16, alineatele (2) şi (3) devin alineatul (2), care va avea următorul cuprins:
"(2) În acest scop, în cadrul Societăţii Române de Radiodifuziune şi al Societăţii Române de Televiziune funcţionează departamente de emisiuni pentru străinătate."
28. La articolul 17, partea introductivă a alineatului (1) va avea următorul cuprins:
"Art. 17. - (1) Societatea Română de Radiodifuziune şi Societatea Română de Televiziune au următoarele drepturi:"
29. La articolul 17 alineatul (1), litera a) va avea următorul cuprins:
30. La articolul 17 alineatul (1), literele c) şi d) vor avea următorul cuprins:
31. La articolul 17 alineatul (1), literele b) şi e) se abrogă.
32. La articolul 17, alineatul (2) se abrogă.
33. Articolul 18 se abrogă.
34. La articolul 20, alineatul (1) va avea următorul cuprins:
"Art. 20. - (1) Membrii Consiliului de administraţie al Societăţii Române de Radiodifuziune, respectiv al Societăţii Române de Televiziune, sunt desemnaţi prin votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor în şedinţa comună a celor două Camere."
35. La articolul 20, partea introductivă a alineatului (2) va avea următorul cuprins:
"(2) Listele de candidaţi se înaintează birourilor permanente ale celor două Camere, după cum urmează:"
36. La articolul 20 alineatul (2), litera a) va avea următorul cuprins:
37. La articolul 20 alineatul (2), litera d) va avea următorul cuprins:
38. La articolul 20, alineatul (3) va avea următorul cuprins:
"(3) Propunerile făcute vor nominaliza candidatul pentru postul de titular, precum şi candidatul pentru postul de supleant şi se înaintează birourilor permanente ale celor două Camere în termen de 15 zile de la declanşarea procedurii de numire."
39. La articolul 20, alineatul (4) va avea următorul cuprins:
"(4) Birourile permanente ale celor două Camere înaintează liste de candidaţi comisiilor permanente de specialitate, în vederea audierii acestora în şedinţă comună."
40. La articolul 20, alineatul (5) va avea următorul cuprins:
"(5) În urma audierii, comisiile permanente de specialitate vor întocmi un aviz comun consultativ, motivat, pe care îl vor prezenta în şedinţa Camerei Deputaţilor şi Senatului, însoţit de câte o listă de candidaţi propuşi pentru posturile de titulari şi de câte o listă de candidaţi propuşi pentru posturile de supleanţi, dar nu mai puţin de 9 pentru fiecare societate în parte, conform structurii prevăzute la alin. (2). În situaţia în care nu s-au făcut propunerile în termenul prevăzut la alin. (3), consiliul de administraţie funcţionează valabil în componenţa a cel puţin 9 membri validaţi."
41. La articolul 20, după alineatul (5) se introduce alineatul (51) cu următorul cuprins:
"(51) Listele de candidaţi se supun în întregime votului în şedinţa comună a Camerei Deputaţior şi Senatului şi se aprobă cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor. Votul este secret şi se exprimă cu bile."
42. La articolul 20, alineatul (6) se abrogă.
43. La articolul 20, alineatul (7) va avea următorul cuprins:
"(7) Preşedintele Consiliului de administraţie al Societăţii Române de Radiodifuziune, respectiv al Societăţii Române de Televiziune, se numeşte de către Parlament, în şedinţă comună, dintre membrii titulari ai consiliilor, la propunerea comisiilor permanente de specialitate, cu respectarea procedurilor de audiere şi de vot prevăzute în acest articol. În vederea propunerii, comisiile permanente de specialitate vor examina cu prioritate, în termen de 7 zile, candidatul recomandat de către membrii titulari ai consiliilor de administraţie. Audierea candidatului se face de către comisii, în prezenţa membrilor consiliului de administraţie respectiv."
44. La articolul 21, alineatul (3) va avea următorul cuprins:
"(3) Comisiile permanente de specialitate, reunite, ale celor două Camere pot propune, cu votul majorităţii membrilor plenului Parlamentului, demiterea oricărui membru al consiliului de administraţie, a cărui activitate este necorespunzătoare. Parlamentul decide prin votul majorităţii. Locul devenit vacant în acest mod sau din orice alt motiv se ocupă de către supleantul titularului."
45. La articolul 21, după alineatul (3) se introduce alineatul (31) cu următorul cuprins:
"(31) În cazul în care locul vacant nu poate fi ocupat de supleant, cei prevăzuţi la art. 20 alin. (2) vor face o propunere de înlocuire, care urmează a fi supusă votului, în condiţiile în care s-a făcut numirea iniţială. Mandatul membrilor astfel numiţi expiră o dată cu mandatul întregului consiliu de administraţie."
46. La articolul 21, alineatul (5) se abrogă.
47. După articolul 21 se introduce articolul 211 cu următorul cuprins:
"Art. 211. - (1) În situaţia în care procedura de numire a consiliului de administraţie nu este definitivată de către Parlament în decursul legislaturii în care a fost declanşată, după constituirea noului Parlament aceasta se va relua.
(2) Dacă, din cauza situaţiei prevăzute la alin. (1), consiliul de administraţie căruia îi expiră mandatul nu poate fi înlocuit, acestuia i se prelungeşte mandatul până la numirea noului consiliu de administraţie.
(3) Când situaţia prevăzută la alin. (1) intervine într-un moment în care, din diferite motive, nu există nici consiliu de administraţie, nici preşedinte legal numit, Parlamentul, la propunerea comisiilor permanente de specialitate, numeşte un director interimar, cu mandat bine definit.
(4) Prelungirea mandatului sau durata interimatului nu poate fi mai mare de 6 luni."
48. La articolul 23, alineatul (1) va avea următorul cuprins:
"Art. 23. - (1) Membrii consiliului de administraţie, care au calitatea de salariaţi ai Societăţii Române de Radiodifuziune sau, după caz, ai Societăţii Române de Televiziune, îşi păstrează toate drepturile şi obligaţiile ce decurg din această calitate, mai puţin dreptul de a deţine, în acelaşi timp, şi funcţii de conducere în societatea respectivă."
49. La articolul 23, după alineatul (1) se introduce alineatul (11) cu următorul cuprins:
"(11) Directorul general al Societăţii Române de Radiodifuziune, precum şi directorul general al Societăţii Române de Televiziune primesc un salariu brut lunar, asimilat funcţiei de ministru."
50. La articolul 23, alineatul (2) va avea următorul cuprins:
"(2) Ceilalţi membri ai Consiliului de administraţie al Societăţii Române de Radiodifuziune şi, respectiv, al Societăţii Române de Televiziune, primesc, lunar, o indemnizaţie reprezentând 25% din salariul brut lunar al directorului general al societăţii respective. Membrii consiliului de administraţie au dreptul la decontarea, în condiţiile legii, a cheltuielilor de transport şi de cazare, ocazionate de participarea la şedinţele consiliului de administraţie."
51. La articolul 23, alineatul (3) va avea următorul cuprins:
"(3) Membrii consiliului de administraţie şi membrii comitetului director nu pot face parte din consiliul de administraţie al unei societăţi comerciale care are activitate în domeniul audiovizualului şi nu pot participa la societăţi comerciale cu care Societatea Română de Radiodifuziune sau, după caz, Societatea Română de Televiziune întreţine relaţii de afaceri sau are interese contrare."
52. La articolul 26, alineatul (3) va avea următorul cuprins:
"(3) În cazul neîntrunirii consiliului de administraţie la termenul prevăzut la alineatul precedent, preşedintele acestuia va informa comisiile pentru cultură, artă şi mijloace de informare în masă ale celor două Camere asupra situaţiei create. După analizarea sesizării, comisiile reunite pot propune plenului Parlamentului înlocuirea unuia sau mai multor membri ai consiliului de administraţie sau dizolvarea acestuia. Propunerile comisiilor vor fi aduse la cunoştinţă birourilor permanente ale celor două Camere în termen de 24 de ore de la data deciziei, iar, în caz de dizolvare, Parlamentul va numi, în termen de 60 de zile, noul consiliu de administraţie."
53. La articolul 26, după alineatul (3) se introduce alineatul (31) cu următorul cuprins:
"(31) Preşedintele consiliului de administraţie dizolvat rămâne în funcţia de director general până la numirea noului consiliu de administraţie sau până la numirea unui director general interimar."
54. La articolul 27, partea introductivă şi literele b), c), d), e), f), g), h), i), m), n), o), p), q), s), u), v) şi z) vor avea următorul cuprins:
"Art. 27. - Consiliul de administraţie are următoarele atribuţii:"
55. La articolul 27, după litera b) se introduce litera b1) cu următorul cuprins:
"b1) aprobă condiţiile de organizare a concursurilor pentru numirea membrilor comitetului director;"
56. La articolul 27, după litera q) se introduce litera q1) cu următorul cuprins:
"q1) aprobă propunerile de reprezentare a societăţilor naţionale de radiodifuziune şi, respectiv, de televiziune în relaţiile cu organismele internaţionale, precum şi cele privitoare la încheierea convenţiilor şi la stabilirea relaţiilor de colaborare cu organisme similare din alte ţări;"
57. La articolul 27, literele j), r), t) şi x) se abrogă.
58. La articolul 28, partea introductivă şi literele d), f) şi g) vor avea următorul cuprins:
"Art. 28. - Directorul general are următoarele atribuţii şi răspunderi:"
59. Articolul 29 va avea următorul cuprins:
"Art. 29. - Directorul general reprezintă Societatea Română de Radiodifuziune sau, după caz, Societatea Română de Televiziune în raporturile cu celelalte organe şi organizaţii din ţară, precum şi în relaţiile internaţionale şi participă, cu aprobarea şi mandatul date de consiliul de administraţie, la reuniunile internaţionale."
60. Articolul 30 va avea următorul cuprins:
"Art. 30. - (1) Directorul general poate delega atribuţiile sale personalului din subordine, cu excepţia atribuţiilor prevăzute la art. 28 lit. c) şi d).
(2) Directorul general interimar are atribuţiile prevăzute la art. 28-30. Numirile şi angajările efectuate de directorul general interimar se fac pe perioade determinate, până la limita mandatului acestuia."
61. Articolul 31 se abrogă.
62. Articolul 32 va avea următorul cuprins:
"Art. 32. - Comitetul director al Societăţii Române de Radiodifuziune şi, respectiv, al Societăţii Române de Televiziune este compus din directorul general şi din maximum 7 membri, îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu regulamentul de organizare şi funcţionare şi are următoarele atribuţii:
63. Articolul 33 se abrogă.
64. Articolul 34 va avea următorul cuprins:
"Art. 34. - (1) Societatea Română de Radiodifuziune şi Societatea Română de Televiziune pot avea în structura lor studiouri teritoriale şi alte unităţi funcţionale autonome, fără personalitate juridică, necesare realizării obiectului specific de activitate, cărora li se acordă competenţe în domeniul tehnic, economic, comercial, administrativ, financiar, precum şi delegare în probleme juridice.
(2) Studiourilor teritoriale li se atribuie frecvenţe cu acoperire zonală, în condiţiile legii.
(3) Coordonarea activităţii studiourilor teritoriale în cadrul celor două societăţi se va realiza de către departamentele distincte aparţinând fiecărei societăţi în parte.
(4) Unităţile funcţionale autonome, prevăzute la alin. (1), sunt ordonatori secundari de credite şi au dreptul să realizeze venituri proprii pentru susţinerea şi dezvoltarea activităţii."
65. Articolul 35 va avea următorul cuprins:
"Art. 35. - Conducerile unităţilor funcţionale autonome, inclusiv ale studiourilor teritoriale, răspund în faţa consiliului de administraţie al societăţii respective de îndeplinirea tuturor atribuţiilor încredinţate de acesta prin hotărâri, regulamente şi decizii de delegare."
66. Articolul 36 va avea următorul cuprins:
"Art. 36. - Atribuţiile departamentelor, direcţiilor şi ale celorlalte compartimente, precum şi ale unităţilor autonome componente se stabilesc prin regulamente aprobate de consiliile de administraţie ale celor două societăţi."
67. Articolul 37 va avea următorul cuprins:
"Art. 37. - (1) Conducerea studiourilor teritoriale şi a celorlalte unităţi funcţionale autonome este asigurată de comitete directoare proprii, numite de către consiliul de administraţie al societăţii respective, în limitele competenţelor care le-au fost delegate.
(2) Dacă studiourile teritoriale au şi emisiuni în limbile minorităţilor naţionale, comitetele directoare ale acestora vor cuprinde reprezentanţi ai realizatorilor acestor emisiuni."
68. La articolul 38, alineatul (1) va avea următorul cuprins:
"Art. 38. - (1) Salariile de bază şi celelalte drepturi de personal pentru salariaţii Societăţii Române de Radiodifuziune şi ai Societăţii Române de Televiziune se negociază prin contracte colective şi individuale de muncă, încheiate în condiţiile legii."
69. Articolul 39 se abrogă.
70. Articolul 40 se abrogă.
71. La articolul 41, după alineatul (2) se introduce alineatul (21) cu următorul cuprins:
"(21)Bunurilor prevăzute la alin. (2), care fac parte din patrimoniul cultural naţional, li se aplică legislaţia naţională din domeniu."
72. La articolul 43, alineatul (3), care devine alineatul (1), va avea următorul cuprins:
"Art. 43. - (1) Sursele financiare ale celor două societăţi se constituie din alocaţii de la bugetul de stat, venituri proprii şi alte surse."
73. La articolul 43, după alineatul (4) se introduce alineatul 41 cu următorul cuprins:
"(41) Din veniturile realizate din alte surse, consiliul de administraţie poate hotărî utilizarea unor sume pentru dotări şi retehnologizare."
74. La articolul 45, alineatul (1) va avea următorul cuprins:
"Art. 45. - (1) Prin legea bugetară anuală se aprobă fondurile de la bugetul de stat, alocate Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune pentru acoperirea unor cheltuieli de dezvoltare, pentru achiziţionarea de echipamente şi piese de schimb radio şi televiziune, materiale consumabile necesare desfăşurării activităţii specifice, precum şi, integral, fondurile necesare pentru utilizarea staţiilor de emisie, a radioreleelor şi a circuitelor video şi fonice, datorate agenţilor economici din sistemul comunicaţiilor; pentru asigurarea pazei, ca obiectiv de interes naţional; pentru achitarea cotizaţiilor cuvenite organizaţiilor guvernamentale internaţionale."
75. La articolul 48, alineatul (1) va avea următorul cuprins:
"Art. 48. - (1) Utilizarea fondurilor Societăţii Române de Radiodifuziune şi ale Societăţii Române de Televiziune este supusă controlului organelor abilitate prin lege, potrivit provenienţei fondurilor respective."
76. La articolul 48, alineatul (2) se abrogă.
77. Articolul 49 se abrogă.
78. Articolul 50 va avea următorul cuprins:
"Art. 50. - Studiourile teritoriale ale Societăţii Române de Radiodifuziune şi ale Societăţii Române de Televiziune se reorganizează şi trec, pe bază de protocol, ca unităţi fără personalitate juridică, în structura fiecărei societăţi, potrivit obiectului lor specific de activitate."
79. Articolul 51 se abrogă.
80. Articolul 52 va avea următorul cuprins:
"Art. 52. - (1) În cadrul activităţii de control parlamentar, prevăzut la art. 31 alin. (5) din Constituţie şi la art. 2 din prezenta lege, comisiile parlamentare pentru cultură, artă şi mijloace de informare în masă ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au dreptul să solicite următoarele:
(2) În legătură cu cele prevăzute la alineatul precedent, comisiile au dreptul să facă verificări proprii.
(3) Raportul anual, împreună cu contul de execuţie bugetară al fiecărei societăţi, va fi depus până la data de 15 aprilie a anului următor şi, cu avizul comisiilor pentru cultură, artă şi mijloace de informare în masă, vor fi supuse dezbaterii şi aprobării celor două Camere reunite.
(4) Rapoartele şi informaţiile prevăzute la alin. (1) lit. b) şi c) se vor solicita prin hotărâre a comisiei permanente de specialitate din Senat sau, respectiv, din Camera Deputaţilor, cu referire la abateri grave privind obiectivele generale ale activităţii celor două societăţi şi la încălcări ale deontologiei profesionale.
(5) Rapoartele, informaţiile şi documentele vor fi depuse în termene stabilite de comisii, dar nu mai mari de 10 zile, comisiile având dreptul să decidă cu privire la soluţionare.
(6) În cazul nerespectării termenelor prevăzute la alin. (3) şi (5), comisiile reunite pot propune plenului celor două Camere demiterea preşedintelui consiliului de administraţie, care este răspunzător de întârziere.
(7) Respingerea de către Parlament a raportului anual atrage demiterea, de drept, a consiliului de administraţie respectiv."
81. Articolul 53 va avea următorul cuprins:
"Art. 53. - Obligaţiile financiare ale Societăţii Române de Radiodifuziune şi ale Societăţii Române de Televiziune, contractate până la intrarea în vigoare a prezentei legi şi rezultate: din închirierea emiţătoarelor, radioreleelor şi a circuitelor video şi fonice, din T.V.A., inclusiv majorările; din taxe locale, inclusiv majorările; pentru asigurarea pazei militare; pentru achitarea cotizaţiilor datorate organismelor internaţionale; pentru realizarea emisiunilor pentru străinătate, se acoperă de la bugetul de stat, din Fondul de rezervă bugetară aflat la dispoziţia Guvernului."
82. La articolul 54, alineatul (2) va avea următorul cuprins:
"(2) Bunurile Radioteleviziunii Române se preiau de către Societatea Română de Radiodifuziune şi de Societatea Română de Televiziune, pe bază de proces-verbal, în termen de 90 de zile de la numirea consiliului de administraţie."
83. La anexa nr. 1 litera F, coloana 3 va avea următorul cuprins:
"Studioul de Radiodifuziune şi Studioul de Televiziune Timişoara (spaţii de emisie şi producţie şi spaţii redacţionale)"
Art. II. - Legea nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.153 din 18 iunie 1994, cu modificările ulterioare şi cu modificările şi completările aduse prin prezenta lege, se va republica în Monitorul Oficial al României, dându-se textelor o nouă numerotare.
Această lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 25 mai 1998, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituţia României.
p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
ANDREI IOAN CHILIMAN
Această lege a fost adoptată de Senat în şedinţa din 25 mai 1998, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituţia României.
PREŞEDINTELE SENATULUI
PETRE ROMAN
Bucureşti, 22 iunie 1998.
Nr. 124.
Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.