LEGE nr.111 din 5 iunie 1998
pentru aderarea României la Convenţia Naţiunilor Unite pentru combaterea deşertificării în ţările afectate grav de secetă şi/sau de deşertificare, în special în Africa, adoptată la Paris la 17 iunie 1994
Textul actului publicat în M.Of. nr. 222/17 iun. 1998

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Art. 1. - România aderă la Convenţia Naţiunilor Unite pentru combaterea deşertificării în ţările afectate grav de secetă şi/sau de deşertificare, în special în Africa, adoptată la Paris la 17 iunie 1994.

Art. 2. - La propunerea Ministerului Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului, a Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei, a Academiei Române şi a Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice, Guvernul va stabili, în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, cadrul instituţional operativ pentru asigurarea coordonării, la nivel naţional, a măsurilor necesare punerii în aplicare a prevederilor convenţiei, în conformitate cu prevederile art. 8 alin. 1 şi ale art. 14 alin. 2 din aceasta, precum şi ale art. 5 lit. a) şi ale art. 8 din anexa nr. IV la convenţie de aplicare a acesteia pentru regiunea nord-mediteraneană.

Această lege a fost adoptată de Senat în şedinţa din 21 aprilie 1998, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.

p. PREŞEDINTELE SENATULUI
OLIVIU GHERMAN

Această lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 18 mai 1998, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.

p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
ANDREI IOAN CHILIMAN

Bucureşti, 5 iunie 1998.
Nr. 111.


Miercuri, 23 septembrie 2026, 22:39

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.