LEGE nr.192 din 17 noiembrie 1997
pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr.46/1997 privind constituirea fondului pentru preluarea graului din recolta anului 1997, necesar consumului intern
Textul actului publicat în M.Of. nr. 324/24 noi. 1997

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Articol unic. - Se aprobă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.46 din 10 iulie 1997 privind constituirea fondului pentru preluarea grâului din recolta anului 1997, necesar consumului intern, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.153 din 14 iulie 1997, cu următoarele modificări:

1. La articolul 5, alineatul (1) va avea următorul cuprins:

"Art. 5. - (1) Creditele din fondul grâului vor fi acordate de către băncile comerciale şi Casa de Economii şi Consemnaţiuni agenţilor economici prevăzuţi la art. 3 alin. (2)."

2. Articolul 10 va avea următorul cuprins:

"Art. 10. - În termen de 5 zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, la propunerea Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei şi a Ministerului Finanţelor, Guvernul va aproba Normele metodologice privind derularea sumelor din fondul grâului."

Această lege a fost adoptată de Senat în şedinţa din 28 octombrie 1997, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.

PREŞEDINTELE SENATULUI
PETRE ROMAN

Această lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 28 octombrie 1997, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.

p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
VASILE LUPU

Bucureşti, 17 noiembrie 1997.
Nr. 192.


Miercuri, 23 septembrie 2026, 21:36

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.