DECIZIE nr.177 din 15 decembrie 1998
referitoare la exceptia de neconstituţionalitate a dispozitiilor art. 213 alin. 2 din Codul penal
Textul actului publicat în M.Of. nr. 77/24 feb. 1999

Lucian Mihai - preşedinte
Costică Bulai - judecător
Constantin Doldur - judecător
Kozsokár Gábor - judecător
Ioan Muraru - judecător
Nicolae Popa - judecător
Lucian Stângu - judecător
Romul Petru Vonica - judecător
Ioan Griga - procuror
Florentina Geangu - magistrat-asistent

Pe rol, soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 213 alin. 2 din Codul penal, ridicată de Societatea Comercial㠄Comcereal” - S.A. din Tulcea în Dosarul nr. 13.326/1997 al Judecătoriei Brăila.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 24 noiembrie 1998, în prezenţa inculpaţilor Muscalu Ştefana şi Gori Gheorghe şi în lipsa autorului excepţiei, a Societăţii Comerciale „Braigal” - S.A. din Brăila şi a inculpatului Corâci Constantin, legal citaţi, fiind consemnate în încheierea de la acea dată, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru data de 10 decembrie 1998 şi apoi, pentru data de 15 decembrie 1998.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Judecătoria Brăila, prin Încheierea din 8 iunie 1998, pronunţată în Dosarul nr. 13.326/1997 privindu-i pe inculpaţii Corâci Constantin, Muscalu Ştefana şi Gori Gheorghe, a dispus sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 213 alin. 2 din Codul penal, ridicată de partea responsabilă civilmente Societatea Comercial㠄Comcereal” - S.A. din Tulcea.
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, inculpaţii Corâci Constantin şi Muscalu Ştefana au fost trimişi în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de abuz de încredere, prevăzută la art. 213 din Codul penal, iar inculpatul Gori Gheorghe, pentru complicitate la această infracţiune, reţinându-se în sarcina primilor doi inculpaţi că, în calitate de prepuşi ai Societăţii Comerciale „Comcereal” S.A. din Tulcea, la insistenţele celui de-al treilea, au dispus pe nedrept de cantitatea de 198.000 kg porumb boabe, proprietatea Societăţii Comerciale „Braigal” - S.A. din Brăila, deţinută în baza unui contract de depozit.
Partea responsabilă civilmente - Societatea Comercial㠄Comcereal” - S.A. din Tulcea a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 213 alin. 2 din Codul penal. În motivarea excepţiei se susţine că toate faptele calificate ca infracţiune de abuz de încredere trebuie să aibă o reglementare unitară. Discriminarea instituită prin art. 213 alin. 2 din Codul penal, în sensul că aceste infracţiuni, în cazul în care bunul care constituie obiectul lor material aparţine integral sau în parte proprietăţii private a statului, se urmăresc din oficiu şi nu doar la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, contravine art. 41 alin. (2) din Constituţie.
Judecătoria Brăila, exprimându-şi opinia, a considerat că excepţia de neconstituţionalitate invocată este întemeiată.
Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, s-au solicitat punctele de vedere ale preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului. În punctul său de vedere Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât diferenţierea făcută în alin. 2 al art. 213 din Codul penal se referă doar la aspecte vizând modalităţile de declanşare a procesului penal şi nu are semnificaţia creării unui regim de ocrotire diferenţiat a valorii sociale apărate. Ocrotirea în mod egal a proprietăţii private, indiferent de titular, se realizează prin dispoziţiile art. 213 alin. 2 din Codul penal, care prevăd aceleaşi condiţii de incriminare şi aceleaşi pedepse, indiferent în dauna cui s-a săvârşit infracţiunea.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale atacate, raportate la prevederile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:
Potrivit art. 144 lit. c) din Constituţie şi art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea Constituţională este competentă să soluţioneze excepţia ridicată, fiind legal sesizată.
Critica de neconstituţionalitate priveşte art. 213 alin. 2 din Codul penal, potrivit căruia: „Dacă bunul este proprietate privată, cu excepţia cazului când acesta este în întregime sau în parte al statului, acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
Împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală”.
Autorul excepţiei consideră că acest text de lege încalcă prevederile art. 41 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora „proprietatea privată este ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular”.
Curtea Constituţională reţine că această dispoziţie constituţională trebuie interpretată în sensul că se referă la ocrotirea în mod egal atât a proprietăţii aparţinând persoanelor fizice ori persoanelor juridice de drept privat, cât şi a proprietăţii private a statului. Rezultă că statul nu poate beneficia, cât priveşte bunurile care formează obiectul proprietăţii private, de o ocrotire juridică diferită de aceea a persoanelor fizice sau a persoanelor juridice de drept privat.
Totuşi, prin art. 213 alin. 2 din Codul penal, pentru proprietatea privată s-a prevăzut un regim juridic diferenţiat, sub aspectul instituţiei plângerii prealabile. Astfel, dacă bunul face parte din sfera proprietăţii private a altor subiecte de drept decât statul, acţiunea penală împotriva celui care, prin abuz de încredere, şi-a însuşit bunul mobil sau a dispus de acest bun ori a refuzat să-l restituie poate fi pusă în mişcare numai în baza plângerii prealabile a persoanei vătămate. În schimb, dacă bunul este proprietate privată a statului, acţiunea penală poate fi pusă în mişcare din oficiu, această măsură nemaifiind condiţionată de existenţa plângerii prealabile a persoanei vătămate.
Punerea în mişcare, din oficiu, a acţiunii penale, astfel cum prevede în prezent art. 213 alin. 2 din Codul penal, asigură, evident, o mai energică apărare juridică, indiferent de voinţa persoanei vătămate. Este de ajuns ca organele de urmărire penală să fie sesizate despre săvârşirea faptei sau chiar să se sesizeze din oficiu pentru ca procesul penal să fie pornit. Iar acest proces, astfel declanşat, parcurge şi faza urmăririi penale, în cadrul căreia organele de urmărire penală strâng probele necesare soluţionării cauzei, urmând ca sesizarea instanţei să se facă prin rechizitoriul procurorului. Dimpotrivă, dacă persoana vătămată este o persoană fizică sau juridică de drept privat, ea trebuie, în plus, să se adreseze instanţei cu plângerea sa, în termen de două luni (art. 284 alin. 1 din Codul de procedură penală), în caz contrar răspunderea penală fiind înlăturată (art. 131 alin. 1 din Codul penal). În sfârşit, tot ea trebuie să producă şi să prezinte probele necesare în sprijinul plângerii sale. Din toate acestea rezultă că deosebirea de reglementare este evidentă.
Constituţia asigură, prin art. 41 alin. (2), o egală ocrotire proprietăţii private, indiferent dacă aceasta aparţine statului sau altei persoane juridice ori fizice şi, implicit, interzice ca legea penală să conţină reglementări distincte cu privire la ocrotirea proprietăţii private. Or, prin art. 213 alin. 2 din Codul penal se face o diferenţiere neconstituţională între proprietatea privată a statului şi proprietatea privată a altor subiecte de drept, atunci când se precizează că, dac㠄bunul este proprietate privată, cu excepţia cazului când acesta este în întregime sau în parte al statului, acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate”. De aceea Curtea Constituţională constată că, în raport cu prevederile art. 41 alin. (2) din legea fundamentală, această dispoziţie este neconstituţională.
În consecinţă, punerea în mişcare a acţiunii penale în temeiul art. 213 alin. 2 din Codul penal se poate face doar la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, nu numai atunci când bunul aparţine persoanelor fizice sau persoanelor juridice de drept privat, ci şi atunci când bunul este în întregime sau în parte în proprietatea privată a statului.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 din Legea nr. 47/1992, republicată, cu majoritate de voturi,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea Comercial㠄Comcereal” - S.A. din Tulcea în Dosarul nr. 13.326/1997 al Judecătoriei Brăila şi constată că dispoziţia „cu excepţia cazului când acesta este în întregime sau în parte al statului”, prevăzută la art. 213 alin. 2 din Codul penal, este neconstituţională.
Decizia se comunică celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului.
Definitivă şi obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 15 decembrie 1998.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
LUCIAN MIHAI

Magistrat-asistent,
Florentina Geangu

Miercuri, 23 septembrie 2026, 15:10

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.