ORDONANŢĂ nr.68 din 28 august 1997
privind procedura de intocmire şi depunere a declaratiilor de impozite şi taxe
| Textul actului republicat în M.Of. nr. 121/24 mar. 1999 |
Art. 1. - (1) Toţi plătitorii, persoane juridice sau fizice, române şi străine, cărora le revin, potrivit legii, obligaţii fiscale către bugetul de stat şi bugetele locale, trebuie să întocmească şi să depună declaraţii sau deconturi de impunere, denumite în continuare declaraţii de impozite şi taxe.
(2) Declaraţiile de impozite şi taxe sunt documente prin care se declară:
(3) Declaraţia de impozite şi taxe se întocmeşte prin completarea unui formular pus la dispoziţie plătitorilor, în mod gratuit, de către Ministerul Finanţelor.
(4) Declaraţiile de impozite şi taxe se întocmesc şi se depun, potrivit reglementărilor legale în vigoare, precum şi prezentei ordonanţe, la unitatea subordonată Ministerului Finanţelor, în a cărei rază teritorială plătitorul îşi are sediul sau domiciliul, după caz, sau unde este luat în evidenţa fiscală, denumită în continuare organ fiscal competent.
Art. 2. - (1) Declaraţia de impozite şi taxe trebuie să conţină:
(2) Conţinutul şi modelul formularelor necesare privind declaraţiile de impozite şi taxe se stabilesc de către Ministerul Finanţelor, prin ordin al ministrului finanţelor, care pot fi modificate şi actualizate pe măsura modificării reglementărilor legale în materie de impozite şi taxe, precum şi ori de câte ori este necesar.
(3) În cazul în care legea specială care reglementează impozitul sau taxa respectivă nu prevede întocmirea şi depunerea declaraţiei de impozite şi taxe, Ministerul Finanţelor este abilitat să stabilească modelul şi conţinutul formularului, precum şi termenul de depunere a acestuia.
(4) Plata impozitului sau a taxei nu suspendă obligaţia plătitorului de a depune declaraţia de impozite şi taxe. Plătitorul este obligat să depună declaraţia de impozite şi taxe, în condiţiile prezentei ordonanţe, chiar dacă este scutit de plata impozitului conform reglementărilor legale, precum şi în alte cazuri stabilite de către Ministerul Finanţelor, prin ordin al ministrului finanţelor.
(5) În cazuri deosebite, Ministerul Finanţelor poate stabili alte termene pentru depunerea declaraţiilor de impozite şi taxe.
Art. 3. - Declaraţia de impozite şi taxe întocmită pentru fiecare fel de impozit sau taxă se depune de plătitor la termenul stabilit prin legea specială care reglementează impozitul sau taxa respectivă. În cazul în care ultima zi de depunere este zi nelucrătoare, declaraţia de impozite şi taxe se consideră a fi depusă în termen, dacă se face în ziua lucrătoare imediat următoare termenului de depunere.
Art. 4. - (1) Declaraţia de impozite şi taxe se depune de către plătitor la organul fiscal competent, direct la registratura acestuia, sau la oficiul poştal, prin scrisoare cu valoare declarată.
(2) Data de depunere a declaraţiei de impozite şi taxe este considerată data înregistrării acesteia la organul fiscal sau data de expediţie a poştei, după caz.
Art. 5. - (1) Plătitorul este obligat să depună o declaraţie de impozite şi taxe şi dacă în cursul anului fiscal se află în una dintre următoarele situaţii:
(2) Declaraţia de impozite şi taxe se depune în termen de 15 zile de la data apariţiei uneia dintre situaţiile prevăzute la lit. a) şi b) ale alin. (1).
(3) Declaraţia de impozite şi taxe se depune până la data de 25 a lunii următoare celei în care plătitorul s-a aflat în una dintre situaţiile prevăzute la lit. c), d) şi e) ale alin. (1).
Art. 6. - Plătitorii au obligaţia de a întocmi corect declaraţiile de impozite şi taxe, în conformitate cu reglementările legale în vigoare, înscriind clar, lizibil şi complet informaţiile prevăzute de formulare.
Art. 7. - Organul fiscal competent va verifica modul de completare a declaraţiei de impozite şi taxe, iar în cazul în care constată erori în completarea acesteia va solicita în scris plătitorului să se prezinte la sediul său, pentru efectuarea corecturilor necesare.
Art. 8. - (1) Plătitorul este obligat să se prezinte în termenul stabilit de organul fiscal competent, pentru efectuarea corecturilor.
(2) Dacă plătitorul nu s-a prezentat în 15 zile de la termenul stabilit pentru efectuarea corecturilor, organul fiscal competent va stabili din oficiu obligaţia de plată.
Art. 9. - Declaraţiile de impozite şi taxe depuse pot fi corectate de plătitori, din proprie iniţiativă, în cadrul termenelor şi potrivit procedurii stabilite prin normele metodologice prevăzute la art. 19.
Art. 10. - (1) În cazul nedepunerii declaraţiei de impozite şi taxe, organul fiscal va transmite plătitorului o înştiinţare, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, prin care îi va notifica depăşirea termenului legal de depunere a declaraţiei.
(2) Dacă, în termen de 15 zile de la data primirii înştiinţării, plătitorul nu depune declaraţia de impozite şi taxe, organul fiscal competent va stabili din oficiu obligaţia de plată.
Art. 11. - Impozitele şi taxele stabilite din oficiu de organul fiscal competent se comunică plătitorului printr-o înştiinţare de plată, transmisă potrivit legii.
Art. 12. - Impozitele şi taxele stabilite din oficiu de organele fiscale competente se corectează la data depunerii efective, de către plătitor, a declaraţiei de impozite şi taxe sau la data efectuării unui control fiscal.
Art. 13. - (1) Depunerea cu întârziere a declaraţiei de impozite şi taxe se penalizează, după cum urmează:
(2) Penalităţile calculate la suma impozitelor şi taxelor stabilite din oficiu sunt datorate astfel cum au fost stabilite, indiferent de modalitatea de regularizare ulterioară a impozitelor sau taxelor.
Art. 14. - (1) Constituie contravenţii, dacă nu sunt săvârşite în astfel de condiţii încât, potrivit legii, să constituie infracţiuni, nerespectarea prevederilor art. 6 şi 8 şi se sancţionează cu amendă între 100.000 lei şi 1.000.000 lei.
(2) Amenda va putea fi actualizată prin hotărâre a Guvernului, în funcţie de evoluţia indicelui preţurilor de consum.
(3) Dacă plătitorul îşi corectează din proprie iniţiativă declaraţia, înainte de iniţierea de către organul fiscal competent a procedurii de stabilire din oficiu a obligaţiei de plată, fapta prevăzută la alin. (1) se sancţionează cu avertisment.
(4) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac de către organele fiscale competente.
(5) Prevederile prezentului articol se completează cu dispoziţiile Legii nr. 32/1968 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor, cu excepţia art. 25 şi 26.
Art. 15. - Penalităţile prevăzute la art. 13 se fac venit la bugetul de stat sau la bugetele locale, după caz.
Art. 16. - Dreptul de a constata nerespectarea prevederilor prezentei ordonanţe se prescrie într-un termen de 5 ani.
Art. 17. - Constatarea faptelor prevăzute la art. 13 şi aplicarea penalităţilor se efectuează de către organele fiscale competente prin documente de constatare sau de verificare.
Art. 18. - Împotriva documentelor de constatare sau de verificare, prevăzute la art. 17, plătitorii pot exercita căile de atac prevăzute de lege.
Art. 19. - În aplicarea dispoziţiilor prezentei ordonanţe, Ministerul Finanţelor va elabora norme metodologice*) de aplicare.
Art. 20. - Pe data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe se abrogă: art. 19 alin. (1) lit. a) şi prevederea referitoare la lit. a) din alin. (2) al art. 19 din Legea nr. 32/1991 privind impozitul pe salarii, republicată, cu modificările ulterioare; prevederile referitoare la nedepunerea lunară a decontului de T.V.A. din art. 36 al Ordonanţei Guvernului nr.3/1992 privind taxa pe valoarea adăugată, republicată, cu modificările ulterioare; art. 17 alin. (1) lit. c) şi prevederea referitoare la lit. c) din alin. (2) al art. 17 al Legii nr. 42/1993 privind accizele la produsele din import şi din ţară, precum şi impozitul la ţiţeiul din producţia internă şi gazele naturale, republicată, cu modificările ulterioare; art. 29 alin. (1) lit. a), b) şi e) din Ordonanţa Guvernului nr.70/1994 privind impozitul pe profit, republicată, cu modificările ulterioare; art. 68 alin. (1) lit. a) şi b) şi prevederea referitoare la lit. a) şi b) din alin. (2) al art. 68 din Legea nr. 27/1994 privind impozitele şi taxele locale, cu modificările ulterioare, în ceea ce priveşte contribuabilii, persoane juridice; prevederile referitoare la declaraţia de impunere din art. 6 al Ordonanţei Guvernului nr.24/1996 privind impozitul pe venitul reprezentanţelor din România ale societăţilor comerciale şi organizaţiilor economice străine, aprobată şi modificată prin Legea nr. 29/1997, precum şi orice alte dispoziţii contrare.
Art. 21. - Prezenta ordonanţă intră în vigoare în termen de 30 de zile de la data publicării ei în Monitorul Oficial al României.
Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.