DECIZIE nr.342 din 29 septembrie 1997
referitoare la exceptia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 47 din Legea fondului funciar nr.18/1991
Textul actului publicat în M.Of. nr. 333/27 noi. 1997

Ioan Muraru - preşedinte
Costică Bulai - judecător
Viorel Mihai Ciobanu - judecător
Mihai Constantinescu - judecător
Nicolae Popa - judecător
Lucian Stângu - judecător
Florin Bucur Vasilescu - judecător
Romul Petru Vonica - judecător
Raul Petrescu - procuror
Valer-Vasilie Bică - magistrat-asistent

Pe rol, pronunţarea asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 47 din Legea fondului funciar nr. 18/1991.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 3 septembrie 1997, în prezenţa reclamantei şi a procurorului, în lipsa celorlalte părţi legal citate, şi au fost consemnate în încheierea de la acea dată, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru data de 18 septembrie 1997, apoi pentru data de 29 septembrie 1997.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 3 octombrie 1996, pronunţată în Dosarul nr. 4.677/1996, Judecătoria Sibiu a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 47 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, invocată de pârâţii Tatu Vasile, Tatu Ioan şi Tatu Gheorghe, în proces cu Kopp Cristina-Simona, într-o cauză civilă, „pentru sistare indiviziune”.
Autorii excepţiei de neconstituţionalitate a art. 47 din Legea nr. 18/1991 contestă dreptul reclamantei de a dobândi prin moştenire o cotă-parte din dreptul de proprietate asupra unei suprafeţe de teren. În motivarea acestei opinii se susţine că textul menţionat, făcând parte dintr-o lege anterioară Constituţiei, contravine art. 41 alin. (2) din Constituţie, text care prevede c㠄cetăţenii străini şi apatrizii nu pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor”.
Textul art. 47 din Legea nr. 18/1991, a cărui constituţionalitate se contestă, este următorul: „Persoanele fizice care nu au cetăţenia română şi domiciliul în România, precum şi persoanele juridice care nu au naţionalitate română şi sediul în România nu pot dobândi în proprietate terenuri de orice fel prin acte între vii.
Persoanele prevăzute în alineatul precedent, care dobândesc în proprietate terenuri prin moştenire, sunt obligate să le înstrăineze în termen de un an de la data dobândirii, sub sancţiunea trecerii în mod gratuit a acestora în proprietatea statului şi în administrarea Agenţiei pentru Dezvoltare şi Amenajare Rurală.
Persoanele prevăzute la alin. 1, care au dobândit în proprietate terenuri înainte de data intrării în vigoare a prezentei legi, sunt obligate să le înstrăineze în termen de un an de la această dată, sub sancţiunea trecerii în mod gratuit a terenurilor în proprietatea statului şi în administrarea Agenţiei pentru Dezvoltare şi Amenajare Rurală.”
Autorii excepţiei de neconstituţionalitate consideră că textul art. 41 alin. (2) din Constituţie, fiind imperativ şi nefăcând trimitere la lege, nu îngăduie aplicarea alin. 2 al art. 47 din Legea nr. 18/1991, potrivit căruia străinii şi apatrizii pot dobândi, prin moştenire, terenuri în proprietate, dar au obligaţia de a le înstrăina în termen de un an. Excepţia priveşte, în egală măsură, art. 47 alin. 1 din Legea nr. 18/1991, care, circumstanţiind interdicţia de dobândire a terenurilor de către persoanele respective, se referă la „acte între vii”, ceea ce are înţelesul că dobândirea prin acte pentru cauză de moarte este îngăduită de Legea fondului funciar.
Excepţia are în vedere, tot astfel, în felul în care a fost formulată de autorii ei, înţelesul noţiunii de „cetăţean străin”, folosită de Constituţie, în raport şi cu prevederile art. 47 din Legea nr. 18/1991; în opinia autorilor, prin cetăţeni străini ar trebui să se înţeleagă orice persoană având cetăţenie străină, chiar şi în situaţiile în care aceasta are dublă cetăţenie, dintre care una română, şi domiciliul în străinătate.
Judecătoria Sibiu, exprimându-şi opinia, consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, în esenţă, pentru următoarele considerente:
- Constituţia prevede, prin art. 41 alin. (2), că proprietatea privată este în mod egal ocrotită de lege, indiferent de titular şi, de asemenea, prin art. 42, că dreptul de moştenire este garantat, fără a face distincţie după cum moştenitorul este sau nu cetăţean român;
- termenul de un an prevăzut la art. 47 din Legea nr. 18/1991 este un termen de decădere, la împlinirea căruia, stingându-se însuşi dreptul subiectiv pe care titularul nu l-a exercitat, proprietatea asupra terenului trece în proprietatea statului. Aşa fiind, moştenitorul dobândeşte un drept de proprietate afectat de un termen de decădere.
În vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate s-au solicitat, potrivit art. 24 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, puncte de vedere Camerei Deputaţilor, Senatului şi Guvernului.
În punctul de vedere al Guvernului se consideră că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată, pentru următoarele motive:
- prin art. 41 alin. (2) partea finală din Constituţie se stabileşte în mod clar că cetăţenii străini şi apatrizii nu pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor;
- art. 42 din Constituţie garantează dreptul la moştenire, indiferent de titular;
- art. 47 alin. 2 din Legea nr. 18/1991 nu face altceva decât să pună de acord cele două texte din Constituţie, recunoscând dreptul de moştenire cetăţeanului străin asupra unui teren, de îndată ce succesiunea s-a deschis, dacă cel în cauză are vocaţiune succesorală, legală sau testamentară, dar interzicându-i să-l deţină mai mult de un an, interval în care terenul trebuie înstrăinat, sub sancţiunea trecerii lui, în mod gratuit, în proprietatea statului;
- aşa fiind, dreptul de proprietate dobândit prin moştenire îşi modifică conţinutul material, pentru a se putea concilia garantarea dreptului la moştenire cu interdicţia dobândirii terenurilor de către un străin, în sensul că, prin subrogaţie reală, locul bunului - dacă înstrăinarea nu se realizează printr-o liberalitate - îl ia preţul acestuia;
- conţinutul şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite prin lege, potrivit art. 41 alin. (1) partea a doua din Constituţie, ceea ce s-a şi făcut prin art. 47 alin. 2 din Legea nr. 18/1991.
Camera Deputaţilor şi Senatul nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare şi actele dosarului, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile reclamantei şi cele ale procurorului, precum şi dispoziţiile legale atacate, raportate la prevederile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:
Deşi Legea nr. 18/1991 este anterioară Constituţiei, Curtea Constituţională este competentă să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate a art. 47 din această lege, fiind vorba despre efecte pe care legea - în vigoare şi în prezent - le produce după adoptarea Constituţiei.
Faţă de conţinutul textului art. 47 alin. 1 din Legea nr. 18/1991, care priveşte „persoanele fizice care nu au cetăţenia română şi domiciliul în România”, precum şi „persoanele juridice care nu au naţionalitate română şi sediul în România”, dispunând că toate aceste persoane „nu pot dobândi în proprietate în România terenuri de orice fel prin acte între vii”, este de observat că acesta are în vedere străinii şi apatrizii care au domiciliul în străinătate, interzicându-le să dobândească în proprietate terenuri prin acte între vii; rezultă că străinii şi apatrizii care au domiciliul în România pot să dobândească terenuri. Concluzia este valabilă şi pentru persoanele juridice străine care ar avea sediul în România, deşi în prezent, potrivit legii române, persoanele juridice cu sediul în România au naţionalitatea română.
Or, art. 41 alin. (2) teza a doua din Constituţie, prevăzând imperativ c㠄străinii şi apatrizii nu pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor”, nu face nici o distincţie privind domiciliul străinilor şi al apatrizilor, ceea ce duce neîndoielnic la concluzia că, oriunde ar domicilia, aceste persoane nu pot dobândi terenuri în ţara noastră.
Cât priveşte persoanele juridice străine, acestea nu sunt nemijlocit avute în vedere în reglementarea constituţională menţionată. Este însă neîndoielnic că nici acestea - indiferent unde şi-ar afla sediul - nu pot dobândi în proprietate terenuri în România.
Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra problemelor privind raportul dintre cetăţenia persoanelor fizice şi naţionalitatea persoanelor juridice, atunci când a examinat constituţionalitatea Legii privind modificarea Legii nr. 35/1991 privind regimul investiţiilor străine, prin Decizia nr.73 din 16 aprilie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.75 din 29 aprilie 1997. Prin modificarea Legii investiţiilor străine - modificare a cărei constituţionalitate a fost confirmată prin decizia menţionată - s-a consacrat, din nou, indirect dar neîndoielnic, că numai persoanele juridice de naţionalitate română pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor.
Textul art. 47 alin. 1 din Legea nr. 18/1991 limitează, pentru persoanele fizice sau juridice străine, dreptul de a dobândi terenuri în România prin acte între vii. Rezultă şi alineatul 2 al art. 47 se referă expres la această soluţie
- că străinii şi apatrizii, respectiv persoanele juridice de naţionalitate străină, pot dobândi în România terenuri prin acte mortis causa.
Or, prevederea din art. 41 alin. (2) teza a doua din Constituţie nu îngăduie nici un fel de distincţie între categoriile de acte juridice prin care terenurile ar fi dobândite de străini şi apatrizi şi nici nu trimite la o eventuală reglementare prin lege a condiţiilor în care o asemenea dobândire ar putea avea loc.
Aşa fiind, rezultă fără îndoială că textul art. 47 alin. 1 din Legea nr. 18/1991 este în întregime potrivnic prevederilor constituţionale menţionate.
Textul alin. 2 al art. 47 din Legea nr. 18/1991 cuprinde o reglementare care nu reprezintă decât consecinţa consacrării, prin alin. 1, în dezacord cu prevederile art. 41 alin. (2) din Constituţie, a dreptului străinilor, apatrizilor şi persoanelor juridice de naţionalitate străină de a dobândi în proprietate terenuri prin moştenire.
Ca urmare, alin. 2 al art. 47 este, deopotrivă cu alineatul ce îl precedă, neconstituţional.
Trebuie, de altfel, observat că - independent de argumentele evocate, din care rezultă neconstituţionalitatea primelor două alineate ale art. 47 din Legea nr. 18/1991 alin. 2 al acestui articol consacră, pentru ipoteza în care dobânditorul terenurilor - străin sau apatrid - nu dă urmare obligaţiei prevăzute de acest text, de a înstrăina în termen de un an suprafaţa moştenită, o măsură sancţionatorie având, la rândul ei, un caracter neconstituţional.
Este vorba despre trecerea terenurilor, în mod gratuit, în proprietatea statului, ceea ce echivalează cu o veritabilă confiscare, interzisă de art. 41 alin. (7) din Constituţie.
Într-adevăr, o asemenea măsură, care priveşte bunuri dobândite licit, nu are nici caracterul unei sancţiuni contravenţionale şi nici pe acela al unei pedepse, spre a se putea, eventual, justifica prin aplicarea prevederilor art. 41 alin. (8) al legii fundamentale.
Astfel, chiar dacă dispoziţiile din lege, ce îngăduie dobândirea, de către străini şi apatrizi, a unor terenuri prin acte mortis causa, ar fi constituţionale, ceea ce nu este cazul, sancţiunea prevăzută în alin. 2 al art. 47 din lege, fiind potrivnică dispoziţiilor constituţionale, ar face inoperantă obligaţia consacrată prin textul respectiv.
În ceea ce priveşte alin. 3 al art. 47 din Legea nr. 18/1991, care stabileşte termenul de un an pentru înstrăinarea terenurilor dobândite în proprietate de către persoanele fizice şi juridice străine, înainte de intrarea în vigoare a legii, precum şi sancţiunea trecerii lor în mod gratuit în proprietatea statului, în cazul neîndeplinirii acestei obligaţii, de asemenea, textul nu se află în concordanţă cu dispoziţiile constituţionale. Aceasta deoarece termenul de un an de la data intrării în vigoare a legii şi-a produs efectele, fiind astfel expirat, iar măsura confiscării - ceea ce reprezintă de fapt trecerea gratuită a pământului în proprietatea statului - este interzisă de art. 41 alin. (7) din Constituţie, în cazul averii dobândite licit, alin. (8) al aceluiaşi articol statuând că numai bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracţiuni sau contravenţii pot fi confiscate. Or, ipoteza alin. 3 al art. 47 din Legea fondului funciar se referă la o dobândire licită a terenurilor.
Referitor la chestiunea ridicată de autorii excepţiei de neconstituţionalitate - dacă cetăţenii români care au şi o altă cetăţenie urmează să fie asimilaţi străinilor sub aspectul dobândirii dreptului de proprietate asupra terenurilor -, aceasta reprezintă un punct de vedere al părţilor, întrucât o asemenea problemă nu decurge din textul art. 47 al Legii nr. 18/1991. Aşa fiind, urmează ca instanţa judecătorească să se pronunţe asupra ei,
având în vedere că, atunci când Constituţia a dorit ca cele două categorii de persoane fizice să nu aibă acelaşi statut juridic, a prevăzut-o în mod expres, ca în art. 16 alin. (3) - „persoana care are numai cetăţenie român㔠- în legătură cu ocuparea funcţiilor şi demnităţilor publice.
Pentru considerentele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c) şi al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Admite excepţia de neconstituţionalitate invocată de Tatu Vasile, Tatu Ioan şi Tatu Gheorghe în Dosarul nr. 4.677/1996 al Judecătoriei Sibiu şi constată că dispoziţiile art. 47 alin. 1, 2 şi 3 din Legea fondului funciar nr. 18/1991 sunt abrogate potrivit art. 150 alin. (1) din Constituţie.
Definitivă şi obligatorie.
Prezenta decizie se comunică celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului.
Pronunţată în şedinţa publică din 29 septembrie 1997.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN MURARU

Magistrat-asistent,
Valer-Vasilie Bică

Miercuri, 23 septembrie 2026, 09:30

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.