ORDIN nr.13/N din 10 martie 1999
al ministrului lucrărilor publice şi amenajării teritoriului pentru aprobarea reglementării tehnice "Ghid privind metodologia de elaborare şi conţinutul-cadru al planului urbanistic general", indicativ GP038/99
Textul actului publicat în M.Of. nr. 187/30 apr. 1999

Ministrul lucrărilor publice şi amenajării teritoriului,
în temeiul Hotărârii Guvernului nr.456/1994 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului, republicată,
ca urmare a prevederilor Hotărârii Guvernului nr.59/1999 pentru modificarea art. 2 din Hotărârea Guvernului nr.525/1996 pentru aprobarea Regulamentului general de urbanism,
emite următorul ordin:

Art. 1. - Se aprobă reglementarea tehnică "Ghid privind metodologia de elaborare şi conţinutul-cadru al planului urbanistic general"*), indicativ GP038/99.

Art. 2. - Autorităţile administraţiei publice locale, prin compartimentele de specialitate, vor lua măsuri pentru folosirea în teritoriu a ghidului menţionat la art. 1.

Art. 3. - Unităţile teritorial-administrative de bază care au contractat elaborarea planurilor urbanistice generale până la publicarea prezentului ordin, precum şi cele care se pot înscrie în termenele limită prevăzute în Hotărârea Guvernului nr.59/1999 vor continua şi vor definitiva documenta ţiile ca planuri urbanistice generale propriu-zise.

Art. 4. - Pentru unităţile teritorial-administrative de bază care nu au comandat elaborarea până la publicarea prezentului ordin, documentaţiile se pot constitui în planuri urbanistice generale preliminare. În această categorie se pot înscrie şi planurile urbanistice generale care necesită actualizări ale regulamentelor locale de urbanism.

Art. 5. - Avizul unic al consiliului judeţean - reprezentat de comisia tehnică de urbanism şi amenajarea teritoriului, constituită prin hotărâre a consiliului judeţean, precum şi celelalte avize/acorduri prevăzute în ghidul menţionat la art. 1 se emit atât pentru planul urbanistic general propriu-zis, cât şi pentru planul urbanistic general preliminar.

Art. 6. - Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi va intra în vigoare la data publicării.

Art. 7. - Direcţia programe de cercetare şi reglementări tehnice va aduce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Ministrul lucrărilor publice şi amenajării teritoriului,
Nicolae Noica

Bucureşti, 10 martie 1999.
Nr. 13/N.

*) Ghidul se distribuie prin Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Urbanism şi Amenajarea Teritoriului - URBANPROIECT Bucureşti.


Joi, 24 septembrie 2026, 02:19

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.