DECIZIE nr.39 din 11 martie 1999
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 214 alin. 3 din Codul penal
Textul actului publicat în M.Of. nr. 199/7 mai. 1999

Lucian Mihai - preşedinte
Costică Bulai - judecător
Constantin Doldur - judecător
Kozsokár Gábor - judecător
Ioan Muraru - judecător
Nicolae Popa - judecător
Lucian Stângu - judecător
Florin Bucur Vasilescu - judecător
Romul Petru Vonica - judecător
Ion Bonini - procuror
Maria Bratu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 214 alin. 3 din Codul penal, ridicată de Prescură Vasile în Dosarul nr. 800/1998 al Tribunalului Brăila.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 4 martie 1999 şi au fost consemnate în încheierea de la acea dată, când Curtea a amânat pronunţarea pentru data de 11 martie 1999.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 8 decembrie 1998 Tribunalul Brăila a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 214 alin. 3 din Codul penal, ridicată de Prescură Vasile, prin apărătorul său, în Dosarul nr. 800/1998 aflat pe rolul acelei instanţe.
În motivarea excepţiei se arată că dispoziţiile art. 214 alin. 3 din Codul penal, care instituie un regim de favoare pentru cazul în care bunul încredinţat spre administrare sau conservare este în întregime sau în parte proprietatea statului, contravin dispoziţiilor art. 41 alin. (2) din Constituţie. Tratamentul inegal pe care îl generează dispoziţia legală criticată face ca, în cazul în care partea vătămată este o societate cu capital integral sau în parte de stat, să nu se poată aplica prevederile art. 131 alin. 2 din Codul penal, privitoare la retragerea plângerii prealabile.
Autorul excepţiei mai arată că în speţă partea vătămată a comunicat că nu există prejudiciu şi nu înţelege să se constituie parte civilă, în condiţiile în care, în perioada respectivă, s-au înregistrat sporuri în greutate la ovinele din fermă, chiar peste media obişnuită, iar numărul lor nu a scăzut. În aceste condiţii, dacă ar fi egalitate de tratament, ar exista posibilitatea ca partea vătămată să poată retrage plângerea prealabilă, lucru cu neputinţă în condiţiile în care acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu, astfel cum se prevede în prezent.
Exprimându-şi opinia asupra excepţiei, Tribunalul Brăila arată că aceasta este întemeiată, deoarece diferenţierea modului de punere în mişcare a acţiunii penale, după cum bunul este sau nu proprietatea statului, contravine dispoziţiilor art. 41 alin. (2) din Constituţie.
În conformitate cu dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, au fost solicitate punctele de vedere ale preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului.
În punctul de vedere al preşedintelui Camerei Deputaţilor se susţine că excepţia este neîntemeiată, deoarece lipsa plângerii prealabile sau retragerea ei înlătură numai răspunderea penală, nu şi incriminarea.
În punctul de vedere al Guvernului se arată că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată. Se precizează că art. 214 din Codul penal a fost recent completat cu alin. 2 şi 3, prin Legea nr. 140/1996 pentru modificarea şi completarea Codului penal, însă, din eroare, dispoziţiile alin. 3 nu au fost corelate cu prevederile art. 41 alin. (2) din Constituţie. Deşi aceste dispoziţii constituţionale prevăd necesitatea ca pentru întreaga proprietate privată, indiferent de titularul ei, să existe un singur regim juridic, totuşi Codul penal conţine - în ceea ce priveşte punerea în mişcare a acţiunii penale - regimuri diferite. Astfel, dacă bunurile încredinţate spre administrare sau conservare fac parte din categoria proprietăţii private aparţinând cetăţenilor, acţiunea penală împotriva celui care, cu rea-credinţă, a pricinuit pagube acestora poate fi pusă în mişcare numai în baza plângerii prealabile a persoanei vătămate. În schimb, dacă paguba pricinuită cu ocazia administrării sau conservării priveşte proprietatea privată a statului, acţiunea penală poate fi pusă în mişcare din oficiu, nemaifiind condiţionată de existenţa plângerii prealabile a persoanei vătămate. Desigur - se arată în continuare în punctul de vedere al Guvernului - este de atributul legiuitorului să aleagă cea mai bună soluţie legislativă, optând fie pentru condiţionarea punerii în mişcare a acţiunii penale de plângerea prelabilă a persoanei vătămate, în toate cazurile, fie pentru punerea în mişcare din oficiu, indiferent de titular. Constituţia interzice însă ca legea să conţină reglementări distincte cu privire la ocrotirea proprietăţii private.
Or, tocmai în aceasta constă neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 214 alin. 3 din Codul penal, de vreme ce acestea ocrotesc, în condiţii speciale, numai proprietatea privată a statului, nu şi proprietatea privată a celorlalte persoane fizice sau juridice. În concluzie, se apreciază că dispoziţiile alin. 3 al art. 214 din Codul penal trebuie considerate ca parţial neconstituţionale, în măsura în care instituie o reglementare specială pentru proprietatea privată a statului.
Preşedintele Senatului nu a comuniat punctul său de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al preşedintelui Camerei Deputaţilor, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor, dispoziţiile legale atacate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:
Potrivit prevederilor art. 144 lit. c) din Constituţie şi ale art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.
Critica de neconstituţionalitate priveşte art. 214 alin. 3 din Codul penal, potrivit căruia: „Dacă bunul este proprietate privată, cu excepţia cazului când acesta este în întregime sau în parte proprietatea statului, acţiunea penală pentru fapta prevăzută în alin. 1 se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.”
Cu privire la aceste prevederi legale, Curtea s-a pronunţat prin Decizia nr.5 din 4 februarie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.95 din 5 martie 1999, constatând că dispoziţia „cu excepţia cazului când acesta este în întregime sau în parte al statului” din art. 214 alin. 3 din Codul penal este neconstituţională.
În considerentele acestei decizii s-a reţinut că prin art. 214 alin. 3 din Codul penal se face o diferenţiere neconstituţională între protecţia proprietăţii private a statului şi protecţia proprietăţii private a altor subiecte de drept, atunci când se precizează că, dac㠄 bunul este proprietate privată, cu excepţia cazului când acesta este în întregime sau în parte al statului, acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate”, contravenind prevederilor art. 41 alin. (2) din Constituţie.
Potrivit art. 23 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, nu pot face obiectul excepţiei de neconstituţionalitate prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale, iar conform alin. (6) al aceluiaşi articol, într-o asemenea situaţie instanţa judecătorească are obligaţia de a respinge ea însăşi excepţia ridicată, fără a mai sesiza Curtea Constituţională. În raport cu aceste reglementări Curtea reţine că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 214 alin. 3 din Codul penal a fost ridicată la data de 8 decembrie 1998, deci la o dată anterioară pronunţării Deciziei nr.5 din 4 februarie 1999. De aceea, deşi Curtea a fost legal sesizată, excepţia a devenit ulterior inadmisibilă şi urmează a fi respinsă, confirmându-se în acest fel caracterul obligatoriu al Deciziei nr.5 din 4 februarie 1999.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c) şi al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 214 alin. 3 din Codul penal, ridicată de Prescură Vasile în Dosarul nr. 800/1998 al Tribunalului Brăila.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 11 martie 1999.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
LUCIAN MIHAI

Magistrat-asistent,
Maria Bratu

Joi, 24 septembrie 2026, 10:03

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.