DECIZIE nr.51 din 8 aprilie 1999
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 206 din Codul penal
Textul actului publicat în M.Of. nr. 262/9 iun. 1999

Lucian Mihai - preşedinte
Costică Bulai - judecător
Constantin Doldur - judecător
Kozsokár Gábor - judecător
Ioan Muraru - judecător
Nicolae Popa - judecător
Lucian Stângu - judecător
Romul Petru Vonica - judecător
Ion Bonini - procuror
Mihai Paul Cotta - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 206 din Codul penal, ridicate de Pompiliu Bota în Dosarul nr. 341/1998 şi în Dosarul nr. 1.145/1998 ale Judecătoriei Orăştie, judeţul Hunedoara.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 8 aprilie 1999, în prezenţa autorului celor două excepţii şi în lipsa celorlalte părţi, legal citate.
Deoarece excepţiile de neconstituţionalitate au fost ridicate în ambele cauze de acelaşi autor şi se referă la aceleaşi dispoziţii legale, pentru o mai bună administrare a justiţiei Curtea dispune conexarea Dosarului nr. 15C/1999 la Dosarul nr. 14C/1999, care a fost primul înregistrat, urmând să se pronunţe prin decizia de faţă asupra ambelor excepţii.
Dosarul aflându-se în stare de judecată, preşedintele dă cuvântul pe fond autorului excepţiei, care pune concluzii de admitere a excepţiei invocate, susţinând că textul art. 206 din Codul penal ar urma să fie abrogat sau transferat în sfera reglementărilor civile, deoarece contravine art. 20 alin. (1) din Constituţie.
Reprezentantul Ministerului Public consideră că excepţia invocată este neîntemeiată. Art. 206 din Codul penal reglementează infracţiunea de calomnie. Aceasta fiind o faptă contra demnităţii, incriminarea ei corespunde dispoziţiilor art. 1 alin. (3) din Constituţie. În legătură cu reglementările internaţionale invocate în susţinerea excepţiei, se apreciază că acestea nu pot fi acceptate decât în totalitatea lor, deoarece libertatea de exprimare este reglementată împreună cu unele restricţii sau limitări, care pot fi stabilite prin lege.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Judecătoria Orăştie, prin încheierile din 11 septembrie 1998 şi, respectiv, din 7 ianuarie 1999, a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 206 din Codul penal, ridicată de Bota Pompiliu în cauzele penale privind părţile civile Moţa Ioan, Uritescu Aurel, Alioneasa Ilie Aurel, Sumănaru Mitică, partea vătămată Ciun Alin şi inculpatul Bota Pompiliu.
Prin excepţia de neconstituţionalitate ridicată se susţine că prevederile art. 206 din Codul penal contravin dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Constituţie, deoarece există neconcordanţă între acestea şi reglementările art. 19 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. Totodată, sunt încălcate şi dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Constituţie, prin îngrădirea libertăţii de exprimare şi a libertăţii de opinie. Se mai arată că atât Ministerul Justiţiei, cât şi Asociaţia pentru apărarea drepturilor omului - Comitetul Helsinki au înaintat Parlamentului proiecte de modificare a Codului penal, în sensul scoaterii de sub incidenţa legii penale a faptelor de calomnie.
Exprimându-şi opinia, instanţa de judecată consideră că excepţiile ridicate sunt vădit nefondate, deoarece prin art. 206 din Codul penal legiuitorul ocroteşte una dintre valorile importante ale societăţii moderne, şi anume demnitatea persoanei, privită atât sub aspect obiectiv, al aprecierii de care se bucură o persoană din partea celorlalţi membri ai societăţii, cât şi sub aspect subiectiv, al sentimentului de autopreţuire pe care fiecare îl are faţă de sine.
Infracţiunea de calomnie săvârşită prin intermediul presei se circumscrie aceloraşi considerente, aşa cum reiese şi din dispoziţiile art. 30 alin. (6) din Constituţia României.
În conformitate cu prevederile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, au fost solicitate punctele de vedere ale preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
În punctul de vedere al preşedintelui Camerei Deputaţilor se consideră că excepţiile sunt neîntemeiate, deoarece prin dispoziţiile art. 206 din Codul penal legiuitorul a avut în vedere ocrotirea demnităţii persoanei, socotită ca una dintre valorile importante ale societăţii moderne.
Libertatea de exprimare, garantată de Constituţie, nu trebuie să aducă prejudicii onoarei sau vieţii particulare a persoanei. Art. 30 alin. (1) din Constituţia României garantează libertatea de exprimare a gândurilor şi a opiniilor, însă sub condiţia îndeplinirii elementelor stabilite la alin. (6) din acelaşi text constituţional, şi anume: de a nu prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine. Legiuitorul a apreciat, potrivit atribuţiilor sale, că acestea sunt valori deosebit de importante, care trebuie ocrotite prin Constituţie, având corespondent sancţionator în Codul penal, atunci când sunt încălcate. Libertatea de exprimare trebuie să nu lezeze demnitatea persoanei, art. 206 din Codul penal sancţionând pe cei care, în numele acestei libertăţi, comit abuzuri.
Dispoziţiile din Codul penal sunt justificate, având în vedere valorile pe care le apără, fiind conforme normelor constituţionale şi reglementărilor internaţionale la care România este parte.
Guvernul a comunicat punctul său de vedere, în sensul că excepţiile sunt neîntemeiate. Art. 30 alin. (1) din Constituţie consacră libertatea de exprimare ca pe o categorie fundamentală, însă nici o libertate nu poate fi absolută, întrucât s-ar transforma în contrariul ei. Exerciţiul drepturilor şi libertăţilor trebuie să se facă în limitele prevăzute de lege, orice depăşire a lor constituind un abuz de drept, ceea ce atrage răspunderea juridică. Aceste limite sunt expres prevăzute de lege şi sunt necesare pentru protecţia altor valori sociale, printre care se numără şi demnitatea, onoarea, dreptul la propria imagine al oricărei persoane. Libertatea de exprimare este garantată, însă în aceeaşi măsură sunt garantate şi dreptul la demnitate, la onoare, la propria imagine, exerciţiul lor abuziv fiind sancţionat. Limitele libertăţii de exprimare sunt prevăzute la art. 30 alin. (6) şi (7) din Constituţie. Dispoziţiile alin. (6), care interesează în speţă, prevăd că libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi dreptul la propria imagine. În punctul de vedere al Guvernului se mai arată, cu referire la art.
206 alin. 1 din Codul penal, că obiectul juridic special al infracţiunii de calomnie îl constituie demnitatea persoanei, sub aspectul stimei, al preţuirii de care se bucură fiecare persoană din partea celorlalte, precum şi sentimentul de demnitate pe care îl are orice persoană, valori ocrotite prin normele constituţionale. În aceste condiţii, necesitatea sancţionării faptelor prin care se aduce atingere demnităţii oricărei persoane este mai mult decât evidentă. Acestea constituie, potrivit legii, infracţiuni şi sunt pedepsite mai blând sau mai sever, în funcţie de opţiunea legiuitorului, singurul în măsură să aprecieze pericolul social abstract al acestor categorii de fapte.
Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul său de vedere.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor şi Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile părţii prezente şi ale procurorului, dispoziţiile legale atacate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:
În temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie şi al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.
Textul de lege criticat de autorul excepţiei este art. 206 din Codul penal, care prevede: „Afirmarea ori imputarea în public, prin orice mijloace, a unei fapte determinate privitoare la o persoană, care, dacă ar fi adevărată, ar expune acea persoană la o sancţiune penală, administrativă sau disciplinară ori dispreţului public, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă.
Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
Împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală”.

1. Autorul excepţiilor a solicitat Curţii Constituţionale să examineze constituţionalitatea prevederilor art. 206 din Codul penal în raport cu prevederile art. 19 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, conform cărora: „Orice individ are dreptul la libertatea de opinie şi de exprimare, ceea ce implică dreptul de a nu fi tulburat pentru opiniile sale şi acela de a căuta, de a primi şi de a răspândi, fără consideraţii de frontieră, informaţii şi idei prin orice mijloc de exprimare.”

Analizând această solicitare, Curtea reţine că, potrivit art. 20 alin. (1) din Constituţie, „Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte”.
În lumina acestor dispoziţii constituţionale, Curtea constată că art. 10 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale consacră libertatea de exprimare. În acest mod, într-o formulare diferită, dar cu acelaşi conţinut, convenţia preia art. 19 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. În paragraful 2 al art. 10 din convenţie se stabileşte însă, în plus, că: „Exercitarea acestor libertăţi ce comportă îndatoriri şi responsabilităţi poate fi supusă unor formalităţi, condiţii, restrângeri sau unor sancţiuni prevăzute de lege care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea naţională, integritatea teritorială sau siguranţa publică, apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, protecţia sănătăţii sau moralei, protecţia reputaţiei sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea de informaţii confidenţiale sau pentru a garanta autoritatea şi imparţialitatea puterii judecătoreşti.”
În aplicarea dispoziţiilor art. 20 din Constituţie Curtea trebuie să realizeze o interpretare sistematică, referitoare la toate actele internaţionale relevante, iar nu să procedeze la aplicarea separată a reglementărilor cuprinse într-unul sau altul dintre actele internaţionale invocate.
Aşa fiind, în speţă, pe baza interpretării sistematice a art. 19 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi a art. 10 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, rezultă că obiectul libertăţii de expresie îl constituie exteriorizarea unor idei sau opinii, dar că ele pot privi, în egală măsură, şi simple afirmaţii, imputări, adresări şi comunicări. Aceasta însă nu înseamnă că, prin conţinutul şi maniera de a face afirmările ori imputările, se admite afectarea reputaţiei şi onoarei altor persoane.
Tocmai de aceea stabilirea prin lege a unor restrângeri sau sancţiuni nu este o măsură incompatibilă cu libertatea de exprimare, dacă, potrivit paragrafului 2 al art. 10 din convenţia menţionată, acestea constituie „măsuri necesare într-o societate democrată”. Or, atât restrângerea implicită, cât şi sancţionarea explicită, prin lege, a exercitării abuzive a libertăţii de expresie constituie, evident, o măsură necesară şi compatibilă cu valorile unei societăţi democratice.
Această idee se sprijină pe înseşi prevederile paragrafului 2 al art. 10 din convenţie, care stabilesc situaţiile în care restrângerile sau sancţiunile au un scop legitim, între care şi „protecţia reputaţiei sau drepturilor altora”, ceea ce interesează direct în această cauză.

2. Potrivit art. 30 alin. (1) din Constituţie, invocat de asemenea, de autorul excepţiei, „Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public sunt inviolabile”.

Curtea Constituţională constată că incriminarea şi sancţionarea calomniei prin art. 206 din Codul penal nu pot fi însă considerate ca o îngrădire a libertăţii de exprimare.
Pentru a formula o judecată de valoare în ceea ce priveşte eventualul conflict dintre prevederile art. 206 din Codul penal şi dispoziţiile constituţionale menţionate, nu se poate face referire exclusivă la textul art. 30 alin. (1) din legea fundamentală, ci şi la toate celelalte dispoziţii din structura aceluiaşi articol. Or, potrivit alin. (6) al articolului menţionat, „Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine”. Pe de altă parte, textul constituţional invocat se interpretează în legătură şi cu celelalte texte având un conţinut asemănător. Astfel art. 1 alin. (3) din Constituţie prevede c㠄România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme şi sunt garantate”.
Este de principiu că unei obligaţii legale privind limitarea libertăţii de exprimare - şi cu atât mai mult unei obligaţii de ordin constituţional - trebuie să îi corespundă o sancţiune legală, în cazul nerespectării sale. Altfel, obligaţiile juridice ar fi reduse la semnificaţia unor simple deziderate, fără nici un rezultat practic în cadrul relaţiilor sociale.
Pentru acest motiv este necesară sancţionarea celor care, prin exercitarea abuzivă a libertăţii de exprimare, aduc atingere demnităţii şi onoarei altor persoane.
Printr-un alt raţionament, dar în acelaşi context de exigenţe în ceea ce priveşte libertatea de exprimare, este necesar să fie avut în vedere şi textul art. 54 din Constituţie, potrivit căruia drepturile şi libertăţile constituţionale trebuie exercitate cu bună-credinţă, fără a se încălca drepturile şi libertăţile celorlalţi. Aceasta înseamnă că exercitarea abuzivă a drepturilor şi libertăţilor este susceptibilă de sancţionare, după caz, inclusiv prin aplicarea unor sancţiuni de natură penală.

3. Autorul excepţiei a susţinut, prin motivele invocate, şi necesitatea dezincriminării faptei de calomnie sau transferarea ei în sfera reglementărilor civile.

Analizând această susţinere, Curtea constată însă că aceasta este o problemă de legiferare, iar nu de control constituţional.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c) şi al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţiile de neconstituţionalitate a prevederilor art. 206 din Codul penal, ridicate de Pompiliu Bota în Dosarul nr. 341/1998 şi în Dosarul nr. 1.145/1998 ale Judecătoriei Orăştie, judeţul Hunedoara.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 8 aprilie 1999.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
LUCIAN MIHAI

Magistrat-asistent,
Mihai Paul Cotta

Miercuri, 23 septembrie 2026, 22:41

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.