DECIZIE nr.79 din 20 mai 1999
privind excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 81 alin. 3 din Codul penal
Textul actului publicat în M.Of. nr. 323/6 iul. 1999

Ioan Muraru - preşedinte
Costică Bulai - judecător
Constantin Doldur - judecător
Kozsokár Gábor - judecător
Nicolae Popa - judecător
Lucian Stângu - judecător
Ion Bonini - procuror
Florentina Geangu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 81 alin. 3 din Codul penal, ridicată de Mihai Precuţ şi Attila Karoly Szabo în Dosarul nr. 1.055/1998 al Curţii de Apel Oradea.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, pentru care procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public, referindu-se la jurisprudenţa Curţii Constituţionale, solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 23 februarie 1999, pronunţată în Dosarul nr. 1.055/1998, Curtea de Apel Oradea a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 81 alin. 3 din Codul penal, ridicată de Mihai Precuţ şi Attila Karoly Szabo.
În susţinerea excepţiei autorii acesteia arată că dispoziţiile art. 81 alin. 3 din Codul penal sunt neconstituţionale, deoarece interzic măsura suspendării condiţionate a executării pedepsei în cazul infracţiunilor intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 12 ani, chiar dacă infracţiunea săvârşită prezintă, în concret, un grad de pericol social redus.
În fapt, autorii excepţiei au fost condamnaţi la pedepse cu închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, în condiţiile art. 209 alin. 1 lit. a) din Codul penal, constând în sustragerea unei cantităţi de fructe din livada unei ferme, în valoare de 700.000 lei, prejudiciu recuperat în întregime.
Întrucât pentru infracţiunea săvârşită legea prevede pedeapsa închisorii de la 3 la 15 ani, furtul fiind o infracţiune intenţionată, instanţele au respins cererea inculpaţilor de suspendare condiţionată a executării pedepsei. De aceea, ei consideră dispoziţiile art. 81 alin. 3 din Codul penal ca fiind contrare art. 16 alin. (1) din Constituţie, care prevede că cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări. Interzicând suspendarea executării pedepselor aplicate pentru infracţiuni considerate în abstract că reprezintă un pericol social mai ridicat, apreciază autorii excepţiei, legea împiedică instanţa să individualizeze sancţiunea în raport cu pericolul social concret al faptei, ceea ce încalcă principiul egalităţii în faţa legii.
Exprimându-şi opinia asupra excepţiei ridicate, instanţa arată că textul art. 81 alin. 3 din Codul penal nu vine în contradicţie cu prevederile art. 16 din Constituţie şi nu creează un regim de discriminare între cetăţenii care comit un furt simplu sau alte fapte penale pentru care limita maximă a pedepsei este de până la 12 ani închisoare.
Dispoziţiile legale criticate sunt în concordanţă cu politica penală a statului, atât la data adoptării lor, cât şi în prezent, motiv pentru care excepţia de neconstituţionalitate a art. 81 alin. 3 din Codul penal este neîntemeiată.
În conformitate cu dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Guvernul, în punctul său de vedere, arată că din textul art. 81 alin. 3 din Codul penal rezultă că legiuitorul a voit să excludă de la beneficiul suspendării condiţionate a executării pedepsei pe cei care au săvârşit infracţiuni intenţionate grave, oricare ar fi natura acestora, sau infracţiuni de violenţă nominalizate în text. Aceasta nu aduce atingere însă egalităţii cetăţenilor în faţa legii, deoarece se aplică tuturor persoanelor care au săvârşit astfel de fapte, fără privilegii şi fără discriminări. Se precizează însă că, deşi nu există nici un temei care să justifice concluzia că dispoziţiile art. 81 alin. 3 din Codul penal sunt neconstituţionale, limita de 12 ani prevăzută de lege, până la care poate fi acordată suspendarea condiţionată a executării pedepsei, este necesar să fie reevaluată faţă de limitele speciale ale pedepsei închisorii prevăzute în Legea nr. 140/1996.
Rezultă că legea a devenit „insuficient㔠cu privire la cazul semnalat, însă completarea ei poate fi făcută doar de legiuitor, singurul îndreptăţit să modifice şi să completeze prevederile în vigoare, pentru ca ele să corespundă cerinţelor politicii penale dintr-o anumită perioadă. Se citează în acest sens Decizia Curţii Constituţionale nr. 148 din 27 octombrie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.99 din 9 martie 1999, în care Curtea preciza că, potrivit competenţei sale, stabilite prin Constituţie şi prin Legea nr. 47/1992, ea verifică, în cadrul controlului de constituţionalitate a legilor, conformitatea acestora cu dispoziţiile constituţionale, fără a putea modifica sau completa prevederea legală supusă controlului. Curtea Constituţională nu se poate substitui deci Parlamentului pentru modificarea limitei valorice prevăzute la art. 81 alin. 3 din Codul penal.
În concluzie, se susţine că, deşi modificarea dispoziţiilor art. 81 alin. 3 din Codul penal este necesară pentru realizarea unei corecte individualizări a pedepselor, precum şi pentru satisfacerea cerinţelor de practică judiciară, aceste dispoziţii nu contravin art. 16 din Constituţie.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, concluziile procurorului, dispoziţiile legale atacate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
În temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie şi al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.
Excepţia se referă la art. 81 alin. 3 din Codul penal, care prevede: „Suspendarea condiţionată a executării pedepsei nu poate fi dispusă în cazul infracţiunilor intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 12 ani, precum şi în cazul infracţiunilor de vătămare corporală gravă, viol şi tortură.”
În legătură cu constituţionalitatea acestor dispoziţii legale Curtea Constituţională s-a pronunţat prin Decizia nr.25 din 23 februarie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.136 din 1 aprilie 1999, statuând că acestea sunt constituţionale pentru următoarele considerente:
- limitarea legală a aplicării suspendării condiţionate nu încalcă dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Constituţie;
- regimul pedepselor constituie o problemă de politică penală, pe care organul legislativ este singurul îndreptăţit să o soluţioneze în funcţie de împrejurările existente la un moment dat în domeniul criminalităţii;
- art. 16 alin. (1) din Constituţie vizează egalitatea în drepturi între cetăţeni în ceea ce priveşte recunoaşterea în favoarea acestora a unor drepturi şi libertăţi fundamentale, nu şi identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor. În felul acesta se justifică nu numai admisibilitatea unui regim juridic diferit faţă de anumite categorii de persoane, dar şi necesitatea lui.
Deoarece nu au intervenit elemente noi care să determine modificarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, soluţia pronunţată îşi menţine valabilitatea şi în cauza de faţă şi, în consecinţă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 81 alin. 3 din Codul penal urmează a fi respinsă.
Pentru motivele arătate, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c) şi al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 81 alin. 3 din Codul penal, ridicată de Mihai Precuţ şi Attila Karoly Szabo în Dosarul nr. 1.055/1998 al Curţii de Apel Oradea.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 20 mai 1999.

PREŞEDINTE,
prof. univ. dr. Ioan Muraru

Magistrat-asistent,
Florentina Geangu

Joi, 24 septembrie 2026, 12:19

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.