DECIZIE nr.80 din 20 mai 1999
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 17 alin. 1 şi 3 şi ale art. 18 alin. 2 din Codul de procedură penală
Textul actului publicat în M.Of. nr. 333/14 iul. 1999

Ioan Muraru - preşedinte
Costică Bulai - judecător
Constantin Doldur - judecător
Kozsokár Gábor - judecător
Nicolae Popa - judecător
Lucian Stângu - judecător
Ion Bonini - procuror
Florentina Geangu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 17 alin. 1 şi 3 şi ale art. 18 alin. 2 din Codul de procedură penală, ridicată de Silvius Ion Becherescu în Dosarul nr. 2.597/1998 al Judecătoriei Constanţa.
La apelul nominal răspunde Silvius Ion Becherescu, lipsind Consiliul Local Eforie Sud, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, autorul excepţiei depune la dosar concluzii scrise şi solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate.
De asemenea, reprezentantul Ministerului Public, având în vedere jurisprudenţa Curţii Constituţionale, şi anume deciziile nr. 177/1998 şi nr. 5/1999, solicită admiterea, în parte, a excepţiei de neconstituţionalitate invocate, susţinând că, în cazul în care persoana vătămată este o unitate administrativ-teritorială, pornirea din oficiu a acţiunii civile de către procuror încalcă dispoziţiile art. 119 şi 120 din Constituţie, referitoare la principiul autonomiei administraţiei publice locale şi al autonomiei consiliilor locale şi a primarului, precum şi prevederile art. 41 alin. (2) din legea fundamentală privind principiul ocrotirii în mod egal a proprietăţii private, indiferent de titular.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Judecătoria Constanţa, prin Încheierea din 26 februarie 1999, pronunţată în Dosarul nr. 2.597/1998, a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 17 alin. 1 şi 3 şi ale art. 18 alin. 2 din Codul de procedură penală, ridicată de Silvius Ion Becherescu.
Obiectul procesului penal în care s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate îl constituie infracţiunea de neglijenţă în serviciu, prevăzută şi pedepsită de art. 249 alin. 1 din Codul penal, imputată lui Silvius Ion Becherescu pentru faptul că în calitate de primar al oraşului Eforie a pus în executare două hotărâri ale consiliului local referitoare la schimbul de terenuri din domeniul privat al oraşului cu terenuri din proprietatea unor persoane fizice.
Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că dispoziţiile legale criticate - impunând pornirea şi exercitarea acţiunii civile în cadrul procesului penal şi din oficiu, când persoana vătămată este o unitate dintre cele la care se referă art. 145 din Codul penal, obligând instanţa să se pronunţe din oficiu asupra reparării pagubei, chiar dacă unitatea păgubită nu este constituită parte civilă, precum şi pe procuror, când participă la judecată, să susţină interesele civile ale unităţii respective, chiar dacă aceasta nu s-a constituit parte civilă - încalcă principiile înscrise la art. 119 şi la art. 120 alin. (2) din Constituţie.
În opinia autorului excepţiei, de vreme ce, potrivit prevederilor art. 119 din Constituţie, „Administraţia publică din unităţile administrativ-teritoriale se întemeiază pe principiul autonomiei locale şi pe cel al descentralizării serviciilor publice”, iar conform art. 120 alin. (2) din Constituţie, „Consiliile locale şi primarii funcţionează, în condiţiile legii, ca autorităţi administrative autonome şi rezolvă treburile publice din comune şi din oraşe”, singurele în măsură să decidă dacă pretind sau nu despăgubiri civile pentru eventuale pagube suferite în urma săvârşirii unei infracţiuni şi dacă formulează asemenea pretenţii prin acţiune civilă exercitată în cadrul procesului penal ori pe calea unei acţiuni civile separate sunt aceste autorităţi ale administraţiei publice locale. Autorul excepţiei mai susţine şi faptul că, potrivit prevederilor art. 100 din Legea administraţiei publice locale nr. 69/1991, nelegalitatea unei hotărâri a consiliului local o poate aprecia doar prefectul, atacând-o în contencios administrativ.
Instanţa, exprimându-şi opinia asupra excepţiei în conformitate cu prevederile art. 23 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, republicată, arată că aceasta este .... nefondată, întrucât prevederile art. 17 şi 18 din Codul de procedură penală sunt norme imperative prin care s-a urmărit să se creeze un regim favorabil în ceea ce priveşte repararea prejudiciilor pentru părţile vătămate menţionate în aceste texte legale.
Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, au fost solicitate punctele de vedere ale preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
În punctul de vedere transmis de preşedintele Camerei Deputaţilor se apreciază că dispoziţiile art. 17 alin. 1 şi 3 şi ale art. 18 alin. 2 din Codul de procedură penală sunt constituţionale. În motivarea acestui punct de vedere se fac referiri doar la dreptul procurorului de a susţine acţiunea civilă. Se arată, în această ordine de idei, că, „chiar şi în calitate de persoană juridică de drept civil, consiliile locale rămân autorităţi publice alese de cetăţeni şi se află în serviciul acestora, soluţionând treburile publice din comune şi oraşe”. În felul acesta, noţiunea de „public”, existentă în textul constituţional, se caracterizează, cu necesitate, printr-o sferă de cuprindere mai largă decât cea rezultată din conţinutul expresiei „persoană juridică de drept public”.
Conform prevederilor art. 130 alin. (1) din Constituţie, „în activitatea judiciară, Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societăţii şi apără ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor”, iar „problematica acţiunii civile, în legătură cu interesele patrimoniale ale comunei, oraşului şi judeţului, priveşte, neîndoielnic, ordinea de drept, ceea ce permite intervenţia procurorului”.
Guvernul, în punctul său de vedere, arată că excepţia ridicată este neîntemeiată. După ce se reţine c㠄autonomia locală implică şi dreptul organelor administraţiei publice locale de a adopta, în mod independent, fără nici un amestec al altor organe, actele juridice necesare în vederea realizării atribuţiilor ce le revin, potrivit legii”, se invocă dreptul instanţelor judecătoreşti, legal sesizate, de a se pronunţa cu privire la încălcarea legii penale, inclusiv asupra aspectelor civile legate de fapta penală, considerându-se c㠄prin aceasta ele nu aduc nici o atingere sub nici o formă principiului autonomiei locale, ci, prin întreaga activitate desfăşurată în scopul înfăptuirii actului de justiţie, contribuie la consolidarea statului de drept”. În acelaşi punct de vedere se mai susţine c㠄în procesul civil român, disponibilitatea nu este, însă, exclusivă, legea recunoscând legitimare procesuală civilă şi altor persoane şi organe”. Se exemplifică dreptul procurorului, al autorităţii tutelare şi chiar al sindicatelor de a promova anumite acţiuni civile, precum şi obligaţia instanţei de a se pronunţa din oficiu, în cadrul procesului de divorţ, cu privire la încredinţarea minorilor şi la stabilirea contribuţiei părinţilor la întreţinerea acestora.
Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul său de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor şi Guvernului, raportul întocmit la judecătorul-raportor, notele scrise, depuse de autorul excepţiei, concluziile acestuia şi ale procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: Potrivit art. 144 lit. c) din Constituţie şi art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.
Excepţia de neconstituţionalitate se referă la următoarele dispoziţii din Codul de procedură penală: Art. 17 alin. 1: „Acţiunea civilă se porneşte şi se exercită şi din oficiu, când persoana vătămată este o unitate din cele la care se referă art. 145 din Codul penal.”; alin. 3: „ În cazul arătat în alin. 1, instanţa este obligată să se pronunţe din oficiu asupra reparării pagubei, chiar dacă unitatea păgubită nu este constituită parte civilă.”
Art. 18 alin. 2: „Când persoana vătămată este o unitate dintre cele la care se referă art. 145 din Codul penal sau o persoană lipsită de capacitatea de exerciţiu ori cu capacitate de exerciţiu restrânsă, procurorul, când participă la judecată, este obligat să susţină interesele civile ale acesteia, chiar dacă nu este constituită parte civilă.”
Examinând excepţia, Curtea Constituţională constată că pornirea şi exercitarea acţiunii civile de către procuror sau de către instanţă din oficiu, în cazul în care partea vătămată este o unitate administrativ-teritorială, în lipsa solicitării autorităţii administraţiei publice locale respective sau chiar contrar voinţei explicite a acesteia, încalcă principiul autonomiei administraţiei publice locale, consacrat în art. 119 din Constituţie, precum şi principiul autonomiei consiliului local şi a primarului, ca autorităţi administrative autonome, reprezentând totodată o subrogare nejustificată în atribuţiile exclusive ale acestor autorităţi.
După cum s-a arătat şi în punctul de vedere al Guvernului, instanţa judecătorească, în cadrul soluţionării procesului penal, este îndreptăţită să se pronunţe şi asupra aspectelor civile legate de fapta penală, dac㠄a fost legal sesizată”. Sesizarea legală pentru exercitarea acţiunii civile poate fi făcută, potrivit principiului constituţional mai sus menţionat, numai de către persoana îndreptăţită să pretindă despăgubiri pentru paguba suferită, singura excepţie putând viza doar persoana lipsită de capacitate de exerciţiu şi de reprezentant legal.
În ceea ce priveşte referirea autorului excepţiei la prefect, ca singurul în drept să controleze legalitatea hotărârilor consiliilor locale, Curtea constată că aceasta nu poate fi reţinută, întrucât, potrivit prevederilor art. 123 alin. (4) din Constituţie şi ale art. 100 din Legea nr. 69/1991, posibilitatea atacării în faţa instanţei de contencios administrativ a actelor consiliului judeţean, ale celui local sau ale primarului, considerate ilegale, reprezintă un drept, dar nu exclusiv, în cadrul atribuţiilor prefectului. Orice act al unui organ al administraţiei publice poate fi atacat în contencios administrativ de persoana lezată în drepturile sale prin actul respectiv (art. 48 din Constituţie).
Autorul excepţiei de neconstituţionalitate a invocat încălcarea, prin dispoziţiile legale criticate, doar a prevederilor art. 119 şi ale art. 120 alin. (2) din Constituţie, întrucât în speţă se punea problema drepturilor autorităţii publice locale. Curtea constată însă că dispoziţiile art. 17 alin. 1 şi 3 şi ale art. 18 alin. 2 din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale şi sub un alt aspect, respectiv pentru încălcarea principiului consacrat în art. 41 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia „Proprietatea privată este ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular”.
Curtea Constituţională, având de soluţionat excepţii de neconstituţionalitate referitoare la condiţiile cerute de Codul penal pentru punerea în mişcare a acţiunii penale, în cazul unor infracţiuni contra patrimoniului, a statuat că stabilirea de condiţii diferenţiate - din oficiu sau doar la plângerea prealabilă a persoanei vătămate -, în funcţie de titularul proprietăţii private, înseamnă o ocrotire discriminatorie a acestei proprietăţi şi, prin urmare, dispoziţiile legale respective sunt neconstituţionale. Asemenea soluţii s-au pronunţat în cazul infracţiunii de abuz de încredere, prevăzută la art. 213 din Codul penal (Decizia nr.177 din 15 decembrie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.77 din 24 februarie 1999), şi de gestiune frauduloasă, prevăzută la art. 214 din Codul penal (Decizia nr.5 din 4 februarie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.95 din 5 martie 1999).
Faţă de cele arătate Curtea Constituţională constată că, prin dispoziţiile art. 17 alin. 1 şi 3 şi ale art. 18 alin. 2 din Codul de procedură penală, se face o diferenţiere neconstituţională între protecţia proprietăţii private a statului şi protecţia proprietăţii private a altor subiecte de drept, atunci când se precizează c㠄Acţiunea civilă se porneşte şi se exercită din oficiu, când persoana vătămată este o unitate dintre cele la care se referă art. 145 din Codul penal”; „instanţa este obligată să se pronunţe din oficiu asupra reparării pagubei, chiar dacă unitatea păgubită nu este constituită parte civilă”; „când persoana vătămată este o unitate dintre acelea la care se referă art. 145 din Codul penal, Éprocurorul, când participă la judecată, este obligat să susţină interesele civile ale acesteia, chiar dacă nu este constituită parte civilă”. Aceste dispoziţii contravin art. 41 alin. (2) din Constituţie, care asigură o egală ocrotire a proprietăţii aparţinând persoanelor fizice ori juridice de drept privat şi a proprietăţii private a statului. Aşa fiind, în privinţa exercitării din oficiu sau a susţinerii acţiunii civile de către procuror, când persoana vătămată este o unitate dintre cele la care se referă art. 145 din Codul penal, statul nu poate beneficia de o ocrotire judiciară diferită de aceea a persoanelor fizice sau persoanelor juridice de drept privat.
În consecinţă, în cauză, atât exercitarea acţiunii civile, cât şi susţinerea acesteia în faţa instanţei judecătoreşti sunt de competenţa autorităţii administraţiei publice locale prejudiciate.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi 25 din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

1. Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Silvius Ion Becherescu în Dosarul nr. 2.597/1998 al Judecătoriei Constanţa şi constată că dispoziţiile art. 17 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale.
2. Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată de acelaşi autor şi constată că dispoziţia „când persoana vătămată este o unitate dintre cele la care se referă art. 145 din Codul penal,... procurorul, când participă la judecată, este obligat să susţină interesele civile ale acesteia, chiar dacă nu este constituită parte civil㔠din art. 18 alin. 2 din Codul de procedură penală este neconstituţională.
Decizia se comunică celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului.
Definitivă şi obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 20 mai 1999.

PREŞEDINTE

prof. univ. dr. Ioan Muraru

Magistrat-asistent,
Florentina Geangu

Miercuri, 23 septembrie 2026, 13:51

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.