DECIZIE nr.95 din 17 iunie 1999
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 81 alin. 3, art. 861 alin. 3 şi art. 867 alin. 3 din Codul penal
Textul actului publicat în M.Of. nr. 357/28 iul. 1999

Ioan Muraru - preşedinte
Costică Bulai - judecător
Constantin Doldur - judecător
Nicolae Popa - judecător
Lucian Stângu - judecător
Florin Bucur Vasilescu - judecător
Romul Petru Vonica - judecător
Ion Bonini - procuror
Florentina Geangu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 81 alin. 3, art. 861 alin. 3 şi art. 867 alin. 3 din Codul penal, ridicată de Rădunel Daniel Cristea în Dosarul nr. 8.733/1998 al Judecătoriei Brăila.
La apelul nominal răspunde avocatul Emil Teodor Milea pentru autorul excepţiei, lipsind Direcţia administraţiei pieţelor şi târgurilor Brăila, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, apărătorul autorului excepţiei susţine excepţia de neconstituţionalitate, arătând că prevederile art. 81 alin. 3, art. 861 alin. 3 şi art. 867 alin. 3 din Codul penal sunt neconstituţionale, întrucât încalcă principiul independenţei judecătorilor; dispun în mod arbitrar, contrar tratatelor internaţionale, privarea de libertate a unei persoane; dispun aplicarea pedepsei cu închisoarea ca o sancţiune generală, deşi chiar în Codul penal este reglementată ca o sancţiune extraordinară. În concluzie, solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate.
Reprezentantul Ministerului Public, referindu-se la jurisprudenţa Curţii Constituţionale, solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 15 martie 1999, pronunţată în Dosarul nr. 8.733/1998, Judecătoria Brăila a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 81 alin. 3, art. 861 alin. 3 şi art. 867 alin. 3 din Codul penal, excepţie ridicată de Rădunel Daniel Cristea.
În susţinerea excepţiei autorul acesteia arată că dispoziţiile legale criticate, care interzic luarea unor măsuri de individualizare a executării pedepsei, cum sunt suspendarea condiţionată a executării pedepsei, suspendarea executării pedepsei sub supraveghere sau executarea pedepsei la locul de muncă, în cazul unor infracţiuni grave, sunt neconstituţionale, deoarece contravin principiului independenţei judecătorilor, înscris în art. 123 alin. (2) din Constituţie, precum şi art. 20 din Constituţie, cu referire la unele dispoziţii din convenţiile internaţionale privitoare la drepturile omului, la care România este parte.
În fapt, autorul excepţiei a fost trimis în judecată, între altele, şi pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare (art. 2151 din Codul penal), pentru care se prevede închisoarea de la 1 la 15 ani, deci cu maximul special al pedepsei mai mare de 12 ani, ceea ce exclude luarea faţă de inculpat a vreuneia dintre măsurile de individualizare a executării pedepsei, interzise de dispoziţiile criticate ca neconstituţionale.
Exprimându-şi opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate, instanţa arată că aceasta nu este întemeiată, deoarece introducerea în Codul penal, prin Legea nr. 140/1996, a unor restricţii în luarea măsurilor de suspendare a executării pedepsei şi de executare a pedepsei la locul de muncă nu îngrădeşte independenţa judecătorului, care, „în opera de individualizare a pedepsei”, se supune legii, criteriilor generale de individualizare a pedepsei prevăzute la art. 72 din Codul penal. Faptul că legea interzice suspendarea executării pedepsei închisorii sau executarea acesteia la locul de muncă, pentru infracţiunile intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 12 ani, nu schimbă scopul pedepsei, acela de a preveni săvârşirea de noi infracţiuni, şi nici funcţiile pedepsei de constrângere şi reeducare.
Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, au fost solicitate punctele de vedere ale preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului.
Guvernul, în punctul său de vedere, arată că excepţia este neîntemeiată. Cu privire la constituţionalitatea dispoziţiilor art. 81 alin. 3 din Codul penal, se face referire la Decizia Curţii Constituţionale nr. 25 din 23 februarie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.136 din 1 aprilie 1999, prin care a fost respinsă excepţia de neconstituţionalitate a acestor dispoziţii, cu motivarea că restrângerea de către legiuitor a sferei de incidenţă a suspendării executării pedepsei reprezintă o măsură luată de legiuitor, în limitele prevăzute de Constituţie, pentru apărarea valorilor sociale împotriva criminalităţii. În ceea ce priveşte afirmaţia autorului excepţiei, în sensul că dispoziţiile art. 81 alin. 3, ale art. 861 alin. 3 şi ale art. 867 alin. 3 din Codul penal ar contraveni prevederilor art. 123 alin. (2) din Constituţie, Guvernul arată că aceasta este neîntemeiată, deoarece independenţa judecătorilor nu se poate realiza nesocotind legea, ci numai în cadrul şi în limitele acesteia.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, concluziile apărătorului autorului excepţiei şi ale procurorului, dispoziţiile legale atacate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
În temeiul dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie şi al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.
Textele legale criticate ca neconstituţionale sunt următoarele: Art. 81 alin. 3 din Codul penal: „Suspendarea condiţionată a executării pedepsei nu poate fi dispusă în cazul infracţiunilor intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 12 ani, precum şi în cazul infracţiunilor de vătămare corporală gravă, viol şi tortură.”
Art. 861 alin. 3 din Codul penal: „Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere nu poate fi dispusă în cazul infracţiunilor intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 12 ani, precum şi în cazul infracţiunilor de vătămare corporală gravă, viol şi tortură.”
Art. 867 alin. 3 din Codul penal: „Executarea pedepsei la locul de muncă nu poate fi dispusă în cazul infracţiunilor intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 12 ani, precum şi în cazul infracţiunilor de vătămare corporală gravă, viol şi tortură.”
Examinând excepţia, Curtea Constituţională constată că modificările aduse Codului penal prin Legea nr. 140/1996, în sensul agravării pedepselor, pe de o parte prin sporirea maximului general al pedepselor principale şi a maximului special al pedepselor pentru unele infracţiuni, între care şi infracţiunea de delapidare la care se referă autorul excepţiei, iar pe de altă parte, prin restrângerea câmpului de incidenţă a suspendării condiţionate a executării, suspendării executării pedepsei sub supraveghere şi executării pedepsei la locul de muncă, reprezintă opţiuni de politică legislativă ce nu pot fi considerate ca neconstituţionale, neaducând atingere vreunui principiu sau vreunei prevederi din Constituţie. Este de competenţa exclusivă a legiuitorului să aleagă soluţia pe care o consideră corespunzătoare pentru combaterea criminalităţii la un moment dat. De aceea critica autorului excepţiei, în sensul că legiuitorul ar fi stabilit în mod arbitrar limitele pedepselor privative de libertate şi infracţiunile pentru care se interzice aplicarea măsurilor de individualizare menţionate, este neîntemeiată.
Susţinerea autorului excepţiei, în sensul că dispoziţiile art. 81 alin. 3, ale art. 861 alin. 3 şi ale art. 867 alin. 3 din Codul penal încalcă prevederile art. 123 alin. (2) din Constituţie, privitoare la independenţa judecătorilor, este, de asemenea, neîntemeiată, deoarece judecătorii nu pot fi independenţi faţă de lege. Individualizarea judiciară a pedepsei, pe care ei sunt chemaţi să o înfăptuiască, poate avea loc numai în cadrul individualizării legale, care este opera legiuitorului. Or, tocmai în cadrul individualizării legale au fost instituite mijloacele de individualizare, care sunt suspendarea executării pedepsei, în cele două forme ale acesteia, şi executarea pedepsei la locul de muncă, şi pe care judecătorii sunt obligaţi să le aplice în strictă conformitate cu legea.
Referirea autorului excepţiei la prevederile art. 12 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi la dispoziţiile corespunzătoare din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care prevăd că nimeni nu poate fi privat în mod arbitrar de libertate, este irelevantă. Aşa cum s-a subliniat mai sus, atât limitele speciale ale pedepselor, cât şi condiţiile de aplicare a mijloacelor de individualizare în discuţie sunt stabilite de lege şi nu pot fi aplicate decât în limitele legii.
Cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 81 alin. 3 din Codul penal, Curtea Constituţională s-a pronunţat prin Decizia nr.25 din 23 februarie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.136 din 1 aprilie 1999. Curtea a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 81 alin. 3 din Codul penal, considerate contrare art. 4 şi 16 din Constituţie, apreciind că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. Tot prin această decizie Curtea Constituţională a respins şi critica potrivit căreia exceptarea unor infracţiuni de la aplicarea suspendării condiţionate a executării pedepsei ar constitui o restrângere a drepturilor şi ar nesocoti astfel prevederile art. 49 din Constituţie. Soluţia adoptată de Curtea Constituţională în această decizie îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.
Pentru motivele arătate, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c) şi al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 81 alin. 3, art. 861 alin. 3 şi art. 867 alin. 3 din Codul penal, ridicată de Rădunel Daniel Cristea în Dosarul nr. 8.733/1998 al Judecătoriei Brăila.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 17 iunie 1999.

PREŞEDINTE,
prof. univ. dr. Ioan Muraru

Magistrat-asistent,
Florentina Geangu

Joi, 24 septembrie 2026, 05:09

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.