ORDONANŢĂ nr.89 din 30 august 1999
privind regimul comercial şi introducerea unor restricţii la utilizarea hidrocarburilor halogenate care distrug stratul de ozon
| Textul actului publicat în M.Of. nr. 423/31 aug. 1999 |
Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă:
CAPITOLUL I
Dispoziţii generale
Art. 1. - (1) Substanţele care epuizează stratul de ozon şi sunt supuse controlului sunt produsele chimice prevăzute în anexă, care face parte integrantă din prezenta ordonanţă.
(2) Prevederile prezentei ordonanţe se aplică importului, exportului, vânzării, utilizării, recuperării, reciclării şi regenerării substanţelor care epuizează stratul de ozon, aflate în stare pură sau în amestecuri în care depăşesc concentraţia de 1%, exprimată în procente de masă, atunci când ele se află în vrac în conteinerele lor de transport, precum şi echipamentelor şi produselor care conţin substanţele prevăzute la pct. 1 lit. a)-h) din anexă.
Art. 2. - Sunt exceptate de la prevederile prezentei ordonanţe:
CAPITOLUL II
Restricţii privind regimul comercial şi utilizarea
hidrocarburilor halogenate care epuizează stratul de ozon
Art. 3. - (1) Se interzice:
(2) Se contingentează consumul de substanţe chimice prevăzute la pct. 1 şi 3 din anexă, precum şi producţia acestora pe teritoriul României şi în zonele libere inclusiv.
(3) Contingentul de substanţe chimice prevăzut la alin. (2) se stabileşte, pentru fiecare tip de substanţe şi pentru fiecare perioadă cuprinsă între 1 ianuarie şi 31 decembrie a fiecărui an, prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului şi se publică în Monitorul Oficial al României.
(4) Importatorii de substanţe chimice prevăzute în anexă sunt obligaţi ca, la punerea în circulaţie pe piaţa internă a acestora, să înscrie în documentele însoţitoare ale mărfii numărul acordului de mediu în baza căruia a fost permisă intrarea lor în ţară.
Art. 4. - (1) Se interzice importul, exportul şi punerea în circulaţie pe piaţă a aerosolilor care conţin substanţele chimice prevăzute la pct. 1 şi 2 din anexă.
(2) Interdicţia prevăzută la alin. (1) nu se aplică următoarelor bunuri care sunt necesare pentru sănătatea sau siguranţa populaţiei:
Art. 5. - Se interzice utilizarea:
Art. 6. - Se interzice producerea pe teritoriul României şi în zonele libere, inclusiv, a substanţelor chimice prevăzute la pct. 4 din anexă.
Art. 7. - Se interzice utilizarea şi punerea în circulaţie a agenţilor de curăţire şi a solvenţilor care conţin una sau mai multe substanţe chimice din cele prevăzute la pct. 1 lit. a)-h) şi la pct. 2 din anexă, cu excepţia tetraclorurii de carbon, dacă este utilizată ca solvent în procesele de clorurare în sistem închis ori ca solvent în procesele în care, din considerente de ordin tehnic, nu poate fi înlocuită cu o altă substanţă mai puţin periculoasă pentru stratul de ozon.
Art. 8. - (1) Se interzice fabricarea, importul, exportul şi punerea în circulaţie a stingătoarelor de incendiu portabile care conţin substanţele prevăzute la pct. 1 lit. f)-h) din anexă.
(2) Până la data de 1 ianuarie 2000, autorităţile responsabile cu autorizarea aplicării şi instalării echipamentelor destinate prevenirii şi stingerii incendiilor sunt împuternicite să permită derogări de la interdicţia prevăzută la alin. (1) dacă echipamentele menţionate, utilizate pentru prevenirea şi stingerea incendiilor sunt absolut necesare pentru protecţia vieţii şi siguranţa populaţiei sau dacă aceste derogări respectă prevederile Protocolului.
Art. 9. - (1) Se interzice utilizarea bromurii de metil în agricultură, astfel:
(2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), autorităţile competente aprobă utilizarea acestei substanţe, în conformitate cu tehnologiile aprobate şi cu respectarea reglementărilor în acest domeniu, numai în situaţiile în care sunt executate operaţiuni de carantină sau tratamente în vederea expedierii produselor vegetale, atunci când aceste tratamente sunt solicitate, în scris, de către autoritatea competentă din ţara importatoare şi, de asemenea, în cazurile critice pentru agricultură stabilite în conformitate cu prevederile Protocolului.
Art. 10. - (1) Producătorii, importatorii şi exportatorii de substanţe chimice prevăzute în anexă sunt obligaţi să eticheteze conteinerele în care acestea sunt transportate sau stocate, cu etichete durabile, situate la loc vizibil, având inscripţia: "Conţin substanţe care epuizează ozonul".
(2) În termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe, producătorii de produse şi echipamente care conţin substanţele chimice prevăzute la pct. 1, 2 şi 4 din anexă ori care conţin materiale izolante sau părţi componente având în interior astfel de substanţe, sunt obligaţi să aplice pe fiecare produs etichete durabile, situate la loc vizibil, având inscripţia: "Conţin substanţe care epuizează ozonul".
(3) Punerea în circulaţie a produselor destinate prevenirii şi stingerii incendiilor prevăzute la art. 8 alin. (2) este permisă numai dacă acestea au aplicate etichete durabile, situate la loc vizibil, având inscripţia: "Conţin haloni, substanţe care epuizează ozonul".
(4) Aparatele, echipamentele şi produsele prevăzute la alin. (2) şi (3), precum şi solvenţii menţionaţi la art. 7, pot fi admise la import, export, puse în circulaţie pe piaţă sau oferite la închiriere, numai dacă au aplicată, la loc vizibil, o etichetă în care pe lângă denumirea comercială sunt înscrise: denumirea tehnică a agentului de răcire/stingere sau a solventului, formula chimică, precum şi conţinutul, exprimat în procente de masă, de substanţă reglementată, atunci când aceasta se află în amestecuri sau în izolaţii înglobate în produsul finit.
(5) Aparatele, echipamentele şi produsele prevăzute la alin. (2) şi (3), precum şi solvenţii prevăzuţi la art. 7 care conţin înlocuitori ai substanţelor prevăzute la pct. 1, 2 şi 4 din anexă, se etichetează de către producător, la loc vizibil, cu inscripţia: "Prieten cu ozonul".
(6) Dreptul de aplicare a etichetei se obţine în conformitate cu prevederile legale în domeniu.
(7) La propunerea autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului, organismul naţional de standardizare dispune măsuri pentru actualizarea prevederilor conţinute în standardele ISO 9000 referitoare la ecoetichetare şi utilizarea în diferite domenii tehnice a substanţelor prevăzute în anexă, astfel încât acestea să fie armonizate cu standardele Uniunii Europene.
(8) Producătorii, importatorii şi exportatorii substanţelor chimice prevăzute în anexă sunt obligaţi să includă în documentele de transport care însoţesc produsul şi denumirea chimică, tehnică şi comercială a substanţei, iar atunci când substanţa se află în amestecuri sau în izolaţii înglobate în produsul finit şi conţinutul, exprimat în procente de masă, de substanţă chimică controlată.
Art. 11. - (1) Se interzice eliminarea în atmosferă a substanţelor chimice prevăzute la pct. 1, 2 şi 4 din anexă, conţinute în echipamente şi instalaţii sau în conteinerele de transport, în timpul operaţiunilor de întreţinere, dezafectare a instalaţiilor sau de transvazare.
(2) Recuperarea substanţelor chimice prevăzute la alin. (1) este obligatorie:
(3) Responsabilitatea recuperării acestor substanţe revine agentului economic care prestează operaţiunile efectuate în condiţiile alin. (2).
(4) Recuperarea, regenerarea sau distrugerea substanţelor chimice prevăzute la pct. 1, 2 şi 4 din anexă se face cu echipamente specializate pentru acest tip de operaţiuni, în cadrul unor unităţi din ţară sau din străinătate, autorizate în condiţiile legii.
(5) Se interzice amestecarea substanţelor prevăzute la pct. 1, 2 şi 4 din anexă, în timpul activităţilor de recuperare sau, ulterior, în timpul operaţiunilor de regenerare.
(6) Distrugerea substanţelor menţionate în anexă se efectuează numai prin tehnologii aprobate în concordanţă cu prevederile Protocolului de la Montreal.
(7) Operaţiunile de montare a pieselor de schimb şi, de asemenea, întreţinerea echipamentelor şi instalaţiilor de uz casnic, comercial şi industrial, care conţin substanţele chimice prevăzute la pct. 1, 2 şi 4 din anexă, se efectuează numai de către personal calificat, atestat în condiţiile legii.
(8) Instruirea personalului tehnic de specialitate, care asigură activitatea de montaj şi service în domeniul frigotehniei, aerului condiţionat şi pompelor de căldură, se face prin cursuri asigurate de către instituţii abilitate în acest domeniu, pe baza unei metodologii aprobate prin ordin al ministrului apelor, pădurilor şi protecţiei mediului.
Art. 12. - (1) Importul şi exportul substanţelor chimice prevăzute în anexă, ale produselor şi echipamentelor care conţin substanţele chimice prevăzute la pct. 1 lit. a)-h) din anexă, precum şi ale produselor obţinute cu ajutorul acestor substanţe, indiferent dacă ele mai conţin sau nu substanţele respective, din şi către ţările părţi la Protocolul de la Montreal, în cazurile în care prevederile sale permit aceasta, se face cu acord de mediu eliberat de autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului, în limita contingentului aprobat.
(2) Acordul de mediu nu se solicită pentru cantităţi de substanţe sub 10 kg.
(3) Substanţele prevăzute în anexă, recuperate din echipamentele sau din componentele instalaţiilor dezafectate în timpul activităţilor de service se supun prevederilor alin. (1), cu excepţia cazului când acestea nu mai pot fi regenerate şi se încadrează în categoria deşeuri.
(4) Activităţile efectuate cu substanţele prevăzute în anexă, recuperate din echipamente şi instalaţii, care se încadrează în categoria deşeuri, se supun reglementărilor Convenţiei de la Basel privind controlul transportului peste frontiere al deşeurilor periculoase şi al eliminării acestora, la care România a aderat prin Legea nr. 6/1991.
(5) Acordul de mediu se eliberează agenţilor economici, persoane fizice sau juridice, abilitaţi pentru activitatea de import a deşeurilor şi reziduurilor de orice natură, precum şi a altor mărfuri periculoase pentru sănătatea populaţiei şi pentru mediul înconjurător.
(6) Acordul de mediu prevăzut la alin. (1) nu înlocuieşte celelalte documente prevăzute pentru importul şi exportul substanţelor şi produselor supuse unui regim special de reglementare.
(7) Prin ordin comun al autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului şi al Direcţiei Generale a Vămilor se stabilesc punctele vamale desemnate pentru intrarea şi/sau ieşirea din ţară a substanţelor prevăzute în anexă.
(8) Autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului comunică periodic Direcţiei Generale a Vămilor, conform înţelegerii stabilite între aceste organisme, eliberarea acordului de mediu şi punctul vamal declarat pentru intrarea sau ieşirea din ţară a mărfurilor.
(9) La executarea controlului vamal în punctele vamale prevăzute la alin. (7), Direcţia Generală a Vămilor controlează inclusiv existenţa şi datele înscrise în acordul de mediu, în baza cărora permite intrarea şi/sau ieşirea din ţară a substanţelor chimice şi a echipamentelor prevăzute la pct. 1 din anexă, cu condiţia ca transportul să fie însoţit de toate documentele prevăzute de dispoziţiile legale.
(10) În termen de 15 zile de la efectuarea controlului vamal prevăzut la alin. (9), Direcţia Generală a Vămilor returnează autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului o copie a acordului de mediu, având semnătura persoanei împuternicite şi ştampila punctului vamal unde s-a efectuat controlul şi care confirmă sau corectează informaţiile declarate şi cantităţile înscrise în document.
(11) În termen de 30 de zile de la sfârşitul fiecărui an, Direcţia Generală a Vămilor transmite autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului un raport statistic privind situaţia importurilor şi a exporturilor pe anul precedent, referitor la natura, denumirea comercială, tehnică şi chimică a substanţelor care epuizează stratul de ozon, cu specificarea poziţiilor tarifare în Sistemul armonizat (HS) din Tariful vamal de import al României, cantităţile, ţara de relaţie, numărul acordului de mediu în baza căruia s-a efectuat importul/exportul şi scopul declarat al utilizării finale a substanţei.
Art. 13. - Suspendarea acordului de mediu pentru activităţi desfăşurate cu substanţele prevăzute în anexă se comunică de către autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului registrului comerţului şi Comisiei de abilitare a agenţilor importatori din cadrul Ministerului Industriei şi Comerţului.
Art. 14. - Transportul şi depozitarea în vrac a substanţelor chimice prevăzute la pct. 1, 2 şi 4 din anexă se face în recipienţi care îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege pentru gaze lichefiate sub presiune, reutilizabili şi etichetaţi corespunzător.
Art. 15. - La cererea autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului sau a personalului administraţiei publice locale cu atribuţii de control în domeniu, importatorii, exportatorii şi persoanele care pun în circulaţie pe piaţă substanţele prevăzute în anexă şi echipamente sau produse care conţin substanţele prevăzute la pct. 1 lit. a)-h) şi la pct. 4 din anexă sunt obligaţi să prezinte pentru inspecţie factura sau declaraţia vamală, precum şi acordul de mediu în baza căruia s-a efectuat operaţiunea.
CAPITOLUL III
Sancţiuni
Art. 16. - Încălcarea prevederilor prezentei ordonanţe atrage răspunderea materială, civilă, contravenţională sau penală, după caz.
Art. 17. - Constituie contravenţii următoarele fapte, dacă nu au fost săvârşite în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracţiuni, şi se sancţionează astfel:
Art. 18. - Nerespectarea prevederilor art. 3 alin. (1), art. 4 alin. (1), art. 5 lit. a), art. 6 şi art. 12 alin. (1) atrage totodată suspendarea acordului de mediu, precum şi interdicţia de a mai desfăşura activităţi cu substanţele prevăzute în anexă pe o perioadă de 3 ani de la constatarea încălcării acestor prevederi.
Art. 19. - (1) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac de către personalul împuternicit al administraţiei publice locale, de către personalul împuternicit în acest scop de autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului sau de către ofiţerii şi subofiţerii de poliţie.
(2) Împotriva procesului-verbal de constatare şi de sancţionare a contravenţiei se poate face plângere în termen de 15 zile de la data comunicării actului.
(3) Plângerea, însoţită de copia de pe procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, se înaintează spre soluţionare judecătoriei competente.
Art. 20. - Contravenţiilor prevăzute în prezenta ordonanţă le sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 32/1968 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor, cu excepţia art. 25-27.
CAPITOLUL IV
Dispoziţii finale
Art. 21. - Agenţii economici utilizatori ai substanţelor prevăzute în anexă, care beneficiază de transfer de tehnologie în condiţiile prevăzute de Protocolul de la Montreal, au obligaţia ca la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe să încheie un acord cu autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului, prin care se angajează să oprească activitatea instalaţiei care utilizează aceste substanţe la data întocmirii procesului-verbal de recepţie a tehnologiei transferate.
Art. 22. - Prezenta ordonanţă intră în vigoare în termen de 30 de zile de la data publicării ei în Monitorul Oficial al României, Partea I.
PRIM-MINISTRU
RADU VASILE
Contrasemnează:
Ministrul apelor, pădurilor şi protecţiei mediului,
Romică Tomescu
Ministrul industriei şi comerţului,
Radu Berceanu
Ministrul finanţelor,
Decebal Traian Remeş
Ministrul agriculturii şi alimentaţiei,
Ioan Avram Mureşan
Ministru de interne,
Constantin Dudu-Ionescu
Bucureşti, 30 august 1999.
Nr. 89.
ANEXĂ
LISTA
cuprinzând substanţele care epuizează stratul de ozon şi produsele care conţin astfel de substanţe
1. Clorofluorocarburi - hidrocarburi total halogenate şi haloni, după cum urmează:
2. Hidroclorofluorocarburi - hidrocarburi parţial halogenate, denumite tehnic HCFC.
3. Bromură de metil, denumită tehnic - MeBr.
4. Alte clorofluorocarburi total halogenate, denumite tehnic - "alţi CFC" (CFC-13, CFC-111, CFC-112, CFC-211, CFC-212, CFC-213, CFC-214, CFC-215, CFC-216, CFC-217) şi hidrocarburi parţial halogenate care conţin în moleculă, pe lângă atomi de fluor şi clor, atomi de brom, cu denumire tehnică - HBrFC.
Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.