ORDONANŢĂ nr.117 din 31 august 1999
privind adoptarea termenilor şi condiţiilor de participare a României la programele Comunităţii Europene în domeniul cercetării, dezvoltării tehnologice şi demonstraţiilor şi la programele de cercetare şi activităţile de instruire
| Textul actului publicat în M.Of. nr. 426/31 aug. 1999 |
Art. 1. - Se aprobă participarea României la programele Comunităţii Europene în domeniul cercetării, dezvoltării şi demonstraţiilor, denumite în continuare Programul- cadru V, prevăzute a se desfăşura în perioada 1998-2002, conform Deciziei nr.182/1998/CE a Parlamentului European şi Consiliului Uniunii Europene, şi la programele de cercetare şi activităţile de instruire, denumite în continuare Programulcadru V Euratom, prevăzute a se desfăşura în perioada 1998-2002, conform Deciziei nr.1.999/64/98/Euratom a Consiliului Uniunii Europene, în termenii şi condiţiile stabilite prin Decizia nr.3/99 a Consiliului de asociere între România, pe de o parte, şi Comunităţile Europene şi statele membre ale acestora, pe de altă parte.
Art. 2. - (1) Din bugetul Agenţiei Naţionale pentru Ştiinţă, Tehnologie şi Inovare se suportă anual cheltuieli pentru:
(2) Cuantumul sumelor necesare acoperirii cheltuielilor prevăzute la lit. a) şi b) ale alin. (1) se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Agenţiei Naţionale pentru Ştiinţă, Tehnologie şi Inovare.
Art. 3. - Importurile de bunuri şi servicii destinate desfăşurării activităţilor de participare a României la programele prevăzute la art. 1 şi care se realizează în termenii şi condiţiile stabilite prin Decizia nr.3/99 a Consiliului de asociere între România, pe de o parte, şi Comunităţile Europene şi statele membre ale acestora, pe de altă parte, sunt scutite de la plata taxelor vamale şi nu sunt supuse interdicţiilor şi restricţiilor asupra importurilor şi exporturilor.
PRIM-MINISTRU
RADU VASILE
Contrasemnează:
Preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Ştiinţă,
Tehnologie şi Inovare,
Lanyi Szabolcs
Ministrul muncii şi protecţiei sociale,
Alexandru Athanasiu
Ministrul finanţelor,
Decebal Traian Remeş
p. Ministrul afacerilor externe,
Ion Pascu, secretar de stat
Bucureşti, 31 august 1999.
Nr. 117.
Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.