ORDONANŢĂ nr.113 din 30 august 1999
privind reglementarea producţiei, circulaţiei şi comercializării alimentelor
Textul actului publicat în M.Of. nr. 430/31 aug. 1999

În temeiul art. 107 alin. (1) şi (3) din Constituţia României şi al art. 1 lit. P pct. 3 din Legea nr. 140/1999 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe, Guvernul României emite următoarea ordonanţă:

CAPITOLUL I
Dispoziţii generale

Art. 1. - (1) Prezenta ordonanţă stabileşte cadrul juridic unitar referitor la producerea, ambalarea, depozitarea, transportul şi comercializarea alimentelor, responsabilităţile producătorilor şi comercianţilor de alimente, organizarea controlului oficial al alimentelor şi sancţiunile în vederea protejării calităţii alimentelor.

(2) Aplicarea prevederilor prezentei ordonanţe protejează consumatorii de practici incorecte la fabricarea, depozitarea şi comercializarea alimentelor şi asigură condiţii pentru informarea lor corectă şi completă, în conformitate cu reglementările legale privind protecţia consumatorilor.

Art. 2. - Reglementările prezentei ordonanţe nu se aplică alimentelor produse în gospodării individuale pentru consumul propriu şi nici produselor alimentare care sunt în tranzit sau care sunt depozitate temporar, ca bunuri care tranzitează ţara, dacă nu reprezintă un pericol pentru sănătatea umană sau pentru mediu.

Art. 3. - În sensul prezentei ordonanţe, termenii folosiţi se definesc după cum urmează:

a) alimente - produse în stare naturală sau prelucrate, destinate consumului uman, inclusiv apa minerală şi guma de mestecat, din care se exclud tutunul, produsele medicinale şi substanţele narcotice sau psihotrope;
b) alimente de origine animală - alimente constând din sau conţinând aproape în exclusivitate produse de origine animală;
c) alimente de origine vegetală - alimente constând din sau conţinând aproape în exclusivitate produse de origine vegetală;
d) alimente cu destinaţie nutriţională specială - alimente care au o compoziţie corespunzătoare cu scopurile nutriţionale pretinse. Aceste alimente trebuie să îndeplinească cerinţele nutriţionale speciale ale anumitor categorii de persoane ale căror procese digestive sau metabolice sunt perturbate ori care se află în condiţii fiziologice speciale sau ale sugarilor şi copiilor mici sănătoşi;
e) alimente modificate genetic - alimente (seminţe, fructe, tuberculi, bulbi şi altele asemenea) care conţin o combinaţie nouă de material genetic obţinut prin tehnici de bioinginerie;
f) ingrediente - orice substanţă, inclusiv aditivii, folosită în producerea sau prepararea alimentelor şi prezentă în produsul finit ca atare sau într-o formă modificată;
g) aditivi alimentari - orice substanţe naturale sau artificiale, cu sau fără valoare nutritivă, care în mod normal nu se consumă ca alimente şi nu se utilizează ca materii prime, dar se adaugă alimentelor în timpul preparării, procesării, ambalării, transportului sau depozitării, în scopul de a influenţa favorabil proprietăţile fizice, chimice, microbiologice şi senzoriale, precum şi capacitatea de conservare ale acestora;
h) contaminanţi alimentari - orice substanţe care nu se adaugă în mod intenţionat alimentelor, dar care sunt prezente în aceste alimente ca rezultat al tratamentelor aplicate în timpul creşterii plantelor, creşterii animalelor sau al altor operaţiuni de procesare a alimentelor, ori ca rezultat al contaminării mediului;
i) nutrienţi - substanţe nutritive, respectiv protide, lipide, glucide, vitamine şi elemente minerale (macro- şi microelemente);
j) materiale în contact cu alimentele - materiale care vin în contact direct cu alimentele şi sunt cumpărate împreună cu acestea;
k) etichetare - orice cuvinte, detalii, mărci, desene sau simboluri, aplicate pe un ambalaj, document, notă, etichetă, inel sau guler, care însoţesc sau se referă la un aliment;
l) alimente preambalate - orice aliment în ambalaj individual, care se vinde sub această formă şi al cărui conţinut nu poate fi modificat fără deschiderea sau schimbarea ambalajului;
m) comercializarea alimentelor - orice operaţiune de vânzare-cumpărare, import-export, al cărei scop este de a oferi alimente unei terţe părţi, cu excepţia celor destinate unor cercetări ştiinţifice şi expertize de laborator;
n) igiena alimentară - toate măsurile necesare pentru a asigura protecţia, stabilitatea şi salubritatea alimentelor, pornind de la cultivare sau creştere, producţie sau fabricaţie, până la consumul final;
o) material de ambalare - orice tip de recipiente sau orice material de învelire şi acoperire, care protejează alimentul de contaminare şi de modificare a calităţii;
p) reziduu - orice substanţă, inclusiv derivaţii şi metaboliţii săi, care în mod natural nu se găseşte în alimente, dar care poate fi regăsită ca urmare a încorporării ei în mod conştient sau accidental şi care prin depăşirea limitelor maxime admise poate constitui factor de risc pentru sănătate;
q) calitatea alimentului - totalitatea proprietăţilor întrunite de aliment, care îl fac compatibil cu reglementările specifice şi cerinţele consumatorilor;
r) termen de valabilitate - data până la care alimentele îşi menţin proprietăţile specifice, când sunt păstrate în mod corespunzător, şi care reprezintă termenul limită de consum;
s) specificaţie tehnică - document care descrie metoda de fabricaţie, compoziţia, parametrii de calitate, condiţiile de ambalare, etichetare, depozitare şi transport;
t) adjuvanţi - substanţe, altele decât materiile prime, utilizate în procesul de fabricaţie şi care se regăsesc ca atare sau sub formă de derivaţi în produsul finit;
u) siguranţa alimentelor - garanţia că alimentele nu constituie un pericol pentru consumator atunci când sunt preparate şi/sau consumate conform destinaţiei lor;
v) alimente contrafăcute - alimente a căror calitate, menţionată în declaraţia de conformitate, standardul sau specificaţia tehnică de produs şi pe etichetă, a fost modificată, intenţionat sau nu, într-un mod care ar putea constitui un risc pentru sănătatea consumatorilor, le-ar putea leza interesele sau i-ar informa greşit.

CAPITOLUL II
Condiţii generale

Secţiunea 1
Unităţile producătoare de alimente

Art. 4. - Unităţile în care se produc alimente pot fi amplasate numai în acele spaţii care îndeplinesc condiţiile stabilite prin reglementări legale în vigoare.

Art. 5. - Alimentele pot fi produse numai în unităţile care îndeplinesc condiţiile de funcţionare, stabilite prin reglementările legale în vigoare.

Secţiunea a 2-a
Condiţii de fabricare

Art. 6. - La fabricarea alimentelor se pot utiliza numai acele materii prime, aditivi, auxiliari tehnologici, materiale de ambalare sau orice alte materiale care vin în contact cu alimentele, avizate de către Ministerul Sănătăţii, de comun acord cu Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei, conform reglementărilor legale în vigoare.

Art. 7. - Fabricarea, depozitarea şi transportul alimentelor se fac cu respectarea normelor tehnologice, igienicosanitare şi sanitare veterinare, care să asigure îndeplinirea cerinţelor de sănătate publică, de igienă alimentară şi de calitate a alimentelor.

Secţiunea a 3-a
Condiţii privind personalul

Art. 8. - Fabricarea, depozitarea, transportul şi comercializarea alimentelor se fac numai de către persoanele care îndeplinesc condiţiile de sănătate stabilite prin ordin al ministrului sănătăţii şi care, pentru operaţiunile pe care le execută, întrunesc calificarea necesară şi deţin cunoştinţe suficiente în domeniul sănătăţii publice, igienei alimentelor sau igienei muncii, atestate conform reglementărilor legale în vigoare.

Secţiunea a 4-a
Condiţii privind compoziţia şi calitatea alimentelor

Art. 9. - (1) Alimentele trebuie să aibă o compoziţie care să asigure atât calitatea acestora, cât şi sănătatea consumatorilor şi să îndeplinească condiţiile de igienă prevăzute de normele legale în vigoare.

(2) Reglementările privind nivelul de admisibilitate a aditivilor alimentari şi a adjuvanţilor din compoziţia alimentelor, precum şi igiena alimentelor se stabilesc de către Ministerul Sănătăţii, de comun acord cu Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei.

Secţiuna a 5-a Condiţii privind utilizarea aditivilor alimentari

Art. 10. - La fabricarea sau manipularea alimentelor destinate comercializării sunt interzise:

a) utilizarea aditivilor care nu au fost autorizaţi, fie singuri sau în combinaţie cu alte substanţe;
b) utilizarea proceselor tehnologice în vederea obţinerii de aditivi neautorizaţi în produsele alimentare;
c) utilizarea aditivilor autorizaţi peste limitele maxime admise.

Art. 11. - Se interzice comercializarea alimentelor, dacă acestea au fost fabricate sau manipulate cu încălcarea prevederilor art. 10 ori dacă nu sunt compatibile cu alte reglementări legale în vigoare.

Art. 12. - Se interzice comercializarea aditivilor sau a schimbătorilor de ioni, a căror utilizare este interzisă la fabricarea sau manipularea alimentelor.

Art. 13. - Fac excepţie de la prevederile art. 10:

a) aditivii care au fost îndepărtaţi din alimente complet sau se regăsesc în produsul care urmează să fie vândut în cantităţi reziduale, tehnic inevitabile şi tehnologic inactive, incapabile să primejduiască sănătatea sau să modifice proprietăţile organoleptice ale produsului;
b) apa distilată sau demineralizată, aerul, azotul sau dioxidul de carbon, pentru situaţiile în care acestea nu sunt utilizate ca presurizanţi, sau hidrogenul, dacă se foloseşte la hidrogenarea grăsimilor sau la fabricarea alcoolilor.

Art. 14. - În vederea protejării intereselor consumatorilor şi ţinând seama de cerinţele tehnologice, nutriţionale şi dietetice ale alimentelor, Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei, Ministerul Sănătăţii şi alte organisme interesate, după caz, sunt abilitate să emită ordine sau instrucţiuni comune privitoare la:

a) aprobarea utilizării aditivilor în general sau numai pentru anumite alimente ori pentru anumite scopuri;
b) specificarea aditivilor admişi şi a limitelor maxime pentru aditivi şi produşii lor de reacţie conţinuţi în alimente, precum şi a condiţiilor de puritate pentru aditivi şi schimbătorii de ioni;
c) fabricarea, manipularea şi comercializarea aditivilor şi schimbătorilor de ioni;
d) interzicerea sau restricţionarea utilizării anumitor aditivi şi schimbători de ioni la fabricarea alimentelor;
e) reactualizarea aditivilor admişi, în funcţie de condiţiile de folosire şi de informaţiile ştiinţifice.

Secţiunea a 6-a
Condiţii privind contaminanţii, în general, radiaţiile sau
utilizarea materialelor radioactive

Art. 15. - (1) Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei sunt abilitate să adopte reglementări comune privind prezenţa contaminanţilor în alimente.

(2) Reglementările trebuie să se bazeze pe principiul ca alimentul care conţine un contaminant, într-o cantitate neacceptată din punctul de vedere al sănătăţii publice, respectiv la un nivel de toxicitate care depăşeşte limitele maxime admise, să nu fie fabricat şi distribuit în vederea comercializării.

Art. 16. - (1) La fabricarea şi comercializarea alimentelor sunt interzise:

a) folosirea în fabricaţie a materiilor prime cu grad de radioactivitate peste limitele maxime admise sau mărirea prin prelucrare a concentraţiei substanţelor radioactive naturale, aflate în materia primă;
b) tratarea alimentelor cu radiaţii ultraviolete sau ionizante, fără autorizare sanitară prealabilă;
c) comercializarea alimentelor tratate cu radiaţii, prin încălcarea prevederilor lit. a) şi b);
d) comercializarea alimentelor iradiate peste limitele admise de legislaţia în vigoare.

(2) Ministerul Sănătăţii, Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei şi organismul naţional pentru controlul radiaţiilor sunt abilitate să emită reglementări comune pentru:

a) stabilirea limitelor maxime admise privind nivelul de contaminare radioactivă a alimentelor;
b) aprobarea efectuării unor tratamente cu radiaţii în general sau pentru anumite alimente ori în anumite scopuri, dacă aceasta corespunde intereselor consumatorilor;
c) specificarea anumitor procese pentru tratarea autorizată cu radiaţii, dacă aceasta este necesară în vederea protejării intereselor consumatorilor.

Art. 17. - Cantitatea de aditivi conţinută în alimente şi autorizată prin ordinele emise conform prevederilor art. 14 şi utilizarea tratamentului cu radiaţii, autorizat prin ordinele emise conform prevederilor art. 16 alin. (2) lit. a), trebuie să fie declarate conform prevederilor legale în vigoare.

Secţiunea a 7-a
Condiţii privind reziduurile de pesticide şi alte produse care se
regăsesc în alimente

Art. 18. - (1) Se interzice comercializarea alimentelor care conţin:

a) reziduuri ale substanţelor utilizate pentru protecţia plantelor, fertilizatori, aşa cum sunt definite în reglementările legale specifice, sau alte produse pentru tratarea plantelor şi solului, produse pentru protejarea depozitării ori produsele lor de degradare sau de reacţie, peste limitele prevăzute în reglementările legale în vigoare;
b) reziduuri ale substanţelor utilizate pentru protecţia plantelor, aşa cum sunt definite de reglementările legale specifice, care nu au fost autorizate şi care sunt interzise a fi folosite pentru alimente sau pentru materiile lor prime;
c) reziduuri de antibiotice, substanţe medicamentoase, hormoni, substanţe anabolizante, ca rezultat al folosirii acestora în practica zootehnică pentru stimularea creşterii animalelor şi în practica sanitară veterinară pentru tratarea animalelor bolnave;
d) metale grele sau alte substanţe nocive, care poluează mediul şi care provin în principal din sfera industrială şi a transportului;
e) micotoxine care provin din dezvoltarea mucegaiurilor toxigene pe materiile prime sau pe produsele finite.

(2) Ministerul Sănătăţii este abilitat să emită ordine comune cu Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei şi cu avizul altor organisme abilitate, pentru:

a) stabilirea limitelor maxime admise de reziduuri sau alte substanţe în sau pe alimente;
b) interzicerea comercializării alimentelor al căror conţinut în reziduuri sau în alte substanţe depăşeşte limita maximă admisă;
c) stabilirea măsurilor pentru dezinfectarea, decontaminarea şi dezinfestarea camerelor sau echipamentelor în care sau cu care au fost fabricate, manipulate sau comercializate alimentele, precum şi specificarea, interzicerea sau restricţionarea utilizării de mijloace, echipamente sau metode, în vederea protejării intereselor consumatorilor.

Secţiunea a 8-a
Condiţii privind prezenţa în alimente a substanţelor active
farmacologic

Art. 19. - (1) Se interzic fabricarea şi comercializarea alimentelor de orgine animală, dacă ele conţin reziduuri de substanţe active farmacologic sau produsele lor de metabolism:

a) a căror utilizare a fost interzisă la aceste animale, prin reglementări legale specifice;
b) care depăşesc limitele maxime admise de reziduuri de medicamente de uz veterinar în produsele de origine animală, prevăzute de reglementările specifice legale în vigoare;
c) care nu au fost autorizate sau înregistrate ca medicamente pentru tratamentul animalelor sau a căror utilizare a fost interzisă prin alte reglementări legale în vigoare ori care nu sunt autorizate pentru utilizare ca aditivi în hrana animalelor.

(2) În situaţiile în care substanţele active farmacologic sunt autorizate şi înregistrate ca medicamente ori sunt autorizate ca aditivi în hrana animalelor, se pot fabrica alimente de origine animală, care pot fi comercializate, dacă sunt respectate perioadele de aşteptare, stabilite în reglementările specifice legale în vigoare.

(3) Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei şi Ministerul Sănătăţii sunt abilitate să emită ordine comune care:

a) să stabilească limitele maxime pentru substanţele farmacologic active şi produsele lor de reacţie, care nu pot fi depăşite în sau pe alimentele comercializate;
b) să excludă din tratamentul animalelor, în totalitate sau pentru anumite scopuri, acele substanţe farmacologic active, care ar conduce la depăşirea conţinutului de reziduuri admis în alimentele de origine animală, sau să stabilească perioade de aşteptare pentru aceste substanţe şi să interzică comercializarea alimentelor care au fost produse cu încălcarea acestor reglementări.

Secţiunea a 9-a
Condiţii privind alimentele cu destinaţie nutriţională specială, a
suplimentelor nutritive, a alimentelor fortificate şi a celor
modificate genetic

Art. 20. - Ministerul Sănătăţii împreună cu Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei sunt abilitate să adopte reglementări pentru specificarea condiţiilor de fabricare şi manipulare aplicabile alimentelor destinate unor cerinţe speciale de nutriţie, precum şi a condiţiilor privind comercializarea acestor produse. Reglementările se vor baza pe principiul comercializării numai a alimentelor destinate unor cerinţe speciale de nutriţie, care nu sunt periculoase pentru sănătatea publică şi pentru care se asigură o informare corespunzătoare a consumatorilor privind proprietăţile şi caracteristicile acestora.

Art. 21. - Alimentele care îndeplinesc cerinţe speciale de nutriţie, cele supuse tratamentului cu radiaţii ionizante, precum şi cele modificate genetic se avizează de către Ministerul Sănătăţii.

Art. 22. - (1) Ministerul Sănătăţii este abilitat să reglementeze utilizarea nutrienţilor în alimente şi în suplimentele de hrană.

(2) Reglementarea trebuie să stabilească reguli privind fortificarea, restaurarea cu nutrienţi a alimentelor, precum şi reguli privind fabricarea şi comercializarea suplimentelor de hrană care conţin nutrienţi. Această reglementare trebuie să prevadă doza zilnică recomandată de nutrienţi şi să asigure consumatorii că alimentele fortificate, restaurate şi normalizate cu nutrienţi şi suplimentele de hrană care conţin nutrienţi nu sunt periculoase pentru sănătatea publică.

Art. 23. - Ministerul Sănătăţii împreună cu Comisia Naţională pentru Statistică au obligaţia să verifice anual datele privind nutriţia pe diferite segmente ale populaţiei, precum şi datele privind securitatea alimentară, pe care trebuie să se bazeze recomandările privind "costul zilnic al consumatorului" şi cantitatea minimă de produse necesare, şi să informeze Guvernul asupra concluziilor.

CAPITOLUL III
Condiţii privind producţia, igiena şi ambalarea alimentelor

Secţiunea 1
Responsabilităţile producătorilor de alimente

Art. 24. - Producătorii de alimente, persoane fizice sau juridice, vor comercializa numai alimentele care prezintă siguranţă, sunt salubre şi apte pentru consum şi se înscriu în prevederile stabilite de prezenta ordonanţă şi de alte acte normative în vigoare.

Art. 25. - (1) Producătorii de alimente sunt obligaţi să respecte parametrii privind proprietăţile organoleptice, fizice, chimice, microbiologice şi toxicologice ale alimentelor conform standardelor, specificaţiilor tehnice şi reglementărilor actelor normative în vigoare.

(2) Producătorii de alimente sunt obligaţi să indice parametrii de calitate ai produselor fabricate, destinate comercializării, în standardele sau specificaţiile tehnice ale produselor, pe etichete şi în declaraţiile de conformitate care însoţesc produsele comercializate.

(3) Producătorii de alimente sunt obligaţi să organizeze şi să aplice controlul calităţii alimentelor, fabricate sau manipulate, în laboratoare proprii sau în laboratoare autorizate.

(4) Fabricarea şi comercializarea alimentelor contrafăcute sunt interzise.

Art. 26. - Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei şi Ministerul Sănătăţii adoptă prin ordin comun reglementări, prin care se stabilesc condiţiile privind igiena alimentelor şi alte cerinţe obligatorii privind fabricarea şi manipularea alimentelor, precum şi procedurile de verificare a conformităţii cu aceste cerinţe.

Art. 27. - Reglementările vor stabili prevederi pentru fabricarea şi manipularea alimentelor în mod igienic, iar operatorii din industria alimentară trebuie să identifice şi să corecteze orice fază critică pentru asigurarea securităţii alimentare. Aceste reglementări vor stabili prevederi pentru identificarea, implementarea, menţinerea şi îmbunătăţirea procedurilor adecvate ale securităţii alimentare, prin dezvoltarea sistemului propriu de analiză a riscurilor punctelor critice de control.

Art. 28. - (1) Ministerul Sănătăţii împreună cu Ministerul Industriei şi Comerţului sunt abilitate să adopte reglementări privind materialele care vin în contact cu alimentele.

(2) Reglementările trebuie să includă condiţii generale pentru toate materialele care vin în contact cu alimentele şi să indice măsuri şi proceduri specifice pentru categorii diferite de materiale care vin în contact cu alimentele.

(3) Reglementările trebuie să stabilească prevederi privind utilizarea în contact direct cu alimentele numai a materialelor necesare pentru ambalarea sau protejarea alimentelor şi care să permită manipularea lor.

(4) Materialele care vin în contact cu alimentele vor fi avizate de către Ministerul Sănătăţii şi vor fi fabricate conform standardelor sau specificaţiilor tehnice, astfel încât în condiţii de utilizare normale şi prevăzute constituienţii lor să nu fie transferaţi alimentelor în cantităţi care ar putea periclita sănătatea publică sau ar determina o modificare neacceptabilă a compoziţiei alimentelor ori ar modifica caracteristicile lor organoleptice.

Art. 29. - Ministerul Sănătăţii, împreună cu Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei, Ministerul Industriei şi Comerţului şi cu alte organisme competente, după caz, sunt abilitate să adopte reglementări privind etichetarea alimentelor.

Art. 30. - (1) Etichetarea alimentelor trebuie să ofere informaţii astfel încât să nu inducă în eroare cumpărătorul, îndeosebi în ceea ce priveşte:

a) originea sau provenienţa, numele sub care este comercializat alimentul, ingredientele folosite, cantitatea netă, termenul de valabilitate, numele şi adresa producătorului, ale celui care a ambalat alimentul sau ale comerciantului, condiţiile de depozitare sau de utilizare speciale, indicaţiile de utilizare în cazul în care ar fi imposibilă folosirea produsului în lipsa acestora;
b) atribuirea unor efecte sau proprietăţi pe care alimentele nu le posedă;
c) sugerarea că alimentele posedă caracteristici speciale, când, de fapt, toate alimentele similare deţin aceste caracteristici;
d) atribuirea proprietăţii de prevenire, tratare sau vindecare a unor boli umane sau referirea la aceste proprietăţi, dacă alimentele nu sunt autorizate prin reglementări legale în vigoare.

(2) Aceste interziceri sau restricţii se aplică şi la prezentarea în scop de reclamă a alimentelor.

Art. 31. - Înscrisurile de pe eticheta alimentelor trebuie să fie vizibile, lizibile şi scrise cel puţin în limba română.

Art. 32. - Ministerul Sănătăţii poate adopta reglementări specifice privind etichetarea, prezentarea sau reclama produselor cu destinaţie nutriţională specială şi a altor categorii de alimente, dacă sunt necesare pentru protecţia consumatorilor sau pentru o informare corectă a acestora.

CAPITOLUL IV
Comercializarea alimentelor

Secţiunea 1
Condiţii pentru oferirea alimentelor spre vânzare

Art. 33. - (1) Alimentele pot fi comercializate numai în spaţii special amenajate şi destinate acestui scop, în condiţii de igienă adecvate şi cu respectarea prevederilor legale în vigoare.

(2) Ministerul Industriei şi Comerţului, Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei, Ministerul Sănătăţii împreună cu alte organisme interesate, abilitate, sunt abilitate să adopte reglementări specifice comune privind comercializarea alimentelor pe pieţele organizate sau în afara acestora.

Art. 34. - (1) Alimentele oferite spre comercializare trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

a) să fie fabricate, conform prevederilor legale, în scopul protecţiei sănătăţii publice, protecţiei igienei alimentului şi protecţiei calităţii produsului;
b) să se încadreze în nivelurile maxime admise de contaminare fizică, chimică, microbiologică, toxicologică sau radiologică, stabilite prin reglementări speciale;
c) să se încadreze în parametrii de calitate conform reglementărilor specifice sau cerinţelor menţionate în declaraţia de conformitate, în standardul sau specificaţia tehnică de produs şi să corespundă cu înscrisurile de pe etichetă;
d) să fie ambalate, etichetate şi marcate conform reglementărilor specifice, iar inscripţionarea etichetelor să fie vizibilă, lizibilă şi corectă;
e) eticheta trebuie să indice cantitatea de aditivi autorizată, conţinută în alimente, şi, după caz, utilizarea tratamentului cu radiaţii autorizat;
f) să fie avizate sanitar şi sanitar veterinar, după caz, în conformitate cu reglementările legale în vigoare.

(2) Alimentele din import vor fi însoţite de documente complete din partea exportatorului, întocmite conform reglementărilor legale în vigoare.

Secţiunea a 2-a
Restricţii privind comercializarea alimentelor

Art. 35. - (1) Se interzice comercializarea alimentelor care:

a) nu sunt însoţite de documente care le atestă originea, provenienţa şi calitatea;
b) sunt manipulate şi comercializate în condiţii necorespunzătoare de igienă, care pun în pericol sănătatea consumatorilor;
c) afectează sănătatea consumatorilor prin vânzarea unor produse sau substanţe drept alimente.

(2) Se interzice comercializarea unor produse care nu sunt alimente, dar care ar putea fi confundate cu alimentele, datorită formei, mirosului, culorii, aparenţei, prezentării, etichetării, volumului sau mărimii.

Art. 36. - (1) În scopul evitării daunelor asupra sănătăţii, cauzate de alimente, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei, împreună cu alte organisme interesate, după caz, sunt abilitate să emită ordine comune pentru:

a) interzicerea sau restricţionarea utilizării anumitor produse, substanţe, obiecte sau procese tehnologice;
b) specificarea utilizării anumitor procese de fabricare sau manipulare a alimentelor;
c) impunerea unor cerinţe la fabricarea, manipularea sau comercializarea anumitor alimente;
d) indicarea utilizării avertismentelor, a altor prezentări cu efect de avertizare şi precauţii de siguranţă, pentru anumite substanţe;
e) interzicerea sau restricţionarea fabricării sau manipulării anumitor substanţe dăunătoare fiziologic în fabricile de procesare a alimentelor, precum şi introducerea lor în astfel de fabrici.

(2) Alimentele care au fost fabricate sau manipulate cu încălcarea prevederilor alin. (1) lit. a) şi b) sunt interzise la vânzare.

Secţiunea a 3-a
Interdicţii în vederea protejării consumatorilor
împotriva practicilor incorecte

Art. 37. - (1) În vederea protejării consumatorului împotriva practicilor incorecte sunt interzise:

a) comercializarea alimentelor contrafăcute şi a celor capabile să creeze impresia că au o calitate mai bună decât în realitate;
b) utilizarea în scopul reclamei în general sau în cazuri particulare de descrieri sau diverşi termeni, care să indice că alimentele sunt naturale, pure sau fără reziduuri ori poluanţi, atunci când aceste alimente conţin aditivi autorizaţi, substanţe reziduale sau au fost supuse unui tratament autorizat cu radiaţii;
c) comercializarea alimentelor cu denumiri, informaţii, prezentare sau reclamă, care ar putea induce în eroare consumatorii;
d) comercializarea produselor alimentare necorespunzătoare pentru consum sau care au fost fabricate sau manipulate cu încălcarea prevederilor secţiunii privind reclamele referitoare la sănătate din prezenta ordonanţă.

(2) Consumatorii sunt induşi în eroare în următoarele situaţii:

a) dacă se pretinde că alimentele ar cauza efecte pe care rezultatele cercetării ştiinţifice le consideră imposibile sau care nu se justifică;
b) dacă sunt utilizate denumiri, informaţii, prezentări, prezentări grafice sau alte declaraţii false, cu privire la originea alimentelor, cantitatea, data fabricaţiei sau a ambalării, termenul de valabilitate sau alte elemente de importanţă decisivă la evaluarea lor;
c) dacă alimentele sunt prezentate ca medicamente.

Secţiunea a 4-a
Interdicţii privind reclamele referitoare la sănătate

Art. 38. - (1) La comercializarea alimentelor sau când li se face reclamă în general ori pentru exemple particulare, în afara prevederilor art. 37 alin. (1), sunt interzise:

a) utilizarea de declaraţii privind prevenirea, ameliorarea sau vindecarea bolilor;
b) referirea la recomandări sau expertize medicale;
c) referirea la istoricul unor cazuri;
d) sublinierea sau referirea la terţi, îndeosebi la scrisori de mulţumiri, recunoaşteri sau recomandări, chiar dacă acestea se referă la alinarea sau vindecarea bolilor;
e) prezentarea de imagini ale unor medici sau persoane purtând uniforma profesiunii medicale sau aflate în exerciţiu în procesul de desfăşurare a unei activităţi în domeniul sănătăţii sau în serviciile comerciale sanitare şi farmaceutice;
f) utilizarea de declaraţii care să provoace sau să exploateze teama populaţiei;
g) difuzarea de documente sau informaţii scrise pentru instruirea populaţiei pentru tratarea bolilor cu alimente.

(2) Interdicţiile prevăzute la alin. (1) nu se aplică reclamelor care se adresează membrilor profesionişti din sănătate sau celor implicaţi în serviciile comerciale sanitare.

(3) Interdicţiile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi g) nu se aplică alimentelor cu destinaţie specială, dacă nu se fac altfel de precizări în ordinele sau instrucţiunile emise de Ministerul Sănătăţii.

Secţiunea a 5-a
Măsuri privind protecţia consumatorilor
împotriva practicilor incorecte

Art. 39. - Pentru protejarea consumatorilor împotriva practicilor incorecte şi în scopul informării lor corecte, Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei, Ministerul Sănătăţii împreună cu alte organisme interesate, după caz, sunt abilitate să emită ordine comune, care să reglementeze:

a) informarea privind natura, conţinutul, originea, fabricantul sau participantul la vânzarea alimentelor;
b) condiţiile privind ambalarea, etichetarea, marcarea şi păstrarea alimentelor, până la consumatorul final;
c) condiţiile privind fabricarea, compoziţia sau calitatea anumitor alimente, inclusiv a celor cu destinaţie specială;
d) interzicerea vânzării alimentelor sub anumite denumiri, informaţii sau prezentări care pot induce în eroare şi cărora nu li se poate face reclamă utilizând anumite prezentări grafice sau alte informaţii care pot induce în eroare;
e) interzicerea vânzării alimentelor care conţin substanţe sau obiecte nealimentare, ambalate separat sau împreună cu alimentul, în acelaşi ambalaj, dacă acestea nu sunt necesare pentru prepararea, manipularea sau consumarea alimentului.

Art. 40. - Pentru protejarea intereselor consumatorilor Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei, Ministerul Sănătăţii împreună cu alte organisme interesate, după caz, sunt abilitate să emită ordine şi instrucţiuni comune, care să reglementeze:

a) condiţiile privind autorizarea unităţilor care produc, prelucrează, depozitează, transportă şi comercializează alimente;
b) condiţiile privind certificarea alimentelor pentru a fi declarate apte pentru consum uman;
c) condiţiile privind controlul unităţilor care produc, prelucrează, depozitează, transportă şi comercializează alimente.

Secţiunea a 6-a
Dispoziţii privind utilizarea alimentelor şi a produselor
alimentare interzise sau periculoase

Art. 41. - Ministerul Sănătăţii împreună cu Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei şi cu alte organisme abilitate, după caz, adoptă reglementări comune privind retragerea de pe piaţă, interzicerea comercializării şi modalităţile de distrugere sau de folosire în alte scopuri a alimentelor care prezintă un risc pentru sănătate.

CAPITOLUL V
Controlul oficial al alimentelor

Secţiunea 1
Organizarea controlului oficial al alimentelor

Art. 42. - (1) Controlul oficial al alimentelor urmăreşte dacă unităţile care produc, prelucrează, depozitează, transportă sau comercializează alimentele, personalul implicat, obiectele sau materialele care vin în contact cu alimentele în timpul fabricaţiei, manipulării sau comercializării sunt conforme cu reglementările legale în vigoare, respectă tehnologiile de fabricaţie, inclusiv calitatea utilajelor de fabricaţie. Scopul principal al controlului oficial al alimentelor este de a asigura că alimentele destinate pieţei interne sau exportului prezintă siguranţă, sunt salubre, apte pentru consum şi îndeplinesc cerinţele stabilite de această ordonanţă şi de actele normative în vigoare.

(2) Autorităţile competente, potrivit prezentei ordonanţe, controlează alimentele produse şi/sau comercializate, inclusiv alimentele provenite din import.

(3) Autorităţile competente controlează alimentele pe întregul lor circuit, de la producere până la comercializare, conform atribuţiilor şi competenţelor legale în vigoare.

Art. 43. - (1) Autorităţile competente pentru executarea controlului oficial al alimentelor sunt:

a) autorităţile sanitare veterinare, fitosanitare şi de control tehnologic, desemnate de către Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei;
b) autorităţile sanitare desemnate de către Ministerul Sănătăţii;
c) autorităţile abilitate pentru protecţia consumatorilor.

(2) Controlul alimentelor se realizează prin inspecţiile efectuate de către inspectorii de stat pentru controlul alimentelor, care au obligaţia să păstreze secretele de fabricaţie sau datele pe care le cunosc despre unităţile controlate.

(3) Inspecţia cuprinde verificarea condiţiilor de amplasare şi de igienă a unităţilor în care alimentele sunt procesate, asigurarea apei potabile, verificarea mijloacelor de transport, a echipamentelor şi mijloacelor tehnologice utilizate în procesarea alimentelor, etichetarea, materialele utilizate în contact cu alimentele, mijloacele, procedurile şi materialele folosite pentru igienizarea şi repararea unităţilor şi echipamentelor şi îndepărtarea reziduurilor.

(4) În scopul verificării calităţii alimentelor prin analize de laborator, inspectorii autorizaţi să exercite controlul pot preleva probe de alimente, materiale în contact cu alimentele, substanţe utilizate pentru curăţenie şi reparaţii, precum şi orice alte substanţe care pot afecta caracteristicile alimentelor. Contravaloarea analizelor efectuate pe probele prelevate se taxează conform actelor normative în vigoare.

(5) Inspecţia cuprinde verificarea persoanelor care lucrează în unităţile care produc, prelucrează, depozitează, transportă sau comercializează alimente, pentru a stabili dacă ele îndeplinesc condiţiile de sănătate şi igienă.

(6) Inspecţia cuprinde verificarea certificării de către producător a calităţii alimentelor prin analize de laborator.

Secţiunea a 2-a
Drepturile şi îndatoririle inspectorilor de stat
pentru controlul alimentelor

Art. 44. - (1) Inspecţiile sunt efectuate de către inspectorii autorizaţi ai autorităţilor de stat, stabilite la art. 43 alin. (1) lit. a)-c), conform competenţelor specifice.

(2) Inspectorii sunt autorizaţi să facă copii de pe materialele şi documentele care se află în posesia celor inspectaţi sau referinţe despre acestea.

(3) Inspectorii sunt obligaţi să păstreze secretul profesional şi să nu divulge unei terţe părţi secretele comerciale sau alte informaţii confidenţiale ori particulare, obţinute în timpul sau în legătură cu inspecţia, dacă nu li se cere să facă aceasta de către o autoritate judecătorească sau de către partea inspectată.

(4) Inspectorii care descoperă sau suspectează neconformarea cu prevederile prezentei ordonanţe sau cu alte acte normative în vigoare vor lua măsuri în conformitate cu prevederile acestora.

(5) Inspectorii de stat pot solicita pe timpul controlului, după caz, protecţia personală şi sprijinul organelor de poliţie.

Secţiunea a 3-a
Măsuri dispuse de autorităţile competente

Art. 45. - (1) Autoritatea desemnată pentru controlul alimentelor, în toate cazurile în care constată nerespectarea prevederilor acestei ordonanţe sau ale altor acte normative în vigoare, este împuternicită:

a) să interzică funcţionarea unităţilor care produc, prelucrează, depozitează, transportă sau comercializează alimente, precum şi folosirea unor materii prime, aditivi, adjuvanţi, materiale de ambalare, echipamente, ustensile, utilaje şi substanţe de decontaminare;
b) să declare alimentele ca fiind improprii consumului sau necorespunzătoare calitativ, să limiteze sau să interzică utilizarea şi comercializarea acestora, să le dirijeze pentru consum condiţionat pentru utilizarea sau comercializarea în alte scopuri şi să ordone distrugerea lor în conformitate cu reglementările legale în vigoare;
c) să retragă autorizaţia de funcţionare a unităţilor producătoare şi de comercializare a alimentelor;
d) să sesizeze organele de cercetare penală, în cazul în care faptele constatate pot constitui infracţiuni;
e) să aplice sechestru pe loturile de alimente suspecte sub aspect calitativ. Deţinătorul alimentelor sechestrate trebuie să asigure condiţii de păstrare şi conservare adecvate, până la clarificarea situaţiei acestor alimente.

(2) Autoritatea desemnată pentru controlul alimentelor poate aplica amenzi pentru contravenţii, în conformitate cu prevederile reglementărilor legale în vigoare.

Secţiunea a 4-a
Sancţiuni

Art. 46. - Încălcarea prevederilor legale în vigoare privind alimentele atrage răspunderea civilă, contravenţională sau penală, după caz.

Art. 47. - Fabricarea de alimente falsificate sau contrafăcute constituie infracţiune şi se pedepseşte potrivit Codului penal.

Art. 48. - Faptele care constituie contravenţii şi valoarea amenzilor aplicate se stabilesc în conformitate cu prevederile actelor normative în vigoare.

CAPITOLUL VI
Dispoziţii finale

Art. 49. - (1) Prezenta ordonanţă intră în vigoare în termen de 30 de zile de la data publicării ei în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(2) Pe aceeaşi dată se abrogă orice alte dispoziţii contrare.

PRIM-MINISTRU
RADU VASILE

Contrasemnează:

p. Ministrul agriculturii şi alimentaţiei,
Aurel Pană,
secretar de stat

Ministrul sănătăţii,
Hajdu Gabor

Ministrul finanţelor,
Decebal Traian Remeş

Ministrul industriei şi comerţului,
Radu Berceanu

Bucureşti, 30 august 1999.
Nr. 113.


Miercuri, 23 septembrie 2026, 12:47

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.