ORDONANŢĂ nr.106 din 30 august 1999
privind contractele încheiate în afara spaţiilor comerciale
| Textul actului publicat în M.Of. nr. 431/31 aug. 1999 |
CAPITOLUL I
Dispoziţii generale
Art. 1. - Prezenta ordonanţă reglementează contractele încheiate în condiţiile prevăzute la art. 3-5 între un comerciant care furnizează bunuri sau servicii şi un consumator.
Art. 2. - În sensul prezentei ordonanţe, următorii termeni se definesc astfel:
Art. 3. - Prezenta ordonanţă se aplică în cazul contractelor încheiate în următoarele situaţii:
Art. 4. - Sunt supuse prevederilor prezentei ordonanţe şi contractele încheiate în urma solicitării de către consumator a unei vizite a comerciantului pentru alte produse sau servicii decât cele pentru care consumatorul a solicitat vizita, cu condiţia ca în momentul solicitării consumatorul să nu fi cunoscut şi nici să nu fi avut în mod rezonabil posibilitatea de a cunoaşte faptul că produsul sau serviciul respectiv poate fi furnizat de către comerciant în cadrul activităţilor sale legale.
Art. 5. - Prezenta ordonanţă se aplică şi în cazul propunerilor de contract făcute de consumator, în condiţii analoage celor specificate la art. 3 şi 4, indiferent dacă consumatorul se obligă sau nu în vreun fel prin propunerea sa.
Art. 6. - Prezenta ordonanţă nu se aplică:
CAPITOLUL II
Forma contractului
Art. 7. - Contractul trebuie să fie întocmit în formă scrisă, încheiat cel mai târziu în momentul livrării produsului sau serviciului şi să conţină cel puţin datele complete de indentificare a părţilor contractante, obiectul şi preţul contractului, data şi locul încheierii acestuia.
CAPITOLUL III
Dreptul de denunţare unilaterală a contractului
Art. 8. - În situaţiile prevăzute la art. 3-5 comerciantul va informa în scris consumatorul, înainte sau cel mai târziu în momentul încheierii contractului, despre dreptul acestuia din urmă de a denunţa unilateral contractul în termenul prevăzut în prezenta ordonanţă, indicând numele şi adresa persoanei faţă de care îşi poate exercita acest drept. Contractul trebuie să stipuleze, cu caractere mari şi în imediata vecinătate a locului rezervat pentru semnătura consumatorului, clauza expresă despre dreptul de denunţare unilaterală a contractului, în termenele şi în condiţiile prevăzute în prezenta ordonanţă, precum şi numele şi adresa comerciantului faţă de care consumatorul poate să îşi exercite acest drept.
Comerciantul este obligat să înmâneze consumatorului un exemplar din contractul încheiat şi să poată proba acest lucru în faţa organelor de control.
Art. 9. - Consumatorul are dreptul de a denunţa unilateral contractul, fără a fi necesară invocarea vreunui motiv, în termen de 7 zile lucrătoare, care începe să curgă:
Părţile pot stipula în contract un termen mai mare decât cel prevăzut la alin. 1, dacă consideră necesar. Pentru a-şi exercita dreptul de denunţare unilaterală, consumatorul trebuie să anunţe comerciantul, în scris, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, data expedierii acesteia trebuind să se încadreze în termenul prevăzut în contract. Anunţarea comerciantului exonerează consumatorul de orice obligaţie, cu excepţia celei de a înapoia comerciantului produsele livrate, contractul considerându-se desfiinţat.
Art. 10. - Dacă comerciantul a omis să informeze consumatorul despre dreptul de denunţare sau dacă informaţia a fost incompletă ori greşită, astfel încât nu ar permite exercitarea unui asemenea drept, termenul prevăzut la art. 9 se prelungeşte cu 60 de zile lucrătoare.
Art. 11. - Comerciantul este obligat să primească produsele returnate de consumator în termenele prevăzute în prezenta ordonanţă.
CAPITOLUL IV
Condiţii pentru exercitarea dreptului de denunţare
unilaterală a contractului
Art. 12. - În cazul denunţării unilaterale a contractelor de livrare a produselor, acestea din urmă se returnează de către consumator în următoarele condiţii:
Art. 13. - În cazul contractelor de prestări de servicii, dreptul de denunţare nu poate fi exercitat asupra serviciilor deja prestate conform condiţiilor contractuale.
CAPITOLUL V
Efectele exercitării dreptului de denunţare unilaterală a
contractului
Art. 14. - În cazul în care consumatorul nu a efectuat nici o plată şi nici nu a primit produsul sau nu i s-a prestat serviciul conform contractului, exercitarea dreptului de denunţare a contractului de către consumator dezleagă ambele părţi de orice obligaţie.
Art. 15. - Dacă produsul a fost primit de consumator, în cazul în care acesta denunţă contractul, trebuie să returneze produsul în termenul prevăzut la art. 9 sau, dupăcaz, la art. 10. Produsul se consideră returnat în momentul în care a fost predat la oficiul poştal sau unui alt expeditor ori predat direct agentului economic sau persoanei desemnate de acesta, caz în care se încheie între părţi un act care să consemneze data predării-primirii.
Cheltuielile de expediere sunt în sarcina comerciantului.
Art. 16. - Comerciantul, în termen de 15 zile de la primirea comunicării conform art. 9 sau, după caz, art. 10, trebuie să ramburseze consumatorului toate sumele plătite de acesta, precum şi eventualele cheltuieli aferente, conform prevederilor prezentei ordonanţe.
Sumele se consideră rambursate la termenele la care au fost efectiv restituite, expediate sau a fost ordonată plata lor. Se consideră nulă orice clauză care prevede limitări la rambursarea către consumator a sumelor sus-menţionate.
Art. 17. - Dreptul consumatorului la denunţarea contractului nu poate fi anulat de nici o clauză contractuală sau înţelegere între părţi, aceasta fiind considerată nulă de drept.
CAPITOLUL VI
Sancţiuni
Art. 18. - Încălcarea prevederilor prezentei ordonanţe atrage răspunderea materială, civilă, contravenţională sau penală, după caz.
Art. 19. - Constituie contravenţii, dacă nu au fost săvârşite în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracţiuni, şi se sancţionează după cum urmează:
Art. 20. - Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor prevăzute la art. 19 se fac de către reprezentanţii împuterniciţi ai Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor.
Art. 21. - Contravenţiilor prevăzute la art. 19 le sunt aplicabile prevederile Legii nr. 32/1968 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor, cu modificările ulterioare, cu excepţia art. 25-27.
Art. 22. - Limitele minimă şi maximă ale amenzilor prevăzute la art. 19, precum şi valoarea prevăzută la art. 6 lit. a) pot fi actualizate prin hotărâre a Guvernului, în funcţie de indicele de inflaţie.
CAPITOLUL VII
Intrarea în vigoare
Art. 23. - Prezenta ordonanţă intră în vigoare după 30 de zile de la publicarea ei în Monitorul Oficial al României. La data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe, se abrogă orice alte dispoziţii contrare.
PRIM-MINISTRU
RADU VASILE
Contrasemnează:
Ministrul industriei şi comerţului,
Radu Berceanu
Oficiul pentru Protecţia Consumatorilor
Eliade Mihăilescu,
secretar de stat
Bucureşti, 30 august 1999.
Nr. 106.
Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.