CONVENŢIE
între România şi Spania privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială

Textul actului publicat în M.Of. nr. 4/13 ian. 1999

România şi Spania, denumite în continuare state contractante, dorind să stabilească relaţii de cooperare juridică la nivel bilateral, care să le completeze pe cele existente la nivel multilateral, în cadrul Consiliului Europei, considerând că stabilirea unui sistem concordant de competenţe pentru jurisdicţiile lor în plan internaţional şi a unei proceduri suple de executare a hotărârilor în materie civilă şi comercială este nu numai în folosul cetăţenilor lor, ci constituie deopotrivă un suport pentru buna desfăşurare a relaţiilor lor de colaborare în domeniul economic, au decis să încheie o convenţie privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor pronunţate în cauze civile şi comerciale, în care scop au convenit dispoziţiile care urmează:

ARTICOLUL 1

Materii incluse

Prezenta convenţie se aplică în materie civilă şi comercială, independent de natura sau de denumirea organului jurisdicţional.

ARTICOLUL 2

Materii excluse

Sunt excluse din sfera de aplicare a acestei convenţii: a) materiile fiscale, vamale şi administrative; b) statutul şi capacitatea persoanelor fizice, regimul matrimonial, succesiunile legale şi testamentare;

c) falimentele, lichidările şi înţelegerile dintre debitor şi creditor;

d) asigurările sociale; e) asigurările de drept privat; f) navigaţia civilă; g) arbitrajul.

ARTICOLUL 3

Competenţa generală

Persoanele fizice sau juridice, indiferent de cetăţenie sau, respectiv, de naţionalitate, care domiciliază sau îşi au sediul pe teritoriul unuia dintre statele contractante, vor fi supuse jurisdicţiei statului respectiv şi nu vor putea fi chemate să compară în faţa instanţelor celuilalt stat contractant decât în virtutea regulilor de competenţă enunţate de prezenta convenţie.

Persoanele fizice sau juridice care nu au cetăţenia sau, respectiv, naţionalitatea statului contractant pe teritoriul căruia îşi au domiciliul sau, respectiv, sediul vor fi supuse regulilor de competenţă aplicabile naţionalilor acelui stat contractant.

ARTICOLUL 4

Competenţe exclusive

Sunt exclusiv competente, fără a se lua în considerare domiciliul sau sediul:

1. în materie de drepturi reale imobiliare şi de contracte de închiriere a bunurilor imobile, instanţele statului contractant pe teritoriul căruia se află imobilul.

Cu toate acestea, în materie de contracte de închiriere de bunuri imobile destinate folosinţei personale, încheiate pentru o perioadă de cel mult 6 luni consecutive, sunt deopotrivă competente instanţele statului contractant unde îşi are domiciliul pârâtul, ori de câte ori locatorul şi locatarul sunt persoane fizice şi nici una dintre părţile în litigiu nu domiciliază în statul contractant în care se află imobilul;

2. în materie de validitate, nulitate sau dizolvare de persoane juridice care îşi au sediul pe teritoriul unuia dintre statele contractante sau de decizii ale organelor de conducere ale acestora, instanţele statului contractant respectiv;

3. în materie de validitate a înregistrărilor în registrele publice, instanţele statului contractant unde se ţin aceste registre;

4. în materie de înregistrare sau de validitate a brevetelor, mărcilor, desenelor sau modelelor şi a altor drepturi analoge supuse regimului depunerii sau înregistrării, jurisdicţiile statului contractant pe teritoriul căruia s-a solicitat, s-a efectuat sau se consideră că s-a efectuat depunerea sau înregistrarea în temeiul unei convenţii internaţionale;

5. în materie de executare a hotărârilor, instanţele statului contractant al locului de executare.

ARTICOLUL 5

Competenţe speciale

Prin excepţie de la dispoziţiile art. 3, persoanele domiciliate sau care îşi au sediul pe teritoriul unui stat contractant vor putea fi chemate în faţa instanţelor celuilalt stat contractant:

1. în materie contractuală, la instanţa locului unde a fost îndeplinită sau ar trebui să fie îndeplinită obligaţia care stă la baza cererii. În materie de contract individual de muncă, acest loc va fi cel unde salariatul îşi desfăşoară în mod obişnuit activitatea; persoana care angajează poate să fie chemată în faţa instanţei locului unde îşi are sediul;

2. în materie de obligaţie alimentară, la instanţa locului de domiciliu sau de reşedinţă obişnuită a creditorului pensiei sau, dacă este vorba de o cerere accesorie unei acţiuni referitoare la statutul persoanelor, la instanţa statului contractant competentă să judece cererea principală;

3. în materie de răspundere delictuală şi cvasidelictuală, la instanţa locului unde s-a produs fapta generatoare de daune;

4. în materie de acţiune civilă întemeiată pe o faptă care face obiectul unui proces penal, la instanţa locului unde se judecă procesul penal;

5. în litigii referitoare la funcţionarea sucursalelor, agenţiilor sau a oricăror altor instituţii similare, la instanţa locului unde acestea îşi au sediul;

6. când există mai mulţi pârâţi, la instanţa domiciliului oricăruia dintre ei;

7. în cazul unei cereri reconvenţionale care derivă din fapta sau din contractul pe care se bazează acţiunea principală, al unei cereri de chemare în garanţie sau al unei cereri de intervenţie, la instanţa sesizată cu acţiunea principală;

8. în materie contractuală, dacă acţiunea poate fi conexată la o alta din materia drepturilor reale imobiliare, la instanţa statului contractant pe teritoriul căruia se află imobilul.

ARTICOLUL 6

Prorogarea de competenţă

1. Va fi competentă instanţa statului contractant în faţa căreia a compărut pârâtul, în afară de cazul în care prezenţa acestuia ar fi avut ca obiect contestarea competenţei sau de cazul la care se referă paragraful 3 din prezentul articol.

2. Va fi, de asemenea, competentă instanţa statului contractant la care s-au supus părţile în litigiu, pentru a acţiona în cazul oricărui litigiu apărut sau care ar putea să apară în urma unui raport de drept determinat. O asemenea convenţie atributivă de jurisdicţie va trebui să se încheie:

a) în scris sau verbal, cu confirmare scrisă; sau b) într-o formă care să corespundă practicii pe care părţile în litigiu au stabilit-o în relaţiile lor.

3. Prorogarea de competenţă nu produce efecte, dacă prin aceasta se înlătură competenţa exclusivă a instanţelor, prevăzută la art. 4, nici dacă, în materia contractelor individuale de muncă, renunţarea la drepturile proprii s-a produs înainte de apariţia litigiului.

ARTICOLUL 7

Verificarea competenţei

1. Instanţa unui stat contractant, sesizată cu o acţiune principală pentru care sunt competente exclusiv, potrivit art. 4, instanţele celuilalt stat contractant, se va declara, din oficiu, necompetentă.

2. Când pârâtul domiciliat pe teritoriul unuia dintre statele contractante a fost chemat în faţa unei instanţe a celuilalt stat contractant şi nu compare, acea instanţă se va declara, din oficiu, necompetentă, în cazul în care competenţa sa nu s-ar întemeia pe vreo regulă a acestei convenţii.

ARTICOLUL 8

Litispendenţă şi conexitate

1. În cazul în care se formulează cereri având acelaşi obiect şi aceeaşi cauză, între aceleaşi părţi în litigiu, în faţa a două instanţe situate fiecare în alt stat contractant, instanţa în faţa căreia se formulează cea de-a doua cerere va suspenda, din oficiu, judecata, până când se va stabili asupra competenţei instanţei în faţa căreia s-a intentat prima cerere.

Când instanţa în faţa căreia s-a intentat prima cerere s-a declarat competentă, cea de-a doua instanţă îşi va declina competenţa în favoarea celei sesizate întâi.

2. Dacă, urmare unui conflict negativ de competenţe, se produce o denegare de justiţie, orice instanţă va fi competentă să soluţioneze litigiul.

3. Când se prezintă cereri conexe în faţa unor instanţe situate în ambele state contractante, cereri pendinte în primul grad de jurisdicţie, instanţa în faţa căreia a fost prezentată cererea ulterioară va putea suspenda judecata.

Această instanţă va putea, în egală măsură, să-şi decline competenţa, la cererea uneia dintre părţile în litigiu, cu condiţia ca legea sa internă să permită conexarea cererilor şi ca instanţa sesizată cu prima cerere să fie competentă să le soluţioneze pe amândouă.

4. Sunt conexe, în sensul paragrafului 3 din prezentul articol, cererile legate între ele printr-o relaţie atât de strânsă, încât există interes ca ele să fie examinate şi judecate în acelaşi timp, pentru a se evita pronunţarea de soluţii care ar putea fi inconciliabile dacă pricinile s-ar judeca separat.

5. Când ambele instanţe se declară exclusiv competente, declinarea competenţei se va face în favoarea instanţei în faţa căreia s-a prezentat prima cerere.

ARTICOLUL 9

Măsuri provizii şi asigurătorii

Se pot solicita măsuri provizorii sau asigurătorii în faţa instanţelor unuia dintre statele contractante, inclusiv dacă, în baza prezentei convenţii, ar fi competente, pe fond, instanţele celuilalt stat contractant.

Aceste măsuri vor trebui să fie conforme cu legea internă a instanţei solicitate şi, în orice caz, nu vor avea efect dacă instanţa sesizată le va declara fără efect.

ARTICOLUL 10

Hotărâri

Prin hotărâre se înţelege, în sensul acestei convenţii, orice hotărâre pronunţată de o jurisdicţie a unuia dintre statele contractante, indiferent de denumirea acesteia, inclusiv actul prin care se stabilesc cheltuielile de judecată.

ARTICOLUL 11

Recunoaşterea

1. Hotărârile date într-un stat contractant vor fi recunoscute în celălalt stat contractant, fără a fi necesar să se recurgă la vreo procedură.

2. În caz de opunere, orice parte interesată care invocă recunoaşterea pe cale principală va putea solicita recunoaşterea hotărârii, conform procedurii prevăzute la cap. 4.

3. Dacă recunoaşterea se invocă pe cale incidentală în faţa jurisdicţiei unuia dintre statele contractante, aceasta va fi competentă să o soluţioneze.

ARTICOLUL 12

Cauze de refuz ale recunoaşterii

1. Hotărârile nu vor fi recunoscute: a) dacă recunoaşterea este evident contrară ordinii publice a statului contractant solicitat;

b) când se pronunţă în lipsa pârâtului, dacă nu i s-a remis sau nu i s-a adus acestuia la cunoştinţă, pe o cale obişnuită şi în timp util, citaţia sau un act echivalent, pentru a se apăra;

c) dacă hotărârea este inconciliabilă cu o hotărâre pronunţată într-un litigiu între aceleaşi părţi, în statul contractant solicitat;

d) dacă instanţa statului contractant de origine, pentru a pronunţa hotărârea sa, nu a cunoscut, la luarea deciziei într-o problemă referitoare la statutul sau la capacitatea persoanelor fizice, la regimul matrimonial, la succesiunile legale sau testamentare, o regulă de drept internaţional privat a statului contractant solicitat, în afara cazului în care s-ar fi ajuns la acelaşi rezultat prin aplicarea normelor de drept internaţional privat ale statului contractant solicitat;

e) dacă hotărârea este inconciliabilă cu o hotărâre pronunţată anterior într-un stat necontractant, între aceleaşi părţi, într-un litigiu având acelaşi obiect şi aceeaşi cauză, când această ultimă hotărâre întruneşte condiţiile necesare pentru recunoaşterea sa în statul contractant solicitat.

2. De asemenea, nu vor fi recunoscute hotărârile pronunţate în statul contractant de origine cu nerespectarea regulilor de competenţă din prezenta convenţie.

3. În aprecierea competenţelor menţionate la paragraful 2 al acestui articol, instanţa solicitată va fi totuşi legată de constatările de fapt, pe care instanţa statului contractant de origine şi-a întemeiat competenţa.

4. Fără a se aduce atingere dispoziţiilor paragrafului 2 al acestui articol, nu se va putea proceda la controlul competenţei jurisdicţiei statului contractant de origine; regulile referitoare la competenţă nu se referă la ordinea publică vizată la paragraful 1 lit. a) a acestui articol.

ARTICOLUL 13

Interzicerea revizuirii în fond

Hotărârea străină nu va putea constitui obiect de revizuire în fond.

ARTICOLUL 14

Caracterul hotărârii şi organul competent

1. Hotărârile pronunţate de o instanţă a unui stat contractant şi care sunt executorii pot fi puse în executare pe teritoriul celuilalt stat contractant, la cererea oricărei părţi interesate.

2. Cererea de executare se va prezenta: Ą În România, în faţa instanţei în a cărei circumscripţie urmează să aibă loc executarea.

Ą În Spania, în faţa judecătoriei de primă instanţă de la domiciliul pârâtului sau în faţa celei unde urmează să aibă loc executarea.

ARTICOLUL 15

Legea aplicabilă

1. Cererea de executare se formulează şi se soluţionează conform legii forului.

2. Această lege va stabili şi măsurile asigurătorii care trebuie luate în cazul părţii împotriva căreia s-a decis executarea, în timp ce are loc un recurs.

ARTICOLUL 16

Executarea parţială

Când hotărârea străină conţine soluţii cu privire la mai multe capete de cerere, care sunt disociabile, executarea poate fi cerută parţial.

ARTICOLUL 17

Amenzi civile şi cheltuieli

Pentru executarea amenzilor civile sau a cheltuielilor de judecată, este necesar ca sumele respective să fi fost stabilite prin hotărâre a instanţei de origine.

ARTICOLUL 18

Asistenţă juridică gratuită

Solicitantul executării, care în statul contractant de origine s-a bucurat de asistenţă juridică gratuită, totală sau parţială, se va bucura de un beneficiu asemănător în faţa instanţei competente pentru executare.

ARTICOLUL 19

Dispensă de cauţiune sau depunere

Nici o cauţiune şi nici o depunere, sub orice denumire ar fi, nu pot fi impuse părţii care cere executarea într-un stat contractant a unei hotărâri pronunţate în celălalt stat contractant, nici motivată de calitatea de străin, nici de lipsa domiciliului sau a reşedinţei în statul contractant solicitat.

ARTICOLUL 20

Acte

1. Partea în litigiu care solicită recunoaşterea sau executarea va trebui să prezinte:

a) copie autentică de pe hotărârea din care să rezulte, totodată, că este definitivă şi executorie şi că a fost comunicată;

b) actul care atestă, în cazul pronunţării hotărârii în lipsă, faptul că cererea a fost comunicată într-o formă conformă cu legea statului contractant de origine;

c) dacă este cazul şi dacă se referă la o executare, actul care atestă beneficiul asistenţei juridice gratuite.

2. Dacă nu se prezintă actele prevăzute mai sus, instanţa va putea să stabilească un termen pentru prezentarea acestora, care nu va depăşi 60 de zile, să accepte acte echivalente sau să renunţe la ele, dacă se consideră suficient de documentată.

3. În cazul în care autoritatea judiciară o cere, se va face o traducere oficială a documentelor; traducerea va fi certificată de o persoană abilitată în acest scop în unul dintre statele contractante.

4. Nu se va solicita nici o legalizare sau formalitate analoagă pentru actele menţionate anterior sau pentru procura ad litem, în măsura în care nu există îndoieli cu privire la autenticitatea lor.

ARTICOLUL 21

1. Prezenta convenţie este supusă ratificării şi va intra în vigoare după 30 de zile de la data ultimei notificări prin care statele contractante şi-au comunicat reciproc îndeplinirea procedurilor interne necesare în acest scop.

2. Convenţia se încheie pe durată nedeterminată şi va putea fi denunţată prin notificare scrisă, pe cale diplomatică. Denunţarea va produce efect după 6 luni de la data primirii notificării.

3. Dificultăţile care s-ar putea ivi în aplicarea prezentei convenţii vor fi rezolvate pe cale diplomatică.

Semnată la Bucureşti la 17 noiembrie 1997, în două exemplare originale, fiecare în limbile română, spaniolă şi franceză, toate textele fiind egal autentice.

Pentru România,	Pentru Spania,
Valeriu Stoica	Margarita Mariscal de Gante y Miron

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.